a

Delia, zâna săracilor. Sau cum ajutând acum, devii bogat în viitor

- - 60- 397 vizualizari

Am cunoscut-o pe Delia într-un sat sărac din Vâlcea. Pe un ger cumplit și zăpadă de jumătate de  metru, tânăra cu părul brunet până la umeri și zâmbet molipsitor mergea hotărâtă spre cea mai izolată și sărăcăcioasă casă din sat. Nu s-a lăsat impresionată nici de lătratul celor trei dulăi din curte, nici de dealul povârnit pe care tot aluneca. A intrat în casă și, dintr-o dată, cele cinci suflete dinăuntru au început să zâmbească.

De’ia, De’ia”, întinde mânuțele spre ea Anița, o fetiță de un an și câteva luni. Știe că Delia are mereu ceva bun pentru ea: o haină frumoasă de la fetele ei, o jucărie cum n-a văzut niciodată sau pur și simplu o îmbrățișare și un alint. Delia Dumea este îngerul lor păzitor al familiei Petre de mai bine de 7 ani. De când lucrează la Fundația World Vision, Delia știe toate familiile sărace, cu nevoile și problemele lor, din cele mai depărtate colțuri ale județului Vâlcea. Le știe numele, bolile, ce pastile iau copiii, când merg la spital, cum învață la școală și, punctual, în fiecare situație, îi ajută pe acești oameni care nu mai speră nimic de nicăieri.

„Am visat că o să devin geolog, topograf sau profesor de istorie și de geografie. Pentru asta m-am pregătit, am terminat Facultatea de Istorie-Geografie din Suceava. Am făcut și un master în domeniul Comunicării și mi-am dat seama că la asta mă pricep mai bine. Am avut de ales la scurt timp între două oferte de muncă, una la fundație, cealaltă la o companie străină cu profil industrial. Am ales a doua variantă, credeam că e de viitor. După trei ani, am devenit mamă și prioritățile mi s-au schimbat. Soarta a decis să-mi mai dea o șansă și Fundația World Vision căuta din nou un responsabil pe comunicare, postul la care renunțasem cândva. Acum îmi dau seama că ceea ce am început să fac în urmă cu 7 ani, mi-a schimbat întreaga viață. Am devenit mamă a doua oară, însă am lipsit doar o scurtă perioadă de la muncă, m-am întors repede în locul în care am simțit că pot ajuta zilnic pe cineva atât de mult”.

„De’ia, De’ia”

Mama Aniței își ascunde cu greu supărarea. Bărbatul îi e plecat la muncă în alt sat și nu mai are niciun leu. Abia mai are ce să le pună copiilor pe masă. Și, ca și cum n-ar fi de-ajuns, nu are nici cu ce să-i încalțe pe cei trei băieți mai mari pe troienele astea. Și tare i-ar prinde bine o mână de ajutor când  înfruntă nămeții în pădure, în căutare de lemne pentru foc… Delia își notează tot și promite că revine cât de repede poate cu cizme pentru toți. Apoi o ia în brațe pe Anița și îi desface o portocală adusă de ea. Fetița se lipește cu drag de „De’ia” ei.

“Munca într-o fundație caritabilă te schimbă radical. Înveți să dăruiești dragoste și să oferi sprijin oamenilor cărora viața nu le-a oferit calea cea mai ușoară. Înveți să lucrezi cu o echipă care pune pe primul loc respectul față de om. Te bucuri de zâmbetele pe care le întâlnești și de fiecare rază de speranță pe care o oferim semenilor noștri. Înveți că, deseori, problemele personale sunt minore și ar trebui să fii recunoscător pentru ce ai și să mulțumești mai des. Și, cel mai important, înveți că totul depinde de noi, fiecare om poate schimba ceva în bine într-o societate atât de schimbătoare.”

Copiii care n-au mâncat niciodată o ciocolată

Munca Deliei pare de multe ori o muncă de Sisif. Ea și colegii care se ocupă de familiile sărace au de multe ori senzația că luptă cu morile de vânt: săracii României sunt prizonierii unui sistem care îi ignoră și sărăcia trebuie abordată pe toate nivelurile: hrană, sănătate, mâncare, școală, loc de muncă. Datele statistice arată dezastrul, iar cei mai afectați de sărăcie și de lipsă de șanse sunt copiii. Trei sferturi dintre copiii săraci ai țării trăiesc la țară, unul din opt copii merge la culcare flămând, adică 225 000 de copii fac foamea, 9% dintre ei sunt subnutriți, 66% din familiile de la țară nu au venituri suficiente pentru traiul zilnic, 300 000 de copii sunt analfabeți. În Vâlcea, Fundația World Vision a depistat 665 de copii în situații critice. Cea mai mare luptă a Deliei este de a ține acești copii la școală, singura lor șansă de a rupe cercul sărăciei. Dar când nu ai rechizite, nu ai ce mânca, când liceul e la oraș și-ți trebuie bani pentru navetă, lupta este pierdută fără ajutor.

_DSC0944

“În mod cert, un copil flămând nu poate învăța la școală. Ăsta e și motivul pentru care rata abandonului școlar a trecut de 18%, în timp ce media europeană a rămas la 11%. Încercăm să atragem atenția asupra acestei probleme ce are consecințe dramatice în viitor.”

Cei care cred că sărăcia este o alegere și oamenii se complac în această situație, n-au mers la familia Drăgoescu și nu l-au cunoscut pe Bogdan. Bogdan este un băiat isteț din clasa a III-a care nu poate merge la școală decât două zile pe săptămână. În celelate trei zile – merge fratele lui mai mare: Bogdan și fratele lui împart aceeași pereche de cizme. “Le-am cumpărat pe rând de încălțat, am vândut o oaie. Dar cizmele nu rezistă că nu sunt de calitate și au mult de mers pe jos. Trebuie să traverseze un râu, e noroi peste tot și se rup. Acum au rămas cu perechea asta”, spune mama celor șase copii, cu vârste între 4 și 13 ani. Dar nu doar lipsa încălțămintei e o problemă. Femeia recunoaște că nu are ce să le dea pachet cu mâncare la școală, pentru că venitul lor se rezumă la alocațiile copiilor. “Toți mâncăm din ce am muncit vara: cartofi și fasole. Mai facem câte o lipie pe plită și mămăligă, dar foarte rar. Nu cred că o să ne permitem să îi ținem pe toți la școală. Toate sunt scumpe și școala e departe”, spune cu lacrimi în ochi tatăl. Abia s-a angajat la un atelier la oraș, dar nu știe ce salariu va avea. Va munci la negru, mulțumit că va aduce totuși un ban în casă. Poate așa le va cumpăra și copiilor o jucărie, că n-au avut niciodată, sau o ciocolată la care poftește Bogdan de când era mic. Nu a mâncat în viața lui ciocolată.

Cei pe care îi salvăm

“Dacă reușești să salvezi astfel de oameni, misiunea e îndeplinită. Tot ceea ce încercăm să facem are ca punct de plecare binele copiilor. Nu ai cum să nu pui suflet în ceea ce faci. Fiecare nevoie pe care o au familiile pe care le întâlnim o trec mai întâi prin sufletul meu. Când le oferim lucruri de care alți copii au parte în mod firesc, îmi rămân de la ei zâmbetele de bucurie, fețele luminate de speranță, de mulțumire. Dar, zilnic, adun în suflet atât reușite și satisfacții, cât și greutăți și nereușite. Pentru că nu e ușor”.

Nu e ușor pentru că Delia nu aduce doar haine și mâncare unor copii și apoi uită de soarta lor. Nu. Ei sunt ajutați timp de mulți ani, sprijiniți, învățați. Delia devine parte din familiile pe care le are în grijă și le știe toate necazurile mai bine ca oricine. Copiii sunt sprijiniți și material, însă accentul se pune pe educație și sănătate: sunt duși la doctor când au nevoie, sunt găsiți sponsori care să-i susțină la liceu – peste 700 de copii au terminat liceul cu ajutorul sponsorilor din țară. Sunt gesturi esențiale care vin ca o gură de oxigen pentru familiile sufocate de sărăcie. Iar, în curând, Fundația World Vision va lansa un program prin care vor să ofere copiilor o masă caldă la școală. Pentru că e inacceptabil ca în anul 2016, motivul pentru care mulți dintre copii României abandonează școala să fie foamea.

„Atunci când văd că munca noastră nu a fost în zadar, când ajutăm copii bolnavi, când le schimbăm viața în bine prin lucruri care nouă ni se par normale – asta e satisfacția mea profesională”.

Studenta săracă, la Medicină în București

Ca să-mi arate cât de grea a fost lupta cu sărăcia, dar cât de mult merită, Delia mă duce să vizitez o fată din sat pe care o știe de ani buni. Roxana provine dintr-o familie săracă și, ca să termine liceul, părinții au făcut sacrificii inimaginabile. Fără sprijinul Deliei și includerea ei într-un program World Vision, fata extrem de inteligentă ar fi rămas acasă, la muncă. Acum, Roxana este studentă la Medicină în București.

Îi este în continuare greu, dar investiția de încredere și ajutor, primită la timp, i-a împlinit visul. “Am simțit de multe ori că nu mai pot, că vreau să renunț. Dar au fost mereu alături oameni care mi-au dat putere. E greu să țin pasul cu tot. De multe ori nu am bani de o apă, în vreme ce colegii mei își cumpără mâncare, suc, cafele. Eu vin cu multe sacoșe cu mâncare de-acasă, să nu cumpăr nimic că nu am cu ce. Nu-mi ajung banii pentru cărți, pentru workshop-uri atât de necesare pentru un viitor medic. La vârsta mea, majoritatea colegilor au carnet de șofer, mașină, telefoane scumpe,” spune Roxana despre cum sărăcia te poate marca pe viață. Ea nu are nimic din toate astea, dar are un vis: să facă bine oamenilor. A învățat asta de la Delia și de la alți oameni ca ea, așa că nu se lasă: are o datorie față de ea însăși, față de sacrificiile familiei, față de ajutorul primit de la donatori în momentele dificile ale vieții. “Mulți nu înțeleg cu ce mă lupt, nu încape în mintea lor această idee de sărăcie și se întreabă: ”Cum să trăiești așa? Cum poți să trăiești așa?” Să fii sărac asta înseamnă – să fi limitat tot timpul, să fii cumpătat tot timpul,” explică Roxana.

“Ce am învățat de când lucrez cu oameni în situații de sărăcie este că nu trebuie să fim bogați pentru a fi fericiți. Și am să dau mai departe fetelor mele lecția că e important să fie bune cu cei din jur, fără să ceară nimic în schimb. Iar schimbarea trebuie să înceapă acum, cu noi. Noi suntem cei care, printr-un singur gest, putem schimba viața generațiilor următoare” spune Delia.

CITAT: „Tot ceea ce încercăm să facem are ca punct de plecare binele copiilor.” Delia Dumea, Fundația World Vision

60 recommended
397 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionela Gavriliu


Doctorii satelor bolnave

-

Zeci de studenţi la Medicină, rezidenţi şi medici specialişti din Bucureşti, merg  în fiecare lună în sate uitate de lume şi consultă oameni care n-au mai văzut un halat alb de ani buni. Cu bani din propriile buzunare sau de la sponsori, închiriază un ecograf ... Mai mult »