Fiti generosi, impartiti acest articol si pe…Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Continuăm să vă prezentăm tineri artiști români care vor să-și consume, și mai departe, talentul în țara noastră. Ei sunt viitorul României, cum scrie și în titlul acestui site.

Pe Valentina Zaharia (31 de ani) o puteți vedea la Teatrul Național din București. Joacă în “Două loturi” și în “Tectonica sentimentelor”. Și o mai găsiți și la Centrul Educațional Replika, joacă în “RoVegan”. Și la Teatrul de Comedie, joacă în “Ibsen Incorporated”. Și, mai ales, la Unteatru, joacă în “Lumea dinăuntru” (“World Within”), spectacolul ei de suflet, un one-woman-show. Și am putea continua.

Valentina Zaharia e poliglotă, joacă teatru, fără probleme, și în franceză, și în engleză. De altfel, a și urcat pe scenă și la Lyon și la New York. Ea și traduce teatru. Are insomnii severe și mari speranțe. Vrea să facă scufundări în ocean și să trăiască viața din plin. Nu e melomană.

Valentina Zaharia va juca în engleză la București, pentru numerosul public de expați care nu se poate bucura acum, așa cum se cuvine, de teatrul românesc. Este inteligentă și onestă. Locuiește în Berceni.

De ce ai ales dumneata să te faci actriță, Valentina Zaharia?
Actoria am dorit-o pentru că am vrut să trăiesc cât mai mult, cât mai din plin.

Care este cea mai dificilă experiență pe care ai traversat-o în teatru?
Întotdeauna confruntarea cu mine mi s-a părut cea mai dificilă.

Și cea mai importantă întâlnire pe care ai avut-o dumneata?
Tot întâlnirea cu mine.

Când a avut loc întâlnirea cu tine?
Are loc din când în când, atunci când lucrez la un spectacol care mă acaparează.

Ești egocentrică?

Sunt, în ultima vreme, foarte preocupată și de mine, e adevărat. Faptul că spun că cea mai importantă întâlnire a fost cea cu mine nu înseamnă că nu mă interesează marile întâlniri pe care le-am avut în teatru și în viață…

Cu?
Cu Alexandru Dabija, cu Miriam Răducanu, cu Catinca Drăgănescu și Vlad Chiriță, din noua gardă… Dar înseamnă că mă interesează foarte mult ce se întâmplă în mine și cu mine. Și spectacolul ăsta, „Lumea dinăuntru”, de la Unteatru, chiar e pentru mine.

Valentia Zaharia. JPEG image (1)

Valentina Zaharia a primit un cadou însemnat de la dramaturgul John Elsom

Cum ai ajuns aici?
Spectacolul ăsta a fost un cadou, la propriu, făcut de John Elsom, și s-a întâmplat după Festivalul „Shakespeare” de la Craiova, unde Emil Boroghină, care era director acolo, a crezut că sunt suficient de bună încât să mă invite cu un spectacol, „Venus și Adonis”, și unde John Elsom m-a cunoscut și a zis că sunt suficient de bună încât să am ceva de spus și pe piața britanică.

Vei cuceri piața britanică?
Asta urmează (zâmbește). Și John Elsom, căruia eu îi spun Ion, pentru că mi-e foarte drag, mi-a oferit din textele scrise de el. Eu am ales două povestiri și – pentru că tot am zis de spectacol – spectacolul este, iată, un text de-al lui și am început având-o pe Catinca Drăgănescu alături de mine, ea a făcut regia. E un spectacol care m-a marcat. Și, jucându-l, eu simt încă, din când în când, că rămân fără aer; dar mă mai antrenez…

Ce ai vrea să știe cititorii noștri despre dumneata, Valentina Zaharia? Vrei să știe ceva?
Stai să mă gândesc; pot să mă gândesc?

… actrița se gândește.
(Râde) Continuă să se gândească.

Încă se mai gândește.
Cred că aș vrea să știe ce îmi place și mie să descopăr despre mine, că mi-e foarte poftă de viață. Cred că asta se vede în ce fac. Dacă îi interesează pe spectatori să vadă asta, să vină la teatru!

Vrei să îi ademenești?
Vreau să-i ademenesc, să-i îmbii, să-i uimesc.

La „Lumea dinăuntru” a dumitale ai public, ți se umple sala?
Am. E foarte recent spectacolul, deci n-au apărut neapărat probleme de public; o să vorbim și mai târziu. Unteatru are un public deja format, un public bun.

Se zbat să îi aducă pe oameni?
Nu simt că e o zbatere, e pur și simplu muncă. E un efort pe care ei îl fac cu lejeritate, aproape. Nu e zbatere; cred că asta îmi și place foarte mult, că nu e o presiune din asta.

Unde te duci când termini întâlnirea aceasta?
Mă duc la o repetiție la Național.

Pentru ce spectacol de la Național?
„Două loturi”. Sunt doamna Lefer Popescu.

Către lumea dinafară, către lume te uiți?
La lume? Tot timpul. Și când nu vreau.

Ești la curent cu ce se întâmplă în lumea noastră de oameni?
Mă mai scot din priză, din când în când.

Acum ai habar? Știi cine e președintele Statelor Unite ale Americii?
Da, din păcate știu.

Te uiți la știri?
Mă mai uit.

Și? Ne îndreptăm într-o direcție greșită noi, omenirea?
Nu cred că asta contează. Tu n-ai văzut că s-au descoperit planete noi? Mi se pare mult mai important. N-a postat nimeni nimic despre asta pe facebook!

Ai vrea să vizitezi noul sistem de planete recent descoperit?
Nu cred că apuc, dar mi-ar plăcea. Deși, cu adevărat, cel mai mult eu îmi doresc să fac scufundări în ocean – în oceanul terestru.

N-ai făcut asta niciodată?
Nu. Dar nu aș vrea doar să mă duc până în Grecia și să mă scufund acolo, ci să dezvolt această practică până la a merge în locuri greu accesibile. Și atunci, cumva, mi se pare că, dacă ar trebui să aleg între a mă scufunda cu balenele și a vedea o nouă galaxie, mi-ar fi foarte greu. Și e o singură viață…

Valentina Zaharia ar vrea să recupereze tot timpul pe care l-a pierdut

Ai vrea mai multe vieți? Câte vieți ai vrea?
În calitate de Valentina? Aș vrea să pot să recuperez măcar timpul pe care l-am pierdut și care mi-a fost furat.

Dar țara noastră? Ce părere ai despre țara noastră?
De fiecare dată când mă gândesc la asta, mă raportez la ceea ce continuă să mă preocupe foarte tare – copiii, copiii care rămân singuri acasă, care cresc fără părinții lor, fiindcă sunt plecați, fără mamele lor, care sunt plecate în afara țării. Mă tulbură foarte tare realitatea lor. Și asta e o problemă reală, foarte concretă, despre care ar trebui să vorbim mai mult.

Ai și tu un model în viață?
Îmi place ce a făcut Jung cu viața lui, dar nu l-aș numi un model, că nu pot să fac ce a făcut el.

Ești inteligentă, Valentina Zaharia?
Da, sunt.

Pe ce te bazezi?
Pe alți oameni inteligenți care au încredere în mine.

Și asta te-a ajutat sau te-a încurcat în viață?
Câteodată m-a ajutat, câteodată… Nu, nu m-a încurcat. Cum să te încurce inteligența?

Se poate întâmpla.
Nu, nu e adevărat.

Femeia deșteaptă nu e acceptată mai greu în lumea uneori foarte superficială a artiștilor? Întreb doar.
Astea-s truisme.

Truismele obișnuiesc să fie adevărate, de-aia se și numesc așa, nu credeți?
Nu, nu cred. Sunt niște adevăruri, dar mi se pare că sunt mai degrabă jumătăți de adevăruri, chestii de suprafață. O femeie deșteaptă… nu cred că inteligența stă în calea cuiva. Sunt alte probleme.

Ce probleme întâmpini acum?
Acum mă voi duce la balet, ca să revin la un ritm mai serios, fiindcă am avut niște probleme la șold. Șoldul mă mai necăjește uneori.

Care sunt pasiunile dumitale, Valentina?
Pasiuni? Îmi place foarte mult să înot – de când am învățat, de altfel foarte de curând –, și îmi place să fac lucruri cu poftă. Îmi place foarte mult să ies să dansez.

Valentina Zaharia 2 (1)

Valentina Zaharia are pe noptieră memoriile lui Jung

Cărți citești?
Mai citesc, da.

Ce citești chiar acum?
Uite, Isabel Allende.

Ce carte ai pe noptieră, Valentina Zaharia?
Acum am Jung. Niște Jung. Memoriile lui. E o lectură foarte interesantă.

Muzică asculți?
Foarte puțin.

Nu ești melomană.
Din păcate, nu.

La filme te uiți?
Mă uit la “Netflix”, dar tu nu știi ce-i aia (râde).
Așa este. Știi să gătești?
Da, știu.

Faci și tu o ciulama?
Dacă e nevoie, fac.

E nevoie?
Nu prea. De fapt, hai să-ți zic, nu îmi face plăcere să gătesc. Pot să gătesc, la o adică, și ceva foarte bun, dar e ceva din trecutul meu care mă îndepărtează foarte tare de bucătărie. Și nu suport mirosul de mâncare, de bucătărie – nu în haine, în păr… Nu!

Când ai fost ultima oară la teatru? Ai fost ca actor sau ca spectator?
Ultima oară, ca actor; alaltăieri seară am avut spectacol. Ca spectator – ce am văzut eu cel mai recent? Stai să mă gândesc. Cred că am văzut la Odeon – „Brâncuși împotriva Statelor Unite”. Și mi-a plăcut foarte mult.

Ce reprezintă bănuțul care ți se odihnește pe piept? Medalionul dumitale – ce simbolistică are?
Este Fecioara Maria, într-o interpretare sud-americană, e din Argentina.

Ești familistă?
Îmi place ideea de familie, îmi place ceea ce poate să însemne asta.

Duminica în familie?
Eu de vreo cinșpe ani încoace ratez duminicile în familie.

Există asemenea duminici?
Da, la mine în familie duminica oamenii se strâng.

Dacă o să pleci din țara noastră unde o să te duci?
Adică să emigrez? Nu vreau să emigrez! La ora asta, când vorbesc cu tine, nu vreau să plec din țara noastră. Nu am în plan să plec de tot, în niciun caz… Nici nu mă gândesc să plec din România. Am atâtea de făcut aici!

Îți place aici, cu noi? Reziști, ca să zic așa?
Simt că aici e locul meu, în România. Rezist, cu hashtag. Chiar rezist.

Care e spectacolul din cariera ta care te-a provocat cel mai mult?
Ăsta pe care îl joc acum – „Lumea dinăuntru”.

Ce te provoacă la el?
Ideea că trebuie să mă duc, într-o singură respirație, undeva foarte în adânc; și să ies și la suprafață.

Valentina Zaharia a fost o fată populară încă din liceu

Prezinți regrete, dacă viața noastră s-ar termina acum?
Da. Multe.
Când erai mică, ce voiai să te faci când te vei fi făcut mare?
Actriță. Îmi plăcea să mă vadă lumea.

Ai fost o tipă populară în liceu?
Cea mai populară.

Unde ai învățat?
La Școala Centrală.

La Școala Centrală de Fete. La “Zoia”, cum se zicea pe vremea mea… Erai curtată intensiv?
Dacă vrei tu să zici așa…  Erau mai mult imberbele liceence prezente, cine să mă curteze? Dar compania mea era apreciată, să zicem.

Ce calități aveai?
Nu mi-e foarte clar, pentru că am fost foarte surprinsă să aflu că sunt populară. Probabil eram foarte onestă. Și încă mai sunt.

Ai fost Miss Boboc?
Nu. Nici n-am candidat.

Și cine ți-a elogiat onestitatea?
Tinerele imberbe, prietenele mele.

Ești o tipă matinală?
Mă trezesc la patru dimineața, pentru că sunt insomniacă, după care…

…plângi?
Nu, după care desenez. Și mai scriu câte ceva. După care mă culc la loc, mă trezesc în jur iar la opt.

Te trezești în fiecare zi la patru dimineața?
Foarte des.

Viața ta e un coșmar?
Nu e un coșmar, e o insomnie!

Nu te angajezi și tu la un teatru pe nicăieri? Duci viață de freelancer?
Așa mi s-a părut mie mai bine. Nu știu, o să văd.

Dar dacă ai vrea, ai avea unde? Sunt locuri pentru tineret?
Nu ți-am zis că m-am gândit să încerc la Ploiești și s-a blocat serverul?

Adică? Ai vrut să aplici și n-a mers?
Da, exact. Și atunci m-am relaxat.

Dar de ce nu te-ai dus la fața locului?
Pentru că nu îmi doream neapărat să obțin postul. De fapt, cred că nu-mi doream deloc.

Ai ceva personal cu Teatrul din Ploiești? Cu îndrăgitul Teatru „Toma Caragiu” din orașul aurului negru?
(Râde) Nu. Deloc. Ce să am?

Ai umblat și tu prin țară, prin lume? Ești umblată?
Da. Am avut o călătorie chiar inițiatică la Marsilia, e o poveste lungă.

La Santiago de Compostela ai fost?
M-a bătut gândul, dar am avut altă treabă.

Valentina Zaharia poartă dialoguri imaginare cu oameni adevărați

Crezi că universul lucrează ca să fii dumneata fericită?
Nu, nu cred asta. După cum vezi, universul tocmai ne-a arătat că mai există alte planete; are alte treburi decât să conspire la fericirea mea.

Dar dumneata lucrezi la fericirea ta?
Da.

Ești proactivă? Sau reactivă?
De ce folosești numai cuvinte pe care le detest?

Pentru că îmi place să onorabilizez clișeele.
(râde) Da, și mie. Dar vrei să vorbim numai în clișee? Sunt relevantă.

(Râde) Cum adică? Ce înseamnă asta? Ce înseamnă că ești relevantă? Ce te face relevantă?
Păi uite, îți spun ce gândesc. Cât de relevant poate să fie un actor, până la urmă? E relevant când joacă. Așa, când își dă cu părerea…

Ai stalker-i?
Am avut. Ca toată lumea. Erau niște oameni care umblau prin teatrul românesc și îmi tot cereau numerele de telefon. Veneau după fiecare spectacol… Îmi lăsau cărți de vizită, mă contactau să-mi spună că îmi stau la dispoziție și că vor să mă ajute…

Păi, poate erau doar niște oameni cumsecade, nu niște stalker-i.
Poate că da.

Spune-mi altceva, dragă Valentina! Ai stalker-it și tu pe cineva în prima parte a vieții?
Ce înseamnă prima parte a vieții?

Când erai adolescentă.
Am stalker-it pe cineva, da.

Actor?
Nu.

Actriță?
Nu.

Muzician?
Nu. Un băiat. Îmi doream foarte mult să-l văd. Și stăteam așa, în fereastra lui, când apărea. Și mă uitam după el. Eu doar voiam să-l văd; și-l vedeam.

Și? Se uita către tine?
Câteodată da, câteodată nu. Și, la un moment dat, nu l-am mai stalker-it. Am simțit că nu mai am nevoie să fac asta.

Actrița e foarte ciudată.
(Râde) Ciudățenii? Mie mi se par lucruri normale, iar tu le consideri ciudățenii. Să mă gândesc și la altele? Cred că sunt un om care poartă dialoguri imaginare foarte des.

Ai mulți prieteni imaginari?
Nu, port dialoguri imaginare cu oameni care există.

Valentina Zaharia a păstrat această amintire luminoasă din copilărie: Dunărea

Ești un tip de om conflictual?
Eu, nu. Încerc să evit conflictele, mi-e frică de ele.

Ți-e frică de războaie?
Și asta, da.

De gândaci?
Nu.

De șerpi?
Nu, n-am fobii. Nu mi-e frică de nimic din ce e natural. Mă rog, dacă m-aș întâlni cu ursul, mi-ar fi frică.

De moarte?
Da, firește că mi-e frică de moarte. Am descoperit-o; am văzut-o, am stat cu frica asta față în față.

Ce amintiri luminoase ai strâns în viața ta?
Dunărea și vacanțele la Dunăre la bunici erau de o lumină fără margini. Eu sunt din București, așa că era o bucurie să merg la țară. Era foarte frumos și aveam foarte multă libertate de mișcare, și la propriu, și la figurat. Iar Dunărea, deși eram amenințați că era periculoasă, era o încântare!… Și aveam verișori pe care îi admir și acum, pentru că noi o traversam în barcă și ei o traversau înot pe lângă noi, de câteva ori pe zi. Și pentru că taică-miu gătea senzațional. Și bunică-mea făcea un borș de pește… Și râdeam foarte mult, din toate prostiile. Și cred că de acolo îmi și plac atât de mult vara și senzația de soare pe piele; îmi plăcea nisipul, era un nisip foarte, foarte fin. Îmi plăcea senzația de nisip cald pe tălpi, atunci când aproape te frige. E ceva foarte frumos.

E madlena dumitale.
E madlena mea, da.

Cât porți la pantofi?
39. Am un picior foarte delicat, să spunem, după mărimea lui.

Și îți găsești condurul necesar?
Îmi găsesc condurul, da.

Planuri în viitorul imediat?
O să joc “Lumea dinăuntru” în engleză. Există un public de limbă engleză în București, care nu poate să vină la teatru fiindcă nu sunt spectacole în engleză. Voi face asta. Și caut și o casă pentru “Venera și Adonis” (n.r. – un one-woman-show după Shakespeare). Și, cel mai probabil, o să merg să joc teatru și în străinătate. Și o să mă întorc. 

CITAT: „ […] copiii, copiii care rămân singuri acasă, care cresc fără părinții lor, fiindcă sunt plecați, fără mamele lor, care sunt plecate în afara țării. Mă tulbură foarte tare realitatea lor. Și asta e o problemă reală, foarte concretă, despre care ar trebui să vorbim mai mult. Valentina Zaharia, actriță

Fiti generosi, impartiti acest articol si pe…Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+