a

Viața ca o scenă: întâmplările Nicoletei Lefter, actriță

- - 29- 372 vizualizari

Este una dintre cele mai talentate, mai apreciate și mai distribuite tinere actrițe din teatrul românesc. E angajată la Odeon, la București. La bază, e din Galați, a învățat la Iași, a jucat la Constanța, apoi la Brăila, iar acum a cucerit capitala. Ce urmează?

Cum mergeți agale pe Calea Victoriei, venind dinspre Universitate, pe dreapta, la Odeon, poate cel mai frumos teatru din capitală, se înalță un banner imens. Iar pe bannerul acesta o fată îmbrăcată aidoma unui clovn înalță și ea baloane spre cer. E afișul spectacolului “Viză de clovn”, după un text extraordinar al Savianei Stănescu, care a părăsit România acum un deceniu și jumătate pentru a se desăvârși în dramaturgie în Statele Unite ale Americii.

Fata din hainele clovnului este Nicoleta Lefter. Am văzut-o în vară pe scenă. Era pur și simplu o încântare. Mi-a amintit, nu știu de ce, de Dorina Chiriac. Tânăr cronicar de teatru, am avut șansa în septembrie să petrec o săptămână la Gala HOP, dedicată tinerilor noștri actori de teatru.

Nicoleta Lefter n-a fost acolo, dar vocea ei înregistrată prezenta, alături de vocea lui Marius Manole, fiecare moment artistic. Și câte au fost! Mi-au rămas  în cap cuvintele astea “Sunt Nicoleta Lefter și vă doresc distracție plăcută!”. Și acum, scriind, încă le aud. Întors acasă, am căutat-o. Ea este aceea.

N-ați uitat proiectul “Generația următoare”, inițiat aici , la noi pe site, în primăvară. Noi n-am uitat, iar Nicoleta Lefter scrie deja un capitol important din cele ce vor mai fi în teatrul românesc. Credeți-ne pe cuvinte. 

10751867_10152785549506224_1522204224_n

Foto: Nicoleta Lefter/Facebook

În câte spectacole joci, Nicoleta Lefter?
În “Viză de clovn”, la Odeon, în “Natură moartă cu nepot obez”, în “Titanic Vals”…

Cine ești în Titanic?
Miza. Eu sunt Miza.

E mai ușor.
Nu e la fel de solicitant ca “Viză de clovn”, dar e greu, să știi. Uite că nici nu mai știu în ce joc – mai am încă trei spectacole la Unteatru…

Te-am văzut în Viză de clovn, ești vioara întâi!
Crezi? Joc, iată, destul de mult la Odeon, unde sunt și angajată.

Mai joci și cu Lia Bugnar, la Godot.
Am un spectacol – “7 dintr-o lovitură”. Se joacă de vreo două ori pe lună. Să vii să îl vezi! (n.m. – între timp am fost). Mai aveam la Unteatru, “Don’t cry, baby”, al lui Eugen Jebeleanu, dar până la urmă s-a găsit o formulă să apar într-o înregistrare. Aveam prea multe spectacole și nu puteam să ajung, încurcam oamenii și programarea spectacolelor. Teatrele independente se mișcă prin țară și eu nu ajungeam. Dar să vezi ce s-a întâmplat…

Ce?
A fost un festival la Galați, eu sunt din Galați, și mi-a scris o fată că ea a mers la spectacol să mă vadă pe mine și când colo apăream înregistrată!… M-am simțit așa de… Mi-a zis că i-am păcălit că am fost pe video, n-aș fi vrut să fie așa.

Eu am ajuns să te caut pe tine după ce am fost în septembrie la Gala HOP, la Costinești, și te-am auzit într-o înregistrare audio, care se dădea de cinci sute de ori pe zi: Sunt Nicoleta Lefter și vă doresc distracție plăcută sau ceva de genul ăsta. N-am mai putut să-mi scot numele tău din cap. Erai în tandem audio cu Marius Manole. Ești un Marius Manole al actrițelor, un model pentru foarte tinerii actori sau cum?
Sunt Nicoleta Lefter și îți doresc distracție plăcută. (râde). Vezi, ce chestie, înregistrarea am făcut-o dintr-o glumă. Am fost în juriul de la București și am trecut pe la Costinești pentru o zi, să-l văd pe Radu Afrim (n.m. – regizorul este directorul artistic al Galei HOP) și am făcut înregistrarea în glumă, dar a rămas!

Eram ca la Big Brother! Numai pe tine și pe Manole vă auzeam.
Dar crezi că sunt eu așa de importantă?

Eu cred că ești.
Dacă se raportează tinerii actori la mine, asta ce înseamnă? Că am îmbătrânit?

Nu mai ești nici dumneata la prima tinerețe (n.m. actrița a împlinit recent 32 de ani). Trebuie să o iei așa cum e.
(râde și tace).

Nicoleta Lefter ar vrea să îmbătrânească într-un oraș mic

10342838_10152542169713604_5173114883608620337_nFoto: Retro Fashion

Unde locuiești?

Mi-am cumpărat un apartament în sectorul doi.

Înseamnă că se câștigă bine din teatru!
Nu l-am cumpărat cu banii din teatru.

Dar cu ce bani?
Plătesc o parte din rată cu banii din teatru, dar l-am luat cu bani de la familia mea.

Ești întreținută?
Nu chiar. Să zicem că am niște moșteniri.

Îți trimite mama ta hrană pe tren, pe microbuz, de la Galați?
Îmi trimitea. Acum nu îmi mai trimite.

Și cum te hrănești?
Destul de organizat în ultima perioadă, pentru că am avut probleme de sănătate.

Dar ce ai avut? Ai clacat fizic? Pshic?
Psihic, nu. Doar fizic. Am răcit complicat. Astă-vară după ce am terminat “Viză de clovn”. Am crezut că e o răceală simplă, dar a fost complicat. E nasol când răcesc, am și deviație de sept, nu mai pot respira!, ar trebui să mă operez, dar nu vreau. Ar putea să-mi strice vocea. Eu am lucrat ani de zile să am vocea asta! Nu vreau să mi se umfle capul, să-mi bage feșe de șapte metri în nas, să nu mai joc o lună!

O duci așa, pe picioare.
Da. Ți-am zis – cea mai mare temere e să nu mi se modifice vocea. E foarte importantă, e cea mai importantă la un actor. Eu am o voce frumoasă. Și m-am lăsat și de fumat de trei luni și sunt foarte mândră de mine că am reușit să fac asta. Deși se zice că dacă începi să povestești  despre asta înseamnă că…

ți-e dor?
Nu, nu mi-e dor.

Visezi că fumezi?
Nu. Am însă un prieten care zicea că se lăsase de șapte ani și visa și după șapte ani că fuma!

Ți-ai păstrat un ușor accent moldovenesc?
Da.

Numai în viața privată îl folosești? Pe scenă nu?
Da, în viața privată, și dacă mă întâlnesc cu oameni de la mine din zonă – vai! Eu am terminat facultatea la Iași, îți dai seama! Când vorbesc cu maică-mea, brusc sunt altcineva.

Îți place Bucureștiul? Te-ai obișnuit cu el?
Da, a devenit al meu, dar nu mi-ar plăcea să îmbătrânesc în el.

Iașiul?
După două luni de stat acolo îți dai seama că nu se întâmplă nimic de fapt, deși pare că se întâmplă multe. Cred că mi-ar plăcea să mă stabilesc într-un orășel foarte mic.

Brăila?
Poate. Brăila e foarte frumos.

Și toată gloria dumitale, toată faima? Vei seduce și vei abandona scena bucureșteană?
Păi, nu o să ies la un moment dat la pensie?

Peste treizeci și trei de ani!
Acum am treizeci și doi. Deci, da. La cum merg lucrurile pe aici, voi mai fi chemată din când în când să fac un rol.

Secundar?
Sau poate principal, în funcție de cum mă țin trupul și mintea.

La tine, la Galați, când erai mică, erai vedeta blocului?
Da, deși mai erau și alții care voiau să fie. Am o prietenă care cânta extraordinar, a renunțat din păcate.

Tu cânți bine?
Nu, dar mi-aș dori enorm. Mă mai joc pe calculator cu programe de muzică. Lucrez acum la un text pe care îl fac singură despre o tipă singură și o să încerc să îl fac singură și muzică și video și tot.

E autobiografic?
Nu. E după un roman de Ana-Maria Sandu – “Aleargă”. Îl știi?

Da, o știu și pe Ana-Maria.
E foarte frumoasă cartea ei – acum lucrez la textul ăsta.

Să revenim la copilăria ta din Galați. În ce Micro (n.m. așa erau denumite cartierele Galațiului Micro 1, Micro 2 etc.) locuiai?
Micro 12.

Care erau caracteristicile lui Micro 12? Cum decurgea viața voastră de copii acolo? Familiile vă lucrau la SIDEX?
Ai mei nu, dar în bloc lucrau toți ceilalți da, taică-miu a fost inginer constructor, iar maică-mea a lucrat mai întâi la o țesătorie unde se făceau covoare. Mătușă-mea era pictoriță la covoare.

Iată și o artistă în familie!
(râde din nou actrița aceasta râde enorm!). Din păcate, această fabrică nu mai există, s-a desființat. Au cumpărat-o niște turci și nu știu ce s-a mai ales de ea. Se făceau niște covoare absolut divine!

Tu n-ai parchet în casă acum?
Ba da.

Păi, vezi?
Da, a schimbat maică-mea cu parchet. Aveam covoare persane, frumoase, colorate, în casă.

A dispărut și obiceiul bătutului covoarelor.
Dar asta nu e neapărat ceva rău!

Ba e. Pentru că se mai întâlneau oamenii la bătător.
Da, da, da! Țin minte! Te duceai cu covorul și așteptai să termine ăla dinaintea ta și mai socializai. Am bătut de multe ori covorul…

Aveai energie multă și nu știau ai tăi ce săți mai facă?
Îmi și plăcea. Și după ce îl băteam bine, și pe o parte și pe alta, după aia îl frecai cu peria. Să fie frumos! Pe atunci nu erau soluții de covoare – erau rețete din astea, oțet cu apă…

Tradiționale, românești. Totuși, vă jucați voi în fața blocului, dar trebuie că ai început ceva în cadru organizat.
După clasa a opta, am dat un examen să intru la Școala Populară de Artă.

Ce era Școala asta populară de Artă? Mai există?
E o școală care dura doi ani. Era plătită, nu mai știu cât au dat ai mei, nu mai țin minte, oricum destul de puțin, pentru că nu eram foarte bogați.

N-ai fost un copil de bani gata.
Nu, dar nici nu-mi aduc aminte să fi avut vreodată probleme, să nu fi avut ce mânca sau…

Nicoleta Lefter a făcut un an la școala de cofetari

10745112_10152785554896224_1662820499_n

 

Foto: Retro Fashion

Standard mediu erați. Aveați Dacie?

Nu. Noi n-am avut niciodată mașină.

Cum era la Școala Populară de Artă?
În primul an, am fost șefă de clasă, deși eram cea mai mică. Eram foarte serioasă, extrem de serioasă, și acum sunt la fel, la repetiții. Mă mai ceartă regizorii că nu sunt deloc relaxată. E ceva din construcția mea.

În ce a constat admiterea?
Trebuia să recit o poezie, să zic un monolog, nu mai știu tot. Mulți elevi care terminau aici se pregăteau pentru Institutul de teatru. Între timp, mă duceam și la liceu. Am făcut Liceul Gheorghe Asachi, care fusese inițial industrial, dar s-a transformat în timp ce învățam noi acolo într-unul de profil uman.

Dădeai teză la latină?
Da, da, da, am făcut uman. Inițial, am dat la Pedagogic, dar n-am intrat.

Și uite așa a pierdut țara o învățătoare și a câștigat o actriță. Și ce ai făcut ai stat un an acasă?
Nu. Am mers și am făcut un an de profesională, la secția cofetari!

Și știi să faci prăjituri?
Știu să fac eclere. Am învățat la școală.

Deci ai o meserie la bază.
Evident. Am mai multe meserii la bază: citesc foarte bine…

Asta nu e o meserie.
Pot să scriu eseuri!

Nici din asta n-o să trăiești.
Pot să iau interviuri.

Nicoleta Lefter a fost babysitter, a lucrat în call-center…

1888719_10201620075087253_349450756_n

Nici din asta nu poți să trăiești.
(râde iar). Eu când am venit în București, neavând multă treabă, am făcut mai multe job-uri, am fost babysitter, am lucrat în call center la BCR.

Aveai așa de mult timp liber pentru că nu jucai?
Nu prea. Jucam într-un singur spectacol. Se juca rar și eu n-aveam ocupație. Veneam de la Brăila, unde aveam multă activitate și nu eram obișnuită să stau degeaba.

Tu de ce ai dat la Pedagogic? Voiai să fii învățătoare?
Nu neapărat. Cred că era o posibilitate să citesc. Mi-a plăcut să citesc de când eram mică, îmi place și acum.

Nu ai reușit acolo, ai dat la postliceala asta de cofetari, unde ai stat un an, unde ai învățat să faci eclere, după care n-ai mai dat la Pedagogic, ai intrat la Asachi
Da, iar la  matematică am intrat greu, să știi! Cu insistențe, ca să zic așa, cu ajutoare, într-un fel. Nu pot să neg că am fost ajutată la matematică. Am intrat într-un cerc de teatru din Galați, făceam acolo teatru, la nivel de amatori. După aia am intrat la Cercul Militar, unde era un bibliotecar interesant. Era o bibliotecă foarte bună. Puteam să luăm cărți pe care nu le găseam la alte biblioteci. Ni le dădea pe încredere. Am fost cu o prietenă, ne-am împrietenit cu domnul bibliotecar și ne-a propus un târg – vă dau cărți dacă veniți aici să recitați poezii pentru militari! Aveau manifestări la o lună-două. Se dădeau spectacole. Unii cântau, alții spuneau poezii, dansau balet. Și noi mergeam acolo ca să ne dea bibliotecarul cărți. Acolo am citit eu colecția mea de ruși clasici.

Și ce recitai?
Ana Blandiana, poezii. Îmi dădea el, recitam mult Marin Sorescu, mă învăța el cum să frazez, unde să pun pauze de respirație. Le învățam pe de rost și le recitam.

Te mai ajută memoria?
Iau mulți mieji de nucă. Se pare că sunt foarte buni pentru memorie, pentru creier. Deocamdată n-am probleme.

Ți s-a mai întâmplat să uiți vreo replică?
O, de multe ori! Dar nu o replică. La un moment dat, dacă sunt nesigură, nu știu de unde vine asta, mi se face frică, mi se face teamă că o să uit textul. Se face un blank și chiar uit textul, uit totul, trebuie să fac ceva repede. E groaznic! Și îmi spun că nu am uitat textul, că e doar o senzație, îmi spun asta și îmi revin.

Durează puțin?
Puțin, da. Sau improvizez. Am avut într-un singur spectacol, în “Natură moartă cu nepot obez”, trei blank-uri. Nu mai puteam să spun nimic! Mă gândeam doar cum o să ajung la spital și de aici ce o să se mai întâmple cu mine – că nu o să mai pot face teatru… Și pe urmă, deodată, am zis replica!

Colegii își dau seama?
Evident. Nu pot să realizez cum funcționează creierul uman. E fascinant! E incredibil! Cum poți să apeși pe un butonaș și – pac! – curg hălci întregi întregi de texte, de piese! Dar la fel de ușor le poți și uita, le poți elimina. Nu mai țin minte texte din spectacole care nu se mai joacă de un an sau de doi. Le-am eliminat. Mi se mai întâmplă asta și în viața personală – să uit multe lucruri, nu neapărat voit. Dacă le și voiesc uitate, ele pur și simplu se șterg.

Mai știi câte roluri ai făcut?
Nu. Dar le am în CV. Probabil vreo 30. Din anul doi de facultate am intrat să fac spectacole.

Primele tale roluri au fost la Constanța. Cum a fost?
Nu. Au fost la Iași, am făcut două spectacole în Iași, apoi în anul trei de facultate m-am angajat la Constanța, la teatrul de acolo.

Cum ai ajuns în Constanța?
Am dat un concurs. Dar eu nu plecasem la Constanța ca să dau concurs. A fost o întâmplare.

Nicoleta Lefter a fost angajată pe post de balerină la Constanța

În ce a constat concursul?
Eu abia învățasem la școală Shakespeare și aveam monologul Ofeliei.

Te-ai dus şi cu clasicii după tine! Venită direct de pe plajă!

Nici măcar de pe plajă nu veneam. Veneam direct de la gară! Trenul avusese o mare întârziere pentru că era o perioadă cu inundații. Ajungea apa până la geamul trenului. Și am venit direct de la gară, am mai băut și-o bere și m-am trezit trecută acolo pe lista celor care urmau să dea concurs! Am zis că hai, să intru. La sfârșit oamenii m-au întrebat: „la cine ați terminat?” Le-am spus că eu n-am terminat. “Păi, de ce te-ai înscris, dacă n-ai terminat? Că noi nu vrem decât absolvenți!”. “Ah, bine, intrasem și eu așa…”.  M-a sunat după aceea Beatrice Rancea, care era directoarea teatrului, m-au chemat să-mi propună să mă angajeze. M-au angajat pe post de balerină! Aveau un post de balerină liber.

Beatrice Rancea era directoarea așa ai spus?
Da, era directorea Teatrului Fantasio pe care îl transformase în teatru dramatic. Asta cu balerina era soluția legală și mi-am luat și angajamentul ca după ce termin să mă duc la ei, să lucrez acolo.

Și te-ai dus? Ți-ai respectat angajamentul?
Da. După un an mi-am dat demisia și am plecat la Brăila.

De ce?
Pentru că mi s-a oferit un rol important și pentru că era o trupă bună acolo, pentru că erau mulți oameni de la Iași acolo, care terminaseră la profesorul Emil Coșeru, de la o clasă paralelă cu a mea. Între timp, Beatrice plecase și ea, se cam spărsese gașca, pe o chestie politică. Nimeni nu mai punea preț pe noi. Nu cred că ar fi fost foarte bogată cariera mea dacă rămâneam acolo.

Te plafonai?
Da. S-au supărat un pic pe mine, mi-au zis că nu o să mă aștepte nimeni cu lapte și miere la Brăila, la fel mi-au zis și când am plecat de la Iași la Constanța. Ei voiau să mă păstreze acolo, dar…

Nicoleta Lefter crede ca va fi bine dacă vom fi uniți

Ție îți place România?
Îmi place foarte tare România, nu o să emigrez niciodată!

Crezi că mergem spre bine? Cum vezi tu viitorul României?
Va fi bine când vom fi uniți. Dacă suntem după cum bate vântul și va fi fiecare după propriul interes…

Deci aici te vezi la pensie.
Aici, da, dar nu e neapărat ceva rău.

Ai și carte de muncă
Da, mulțumesc. Nu știu dacă o să rămân actriță în teatru de stat până la adânci bătrâneți. Poate nici nu e o mare șmecherie să ai o carte de muncă, poate că până la urmă te și încurcă, nu poți să te duci să joci unde vrei, când vrei… Am și o pensie privată, oricum, am avut grijă. Partea bună e că ai siguranța unei echipe. Dar, pe de altă parte, te poate și încurca. Dacă ai multe colaborări…

Teatrul independent cum e?
Crește bine și sunt actori care câștigă foarte bine. Problema e că nu e neapărat un teatru de calitate. A devenit un teatru comercial și nu știu dacă asta ar fi trebuit să fie alternativa teatrului de stat.

Trebuia să fie un teatru experimental, în underground?
Da. Eu acum sunt într-o situație în care prefer să nu mai joc în teatrul independent ci în teatrul de stat. Eu de-asta m-am apucat de meserie, să o fac bine și să nu mă gândesc în primul rând la bani.

Și rata?
Am cu ce să o plătesc. Nu sunt atât de încorsetată. Sunt tot timpul pe drumuri, dar nu mă deranjează. A ajuns să nu mă mai deranjeze nimic.

Ești zen?
Sunt cool.

Te interesează politica?
Mă interesează tot atâta timp cât e vorba despre viitorul țării pe care eu o iubesc. Tu nu vrei să pleci din țara asta?

Eu călătoresc mult, oricum. Pe undeva sunt plecat.
A.

Ești o bună actriță din orașul București?
Sunt cea mai bună actriță din orașul București!

Nu te hazardezi în declarații?
Nu, nu, glumesc. Sunt o actriță bună, sunt mulțumită de mine.

Ești talentată?
Da, dacă talentul vine de la Dumnezeu, da, îl am.

Ești credincioasă?
Da, doar sunt din Moldova. (râde din nou)

Ți-a spus cineva că vrea să fie Nicoleta Lefter când se va face mare?
Da, o actriță din București mi-a spus că vrea să fie ca mine.

Și tu ce i-ai zis?
I-am spus “Mulțumesc frumos”. Ah, mi-am amintit ceva, că m-ai întrebat unde mai joc: mai joc și la Teatrul Național în două spectacole.

În care?
“Acum ori niciodată” și “Două loturi”.

CITAT:Eu acum sunt într-o situație în care prefer să nu mai joc în teatrul independent ci în teatrul de stat. Eu de-asta m-am apucat de meserie, să o fac bine și să nu mă gândesc în primul rând la bani.” Nicoleta Lefter, actriță.

29 recommended
comments icon 2 comments
372 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun