O altfel de călătorie. Prin Banat

- - 17- 494 vizualizari

Pentru că e vară, pentru că suntem în căutare de destinații cărora să le descoperim secretele, pentru că se apropie Festivalul de la Gărâna care ne atrage an de an în Vestul țării și, bineînțeles, pentru că în 2021 Timișoara va fi capitală culturală europeană, vă invităm într-o incursiune Prin Banat alături de Alexandra Palconi, fata care salvează poveștile locului și le dă mai departe.

Cum a apărut proiectul Prin Banat, ce vă propuneți și cum ai rezuma acești cinci ani, de la primele documentări până azi?

În 2012, când mergând cu o prietenă la Sibiu, la ieşirea din Timişoara mi-a spus, ea fiind sibiancă adoptată de oraşul de pe Bega, că n-ai ce vedea până la Lugoj. În sensul că, oriunde te uiţi, e doar câmpie şi abia de la Lugoj încolo încep să se zărească nişte dealuri. Puţin contrariată, am întrebat-o ce ştie despre Banat, mai exact dacă ştie că avem inclusiv munţi sau locuri foarte mişto în această regiune. Din răspunsul ei am înţeles că Banatul înseamnă mai degrabă Timişoara, aşa că am luat asta ca pe o provocare şi i-am promis că am s-o duc personal să îi arăt plaiurile bănăţene în care am crescut – ceea ce am şi făcut. La scurt timp după aceea, am început să fac un sondaj de opinie printre prietenii nebănăţeni şi răspunsul era cam acelaşi: Banat = Timişoara. Am început și să mă documentez în stânga şi în dreapta şi am ajuns la concluzia că există prea puţine informaţii despre Banat, uneori chiar greşite sau prea puţin relevante. Mi-am zis că neapărat trebuie să fac ceva în privinţa asta, i-am molipsit şi pe alţii din jurul meu şi uite aşa s-a născut proiecul Prin Banat. În 2013, am ieşit pentru prima dată să documentăm în teren, iar în 2014 am lansat oficial proiectul, care a tot crescut, a devenit tot mai complex şi pe parcurs ne-au venit şi alte idei creţe. Prin urmare, în 2016 am înfiinţat Asociaţia Prin Banat şi am început să dezvoltăm şi alte proiecte culturale, în paralel cu Prin Banat. Uitându-mă înapoi, realizez că aceşti cinci ani au trecut incredibil de repede. Câteodată, lucrurile s-au întâmplat într-un ritm atât de alert, încât, uneori, abia am reuşit şi noi să ţinem pasul cu ele. Cam tot aşa e ritmul şi astăzi, dar mă bucur foarte mult că e astfel.

Cine ești tu, unde te-ai născut, cum ai copilărit, ce studii ai ales să urmezi și cum ți-ai descoperit dragostea pentru Banat?

Eu sunt Alexandra Palconi şi-s bănăţeancă get-beget. Mă mai cheamă şi Iasmina, fiincă ai mei au vrut să mă sărbătorească de Florii, dar nimeni nu mă strigă aşa. M-am născut la Lugoj, am copilărit în satele Luncanii de Jos, Tomeşti şi în Coşava, iar din 1999, în oraşul Făget. În 2008 am venit la Timişoara, să studiez Jurnalismul, şi apoi m-am stabilit aici. Prin urmare, îmi place să spun despre mine că sunt cât se poate de prin Banat. Dragostea pentru Banat am dobândit-o pe când eram mică, în special când mă aventuram pe la Poieni şi aflam poveşti despre Mărese din alte timpuri sau ascultam curioasă amintirile sătenilor despre mocăniţa din vremuri de demult.

Te-aș ruga să ne povestești trei întâmplări memorabile pe care le-ai trăit (cu) Prin Banat.

(1) În fiecare an organizăm o aşa-numită „Săptămâna Prin Banat”, care înseamnă că ne alegem o zonă din Banat şi timp de 5-7 zile, de dimineaţa până seara, ne plimbăm din sat în sat, realizăm interviuri şi documentăm locurile respective. Într-un an am ales Clisura Dunării şi aveam pe listă şi satul Eibenthal, un sat de cehi (apropo de asta, aici în Banat se află şi cea mai mare comunitate de cehi şi slovaci din România). Ştiam că satul e oarecum izolat, sus pe munte, şi ne gândeam că accesul s-ar putea să fie dificil, dar la Prin Banat suntem obişnuiţi cu imprevizibilul. De fapt, ceea ce ne durea pe noi în acel moment, pe lângă că era luna august cu 40 de grade afară, era faptul că se apropia ora prânzului şi vizita la Eibenthal însemna că puteam mânca ceva peste cine ştia câte ore mai târziu. În fine, am găsit drumul de acces care, spre surprinderea noastră, era proaspăt asfaltat; singura mea problemă cu el era, fiind şofer de serviciu la Prin Banat, că era foarte şerpuit şi îngust, de încăpea doar maşina noastră pe el. La un moment dat, la gândul că s-ar putea să apară o altă maşină din faţă, am intrat puțin în panică. Dar nu s-a întâmplat nimic de genul acesta. Când am ajuns la intrarea în Eibenthal am fost de-a dreptul şocaţi: erau parcate trei autocare de Cehia acolo, din care coborau turişti, majoritatea tineri, aşa ca noi. Eibenthal, ca să vă faceţi o imagine, părea un sat foarte mic, aşezat într-o vale străjuită de un deal, unde strada principală era şi singura. Am înţeles rolul autocarelor abia când am mai înaintat în sat: tocmai începea Festivalul Banat de la Eibenthal. Locul de desfăşurare: la singura crâşmă din sat. În faţa crâşmei, fix în stradă, era zona de mâncare. Ca să ne putem cumpăra orice, de la mâncare, până la suc, cafea, bere sau obiecte personalizate, trebuia să achiziţionăm înainte nişte „banaţi”, adică moneda oficială a festivalului. În jurul nostru se vorbea română, cehă, maghiară şi engleză şi în curtea crâşmei se făceau probe de sunet pentru un concert. Zona de camping era amenajată în Baia Nouă, un sat la circa 1 km de Eibenthal, dar şi sătenii ofereau cazare în propriile case. Mai mult decât atât, aceştia, fiind deja obişnuiţi cu festivalul, care aparent se organizează de ani buni, ieşeau în faţa porţilor să vândă plăcintă cu mere sau brânză, fructe, sirop şi alte produse de casă. Pe scurt, era o atmosferă extraordinară și experiența în sine a fost peste toate așteptările. Îmi amintesc cu drag de Eibenthal şi sper să mai ajungem la festival.

(2) Când am mers la Lindenfeld – ultimii kilometri nu se pot parcurge cu maşina, aşa că am luat-o la pas până în satul părăsit. Eram doar eu, Cristian şi Flavius şi, la un moment dat, am văzut cum aleargă către noi o haită de câini imenşi, de la o stână din apropiere. Noroc cu Flavius, care a fost foarte inspirat şi ne-a spus să ne punem imediat într-un cerc, cu spatele unii la alţii, şi să stăm nemişcaţi. Am scăpat în ultima secundă de câini, căci a apărut ciobanul şi i-a chemat înapoi la stână. Dar cu întâmplarea aceasta am aflat şi eu că în astfel de situaţii nu fugi, nu te chirceşti pe jos, ci te pui așa în cerc (sau îţi lipeşti spatele de spatele celuilalt, când sunt două persoane) şi stai nemişcat. Pentru câine se pare că e foarte important să îţi vadă faţa, ochii. În fine, din fericire, n-am mai avut altă ocazie să exersez schema respectivă, dar până în ziua de azi nu mi-e clar ce faci într-o situaţie ca asta când eşti singur/ă. Trebuie să-l întreb pe Flavius.

(3) Toamna anului 2013. Prin Banat încă nu ieşise în lume. Era printre primele noastre ieşiri în teren, ca să strângem poveşti şi conţinut pentru marea lansare. Căutam localitatea Herendeşti, foarte aproape de Lugoj, dar cumva am nimerit în satul Victor Vlad Delamarina. Acolo am cerut indicaţii de la oameni, care ne-au sfătuit să o luăm pe un drum de pământ, prin câmp. Ne-am conformat, dar drumul părea folosit numai de tractoare, aşa că am oprit maşina şi am luat-o la pas. După două ore, noi încă nu găsisem Herendeştiul, aflat, teoretic, la numai câţiva kilometri distanţă, şi nici nu mai ştiam să ne întoarcem la maşină. Ne-am rătăcit într-un aşa hal, pe tot felul de poteci, printre pruni şi ciulini, până am ajuns pe un teren de exerciţiu și antrenament al MAI. Acolo ne-am speriat groaznic, am grăbit pasul şi, spre uşurarea noastră, am ieşit pe marginea unui drum asfaltat. Civilizaţie! În scurt timp aveam să realizăm că era drumul care lega Lugojul direct de Herendeşti, dar pe care noi l-am ratat cu brio şi am ajuns în satul Victor Vlad Delamarina, unde oameni foarte bine intenţionaţi (şi nu-s ironică) ne-au sfătuit s-o luăm prin câmp… Dar ştiţi deja povestea.

Din ce se finanțează acest proiect, câți sunteți în echipă și cum interacționați cu autoritățile statului român?

Proiectul editorial Prin Banat este finanţat din sursele noastre, din donaţii sau din unele venituri ale Asociaţiei Prin Banat. E un proiect născut din voluntariat şi din drag de plaiuri bănăţene şi ne dorim să rămână aşa. În schimb, pentru celelalte proiecte ale asociaţiei noastre aplicăm pentru finanţări nerambursabile şi căutăm sponsorizări. Sperăm ca în viitorul apropiat să încercăm şi alte soluţii, care să ne permită o mai bună flexibilitate şi independenţă financiară. Fiecare proiect al asociaţiei are propria echipă, chiar dacă unii oameni sunt implicaţi în mai multe proiecte deodată. Spre exemplu, echipa proiectului Prin Banat e formată din patru persoane – eu, Lia Pfeiffer, Cristian Sitov şi Flavius Neamciuc – la fel ca la începuturi. Echipa generală a Asociaţiei Prin Banat, pe de altă parte, este mult mai mare şi la fel de interdisciplinară. Iar cu autorităţile statului român avem o relaţie bună şi adeseori ne străduim să aducem idei şi proiecte care să ofere plus valoare ambelor părţi.

Ce recomandări ai pentru vizitatorul nefamiliarizat cu zona bănățeană? Ce să vadă, cu ce să înceapă, pentru a înțelege cât mai bine locul?

Depinde foarte mult ce anume îl interesează pe vizitatorul nefamiliarizat cu zona bănățeană. Dacă îi place natura, atunci îi recomand să facă drumeții în Banatul Montan și să încerce o plimbare cu barca în Clisura Dunării. Dacă e interesat de istoria Banatului, de caracterul său multicultural, îi recomand să viziteze satele bănățene. Pe lângă localități care au fost dintotdeauna românești, sunt multe altele care au fost înființate de alte etnii, în special de șvabi și maghiari. Satul Carani (Timiș) a fost înființat de coloniști italieni și spanioli. În Tomnatic (Timiș) trăia cândva o populație majoritar franceză. În vremuri de demult, Vinga (Arad) a avut rang de oraș. Acolo, o mare comunitate de bulgari catolici (da, erau catolici) a lucrat zi și noapte, în mai multe schimburi, ca să ridice una dintre cele mai spectaculoase și înalte biserici. Sate cum sunt Stanciova, Petrovaselo, Remetea Mică sau Beregsău Mic (toate sunt în Timiș) au și astăzi o populație semnificativă de sârbi. În Oravița (Caraș-Severin) se află primul teatru de pe teritoriul actual al României și Charlottenburg (Timiș) e singura localitate din România care are o formă perfect circulară – motiv pentru care satul a fost clasat cu totul ca sit rural. La 2 km de Charlottenburg, în Altringen, se mănâncă foarte bine, iar la Buzad se organizează anul acesta, probabil pentru prima dată în istorie, o „electrorugă”. La Gărâna, sat înființat de pemi (coloniști germani veniți din Boemia) în iulie se întâmplă de ani buni renumitul festival de jazz. Chiar dacă aceste etnii au dispărut sau nu mai sunt la fel de prezente ca în trecut, stau mărturie casele pe care le-au lăsat în urmă, cu arhitecura populară specifică acestei regiuni istorice. Închei prin a recomanda Țara Făgetului, locul în care am copilărit, și care de câțiva ani a început să se dezvolte foarte frumos din punct de vedere turistic. Și, bineînțeles, Timișoara…

Spune-ne, pe scurt, o poveste dintre cele pe care le adunați voi la PrinBanat.ro? Cea mai frumoasă…

Povestea aceasta nu ştiu dacă e cea mai frumoasă, dar e printre preferatele mele. În toţi aceşti ani de Prin Banat am adunat câteva zeci de cărţi şi monografii, care ne ajută la cercetare. Pe unele le primim cadou, pe altele le achiziţionăm din librării, de pe dierite site-uri sau din pieţe de vechituri. „Monografia comunei Sârbova” din judeţul Timiş nu-mi mai amintesc exact unde am găsit-o. A fost publicată în 1939, de Institutul Social Banat-Crişana, care în perioada aceea studia cauzele fenomenului depopulării în Banat. Institutul petrecuse, în 1935, câteva luni în Sârbova şi a realizat un studiu amplu, care cuprinde atât istoria locală, demografie, etnografie, până la aspecte legate de igienă sau statutul social. La finalul cărţii există o anexă cu câteva portrete ale unor sârboveni şi fotografii cu gospodăriile acestora. Cartea ne-a trezit curiozitatea şi am decis să vizităm localitatea. Ajunşi acolo, am întrebat care sunt cei mai în vârstă sârboveni şi unde îi putem găsi, ca să povestim cu ei. Am fost trimişi la doamna Sfetescu, în vârstă de 90 de ani, fosta poştăriţă a satului, pe care toţi din sat o strigă Chiţa. Doamna Sfetescu avea în jur de 10 ani în 1935, iar când i-am pomenit de cartea Institutului Social Banat-Crişana, i s-au luminat ochii de bucurie. Nu numai că-şi amintea perfect de echipa Institutului, ci chiar apărea într-o fotografie din anexa cărţii. Nu-i venea să creadă că după 80 de ani vin nişte tineri la ea să o întrebe de Institut și să îi arate cartea. Sinceră să fiu, nici nouă nu ne prea venea să credem că am avut norocul să o întâlnim pe dumneaei.

Anul trecut, în 2017, s-a lansat Heritage of Timișoara, un proiect care și-a propus să atragă atenția asupra patrimoniului cultural din cartierele istorice timișorene, întrucât primăria se concentrează pe zona Cetate – Centrul Vechi al orașului, ignorând complet ce se întâmplă în celelalte cartiere istorice. Povestește-ne mai multe despre acest proiect – ce doriți să faceți concret?

Heritage of Timișoara e un proiect de intervenție culturală în cartierele istorice ale Timișoarei, prin care ne-am propus să promovăm patrimoniul cultural imobil timișorean, sensibilizarea opiniei publice asupra importanței protejării și conservării acestuia și încurajarea turismului cultural în aceste cartiere. Într-adevăr, ne concentrăm pe alte cartiere istorice decât Cetate, care e considerat centrul orașului și polul major de atracție turistică, locul în care se desfășoară majoritatea evenimentelor culturale. Însă, după ce vom definitiva documentarea cartierelor Fabric, Iosefin, Elisabetin și Mehala, care au o moștenire cultural-arhitectural la fel de bogată și care momentan au prioritate pentru noi, vom interveni în cele din urmă și în cartierul Cetate. Ediția pilot Heritage of Timișoara a debutat în 2017, cu cartierul Fabric. Timp de cinci-șase luni am desfășurat diverse activități acolo: de la cartarea și inventarierea imobilelor istorice și realizare de interviuri cu cei care locuiesc în cartier, până la desfășurare de ateliere de circ social și teatru forum în spațiul public, organizarea unor dezbateri privind revitalizarea culturală a zonei, tururi ghidate de Fabric pentru copii și adulți și, cel mai important, lansarea platformei online www.heritageoftimisoara.ro, la care visăm încă din 2015. Totodată, prin proiect, o echipă de artiști locali a realizat o colecție de 18 ilustrații, inspirate din starea curentă de conservare și istoria unor imobile din cartier. Colecția am prezentat-o publicului larg printr-o instalație de artă interactivă, în cadrul evenimentului HoT: Fabric (septembrie 2017), desfășurat în una din piețele centrale ale cartierului. De asemenea, am tipărit și 2000 de cărți poștale reprezentând colecția de ilustrații, care au putut fi trimise gratuit oriunde în țară de către oamenii locului și nu numai. Considerăm că oricine a trimis o carte poștală din colecție a contribuit activ la promovarea cartierului. Din 2000 de bucăți mai avem circa 500, au ajuns în toate colțurile țării. Anul acesta continuăm cercetarea și anumite activități în Fabric și concomitent ne concentrăm pe Iosefin, al doilea cartier în care intervenim și în care ne vom petrece majoritatea timpului în următoarele șase luni. În ceea ce privește primăria și consiliul local, nu aș putea spune că ignoră total celelalte cartiere. Mai degrabă tind să cred că, uneori, aceste instituții sunt probabil depășite de situație și cu personal insuficient. Consider că rolul nostru, al societății civile, este și de a coopera și de a veni în sprijinul autorităților locale. Pentru ediția de anul trecut, am atras sponsorizări și finanțări nerambursabile de la Administrația Fondului Cultural Național și de la Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara. Dincolo de sprijinul financiar acordat, Primăria Municipiului Timișoara s-a dovedit a fi și un partener de nădejde, punându-ne la dispoziție diverse informații de specialitate despre imobilele din Fabric pe care le-am solicitat în prealabil și implicându-se în unele activități ale proiectului.

Înțeleg că urmează și un festival, în toamna acestui an, cu spectacole create special, pornind de la poveștile celor care au trăit în cartierele istorice ale Timișoarei. Cum ați ales poveștile de viață care vor sta la baza acestor spectacole? Cât de dificil este să realizezi un astfel de eveniment?

Este vorba despre un sub-proiect Heritage of Timișoara, pe care îl vom organiza tot în cartierul Fabric. Acesta îmbină artele spectacolului cu istoria locală, poveștile unor indivizi care au locuit cândva în Timișoara, diferite articole din presa vremii și, în același timp, are o puternică componentă educațională pentru publicul larg în ceea ce privește… legislația monumentelor istorice. Deși încă nu am finalizat lista, poveștile și articolele din presa vremii le-am ales în funcție de gradul lor de absurditate și inedit. Unele subiecte sunt prea puțin cunoscute și abia așteptăm să le scoatem în lume. Deocamdată, nu ne dăm seama cât de dificil va fi să organizăm acest eveniment, dar dacă toate ne ies așa cum ne-am propus, începând din luna iunie demarăm pregătirile.

Care consideri că au fost principalele provocări pentru tine, în tot ce ai făcut în acești ani? Ce a fost cel mai dificil?

Cum spuneam și la începutul interviului, uneori lucrurile se întâmplă într-un ritm atât de alert, încât abia țin pasul cu ele. Cred că asta e o provocare continuă, căci mereu apar situații total noi. Nu îmi amintesc de ceva care a fost foarte dificil, dar țin minte că ne-a luat ceva timp până ne-am hotărât, apoi până am strâns toată documentația ca să înființăm asociația.

Ce te motivează în ceea ce faci?

Răspusul e foarte simplu: mă regăsesc foarte mult în ceea ce fac şi nu mă mai pot vedea făcând altceva. În plus, în fiecare zi mă simt privilegiată, căci lucrez alături de oameni extraordinari, talentaţi şi la fel de pasionaţi.

În contextul în care Timișoara va fi capitală culturală europeană, cum vă pregătiți voi, Prin Banat și Heritage of Timișoara, pentru 2021?

În ceea ce priveşte Heritage of Timişoara, până în 2021, ne-am propus să definitivăm documentarea celor cinci cartiere istorice timişorene reprezentative: Fabric, Iosefin, Mehala, Elisabetin şi Cetate. Astfel că, baza de date rezultată prin proiect se va putea transforma într-un instrument relevant atât pentru cei care locuiesc aici, cât şi pentru turiştii străini – acesta e şi motivul pentru care comunicăm totul în română și engleză (şi în germană, sperăm noi, foarte curând). Pe de altă parte, concret, tot în contextul anului 2021, Asociaţia Prin Banat este partener oficial al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană. Împreună organizăm „Cămine în mişcare / Moving Fireplaces”, un proiect de turism cultural cu un puternic caracter artistic şi intercultural, al cărui scop este promovarea, prin diverse forme de artă, a patrimoniului cultural material şi imaterial, precum şi a poveştilor din regiunea Banatului istoric care au ca subiect central fenomenul migraţiei/mobilitatea. Până în 2021, avem în vedere crearea unei rute culturale „Cămine în mişcare” în jurul Timișoarei. Proiectul e în plin proces de implementare şi veţi tot auzi despre el de acum înainte, aşa că staţi aproape.

Ce cartiere mai puțin cunoscute ne-ai recomanda să vizităm în Timișoara, dacă ajungem acolo în această vară? Ce repere ale orașului să nu ratăm?

Vă recomand să faceţi o plimbare prin cartierele istorice Fabric, Iosefin şi Elisabetin. Toate se află la circa 10 minute de mers pe jos din centrul oraşului. Ofertă există pentru toată lumea şi pentru toate gusturile. Din punct de vedere arhitectural, în toate cele trei cartiere se regăsesc imobile în diferite stiluri arhitecturale (în special Secession/Art Nouveau şi eclectic) şi aş invita ochii curioşi să observe porţile acestora, bogat ornamentate, excutate cu măiestrie şi acurateţe de meşterii de altădată. Dacă tot vorbim de arhitectură, unul dintre locurile mele preferate din Timişoara se află în Fabric şi e Uzina de Apă sau, cum îi mai zicem noi aici, Turbinele de pe Bega. Un exemplu superb de arhitectură industrială, Uzina de Apă e monument istoric, funcţionează de peste 100 ani şi de câteva luni încoace a fost deshisă pentru public, deci se poate vizita. În Iosefin sunt centrele culturale AMBASADA, Basca şi Misc (toate funcţionează în foste spaţii industriale), unde mereu se întâmplă vreun eveniment sau e vreo expoziţie de văzut. Pentru o gustare, cel mai bun burek (din Timişoara, aş zice eu) se găseşte la Bäckerei Aurora, pe Bulevardul Regele Carol I. În Elisabetin, se bea socata cea mai cea la Scârţ, într-un imobil care găzduieşte şi Muzeul Consumatorului Comunist şi Auăleu Teatru. Pentru cei care vin peste weekend, să ştie doar că cine se trezeşte de dimineaţă, găseşte chestii faine în Flavia, la piaţă.

Cum arată timpul liber pentru tine?

În timpul liber fac cercetare pentru proiectele asociaţiei. De câteva luni, am început să sap în arhivele de stat maghiare online şi prin arhiva periodicelor din Marea Britanie. Caut lucruri legate de Banat şi Timişoara. În același timp, lucrez cu colegii mei la o bază de date imensă despre toţi comercianţii din Timişoara şi din alte localităţi bănăţene, începând din sec. XIX şi până prin anii 1960. Înainte, cercetarea/documentarea era una dintre activităţile mele principale, dar, mai nou, rutina care vine la pachet cu atribuţiile ce ţin de administrativ şi de managementul de proiecte îmi consumă foarte mult timp şi câteodată asta are efecte adverse asupra creativităţii mele. Aşa că, profit de orice clipă liberă şi mă pierd prin felurite documente şi arhive. Poate că o suna ciudat, dar sunt anumite lucruri foarte faine pe care le descopăr şi care mă bucură, mă distrează, mă relaxează. Iar dacă nu documentez, atunci petrec timp cu ai mei, văd un film, citesc o carte, merg în Scârţ, în AMBASADA, mă plimb, merg la un spectacol de teatru, la un concert… Atâtea şi atâtea variante!

Ce te inspiră în proiectele tale?

Poveştile oamenilor mă inspiră. Fiecare poveste e diferită şi în fiecare găsesc câte ceva de învăţat. Îmi doresc să rămân mereu la fel de curioasă şi oamenii să fie întotdeauna la fel deschişi în a-mi spune poveştile lor. Apoi mă inspiră locurile şi obiectivele pe care le documentăm. Chiar dacă unele sunt deja ruine sau într-o stare proastă de conservare, consider că e foarte important să le arătăm şi altora, să declanşăm o discuţie în jurul lor, să vedem dacă se mai poate face ceva în privinţa lor. Altfel, riscăm să le pierdem, poate chiar fără să ştim că au existat. Sunt conştientă că nu putem să le salvăm pe toate, dar mă simt mai împăcată cu mine ştiind că măcar am discutat despre ele.

Cum s-ar putea implica ceilalți pentru a susține ceea ce faceți voi în aceste proiecte? Ai un mesaj pentru cei care ar vrea să se implice?

Ne bucurăm și acceptăm orice formă de sprijin și implicare. Facem toate aceste proiecte și mereu e nevoie de oameni noi. Așa că orice mână de ajutor e binevenită!

„Dragostea pentru Banat am dobândit-o pe când eram mică, în special când mă aventuram pe la Poieni şi aflam poveşti despre Mărese din alte timpuri sau ascultam curioasă amintirile sătenilor despre mocăniţa din vremuri de demult.” (Alexandra Palconi, Prin Banat)

Foto: Alexandra Palconi/Facebook

17 recommended
comments icon 0 comments
494 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Alina Vîlcan


Bookmark?Remove?

Cum ne creștem copiii pentru un viitor mai bun?

-

Cum va arăta lumea de mâine, cea în care adulții vor fi copiii de azi? Ce facem pentru a fi o lume mai bună? Trei femei din generația tânără ne-au împărtășit cum își pregătesc copiii pentru a forma o societate mai atrăgătoare, mai corectă, mai bună decât cea d... Mai mult »

Ne dorim să rămâneți alături de noi în continuare!

Echipa Viitorulromaniei are nevoie de acordul dumneavoastra in conformitate cu noile reglementari privind Protectia Datelor (GDPR).
Partenerii nostri folosesc tehnologii precum cookie-uri pe site-ul nostru pentru a ajunge mai usor la voi cu anunturi publicitare personalizate.
Prin acceptarea acestora va bucurați de continut, ne ajutati sa menținem site-ul gratuit si sa ne continuam demersul jurnalistic.

Iti multumim pentru acceptul tau !