Despre cinematografia de la noi, cu regizorul unuia dintre cele mai așteptate filme autohtone ale momentului: „Un om la locul lui”. Bazat pe romanul „Firesc” (ed. Polirom, 2010), de Petru Cimpoeșu, lungmetrajul de debut al lui Hadrian Marcu spune povestea lui Petru Tudoran, un inginer de foraj într-o multinațională căutându-și echilibrul între femeia însărcinată cu care urmează să se căsătorească și amanta care tocmai a suferit un grav accident de muncă. Filmul, care nu-și propune să ofere răspunsuri, fiind „mai ales despre dificultatea de a le găsi”, a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de la San Sebastian și intră în cinematografele din România pe 23 noiembrie.

UN OM LA LOCUL LUI. Cum a apărut acest film și de ce te-ai oprit la romanul Firesc, de Petru Cimpoeșu, pentru primul tău lungmetraj?

Având în vedere faptul că, în ceea ce mă privește, cea mai dificilă etapă o constituie scrisul, am căutat „sprijin” dintr-o sursă externă. În Firesc m-a interesat problematica din jurul personajului, care ulterior s-a transformat în Petru Tudoran, dar m-a atras și contextul industrial. Acest tip de mediu profesional exercită un gen special de presiune peste care se grefează presiunea cauzată de evenimentele din sfera personală. Presiunea mărește fisurile și asta face ca lucrurile să devină interesante din punct de vedere dramaturgic.

O DISTRIBUȚIE RESTRÂNSĂ. Cum ai ales distribuția (Mădălina Constantin, Bogdan Dumitrache, Ada Galeş, Adrian Titieni)? Fiind una atât de restrânsă, a fost simplu sau dimpotrivă? Ce a fost cel mai dificil la filmări?

Esențială a fost găsirea unui trio de actori pentru rolurile principale, care să se apropie cel mai mult de ceea ce mi s-a părut util pentru a transmite ce scrisesem. Apoi am construit, cu ajutorul lor, în jurul acestui nucleu. Chiar dacă distribuția nu e foarte numeroasă a fost un proces interesant luând în considerare și faptul că nu mai făcusem casting pentru un lungmetraj.

Filmările au decurs neașteptat de bine și cred că meritul e al departamentului de producție. Ei aveau în spate mai multe filme și au compensat lipsa mea de experiență. Cele mai dificile momente au fost cele în care socotelile mele de acasă nu se potriveau cu realitatea din teren. Am înțeles destul de repede că, fără răbdare și flexibilitate, la acest nivel de buget și interval de filmare, nu o scoți la capăt.

SAN SEBASTIAN. Ce păstrezi în minte de la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian unde filmul a avut premiera mondială?

Întreaga experiență legată de San Sebastian a fost una foarte plăcută. Am fost acolo alături de câțiva membri ai echipei și am fost primiți foarte bine. Un festival mare, cu un angrenaj foarte bine pus la punct. Sălile erau pline indiferent de secțiunea din festival și în bună măsură era vorba de localnici. Aplaudau cu generozitate și înainte și după proiecție indiferent de film și de altfel mi s-a părut că întregul oraș se încarcă pozitiv datorită festivalului.

POVESTE. Ce consideri că este cel mai puternic în această poveste, la ce să fim atenți atunci când vom merge la cinema?

Vorbim într-o anumită măsură despre limitele cunoașterii de sine a personajului și dificultățile care decurg din asta. Ceea ce nu se vede și ceea ce nu se spune în film ar trebui să trimită cu gândul la limitele înțelegerii fiecăruia dintre noi cu privire la ceilalți. Filmul nu își propune să ofere răspunsuri la problemele personajelor, tocmai pentru că încearcă să transmită ceva despre dificultatea de a le găsi.

REGIZOR ÎN ROMÂNIA, 2018. Cum trăiește un regizor tânăr în România de acum? Ce e ofertant, ce te nemulțumește?

Nu ar trebui să întrebați un regizor tânăr? Glumesc. Nu știu cum să răspund la întrebarea asta. Nu vreau să generalizez. Pot doar să mă raportez la mine. Sunt la locul meu. Cu bune și cu rele. Ca mai toată lumea. Practic, nu v-am răspuns.

ÎNCEPUTURI. Ești născut la Brăila, în ’76. Care sunt filmele cu care ai crescut, ce te-a făcut să alegi să studiezi Dreptul, apoi Regia de film?

Una dintre amintirile cele mai proeminente în materie de contacte incipiente semnificative cu filmul o reprezintă vizionarea primelor minute din The Shining, împreună cu părinții. Sau poate că memorabilă a fost întreruperea abruptă a vizionării când au înțeles că e vorba de un horror. Altfel accesul la filme a fost unul aleatoriu, necoordonat în vreun fel. Specific vremurilor, dar nu cred că special în vreun fel.

La Drept am ajuns printr-un proces de eliminare a opțiunilor după absolvirea unui liceu de profil filologic. La Regie am tranziționat imediat după ce am terminat Dreptul, convins că nu e cazul să insist în zona aceea. Poate că era mai confortabil din punct de vedere material să fi continuat în linie dreaptă după facultatea de Drept, dar există și un alt tip de confort pe care sunt sigur că nu l-aș fi putut obține.

PUBLICITATE. Nu ești străin de reclame, care sunt provocările atunci când lucrezi pentru spoturi, e o experiență care te ajută ca regizor de film?

Da, ajută. Mai ales din punct de vedere al familiarizării cu procesul tehnic. Echipele de filmare sunt structurate în mare în același fel și dinamica interacțiunilor este una similară. Un alt ritm, un format specific, în cazul reclamelor, dar experiența acumulată a fost ușor transferabilă. Pot să identific foarte ușor experiența avută ca asistent de regie al lui Radu Muntean, la reclame, dar și la un lungmetraj, ca fiind cea mai utilă parte a „școlii” de film.

CINEMA ROMÂNESC. Cum vezi cinematografia autohtonă de acum? Stăm bine, măcar la acest capitol?

Cred că cinematografia românească stă mai bine decât multe domenii. Vizibilitatea și reputația internațională acumulate în ultimii ani de filmele românești sunt incontestabil pozitive, benefice. Acestea fiind spuse, nu înseamnă că nu sunt conștient de faptul că în țară se desființează foarte multe cinematografe sau că sunt orașe în care nu mai există de ani buni cinematografe. Sau de faptul că orele la care sunt programate filmele românești în cinematografele de mall dezavantajează vădit această zonă. Distribuitorii filmelor românești au o sarcină dificilă în a naviga diversele obstacole. Cred că politica de promovare a filmelor românești pe plan național lasă de dorit.

EXISTENȚE. Tipul din filmul tău, Petru… De ce e el un om la locul lui?

Petru Tudoran este un om decent, pe de o parte, un om fără erori flagrante în palmares. Pe de altă parte, același Petru e un om ale cărui alegeri îl aduc în locul foarte dificil pe care îl traversează pe parcursul filmului. Unii dintre noi existăm în locuri în care nu ne e chiar bine. Multora starea asta de „nelalocul lor” le devine într-un mod foarte pervers „locul”. Despre asta e filmul.

„Poate că era mai confortabil din punct de vedere material să fi continuat în linie dreaptă după facultatea de Drept, dar există și un alt tip de confort pe care sunt sigur că nu l-aș fi putut obține.”
Hadrian Marcu, regizor

Foto: Ionuț Macri, Andrei Dăscălescu