Până pe 16 ianuarie 2021, Galeria Estopia din București prezintă expoziția Not Natural, semnată de pictorița Andrada Feșnic, cu care am stat de vorbă despre universul său artistic și despre cum este să fii artist vizual în România.

ID. Cine este artista Andrada Feșnic, cum ai ales pictura, care consideri că sunt cele mai importante momente din activitatea ta de până acum?

Am terminat liceul de artă „Romulus Ladea” din Cluj, unde l-am avut profesor de pictură pe Liviu Bartos, un profesor extraordinar. După liceu am făcut o pauză, vreo șase ani. Am avut câteva joburi fără nicio legatură cu arta, iar de la ultimul job am plecat direct la facultate. În timpul facultății nu pot spune că am excelat, însă facultatea era locul unde puteam picta și profitam de asta din plin. Mă simțeam puțin nepregătită, fără antrenament față de colegii mei care veneau direct de pe băncile liceelor de artă. Pot spune că am început să mă descopăr ca artist prin anul III de facultate și să mă cunosc mai bine în anul I de master. După master am participat la DIPLOMA 2018 (Festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri) și proiectul meu a fost selectat. În afară de participarea în cadrul festivalului, nu prea aveam alte perspective de viitor ca artist. De acolo a început tot. Cei de la DIPLOMA mi-au propus o colaborare în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, standul ICR, loc în care am fost văzută de cei de la Galeria Estopia și în scurt timp am fost contactată de Irina Ungureanu. După prima expoziție am semnat și contractul.

NOT NATURAL. Cum a apărut noua ta expoziție de la Galeria Estopia, Not Natural, pe care o putem vedea până pe 16 ianuarie 2021?

A apărut NATURAL, după expoziția Fractured Realities II, de la Estopia Art Gallery, Lugano. Am simțit că trebuie să îmi complic viața și am început să mă desfășor pe suprafețe mai mari. Am senzația că la mine funcționează rețeta asta: la fiecare serie trebuie să mă provoc cu ceva. Întrebarea de la care am pornit este: oare pot face scenografie pe pânză? Îmi place să le numesc scenografii ale imaginației, deoarece nu surprind un singur moment sau element, ci încerc să jonglez simultan cu mai multe. Proiectul a fost o provocare pentru mine, din care am învățat multe lucruri în materie de tehnică și compoziție, iar acum pot trece la următorul.

„Lockdown-ul l-am petrecut cu familia la țară. Aș fi ipocrită să spun că a fost un chin să stau departe de agitație, înconjurată de peisaje minunate și liniște.”

CONTEXT. Lucrările care compun Not Natural au fost realizate pe durata ultimului an. Cum a fost acest an pentru tine, cum l-ai descrie, ținând cont și de contextul sanitar?

Din cauza contextului sanitar s-au anulat câteva evenimente importante pentru mine, însă partea bună este că am lucrat extraordinar de mult și sunt foarte încântată de acest aspect. Prefer să mă bucur de partea plină a paharului. Lockdown-ul l-am petrecut cu familia la țară. Aș fi ipocrită să spun că a fost un chin să stau departe de agitație, înconjurată de peisaje minunate și liniște. Așa că show must go on!

O LUME-ACVARIU. De ce o lume-acvariu de această dată? Se ascunde în spatele acestei lumi și o pasiune reală pentru acvaristică? Ce are cu totul și cu totul neobișnuit lumea pe care o propui aici?

Nu am o pasiune pentru acvaristică. Lumea-acvariu a fost scenografia propusă pentru această serie, pentru a amplifica feelingul de nenatural și pentru a schimba linia narativă. Sunt mai degrabă interesată de relația care se creează între privitor și lucrare. Îmi place să cred că provoc privitorul să intre într-o poveste, unde este liber să interpreteze și să se joace folosindu-și imaginația, rațiunea și memoria. Un soi de puzzle interactiv, care se poate materializa doar în mintea privitorului.

„Dacă ne raportăm strict la România, Clujul este un oraș puțin mai prietenos, în care artiștii se pot desfășura.”

CLUJ-NAPOCA. Ești născută în Cluj-Napoca, unde continui să locuiești. Cât de ofertant este Clujul pentru un tânăr artist, care sunt aspectele ce țin de oraș care te atrag cel mai mult?

Nu sunt genul de om care se atașează de un loc, ci mai degrabă de oameni. Cred că aș putea trăi fără probleme și pe Marte dacă aș avea oamenii potriviți lângă mine. Clujul este mai ofertant decât alte orașe, însă stați liniștiți că nu umblă câinii cu covrigi în coadă pentru artiști. Din punctul meu de vedere se învârt mai mulți bani decât în alte orașe, există spații dedicate artei și acest aspect ajută mult la imaginea de ansamblu. Când nivelul de trai este mai ridicat, și oamenii încep să aibă alte nevoi. Dacă ne raportăm strict la România, Clujul este un oraș puțin mai prietenos, în care artiștii se pot desfășura.

FRACTURED REALITIES. Publicul bucureștean te știe mai ales datorită expozițiilor Fractured Realities I și Fractured Realities II, de la Estopia Art Gallery. Cum te raportezi la realitate în arta ta, ce te interesează din acest punct de vedere, ce îți propui?

Realitatea este fluidă, capricioasă și depinde din ce unghi o privești. Fiecare are propriul filtru prin care percepe lumea, iar acest filtru se schimbă sub influența timpului și spațiului. De exemplu: realitatea mea este roz cu panseluțe pe lângă cea a unui om care nu are apă și căldură curentă în secolul XXI. Trist? Da, dar se întâmplă. Referindu-mă la felul în care mă raportez la realitate în arta mea, vreau să mă joc cu ceea ce înțeleg eu a fi realitate și să o complic puțin, nu vreau să o portretizez așa cum o văd în mod natural.

„Este destul de greu să ajungi dincolo de granițele țării, dar nu imposibil.”

INTERNAȚIONAL. Lucrările tale au putut fi văzute în expoziții de grup și proiecte internaționale ca Performing the Unconscious, de la Freud Museum, Londra, în 2015. Iar expoziția personală Fractured Realities II, găzduită de Galeria Estopia la București, a putut fi văzută și la Estopia Lugano. Cât de dificil este pentru artiștii tineri români să își facă lucrările cunoscute dincolo de granițele țării?

Am fost cu bursă Erasmus în Londra la Central Saint Martins, UAL, unde am ales cursul Performing the Unconscious, de la Freud Museum, deoarece l-am considerat cel mai interesant. Din păcate, în Londra, am pictat foarte puțin. Acolo am făcut performance și am prezentat un proiect care a rămas la nivel scriptic, deoarece a venit vacanța. Partea bună pentru mine a fost că am reușit să văd multe galerii, muzee și să aprofundez arta contemporană.

Este destul de greu să ajungi dincolo de granițele țării, dar nu imposibil. În secolul XXI, aproape orice este posibil, însă ca artist ai nevoie de ajutor. În primii ani de facultate este aproape imposibil să te susții singur din artă. După facultate ai diploma de artist, dar asta nu însemnă că probleme tale au dispărut. Cert este că dacă vrei ceva sigur, arta nu este răspunsul, din păcate. Eu am avut norocul să ajung la facultate matură și sigură că asta îmi doresc să fac. Evident că am avut susținerea familiei și asta a contat enorm. Nu aș fi îndrăznit să îmi doresc să ajung artist fără susținere.

EXPERIMENT. Cum ai descrie terenul experimental pe care te miști în pictură, care sunt provocările pentru tine, cum se raportează generația ta de artiști la arta ca experiment?

În momentul de față terenul personal pe care mă mișc nu mai este exerimental – mă refer strict la părticica mea, la felul în care lucrez. Am ajuns într-un punct în care mă cunosc ca artist și știu ce vreau să fac.

Având atât de multe posibilități ar fi păcat să nu experimentezi, și generația mea de artiști sigur profită de acest aspect… Și bine fac! Experimentând ajungi să te cunoști și cred că asta te formează ca om și ca artist.

ARTIST ÎN ROMÂNIA. Ce înseamnă pentru tine să fii artist vizual în România mileniului III, ce e bine, ce e mai puțin bine? Cum sunt primiți artiștii tineri în mediul artistic autohton, li se acordă credit, le sunt recunoscute meritele, cum vezi lucrurile și ce consideri că ar fi de făcut pentru ca România să fie un loc mai bun pentru artiștii săi?

Piața de artă din România este una în plină expansiune, însă asta nu înseamnă că viața este roz din punct de vedere artistic. Lucrurile se mișcă încet, dar se mișcă. Mă bucur să aud că oamenii caută evenimente de artă, caută să vadă și sunt interesați și să achiziționeze, și nu vorbesc doar de colecționari, ci și de oameni care caută lucrări cu care rezonează, fără interese financiare. Asta am observat eu, în ultimii doi ani de când lucrez cu Estopia. A fi artist în spațiul artistic autohton este o provocare. Nimic nu se întâmplă peste noapte. În ceea ce privește recunoașterea meritelor, depinde cât de realist ești cu tine, ca artist. De către cine vrei să îți fie recunoscute meritele și cât de tare te grăbești să afli răspunsul la întrebarea asta? România trebuie să ajungă să fie un loc mai bun în general. Trebuie să investească în multe domenii (educație, infrastructură, sistemul medical, cultură etc.) și va deveni de la sine un loc mai bun și pentru artiști.

„România trebuie să ajungă să fie un loc mai bun în general. Trebuie să investească în multe domenii (educație, infrastructură, sistemul medical, cultură etc.) și va deveni de la sine un loc mai bun și pentru artiști.”
Andrada Feșnic, artist vizual

Fotografii: Andrada Feșnic / arhiva personală