Ascensiunea profesională a invitatei de astăzi a fost ca mersul pe sârmă, iar drumul Anei Maria poate face subiectul unui roman scris într-o perioadă interbelică. A studiat arta timp de 8 ani de zile, s-a licențiat în Drept și a devenit jurnalist. S-a școlit în Ardeal și a oferit, din inteligența sa nativă, Moldovei. La Ana, zorile se varsă, doar atunci când și-a terminat știrea și a dat-o în exclusivitate.

Ana-Maria Rus a fost mulți ani cea care transmitea din zona Moldovei știrile pentru un post de televiziune național. Capacitatea ei de a trece dincolo de sticlă nu ținea de experiență, de ambiție, de frumusețe sau de siguranță, ci de seriozitatea și datoria pe care o simțea față de jobul în sine. A tratat cu respect locul de muncă, cu diplomație colegii care au terminat o facultate în Jurnalism și care se credeau mai pregătiți decât cei cu o oarecare chemare, așa cum ea era, și a învățat să-și controleze emoțiile chiar și atunci când trebuia să transmită de la fața locului evenimente mai puțin plăcute.

Și-a scris propriul <decalog> cuplând principiile primite în familie cu propriile învățături: „Trăiesc după principiile pe care le-am învățat de la părinți: cinste, demnitate, înțelegere, răbdare, la care adaug valorile mele: sinceritate, respect sau fidelitate”.

Atitudinea pozitivă, gândirea, dar mai ales echilibrul interior au făcut-o pe Ana să migreze din „Dealul Clujului” pe „Cele șapte coline ale Iașului” și să le cucerească pe ambele în decursul unui deceniu.

A pornit în construirea propriului imperiu al vizibilității, probabil, din frageda copilărie, atunci când era liderul grupului și când își sfida propriul semn zodiacal, în pofida părinților care aveau nestemata familiei – fetița mult dorită.

În pandemie anului 2020, cea care a triat, a valorificat oameni și a răsturnat situații, Ana-Maria s-a întors la artă, la pictură, la culori, la sentimentele proprii așternute pe pânză. Spre surprinderea multora, fata curajoasă din Ardeal, adoptată de Moldova care spunea adevăruri dureroase, confrunta pe cei care nu aveau curajul să recunoască, care transmitea de la fața locului și care era infiptă în realitatea cotidiană 24 din 24 ore era artist. Un artist plastic! Dacă anul 2020 a fost anul dezvăluirilor, cel mai probabil floarea de lotus a ieșit la suprafață și a arătat reporterul, tânăra și femeia care a știut că de la o anumită vârstă nu CV-ul te recomandă, ci cum te privești în propria oglindă. Astăzi cunoaștem un viitor frumos al acestei țări care ne îndeamnă „Să ne ținem cuvântul dat”.

Cine este Ana-Maria?
Pe scurt…O persoană cu dragoste de lucruri simple, care adoră răsăritul și apusul soarelui. Cu pasiune pentru artă și sport. Care iubește serile calde de vară când cerul e senin și te poți uita la stele. O enervează teribil lipsa de respect și minciuna.

Cine este Ana Maria Rus?
Aceeași persoană ca și Ana-Maria, dar mai reținută cu străinii și poate puțin mai dură.

Ce vă visați să deveniți în copilărie?
Când eram mică desenam prințese cu rochii care mai de care. Pe atunci eram convinsă că fac o treabă excepțională așa că eram hotărâtă să devin creatoare de modă. Doar pasiunea pentru desen a rămas.

Cum a fost copilăria micuței Ana?
Fantastică, am avut  copilăria perfectă. Părinții mei aveau o cabană la ieșirea din Cluj unde petreceam fiecare sfârșit de săptămână. Mergeam la cules de ciuperci, făceam foc de tabără și puneam slănină în băț la prăjit. Cu paine și sare….mmmm. Vara mă lăsau ai mei la bunici, la țară. Na, acolo începea adevărata distracție. Dădeam de mâncare la rațe și la găini. Mă duceam cu copiii din sat la ciurdă și de neastâmpărată ce eram am căzut o dată în vălău. (locul de unde beau vacile apă). Apă FOARTE rece. Umblam descultă toată ziua, era ceva magic…mai ales când dai de noroi încălzit de soare. Când băga de seamă bunicul că mă plictisesc, mă chema la plivit….și n-are legătură cu privitul.

Tranziția de la Ardeal la Moldova făcută de fata cu ochii verzi: Născută și crescută în Cluj, dar dezvoltată profesional în Iași, Moldova. Cum a fost trecerea și cât a durat perioada de tranziție despre care amintesc la începutul întrebării?

A fost cea mai grea perioadă din viața mea. Eram un reporter crud, lucram de 1 an și jumătate. Abia îmi făcusem niște surse în Cluj, am dat reset și am venit la Iași. Am lăsat în urmă familia, prietenii, toate locurile dragi mie și m-am mutat într-un oraș în care nu știam pe nimeni. Cam horror, nu? Mi-au trebuit câteva luni bune până mi-am pus la punct agenda cu numere de telefon. Mă bucuram când eram la muncă, nu aveam timp să mă simt singură. Cred că după un an și ceva m-am liniștit, iar acum și Cluj și Iași sunt acasă pentru mine.

Ardealul e calm, așa îl vedem noi, iar Moldova e aprigă la mânie. Cum vede Ana Maria cele două regiuni?

Așa e. Ardelenii sunt cei mai calmi și la vorbă și temperament. Vorba noastră ,,Las că-i vreme cât încape”. În Moldova oamenii sunt mai plini de viață și îndrăznesc să spun, mai calzi și primitori. Sunt și mai sinceri, spun exact ce gândesc. Dacă te superi, treaba ta, înseamnă că nu le apreciezi prietenia.

Doar gimnaziul a fost „obligatoriu”, aș îndrăzni să spun, pentru că în rest v-ați urmărit visele. 8 ani ați studiat arta, ați terminat Dreptul și ați ajuns jurnalist. Colorată viață și ascensiune profesională.
Ce altceva ar fi făcut Ana Maria dacă nu exista arta, jurnalismul și Dreptul?

Mi-ar fi plăcut să fiu actriță. Mi se pare genial să te pui în pielea altei persoane și să primești și bani pentru asta.

Ați fost aproape un deceniu omul care ajungea și la evenimente neplăcute (accidente, crime, sinucideri, nebunii) și care chiar transmitea de la fața locului. Care este barometrul personal al Anei de a-și controla emoțiile. Cum reușeați să transmiteți în amalgame de stări?

Cel mai des ajungeam la evenimente neplăcute, din păcate. Am intrat ,,pe sticlă” după un an și jumătate de muncă. Pot spune că până atunci am trecut prin toate stările posibile și eram deja călită. Emoții mai aveam doar la gândul că nu-mi iese live-ul perfect. Dar erau constructive și aveam un mic truc. Inspiram adânc și expiram de 3 ori. Îmi imaginam că dau stresul afară. Și acum fac asta.

Care a fost cel mai greu moment din cariera dumneavoastră de jurnalist?

Eu nu am făcut o facultate în acest domeniu și am învățat tot din mers. A fost foarte greu. Cei care sunt în branșă de mult timp pot fi destul de răutăcioși și te pot pune moral la pământ. Până să ajungi să ai încredere în tine, că ești pe drumul cel bun, este foarte important să ai un lider care să te susțină și să te încurajeze. După ce prinzi aripi totul vine de la sine. Asta a fost cel mai greu pentru mine, să-mi dau seama că sunt bună în meseria mea.

Care a fost cel mai frumos moment, cel mai plin, cel care v-a adus lacrimi de bucurie?
Momentul în care am fost angajată la ProTV. Poate pentru mulți pare o reacție exagerată. Reușisem acest lucru  după 6 luni de internship. Eram 7 oameni și putea fi angajată o singură persoană. Muncisem mult lunile acelea și era un vis devenit realitate.

Ce ați luat frumos de la fiecare job la care ați fost?

Oamenii. M-am gândit bine la întrebarea ta. Am lucrat 1 an și jumatate hostess la Philip Morris și alți 8 la ProTV. Am luat cu mine zâmbetele lor, îmbrățișările, vorbele bune și energia. Am avut noroc să fiu înconjurată de oameni pozitivi, profesioniști și muncitori. Acum sunt jurnalistă la Aleph News, un loc în care muncesc cu drag, mă încarc cu energie și sunt înconjurată de oameni creativi. Învăț lucruri noi în fiecare zi alături de ei și am crescut foarte mult profesional în câteva luni.

Acum sunteți omul cu informația, dar și artista care pictează în timpul liber. Ce v-a determinat să vă întoarceți la pictură?

Un gol în suflet. Am avut o perioadă lungă de timp în care simțeam că nu-mi găsesc locul. Iar când am o neliniște greu o împărtășesc. În momentul în care pictez sau desenez uit de tot. Mă cufund în universul meu unde stau ore întregi. Acum pictez de bucurie și mai puțin de necaz.

Care a fost tabloul dumneavoastră de suflet și desigur, ce a semnificat el?

Fata fără chip și mâini, între trandafiri. Este un tablou pe care l-am făcut când a început pandemia. A fost momentul în care am făcut o schimbare  în plan profesional. Era lucrul pe care îl așteptam de mult, dar nu știam.

Ce îi lipsește omului să fie fericit?

Recunoștința. Dacă ești învățat să vezi doar ce îți lipsește e foarte greu să fii fericit, aproape imposibil. Eu am tot ce-mi trebuie: un loc de muncă, sunt sănătoasă, familie, prieteni, un acoperiș deasupra capului și mâncare în farfurie. Înainte să dorm îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate. Cu cât apreciezi mai mult ce ai, cu atât primești mai mult. Eu sunt fericită!

După ce motto vă ghidați în viață?

Îmi plac multe motto-uri, dar nu aș putea spune că-mi ghidez viața după ele. Trăiesc după principiile pe care le-am învățat de la părinți: cinste, demnitate, înțelegere, răbdare. La care adaug valorile mele- sinceritate, respect sau fidelitate. Nu sunt lucruri ieșite din comun, sunt chestii de bun simț pe care ți-ar plăcea să le vezi la oamenii din jurul tău.

Aveți regrete?

Cred că toată lumea are măcar un regret. Am și eu destule, dar am învățat să le privesc cu alți ochi. Sunt o parte din drumul meu. Fără acele ,,greșeli” nu aș fi omul de astăzi și poate nu aș fi aici. Tare mult îmi place de mine și ce mi se întâmplă de aproape 1 an încoace.

Cum vă vedeți peste 10 ani?

Eu sunt foarte schimbătoare. Îți spun asta pentru că la 20 de ani știam clar cum voi fi la 30….și a ieșit pe dos, dar rău de tot. Așa că nu știu câtă valoare ar avea răspunsul meu de acum, dacă ar fi să fiu onestă. Am o pasiune nemuritoare pentru artă și călătorii. Deci sigur voi avea o casă cu mai multe tablouri și suveniruri din toată lumea.

Ce sfat aveți pentru tinerii aflați la început de drum profesional? (în orice domeniu)

E foarte important să-ți respecți locul de muncă. Să fii profesionist, să-ți ții cuvântul dat. Astea fac parte din ABC-ul educației tale, dar din experiență îți spun că multora le lipsește. Dacă vrei să fii cu adevărat bun, în fiecare zi pune o „cărămidă” noua la visul tău. Citește, informează-te, vino cu idei. Nu trânti fraza: „Păi numai pentru atâta sunt plătit, de ce să fac mai mult?”. O faci pentru tine! Da, sunt oameni care au succes fără să se chinuie prea mult. Alții vor munci pe rupte. Și nu o lună, două, ci ani de zile. Eu am fost pe „ruta accidentată”. Nopți nedormite, am stat în frig (ger), în ploaie și mâncam covrigi între deplasări, dar a fost și frumos.