Pe Șerban Alexandrescu, director de creație al agenției de publicitate Headvertising, l-am descoperit odată cu articolul său despre generația 40+ publicat pe Tolo.ro. Scrisese acolo despre entuziasmul post-revoluționar al celor numiți generic “decreței”, despr... Mai mult »
Constantin Vică e filosof. Este lector la Facultate, la Universitatea din București, acolo, la filosofi. E în conducerea Centrului de Cercetare în Etică Aplicată (care se ocupă cu proiecte de cercetare despre rolul intuițiilor morale în evaluarea tehnologiilor... Mai mult »
Născut în 1992, la Piatra Neamț, Ștefan Baghiu este poet și critic literar. Pentru volumul de poezie Spre Sud, la Lăceni (editura Cartea Românească), primea în 2014 Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor. Avea, pe atunci, 22 de ani. A studiat Literele la... Mai mult »
Laura Văleanu este o tânără de 26 de ani, originară din Sibiu, a cărei viaţă este demnă de un scenariu de film. Pentru Laura viaţa a fost până acum o “aventură” plină de neprevăzut, cu măriri şi decăderi, în care a făcut ca imposibilul să devină posibil. Şi a ... Mai mult »
Irina Moţ, o tânără de 28 de ani, este arhitect şi masterand bursier la prestigioasa universitate britanică Oxford. A făcut şcoala generală în oraşul Balș, județul Olt, a urmat studiile liceale la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, iar ulterior a... Mai mult »
Încă un român a fost acceptat la una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume – Oxford -, unde va studia, începând din această lună, Informatica. Gabriel Ineluş este foarte muncitor, mai mult decât pasionat de calculatoare şi de când a început ... Mai mult »
La prima vedere n-ai zice că un adolescent din Năvodari, cu părul bălai şi ochii de un albastru pătrunzător, poate ascunde o pasiune rar întâlnită printre tinerii din România. La vârsta de 6 ani, inspirat de filmele şi enciclopediile SF, şi-a descoperit o atra... Mai mult »
Foto: Ioana Bițoiu | Proaspăt absolventă al celui mai bun liceu din țară, Colegiul Național „Sf. Sava” din București, campioană la debate și viitoare avocată, Irina Țuca este unul dintre elevii de elită ai României. Ea a fost acceptată la una dintre cele mai p... Mai mult »
Foto: Daniel și Adina Ralea, Arhiva Personală O știu pe Adina din prima zi de școală. În septembrie 1990, am intrat amândoi în aceeași clasă cu bănci scunde, cu flori și toate cele. Adina, Ciomaga pe atunci, era un copil firav, cu uniformă impecabilă. Am învăț... Mai mult »
Poate fi sistemul universitar american reprodus la nivel est-european? Ce ar trebui să facă un elev din România ca să fie acceptat la o universitate Ivy League din SUA? Odată ajuns acolo, e intimidat, copleșit sau se bucură de libertatea de a-și alege domeniul... Mai mult »
Ionuţ Nicolae, un ţigan romanizat, aşa cum se autodefineşte, are 30 de ani. E un om simplu, deși la ce poveste de viață are nimic nu mai poate fi simplu. Ionuț Nicolae n-a avut absolut nicio șansă și asta din primele minute de când s-a născut. Se întâmpla la ... Mai mult »
Dorinţa de implicare şi schimbare în mai bine şi un simţ al responsabilităţii tinerei generaţii pentru a contribui la această schimbare l-au determinat pe Mihai Dragoş să se implice în schimbarea sistemului de educaţie din România. A absolvit Facultatea de Psi... Mai mult »