Fiti generosi, impartiti acest articol si pe…Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+4

Schimbările adevărate şi norocul se trag din mari frustrări, spune Paul Balogh, confondatoul unei companii care produce material educaţional digital pentru Eton College, cel mai prestigios liceu din Marea Britanie, şcoala aristocraţilor şi a familiei regale. El a povestit pentru Viitorul RomânieiLearn Forward s-a născut dintr-o frustrare, aceea că sistemul educaţional românesc trebuie să se schimbe, să meargă înainte, să ţină pasul cu evoluţia tehnologică. Lucrul acesta este posibil, mai ales cu tinerii de astăzi, care au potenţialul să producă schimbări majore. A ales să îşi continue afacerea la Londra din motive care ţin de realitatea administrativă a României, fiindcă, să fim sinceri, nu a ajuns strada să schimbe Guvernul pentru că lucrurile merg bine la nivel administrativ. Dar, spune Paul Balogh, la nivel uman suntem o ţară occidentală, cu tineri plini de potenţial, iar schimbarea socială este iminentă cu o asemenea forţă care vine din urmă. Ce ne va trebui, însă, este multă răbdare, fiindcă nu se va schimba ţara peste noapte, poate peste o generaţie.

Viitorul României: Cum a început povestea Read Forward?

Paul Balogh: Cred că mai toate lucrurile bune pornesc dintr-o frustrare. Te apuci să faci ceva cu un elan uneori negativ în sensul că ai vrut să faci ceva anterior, nu a funcţionat aşa cum ai vrut din diferite condiţii şi la un moment dat îţi spui “La naiba, trebuie să fac lucrurile pe cont propriu!”. Asta depinde şi de cum sunt structurile individuale, dar funcţionează. Am văzut de multe ori că o echipă care este faţă în faţă unei adversităţi funcţionează mai bine decât o echipă care nu înfruntă o provocare.

Adică să fie unită împotriva a ceva?

Da. Am văzut sistemul acesta funcţionând foarte bine la Humanitas cu echipa de online. Cred că zilele trecute am văzut pe undeva zicala asta – dacă vrei să construieşti o barcă având la dispoziţie puţine resurse, nu trebuie să le spui foarte precis oamenilor ce fel de lemn să aibă sau cum să-l prelucreze, trebuie doar să le explici de ce trebuie să meargă pe mare.

Să-i motivezi.

Mda, deşi “a motiva” e un cuvânt cu multe înţelesuri. Spre exemplu, poţi să motivezi pe cineva financiar, dar… Adică, dacă vrei să faci micromanagement până în pânzele albe, trebuie să ai un scop comun. Şi, uneori, un scop comun poate să însemne un inamic comun, adică să fiu mai tare decât “ăia”, mereu te lupţi cu cineva. Ce vreau să spun este că poţi să construieşti lucruri pozitive pe un fond de negativitate. Spre exemplu, eu şi oamenii cu care lucrez nu prea suntem produsul sistemului educaţional din România. Suntem oarecum împotriva sistemului educaţional de aici. Dacă sistemele au intenţii, adică sunt gândite în aşa fel încât să producă un anumit tip de oameni la final, dacă te uiţi cum era educaţia făcută în perioada noastră de şcolarizare (anii 1990 şi începutul anilor 2000), rezultatul pe care sistemul educaţional îl dorea era să producă copii obedienţi, care nu ies din norma lor, care ascultă de profesori (adică nu pun întrebări) etc. Noi nu suntem produsul acestui sistem, suntem produsul unor profesori absolut excepţionali. Îmi este limpede acum că ei sunt accidente biografice, s-au întâmplat să fie în şcoli, nu este pentru că un sistem i-a promovat sau i-a pus unde sunt.

Uitându-te acum în urmă, ce ai vrea să schimbi la sistemul de educaţie?

În 2012, când, împreună cu Dinu (Cristian Dinu, cofondator Read Forward – n.r.), am zis hai să facem Read Forward, povestea a pornit dintr-o frustrare destul de adâncă. Ceea ce vedem în jur în domeniile culturii şi educaţiei nu se potrivește cu tehnologia din zilele noastre, care a avansat foarte mult într-un timp foarte scurt. Am pornit la drum cu gândul să construim un pod între aria culturii şi a educaţiei şi aria tehnologiei. Produsele educaţionale nu sunt tocmai compatibile cu tehnologia de astăzi.

Dacă te uiţi la cum este construită organizarea într-un liceu, o să observi că sistemul este gândit să producă copii obedienţi, care nu pun întrebări, practic nu au o minte proprie. Printre primele lucruri care se duce naibii este instinctul de a te întreba, de a pune întrebări.

Şi voi ce vreţi să faceţi pentru a îndrepta asta?

Ne e clar că nu putem avea decât o contribuţie mică, nu facem reforme educaţionale. Sincer, nu ştiu dacă România ar putea supravieţui unei alte reforme educaţionale. Contribuţia noastră este în zona conţinutului educaţional. În România, asta înseamnă manuale, iar în Marea Britanie, lecţiile făcute de profesori pentru studenţi.

De ce aţi plecat din România şi aţi rebranduit firma din Read Forward în Learn Forward?

Sunt două motive. În România, dacă vrei să te ocupi de o nişă precum manuale digitale rişti să mori sufocat fiindcă nu ai destule proiecte ca să poţi supravieţui financiar. În zona educaţională, sistemul este centralizat, drept urmare orice ai vrea să faci, trebuie să treci pe la minister. Uşile sunt cumva tot timpul închise. Chiar dacă sunt edituri foarte faine, ele nu pot avea impact la nivel naţional fără să treacă pe la Ministerul Educaţiei. Asta ne-a făcut să căutăm activ o soluţie de investiţie sau de relocare într-o altă ţară, să ieşim cumva la nivel european. Am avut orgoliul să credem că totuşi ceea ce avem este un produs competitiv nu doar la nivelul României, ci la nivel european. Pornind de la asta, uitându-ne ce alte idei mai sunt pe piaţă în privinţa manualelor digitale, am văzut că stăm destul de bine, adică avem o şansă egală cu ceilalţi pe piaţa europeană. Aşa că anul trecut, am început să căutăm colaboratori în Marea Britanie, mai ales în Scoţia. Între timp, s-a întâmplat un accident. În noiembrie 2014 am primit un mail de la un accelerator de business (Emerge Education) din Londra, nici nu ştiam că există acceleratoare de business specializate pe educaţie, care ne-au invitat să aplicăm la proiectul lor. Aşa că am aplicat, eram 150 de firme în competiţie. Evident, nu credeam că avem vreo şansă reală pentru că na, e Londra, competiţia este enormă, şi dacă vrei să faci ceva semnificativ pe piaţa europeană, Londra e locul cel mai bun unde să mergi, e şi poarta spre America. Londra e o oportunitate extraordinară. Ne-a fost teamă, nu am crezut că o să luăm. Am primit răspunsul final pe 13 decembrie 2014. Câştigasem.

IMG_20151201_182406

Cum aţi reacţionat când aţi aflat că aţi câştigat?

Ştii care e senzaţia? E extraordinar de stranie. Hmm, când ne uităm în viitor la viaţa noastră ne facem planuri, ştim că vom face asta sau aia peste o zi, peste o săptămână, peste o lună, ai un orizont de timp în faţă cât de cât clar. În momentul în care am primit răspunsul, am realizat că se va schimba tot acest orizont, că ni se va schimba viaţa, că ne vom muta în alt oraş, într-o altă ţară cu o cultură diferită, că vom interacţiona cu alţi oameni într-un teritoriu total nou. Te trezeşti practic că nu mai ştii cum arată teritoriul din faţa ta şi tu eşti ca într-o super expediţie. Habar nu ai ce se va întâmpla. Senzaţia… e foarte multă adrenalină, m-a făcut să înţeleg de ce nu toată lumea vrea să fie antreprenor, e momentul în care îţi pui întrebarea “Și acum ce?“.

E frumos la Londra?

Ah, e foarte fain. Când ajungi acolo, după ce te obişnuieşti cu oamenii, cu locul, cu stilul de lucru, ai senzaţia că aşa trebuie să fie lucrurile, ai senzaţia de normalitate. Şi da, la început ţi se pare extraordinar.

Dar în România?

Suntem o societate europeană, în special la nivel uman, suntem foarte comparabili cu occidentalii. Avem diferenţe care ţin de educaţie, spre exemplu noi nu ştim să facem prezentări, ei ştiu, fiindcă au învăţat la şcoală. Compatibilitatea noastră cu ei este mult mai mare decât incompatibilitatea. Dacă este să ne ia cineva de aici şi să ne planteze în Anglia, nu am avea nicio problemă de acomodare. Lor li se pare interesant acest haos balcanic din zonă, e diferit de ce e la ei.

Unde apar diferenţele?

La nivel macro, de mecanisme generale administrative. Aici este paralizia: faptul că în România mersul autobuzelor este imprevizibi, că poţi să stai blocat ore întregi, că metrourile sunt subdimensionate, faptul că banca îţi ia bani ca să-ţi verifici soldul, lucru fundamental absurd.

Dar ce e bun la noi şi nu găsim la ei?

Ah, viteza internetului! E o eternă frustrare acolo.

Ne mai mișcăm și noi, lucrurile au început să se mai miște…

Da, au început. Aud de iniţiative, de startupuri, de acceleratoare de business. Sunt paşi către ceva, dar suntem încă departe. La ei, oamenii investesc tot timpul, la ei a apărut cultura asta a start-upurilor şi statul îi încurajează prin legi care generează o super cultură a investiţiei. Aşa se face că la ei există 150 de site-uri de crowdfunding, ceea ce e şocant pentru o insulă de dimensiunea Marii Britanii. Întorcându-ne la România, am văzut că în utimul timp s-a mai schimbat ceva în societatea românească, civismul, lumea participă mai mult la problemele cetăţii.

Ce sfat ai pentru tineri?

Să se ducă până la maximum de pontenţial şi să nu se limiteze la România, să intre în competiţia de pe piaţa mondială. Give it a try! E posibil să ai o idee absolut fantastică, care are în ea potenţialul să schimbe ceva la nivel internaţional.

CITAT: “Tinerii români trebuie să încerce să intre în competiţie pe piaţa mondială, pot veni cu idei fantastice”. Paul Balogh, cofondator Read Forward

Foto: Arhiva personală

Fiti generosi, impartiti acest articol si pe…Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+4