Provine dintr-o familie de matematicieni. Tatăl său este profesor la Facultatea de Matematică a Universității din București. A fost olimpic medaliat cu aur la matematică și acum este student în anul I la Harvard, celebra universitate americană. Acolo studiază Matematica și Informatica. Ștefan Gramatovici provine din pătura elitelor românești, însă nu privește cu ochi buni sistemul educațional românesc, care culmea, tocmai elitele favorizează în detrimentul tuturor celorlalți. Ștefan Gramatovici observă două lacune mari, de care, dacă ne-am gândi mai atent, ne-am da seama că sunt reale. Este vorba despre modul în care sunt predate științele umaniste și faptul că nu ne putem alege materiile pe care vrem să le studiem. „Cât mai mult și la grămadă” pare să fie laitmotivul sistemului românesc de educație și atunci când îl punem față în față cu cel american, nu poți trece cu vederea acest aspect. Nu în ultimul rând, Gramatovici spune că oricine vrea să plece la studii în străinătate trebuie să fie pregătit să muncească enorm, fiindcă acolo este o competiție acerbă.

V.R. Când ai început să participi la concursuri de matematică?

Ștefan Gramatovici: Primul concurs pentru care m-am pregătit serios a fost admiterea la Tudor Vianu, în clasa a 4-a. Primul meu rezultat semnificativ a fost primul loc la olimpiada națională de matematică în clasa a VI-a.

Ce influenţă a avut familia asupra înclinaţiei tale spre matematică?

Familia mi-a oferit un ajutor pe tot parcursul educației mele. Inițial ajutorul a fost unul direct, la teme, în pregatire etc. În ultimii ani a fost ajutorul constant mai mult în sfaturi sau în găsirea unor profesori potriviți pentru obiectivele mele.

Când ai participat la prima olimpiadă internaţională şi ce îţi mai aduci aminte despre experienţa de atunci?

Prima și de altfel singura olimpiadă internațională de matematică la care am participat a fost cea din Columbia, în 2013.  Un detaliu care m-a șocat atunci fost faptul că paznicii de la poarta resortului în care erau cazate toate echipele erau înarmați cu puști și pistoale automate. Mi-a rămas întipărită în minte emoția de dinainte de concurs. Practic toată pregatirea mea de ani de zile se reducea la acele două zile de competiție.

Ce presupune pregătirea pentru un astfel de concurs?

Datorită unei varietăți foarte mari de subiecte posibile, pregătirea este una foarte largă și de lungă durată. Din păcate, pregătirea în România nu este foarte sistematică în comparație cu pregătirea elevilor americani de exemplu, în ciuda faptului că la nivel de olimpiadă avem profesori foarte buni. Aici (SUA –n.r.) elevii de top sunt trimiși să urmeaze încă din liceu cursuri de facultate, având mai multă structură în cunoștințele lor. Totodată, procesul de selecție și pregătirea echipei sunt mai lungi și mai serioase, desfășurându-se pe durata întregului an.

De ce ai ales să pleci la studii în Statele Unite? De ce Harvard?

În opinia mea Statele Unite au cele mai bune facultăți la ora actuală. Harvard a fost prima mea opțiune datorită unui foarte bun departament de matematică, unui brand global dar și datorită faptului că am mai mulți prieteni care studiau acolo.

Ce studiezi acolo?

Semestrul acesta am două cursuri de matematică, unul de informatică și un curs despre cultură Islamică. Nu sunt încă sigur cu ce diploma o să termin până la urmă, dar înclin spre matematică, informatică sau o combinație între cele două.

Cum sunt colegii?

Cel mai interesant aspect este diversitatea lor. Dacă în România majoritatea elevilor de top provin din disciplinele reale, aici studenții sunt foarte diverși și în general cultivați pe o arie foarte largă. Totodată, ce mă impresionează la colegii mei americani este că sunt foarte vocali în societate și mai implicați în ceea ce se întâmplă în jurul lor. La ei nu se prea întâlnesc atitudini de genul „toți sunt o apă și un pământ”, ” nu pot schimba singur nimic” și așa mai departe.

Dacă te uiţi în urmă, cum priveşti sistemul românesc de educaţie? Ce ne lipseşte? Este bine sau rău că avem un sistem elitist?

Petru mine sistemul educațional romanesc a fost prielnic pentru că am fost bun la matematică și alte științe. Am spus în repetate rânduri că programele românești sunt mult prea avansate pentru nivelul mediu de oriunde din lume. Această ambiție prostească de a ne lăuda că „la noi se face școală serios” nu face decât să alieneze o bună parte din elevi, care nu înțeleg materia și ori apelează la meditații și tocit, ori decid că școala nu e pentru ei. Elevii din generațiile actuale care nu au trecut Bac-ul (sau care nu au ajuns să îl dea) reprezintă o bomba socială, având în vedere că la ora actuală locurile de muncă ce nu necesită educație sunt din ce în ce mai puține. O soluție care ar păstra nivelul bun al elitelor dar ar ajuta și majoritatea ar fi o mai mare flexibilitate și un învățământ profesional de calitate.

Cum ai analiza sistemul universitar american?

Cred că este cea mai buna formulă. Lăsând la o parte resursele financiare uriașe de care dispun, universitățile americane se disting prin faptul că oferă o flexibilitate foarte mare studentului: poți să alegi orice curs vrei, în anumite limite. Mai mult, ești obligat să iei cursuri in domenii complet opuse specializării tale. Se urmărește formarea unor oameni cu un viitor bun, cetățeni care pot să-și articuleze ideile și să gândească critic, nu neapărat specialiști. Ei numesc asta „Liberal Arts Education”. O altă consecință a acestei flexibilități este ca poți experimenta diferite domenii și poți vedea care îți este cel mai prielnic. În jur de 50% din studenții de la Harvard termină cu o diplomă într-un domeniu diferit față de cel declarat când au aplicat. Acum gândiți-vă că în orice alt sistem acești 50% ar termina oarecum nemulțumiți de alegerea lor.

Ce ar putea prelua România de la sistemul american de educaţie?

Cred ca în sistemul românesc cea mai mare problemă este în disciplinele umaniste. Dacă în matematică problema nu este calitatea ci cantitatea prea mare, la Limba Română situația este dezastruoasă. La Harvard toți studenții trebuie să urmeze un curs care îi învață să scrie eseuri la standarde academice. Ne-au fost predate inclusiv standardele de plagiat. Conform acelor standarde toată munca unui elev la Limba Română este plagiat. Un elev este încurajat sa scrie la bac, la teze, la teste și la teme, o combinație între ideile profesorilor și cele ale criticilor. În ciuda acestui fapt, nu am văzut niciodată nici măcar o dată o sursă citată. Apoi ne întrebam de ce apar discuții absurde despre plagiat: elevii sunt crescuți în plagiat! Ce este și mai grav, contribuția personală este inexistentă în eseul standard din România. Îmi aduc aminte de situații absurde în care colegi de ai mei care se pregăteau pentru Bac învățau pe dinafară inclusiv partea eseului care le cerea o opinie personală! Totul la încurajarea profesorilor! Bineînțeles, notele la Bac obținute astfel au fost foarte mari, chiar maxime, arătând că problema este una sistemică.

Ce vrei să faci pe viitor? Vrei să te întorci în ţară?

La ora actuală nu am nici cea mai vagă idee. Faptul că studiez matematica, o știință care se aplică în aproape orice, îmi lasă foarte multe opțiuni de angajare. Totodată, există și oportunitatea continuării studiilor în vederea unui doctorat. În general studenții de aici încep să aibă o idee mai exactă despre ce vor face după facultate abia pe la începutul anului III.

Ce sfat ai pentru tinerii care pleacă la anul la studii în străinătate? Ceva ce ai fi vrut şi tu să ştii înainte să ajungi la Harvard.

Să fie pregătiți sa muncească, oportunitățile sunt foarte mari, dar și competiția este pe măsură.

CITAT: „Programele școlare românești sunt mult prea avansate pentru nivelul mediu de oriunde din lume.”, Ștefan Gramatovici, student la Harvard