Dacă în a doua jumătate a lunii octombrie călătorul ar fi trecut prin cartierul Marais din Paris, ar fi găsit, la numărul 13 din Rue Sainte-Anastase, la doi pași de Muzeul Picasso, Studio fără frontiere. Aceasta a fost prima expoziție personală prezentată de Zoița Delia Călinescu în capitala franceză, deschisă între 17 și 27 octombrie și bazată pe un atelier itinerant, urmând ca artista să își aducă atelierul de lucru la vedere în diverse spații publice și private din lume.

Născută în 1978, Zoița a expus în trecut  în centre și galerii de artă importante de la noi, dar și din Marea Britanie, Argentina, Grecia sau chiar Statele Unite ale Americii. Vă prezentăm o artistă despre care avem toate premisele să credem că vom mai auzi! 

Prima dată am văzut un desen făcut de bunica mea, un cal

Ai copilărit la Fetești, cum vezi acum acei ani?
Am ajuns în Fetești datorită faptului că tatăl meu era militar și fusese repartizat acolo. Bomboane rusești, cocoșei de zahăr de bâlci și coji de mere uscate la kilogram, așa pot descrie copilăria mea la Fetești. Dulce și colorată. Pe vremea când locuiam acolo, Feteștiul era un oraș mic care fremăta de panseluțe și marfă adusă de vaporeni. Acolo m-am jucat mult, am fost un copil iubit.

Cum ai ales arta și Facultatea de Arte din București?

Pur și simplu arta a venit natural, fiind parte din identitatea mea. Prima dată am văzut un desen făcut de bunica mea, un cal, pe care îl consider cel mai frumos desen pe care l-am văzut vreodată. Aveam șapte ani atunci, cred și acum că acela este cel mai frumos desen pe care l-am văzut. Apoi, am desenat obsesiv cai, timp de șapte ani, așadar ai mei s-au hotărât să mă îndrume spre școala de arte. În amintirea acelui moment, am preluat numele bunicii mele, Zoița, pe care îl folosesc ca pseudonim de artist. Cât privește formarea mea educațională, după o perioadă lungă de stat în Fetești, tata a fost mutat la Galați. Eram obișnuiți să ne mutam des, căci militarii erau des repartizați unde era nevoie de ei. Și la Galați am urmat Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, apoi mi-am continuat studiile la București, în cadrul Universității de Artă Luceafărul. Licența am dat-o la UnArte.

Ce te reprezintă ca artist și unde pot fi văzute lucrările tale?
Ca artist, mă reprezintă diversitatea stilistică a proiectelor mele pe care o pun și pe seama entuziasmului tinereții mele interioare. Lucrările mele pot fi văzute în cadrul Muzeului de Artă a României, intrate în patrimoniul statului în 2008, la Muzeul de Artă Contemporană din Galați, la fel, intrate în patrimoniul muzeului din 2001-2004, în cadrul colecției Centrului Reduta Brațov, expuse la Artfooly Art Gallery în București.

Marais, epicentrul artelor frumoase din Paris

Cum au apărut Studio fără frontiere și ideea expoziției de la Paris, cum ai ajuns să expui acolo?

Am expus la Paris la invitația lui Steve Cygler, avocat și iubitor al artei contemporane românești. Am avut bucuria să colaborez cu Silvia Rogozea, curatorul expoziției mele. Am expus Studio fără frontiere în Marais, în aceeași perioadă cu marele FIAC, Foire internationale d’art contemporain.

Dacă ar fi să rememorezi cele zece zile ale expoziției, 17-27 octombrie 2017, din cartierul Marais, cum ar suna?

În primul rând, cartierul Marais este epicentrul artelor frumoase din Paris, acolo fiecare străduță găzduiește un muzeu, o galerie, un studio de artiști. Galeria în care am expus eu este foarte aproape de Muzeul Picasso, ceea ce aduce un flux de turiști curioși și iubitori de artă constant. Cât privește experiența cu propria-mi expoziție, s-au întâmplat multe lucruri frumoase, am cunoscut mulți oameni importanți ai culturii franceze. Am încercat să iau legătura cu ICR Paris, însă nu am reușit, din păcate ei fiind extrem de ocupați, însă m-am bucurat de toată atenția Institutului Cultural Francez. Provocări sunt la tot pasul, și bune și rele, dar important e să învățăm din fiecare.

Noi, artiștii, nu avem o țară 

Dincolo de România și Franța, ai expus în Marea Britanie, Argentina, Statele Unite ale Americii și Grecia. Cum e să fii un artist global în secolul XXI?

E minunat. Gândesc că noi, artiștii, nu avem o țară. Noi aparținem patrimoniului universal. Avem această responsabilitate de a fi globali, de a creea și de a ne face cunoscută arta.

Proiectele tale tratează concepte și realități postmoderne. Care sunt principalele teme care te preocupă și de ce?
Temele mele sunt sociale. Vorbesc despre identitate și lipsa ei, despre modul în care ne raportam la noi înșine și la acest social aglomerat și schimbător, la cum creștem, la ce avem și la ceea ce pierdem pe parcursul vieții noastre.

Mă reîntorc la începuturile artei

De ce materiale organice și prietenoase cu mediul înconjurător? Este aceasta o tendință în arta de acum?

Arta se încadrează în multe tendințe, structurale, conceptuale, estetice etc. Mie îmi place arta organică pentru că, din punctul meu de vedere, de aici ea a evoluat, de la organic. Mă reîntorc la începuturile artei. 

Ce artiști de acum și de altădată te inspiră sau te-au inspirat de-a lungul timpului?

Îmi plac Mona Hatoum pentru robustitea conceptelor ei, Joseph Beuys pentru platicitatea crezului lui, Nan Junk Paik pentru inovație.

Viața mea e simplă 

Cum trăiești în viața de zi cu zi, cum arată cotidianul tău atunci când ești la București?

Viața mea e simplă. De obicei lucrez. Când nu lucrez, călătoresc în mare parte din timp. Când timpul îmi permite, mă bucur de familia mea și de prieteni.

Dar atunci când călătorești pentru expozițiile tale?

Când călătoresc asimilez tot ce e interesant. Sunt ca un burete care absoarbe tot și apoi analizează tot ce a văzut. Mă simt frenetică și încântată deopotrivă de lucrurile mici și mari. Mă simt un copil cu un entuziasm vizibil în gesturile mele nonverbale.

Fiind români, avem luxul de a fi autentici

Cum vezi generația ta de artiști români? Dar europeni?

Generația mea de artiști este una matură, dinamică, creativă, cu un potențial fantastic. Fiind români, avem luxul de a fi autentici mare parte dintre noi. În contrast cu tendința artei contemporane de globalizare, noi încă avem lucruri de spus, iar asta este un atu. Există din păcate și această frustrare de a nu fi sprijiniți, de a nu fi promovați cu adevărat, de a nu fi ajutați să existăm. Arta în România este din păcate o formă de voluntariat.

Consideri că arta contemporană e, însă, suficient de vizibilă în România? Ce crezi că ar trebui făcut pentru a sta mai bine la acest capitol?

E loc de mai bine și în artă, ca în orice alt domeniu. Rămânem emergenți ca industrie culturală după 30 de ani. Nici măcar Google nu ne ajută prea mult. Artiștii români nu au resursele necesare să călătorească, să vadă, să interacționeze, să experimenteze. Călătorim prea puțin.

Ai fi tentată să te muți din România?

Nu vreau să mă mut din România. Aici este cultura în care eu am crescut, România este parte din mine și eu din ea. Însă să expun și să fiu promovată în afara țării, cu siguranță da.

Arta viitorului?  Mai mult suflet și mai puțin plastic

Care consideri că e cea mai importantă realizare a ta de până acum?

Faptul că în continuare sunt curioasă și îmi doresc mereu să învăț. Faptul că îmi păstrez spiritul liber și  mă ridic deasupra frustrărilor mele. Faptul că merg înainte cu sete de lucru și cu speranță.

Ce te îngrijorează ca artist?

Nimic. Lucrurile se întâmplă când trebuie să se întâmple.

Cum arată atelierul tău?

E aglomerat, în măsura în care este și organzat. E plin de hârtie, pânze și culori, frenetic, agitat și creativ. Am o masă mare, albă, pe care o folosesc ca banc de lucru și niște colegi faini care mă inspiră și mă bucură. Am o fereastră mare prin care după-amiaza abundă lumina soarelui. Este o reprezentare naturală a ceea ce am în suflet și în minte. E sincer.

Cum vezi arta viitorului?

Cred că arta viitorului este o apropiere a omului de sinele lui, mai mult suflet și mai puțin plastic.

CITAT: „Prima dată am văzut un desen făcut de bunica mea, un cal, pe care îl consider cel mai frumos desen pe care l-am văzut vreodată”. Zoița Delia Călinescu, artist vizual

• Fotografii din arhiva personală Zoița Delia Călinescu