Radu Zevri este unul din elevii Liceului Teoretic Internaţional de Informatică din Constanţa, olimpic naţional la matematică, medaliat cu aur la Olimpiada Naţională de Matematică din 2017 şi premiant la concursul de robotică Robotex 2017 din Estonia a fost admis la Universitatea Oxford.
Radu a fost prezent la toate olimpiadele de matematică 8 ani la rând, un elev eminent, intuitiv, perseverent şi foarte pasionat de matematică şi informatică. Munca asiduă i-a fost răsplătită prin admiterea la această universitate, unde îşi va putea desăvârşi educaţia” – susţin reprezentanţii Liceului Teoretic International de Informatică din Constanţa, unde Radu Zevri este elev, potrivit adevarul.ro.
Specializarea aleasă de Radu la Universitatea Oxford este „Computer science”, unde rata de acceptare este de 8 la sută, un procent competitiv în orice circumstanţe, dar mai ales în acest caz, unde elevii candidaţi sunt toţi elevi eminenţi din toate colţurile lumii.
Pentru a fi admis, Radu a prezentat o scrisoare personală, recomandări de la profesori şi un CV cu întregul său palmares.
Următorul pas a fost un test specific pentru această universitate – MAT (mathematics admission test) şi un interviu, în care Radu a răspuns la diverse întrebări, atât motivaţionale, cât şi specializate pe domeniul de studiu – despre limbaje de programare, jocuri sau matematică.
Oxford nu este singura universitate de prestigiu din Marea Britanie care l-a primit în rândurile ei pe Radu, tânărul din Constanţa fiind, de asemenea, admis şi la Imperial College of London şi Bristol University.Comisia de admitere a evaluat impactul succesului asupra acestor tineri şi a felul cum exprimă ei cunoştinţele asimilate în urma rezultatelor obţinute.
„Radu a fost, de asemenea, admis şi la Imperial College of London şi Bristol University. Îi urăm succes în continuare”, mai spun dascălii săi de la Liceul Teoretic International de Informatică din Constanţa.