Românul care a călătorit pe motocicletă până-n Mongolia, prin stepele Asiei Centrale: „Localnicii gesticulau cu degetul lângă gât, ca să ne invite la «shaslik»!”

- - 15- 363 vizualizari

Tudor Calnegru are 32 de ani, locuiește în Londra, unde lucrează ca animator 2d, iar în timpul liber este motociclist pasionat, hobby care l-a purtat prin cele mai ascunse zone ale planetei. În primăvara  trecută, a călătorit timp de cinci luni spre Mongolia, perioadă în care a trecut prin 15 țări și a parcurs circa 26 de mii de kilometri.

Nu a fost singur în toată această aventură, ci alături de alți patru români  – Alex Ursu’, Radu, Denisa și Codruț – uniți de același interes: călătoria pe motoare în zone inedite. Ideea de a pleca în lumea largă le-a venit după ce au citit cartea „Vând kilometri”.

„Ni s-a părut că acoperă multe țări și locuri interesante, cu drumuri care să ne pună la încercare. În plus, e un traseu accesibil financiar. Personal, am fost motivat și de filmul Mondo Enduro, în care șapte prieteni înconjoară lumea pe cea mai lungă cale terestră”, povestește Tudor. Cei cinci „camarazi” – așa cum sună prezentarea lor de pe pagina lor de Facebook – au format Kulturide East Adventure, iar în mai 2017 au luat-o din loc.

 

Cum te-ai pregătit înainte de această aventură?
Pregătirea a durat un an, perioadă în care am făcut întâlniri bilunare în care am stabilit clar traseul, am realizat lista cu cele necesare și ne-am atribuit roluri. Ultima parte a fost foarte importantă, deoarece așa am putut să ne distribuim responsabilitățile. Radu și Ursu’, având cunoștințe mecanice, au stabilit cum trebuie pregătite motoarele și au făcut asta. Denisa și cu mine ne-am ocupat de promovare și de comunicare, în timp ce Codruț a preluat responsabilitățile birocratice. În plus, eu și Ursu’ am luat cursuri de limba rusă timp de două luni, care s-au dovedit de mare ajutor.

Cum au fost drumurile pe care ați mers, ținând cont că infrastructură în Asia Centrală nu e deosebită?
Culmea, neașteptat de bune, inclusiv în Mongolia și în Asia Centrală. Rusia are drumuri perfecte, infrastructura e bine pusă la punct. Au fost anumite porțiuni de off-road în Mongolia și Asia Centrală, dar relativ scurte și ușoare. Mongolia va putea fi străbătută, cât de curând, numai pe asfalt. Există echipe din China care lucrează temeinic la asta. Noi am ales să traversăm Mongolia pe off-road în proporție de 70%. Kazakhstan are drumuri destul de bune, dar noi am mers pe un traseu mai scurt, care ne-a purtat pe un asfalt destul de vălurit și deteriorat.

În Kyrgyzstan și Tadjikistan ne-am aventurat mult pe off-road, pentru că peisajele cereau să fie explorate. Acolo am întâmpinat situații mai dificile. Porțiunea autostrăzii Pamir din Tadjikistan e imposibil de străbătut pe un chopper; puținele zone asfaltate sunt pline de cratere. Totuși, nu trebuie să fii vreun expert al off-roadului ca să parcurgi traseul. După Tadjikistan, lucrurile devin destul de civilizate. Porțiunile de off-road dur, unde se formau brazde tari, distanțate cam 10-30 centimetri între ele și perpendiculare pe direcția de mers, au reprezentat marea durere. Motocicleta se zguduie din toți rărunchii acolo, dinții clănțăne și te rogi să nu cedeze ceva mecanic.

Care au fost cele mai ciudate locuri în care ai înnoptat?
Am dormit mult în cort, cam în 70% din timp. Două seri la cort, una la hotel, cam asta a fost media. Cel mai frumos și neconvențional loc a fost la Canionul Sharin, în Kazakhstan. Am ajuns destul de târziu și am pus cortul chiar pe muchia canionului. Am căutat un loc cât mai la margine, tocmai ca să ne trezim cu un peisaj frumos. Cum s-a lăsat noaptea, s-a făcut complet liniște, însă pe la trei dimineața a început un vânt atât de puternic încât am dormit efectiv cu cortul pe față. Altădată, în Tadjikistan, am dormit la un localnic grănicer, primitor și darnic, pe verandă, pentru că era târziu și nu găseam loc la cort. Eram pe o vale numai cu pereți aproape verticali. Acolo unde nu erau pereți, erau case, în schimb.

 

La Valea Wakhan, în Tadjikistan. Toate fotografiile via pagina de Facebook Kulturide East Adventure

S-a întâmplat să ajungi în situații neplăcute în țările prin care ai trecut?
Nu am decât o experiență neplăcută. Mă plimbam pe dealurile din Dushanbe, capitala Tadjikistanului, singur, cu motocicleta. Am întâlnit un grup de copii care culegeau viță de vie sălbatică lângă un cimitir. Au fost fascinați de motor, l-au încălecat pe rând, iar unul dintre ei, care avea mâna în ghips, m-a rugat să-l las acasă. Am acceptat, iar după câteva minute bune de învârtit pe străzi, am văzut în oglinda retrovizoare că îmi umbla în rucsac. Asta în timp ce-mi dădea indicații. Am oprit, el a fugit, eu m-am morcovit și m-am ales cu câteva fire de păr albe, dar din fericire nu apucase să fure nimic.

Chiar dacă se spune că Tadjikistan e o țară periculoasă, e singura întâmplare de acest gen. Știu că acolo, recent, un grup de cicliști au fost uciși de câțiva membri ISIS. Fiind aproape de Afghanistan, se mai infiltrează teroriști, dar trebuie știut că granița dintre cele două state e una dură, greu de trecut. Tadjikistanul e o țară care chiar încurajează turismul.

Ce locuri ți-au rămas în suflet?
Am fost impresionat de Mongolia și de oamenii de acolo. Sunt un popor calm și pașnic. Prietenoși, dar neintruzivi. Au un stil de viață liber și relaxat, sunt încă ancorați în tradiții, lucru care sporește farmecul lor. Kyrgyzstan are un relief extraordinar, iar Georgia o recomand cu căldură, fiind o țară cosmopolită, modernă și cu oameni cumva pro-vestici. E o combinație între Grecia, Bulgaria și România. Trăiesc foarte mediteranean, dar au și influențe slave. Georgienii m-au făcut să mă simt ca și cum aș fi venit la niște frați îndepărtați.

Pe deasupra, geografia Georgiei e foarte variată, de la munți înalți similari cu Alpii până la vegetație luxuriantă pe malul mării și zone temperate prin centru. În munți, țin minte că localnicii trăgeau de noi să stăm cu ei la o brânză și-un vin. Vin care, la fel ca și mâncarea, e deosebit. Am stat vreo cinci zile la Tibilisi, unde m-am întâlnit cu un prieten regizor, care a făcut un film despre jurnalismul de război din Cecenia. De acolo am mers la Mestia, în munți, iar apoi am petrecut o seară în Batumi, un fel de Mamaia cu arhitectură faină, al cărui centru te duce cu gândul la Praga.

Ce obiceiuri surprinzătoare ai întâlnit în zonele pe care le-ai traversat?
În Asia Centrală, dar și în Mongolia am văzut des oameni care gesticulau cu degetul lângă gât, ca și cum ar vrea să ți-l taie. Apoi am fost lămurit că, de fapt, vor să sacrifice un animal ca să ne pregătească „shaslik” – frigăruie. Când am refuzat o astfel de ofertă, gazdele noastre nu-nțelegeau de ce. Apoi, am fost la o vânătoare de marmote. N-am avut „norocul” să și consumăm marmote – spre bucuria Denisei, care pornise la drum ca vegetariană.

În zona de vest a Mongoliei, aproape de Altai

Chiar, cum vă priveau localnicii și ce știau ei despre România?
Avem cumva noroc pentru că cei din spațiul fostului URSS empatizează cu noi. Au auzit de Ceaușescu și credeau că suntem vorbitori nativi de limbă rusă. Am întâlnit oameni care chiar vizitaseră România în perioada comunistă. În general, călătoritul pe motocicletă oferă din start o temă de conversație. Au fost zile în care am fost agățați de motocicliști și cazați pe la ei. Alteori, oameni simpli erau fascinați să afle de unde venim, de când rătăcim pe drum și de ce naibii călătorim pe motoare.

Undeva în centrul Tadjikistanului, la o trecătoare în munți

 Care a fost cel mai dificil moment al expediției?
Pentru mine, cel mai greu a fost în Georgia. Așteptam cu toții să ne înceapă viza de Iran, dar eu mă apropiam de limita mea financiară. Motoreta avea niște probleme, căldura și benzina proastă din Uzbekistan nu-i priiseră deloc. Atunci am considerat că trebuie să pornesc înapoi spre casă. A durat câteva zile să mă conving că asta e cea mai bună opțiune și apoi să-mi anunț colegii. A fost o hotărâre dificilă, pentru că abia așteptam să vizitez Iranul, unde formalitățile de intrare în țară fuseseră costisitoare și complicate.

Un moment melancolic am trăit și după ce am terminat un montaj pentru jurnalul de călătorie, în Alma-Ata, Kazakhstan. Stătusem două seri să montez imagini cu noi prin Mongolia, iar dimineața trebuie să plecăm. Abia când am vizionat filmulețul cu toții, m-a lovit un sentiment de nostalgie, de parcă mă uitam la imagini vechi de câțiva ani. Am conștientizat atunci că aceea a fost Mongolia noastră, un fel de adolescentă a călătoriei care începuse cu „copilăria” din Rusia, și că am trecut de ea. Montajul acela m-a făcut să apreciez mai mult restul aventurii.

Câți bani ai cheltuit și cum a fost finanțată călătoria?
Fiecare membru al echipei și-a cumpărat propriul motor și a plătit totul din buzunarul lui. Am avut și oportunitatea să apelăm la sponsori și prieteni. Am primit de la ei echipament moto, foto-video, genți și piese de schimb. Pe mine m-a costat în jur de 3.500 de euro călătoria, bani cheltuiți de la ieșirea din România și până la întoarcere. S-au dus pe benzină, câteva vize, cazări, mâncare și cheltuieli pentru agrement. Dacă vrei, se poate să mergi și pe bani mai puțini. Spre exemplu, în Tadjikistan am întâlnit un ceh care călătorea pe o motocicletă de doar trei-patru sute de euro și avea buget mult mai mic. Îmi amintesc că avea piciorul rupt și schimba vitezele cu un băț de schi legat de schimbător.

Care e cea mai scumpă țară dintre cele prin care ai trecut?
Rusia, fără îndoială. E mai scumpă decât România. Doar benzina e mai ieftină decât la noi. În schimb, celelalte țări sunt accesibile, chiar și Georgia, unde românii pot ajunge cu ușurință și au ce vedea.

La Lacul Khyargas, în Mongolia

Ce ai învățat despre lume și despre oameni din aventura asta?
A fost prima dată când am plecat atât de mult. A fost ca o ieșire într-o tabără de vară cu ceilalți motocicliști. M-am convins singur că oamenii sunt mai prietenoși decât se spune și mi s-a spulberat mitul că acelea ar fi niște zone ostile. Consider că n-ar trebui să judecăm oamenii în funcție de țara în care s-au născut sau religia pe care au moștenit-o. Am fost deseori în casele localnicilor, unii ne-au primit și ne-au zis să lăsăm cheia în cutia poștală când plecăm.

Ce sfaturi i-ai da unui motociclist care vrea să plece într-o călătorie lungă? Cum să se pregătească, ce să știe?
Să nu cheltuie prea mulți bani pe pregătiri, mai întâi. Important e să ai motocicleta funcțională și ceva echipament călduros, impermeabil. Recomand un minim de experiență pe motocicletă; e util să ai și puțină înțelegere a mecanicii ei, însă doar la nivel primar – făcut o pană, curățat lanț, schimbat siguranțe/rulmenți. Pasionați de motoare există peste tot, implicit și ateliere moto. Desigur, mai trebuie o pregătire temeinică a traseului și un studiu al hărții, care vor fuce la o călătorie mai previzibilă.

Ce mi se pare foarte important e să rezolvi, înainte să pleci la drum, birocrația – vizele și permisele speciale, unde e cazul și se poate. Te scutește de timp pierdut la cozi, la vămi și ambasade, cât și de amenzi. În Iran, de exemplu, trebuie obținută viza, carnetul de pasaj și permisul valabil internațional. În Turkmenistan, ne-a fost refuzată vizita și a trebuit să schimbăm traseul ca să ocolim țara, altfel turistică și primitoare. Am întâlnit pe drum motocicliști cu echipament ultimul răcnet, dar și unii plecați în bocanci pe cea mai ieftină motocicletă. Am întâlnit și numeroși bicicliști, chiar de zece ori mai mulți decât motocicliștii. Odată plecat, înveți să te descurci, iar localnicii au mereu atitudini prietenoase față de călători.

Ce urmează în viitoar? Ai în plan și alte expediții asemănătoare?
Deocamdată nu e stabilit nimic. Dar acum avem mai mult curaj și determinare. Mă tentează și mă atrage Africa, o zonă dificilă, atât logistic, cât și din punct de vedere al skill-ului. Aș vrea să fac o călătorie mai lungă, măcar jumătate de an. Altfel, recomand celor interesați de povești asemănătoare să meargă pe 15 septembrie la Bucharest Adventure Travel Sessions. E un eveniment dedicat motociclismului de aventură, iar Denisa – colega mea de experiență – va ține o prezentare despre călătoria noastră. Vor mai fi acolo Elspeth Beard, prima femeie engleză care înconjoară Pământul pe motocicletă, Ted Simion, omul care a călătorit patru ani pe motor, și Alex Murariu, un alt aventurier român și făuritor de bagaje durabile.

La Hostel Latifa, în Dushanbe, ajutând familia care deține hostelul să facă conserve pentru iarnă.

 

 

15 recommended
comments icon 0 comments
363 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionut Axinescu


Bookmark?Remove?

Denis Tudor, tânărul care lucrează la un tren de viteză revoluționar alături de Elon Musk: „Dacă ne dorim cu adevărat un lucru și credem în el, șansele de reușită sunt mari!”

-

Denis Tudor are 24 de ani, este originar din Mangalia și a terminat ca șef de promoție Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica București. Acum, tânărul lucrează la un proiect complex inițiat de ... Mai mult »

Ne dorim să rămâneți alături de noi în continuare!

Echipa Viitorulromaniei are nevoie de acordul dumneavoastra in conformitate cu noile reglementari privind Protectia Datelor (GDPR).
Partenerii nostri folosesc tehnologii precum cookie-uri pe site-ul nostru pentru a ajunge mai usor la voi cu anunturi publicitare personalizate.
Prin acceptarea acestora va bucurați de continut, ne ajutati sa menținem site-ul gratuit si sa ne continuam demersul jurnalistic.

Iti multumim pentru acceptul tau !