Artistul român care și-a deschis propriul studio de tatuaje la New York: „Nevoia te împinge să faci schimbări, să te reorientezi!”

- - 13- 635 vizualizari

Cristian Zamfirescu, alias Cristian Zink, este originar din București, oraș unde a absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și mai apoi, în anii ’80, Academia de Arte „Nicolae Grigorescu”. A studiat în țară și Scenografie de Teatru și Film, iar după revoluție a trăit o perioadă în Italia, unde a avut numeroase expoziții de pictură lângă Firenze, la Prato și Pistoia.

La sfârșitul anilor ’90, odată ce economia italiană a început s-o ia la vale, Cristian Zink s-a gândit să se mute în Statele Unite și să găsească acolo o galerie de artă care să-i expună picturile.

Prima oară s-a dus la Chicago, unde a stat o lună de zile, însă fără să găsească nimic. De acolo a plecat în marele New York. Nici în „The Big City” nu a găsit o galerie de artă, așa că a lucrat pentru o scurtă perioadă prin baruri. În cele din urmă, s-a reprofilat pe tatuaje.

Mai făcusei tatuaje până să ajungi la New York?
Doar pe mine însumi. Pe la 16 ani m-am tatuat de unul singur, cu mâna, fără mașină. Am luat niște ace, le-am legat cu ață și mi-am făcut două tatuaje. Apoi, când am ajuns în Statele Unite, mi-am cumpărat niște mașini specializate și m-am tatuat pe picioare. Dar eram dezamăgit de cum ieșeau. De altfel, cred că tatuatul a fost cel mai greu lucru pe care l-am învățat vreodată. Mai complicat decât gravura, pictura sau sculptura. Ca-n orice meserie, îți trebuie cineva care să-ți arate cum se face, să-ți spună secretele ei. Trebuie să treci printr-o ucenicie de măcar un an.

Cum ai ajuns să ai propriul studio de tatuaje la New York?
În general, nevoia te împinge să faci schimbări. Din cauză că nu am găsit o galerie de artă prin care să-mi vând picturile, a trebuit să mă reorientez. Eram singur în America și trebuia să găsesc un mod de a-mi plăti facturile, de a supraviețui. Când am ajuns în State, nu știam că se pot face tatuaje realiste, care să arate a desen sau a pictură. Până atunci, credeam că tatuajele sunt doar tradiționale, cum ar fi cele ale marinarilor sau cele cu contur foarte gros, care sigur că au farmecul lor, dar nu era ce-mi doream eu.

Mai întâi am avut o perioadă de ucenicie, de un an, un an și ceva. Abia după aceea am lucrat alături de tatuatorul care m-a învățat să fac asta, timp de patru ani. În urmă cu șase ani, mi-am deschis propriul studio de tatuaje, împreună cu un prieten american de origine greacă. Între timp am crescut, am angajat și alți artiști și sunt sigur că în viitor ne vom dezvolta tot mai mult.

Ce ai găsit diferit în Statele Unite față de Italia și România?
Din punct de vedere social, SUA este o țară foarte tolerantă, în care te integrezi foarte ușor. Cel puțin New Yorkul, un oraș în care găsești oameni de toate felurile, veniți de pe toate continentele, care se înțeleg, găsesc lucruri în comun și trăiesc bine împreună. Americanii sunt mai relaxați, mai primitori și mai deschiși decât europenii. E o atmosferă ca de tabără internațională. De asta am și rămas în State.

Toate fotografiile din arhiva personală a lui Cristian Zink

Ai avut vreodată probleme pentru că ești român?
Nu, niciodată. Dacă în Europa, în urmă cu un deceniu sau două, se întâmpla să fii privit ciudat fiindcă vii din România, aici nu e cazul. Poți să provii de oriunde, din orice colț al lumii, și vei fi primit cu brațele deschise. Nu m-am simțit străin, nu am fost stigmatizat vreodată. Mi-am făcut prieteni imediat ce am ajuns în SUA.

Cum sunt clienții care vin la studioul tău?
În New York, fiecare tatuator are un stil. Așa că dacă cineva vine la mine, înseamnă că știe deja ce și cum fac. Există două tipuri de clienți cu care eu lucrez. Sunt cei cărora le place ceea ce faci și îți dau mână liberă. Cu genul acesta de clienți e mai greu de lucrat, pentru că trebuie să te gândești foarte bine ce li se potrivește. Apoi, sunt cei care vin la tine cu o idee destul de clară, iar tu le concepi designul tatuajului. Lucrurile decurg mai simplu cu aceștia, pentru că știi cam ce vor și ai o bază de la care să începi.

Cum ți-ai defini stilul de tatuat?
Este stilul în care am desenat toată viața. Puțin academic, pentru că backgroundul meu este în artă, unde am învățat să studiez corpul uman și diferite obiecte. Evident, nu sunt singurul care abordează acest stil. Există o groază de tatuatori care lucrează așa, nu doar în Statele Unite, ci peste tot în lume, inclusiv în România. Dar fiecare artist își pune amprenta lui. Există piață pentru toată lumea, important e ca tatuajul să fie făcut corect.

Care este tendința în lumea tatuajelor de la New York, comparativ cu Europa?
În România am tatuat acum cinci ani, la Convenția Internațională de Tatuaje de la București, la care voi participa și anul acesta. Românii sunt foarte deschiși în privința asta, nu mai există deloc reținerea din trecut. Eu am tatuaje vizibile – pe față, pe cap – și nu se uită nimeni urât la mine pe stradă, cel puțin în București. Dimpotrivă, mă privesc cu o curiozitate vădită.

În general, tendințele sunt asemănătoare peste tot. Există cele câteva stiluri de tatuat și vei găsi peste tot adepți pentru fiecare. Industria tatuajului s-a extins uniform peste tot, prin internet și emisiunile de televiziune specializate. Acestea au deschis ochii oamenilor, iar astăzi tatuajul nu mai e considerat tabu, cum se-ntâmpla pe vremuri. Tatuajul nu mai e văzut ca o formă de artă caracteristică doar marinarilor, pușcăriașilor sau mișcărilor underground. Azi, de la marinari și până la milionari, oamenii au tatuaje.

Acum 20 de ani, când ai ajuns în State, tatuajele erau tabu și pentru americani?
Sigur că da. Deschiderea lor nu era atât de mare ca acum. Abia în 1998 tatuajele au devenit legale la New York. Până atunci se făceau în pivnițe sau în tot felul de apartamente, totul fiind ilegal. Trebuia să știi pe cineva care știe pe cineva.

Cum e piața de tatuaje la New York?
Acum sunt studiouri de tatuaj peste tot. Pe unele străzi găsești chiar câte patru-cinci. Există și studiouri în zone extrem de comerciale, unde artiștii lucrează cu oricine intră pe ușă. Dacă vine cineva și vrea un tatuaj tribal, există un tatuator special pentru asta. La fel și dacă o persoană dorește un portret, spre exemplu.

Pe de altă parte, există și studiouri – cum e și al meu – unde se fac tatuaje custom. Vii, vorbești cu artistul, se creează astfel o relație mai intimă între tatuator și client. Prețurile sunt uniforme, cu excepția câtorva studiouri care au tatuat persoane celebre, precum Rihanna sau Justin Bieber, și care acum au tarife extrem de mari. În astfel de locuri, lista de așteptare poate fi și de un an sau doi.   

Care e cel mai bizar tatuaj pe care l-ai făcut?
Un tatuaj foarte ciudat a fost cel pe care chiar eu i l-am propus unui client pe care îl cunoșteam. I-am făcut o oaie la subraț – capul, picioarele și un pic din coadă. Corpul oii a fost format din părul de la subraț al acelui client.

Cât de des îți cer clienții să le acoperi tatuaje mai vechi?
Acum nu mai sunt așa de dese aceste situații. Înainte se-ntâmpla, pentru că oamenii erau tentați să-și tatueze numele iubitelor/ iubiților pe corp, după care se despărțeau. La un moment dat, chiar se zicea că aduce ghinion să-ți tatuezi numele partenerului, deoarece te vei despărți de el.

Apropo de asta, eu încerc să le explic tuturor să nu-și mai tatueze nume (nici măcar cel al copilului). Mai bine să-și facă o chestie reprezentativă pentru acea persoană. Dacă insistă totuși pentru nume, mă gândesc, încă de când concep designul, cum l-aș putea acoperi mai târziu. De asemenea, nu recomand nici portretele, pentru că sunt dificil de acoperit. Le poți transforma, poate, într-un craniu, dar nu e ușor.

Ce deosebește un tatuaj bun de unul nereușit sau mediocru?
Cel mai important lucru este uniformitatea. Tușul și culoarea trebuie să fie uniforme în piele, să nu existe pete, iar linia să fie corect făcută. Nu e ușor. Trebuie să știi cât de adânc să intri în piele, cât de mult s-o întinzi, să cunoști viteza mașinii cu care lucrezi, să o iei în calcul și pe cea a mâinii. Toate astea se-nvață în momentul în care devii ucenic într-un studio. Ca tatuator, te ajută mult să ai un background în artă. Apoi, trebuie să fii foarte răbdător și să găsești un echilibru emoțional, pentru că faci zilnic același lucru.  

Cum se vede România prin ochii unui român care locuiește de atâția ani la New York?
Eu am avut o perioadă lungă în care n-am venit în țară, din mai multe motive. Am avut mult de lucru, mai este și distanța considerabilă între cele două țări. Când am ajuns din nou în România, am fost plăcut surprins. Țara se schimbase foarte mult în bine și continuă s-o facă. Sigur că mai sunt multe de pus la punct, dar e clar că nu e simplu. Spre exemplu, traficul e o mare problemă în București, însă e greu de reparat, deoarece orașul nu a fost construit pentru atâtea mașini. Lucrurile care au rămas de rezolvat nu se vor modifica peste noapte, e nevoie să treacă niște ani.

Ce știu americanii despre România?
Unii habar n-au unde e, le pot spune că Transilvania e lângă Pennsylvania. Totuși, sunt foarte deschiși să cunoască, să afle despre ea. În schimb, alții chiar știu destule despre țara noastră. Cel mai faimos personaj este, bineînțeles, Dracula. Mai știu despre Vlad Țepeș, despre Nadia Comăneci, despre Ceaușescu, deși nu-i pronunță numele cum trebuie. Despre Hagi mai puțin, pentru că americanii nu prea le au cu fotbalul. Mai mult cei de origine greacă, turcă sau est-europeană au auzit de el.

Ai mai încercat să-ți expui picturile în galeriile de artă din SUA?
Am continuat să pictez, iar acum intenționez să-mi deschid propria galerie. Asta pentru că sistemul de galerii de artă este ciudat în America. Nu e ca-n Europa, unde clasa de mijloc a avut întotdeauna tablouri pe pereți. În SUA nu există tradiția asta. Oamenii sunt axați mai mult pe afișe ieftine, de zece dolari, cărora le pun rame de 300-500 de dolari.

Nu există o piață pentru artiștii tineri sau neconsacrați, motiv pentru care galeriștii nu sunt foarte dispuși să-ți ofere o șansă. Cumpărătorii de artă americani nu achiziționează decât nume mari și fac asta ca pe o investiție, în ideea că lucrarea s-ar putea cel puțin dubla, ca preț, în următorii ani. Sper că apariția unei galerii mici, cu prețuri moderate, va deschide cumva ochii. Nu înseamnă că voi deschide eu ochii Americii, dar pot să încerc să expun lucrările mele și ale altor artiști (încă) neconsacrați.

Te-ai întoarce în România? Te vezi tatuând aici?
E greu să te muți dintr-o țară în alta, ca tatuator. Eu deja am o clientelă fidelă la New York. Dacă m-aș muta în altă parte, ar urma o perioadă în care nu aș avea prea mulți clienți și deci n-aș câștiga la fel. În acest moment nu aș reveni în țară, dar nu exclud posibilitatea de a trăi cândva șase luni de zile în România, șase în SUA. Pentru că îmi place în România. Iar convențiile de tatuaje de la București pot reprezenta un pas important în sensul ăsta: cunoști oameni, potențiali clienți, construiești relații.

 

13 recommended
comments icon 0 comments
635 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionut Axinescu