Arhitectul român care îți arată cum să eviți „țepele” când cumperi un apartament: „Cele mai nesigure blocuri sunt cele construite imediat după cutremurul din ’77!”

- - 14- 924 vizualizari

Din august 2015, arhitectul Radu Negoiță a început un proiect inedit pentru România: consilierea celor care vor să-și cumpere o locuință. Formula lui Radu funcționează foarte simplu. Oamenii îi trimit date despre apartament, inclusiv planul acestuia, iar el le diseacă. La final, potențialul cumpărător află „și ce vrea, și ce nu vrea” despre apartamentul pe care îl are în vedere.

Începusem din luna iunie a acelui an să strâng, pe pagina de Facebook „Case strâmbe pe radar”, exemple de apartamente prost gândite, pentru studenții mei de la Facultatea de Arhitectură. Aveam deja câteva demne de panoplie. Am mai gugălit puțin, apoi am scris un articol care a avut succes și așa multe persoane au început să-mi ceară părerea despre apartamentele pe care voiau să le cumpere”, povestește Radu Negoiță

A făcut treaba asta „pro bono” până în 2018, când numărul solicitărilor a devenit greu de gestionat. În acel moment s-a decis să ofere un serviciu contra cost, pentru cei care nu pot aștepta prea mult timp. „Încerc să le răspund tuturor, dar ajung mai rapid la cei pe care îi presează semnarea precontractului”, explică arhitectul.

Care sunt principalele lucruri la care trebuie să fii atent când îți cumperi o locuință? Ce capcane întind dezvoltatorii imobiliari?
Depinde destul de mult de cum e construit pe interior cel care ridică blocul. Există oameni care își doresc să creeze un business pe termen lung, așa cum există și interlopi. Mare atenție la epitete: cu cât un text promite mai multe și laudă mai tare strălucirea stratului de lavabil, cu atât ar trebui să fim mai circumspecți. Lucrurile normale nu trebuie umflate. E normal să le ai, punct. Toate profilele ferestrelor termopan din țară sunt Veka, Salamander sau Rehau, dar asta nu înseamnă mare lucru dacă tâmplăria a fost confecționată într-un atelier de „buni la toate”.

Una dintre capcane poate fi chiar plimbarea la fața locului. Intri în apartamentul gol din blocul care e gata și pleci cu senzația că e în regulă, pentru că nu l-ai locuit. Nu ai testat dacă ai loc să-ți ții aspiratorul sau dacă ai lumină naturală în dormitor. Dacă nu ești arhitect și nu știi unde să te uiți, e puțin probabil să-ți dai seama de toate chestiile care te pot încurca mai târziu într-o seară, după serviciu, când mergi la vizionare.

Există o dezbatere cum că apartamentele din cartierele comuniste sunt mai sigure decât cele noi. Cum stau lucrurile în realitate?
Raspunsul e: depinde. Între 1978 și 1989, controlul statului se simțea puternic, iar ăsta era un avantaj pentru calitatea arhitecturală a blocurilor. Sigur, finisajele nu erau mereu cele mai bune. Pe de altă parte, acum poți face blocuri cu grad de confort ridicat, dar nu prea știi în cine să ai încredere, că statul nu prea e prezent ca factor de reglementare. În plus, departamentele de marketing ale firmelor care vând blocuri sunt bine puse la punct…  După ’89, avem câteva blocuri bune și o mulțime de țepe.

Care sunt avantajele și dezavantajele unui apartament construit într-o clădire nouă?
Dezavantajele țin de lipsa calităților care se marketează mai greu în România secolului XXI. Ducem vieți pe repede înainte, iar lucrurile importante care țin de tihna locuirii nu prea sunt scoase la înaintare. N-o să-ți promită nimeni, în viitorul apropiat, un apartament cu o cameră de zi ale cărei proporții permit acomodarea canapelei versatile pe care trei persoane o pot folosit diferit în același timp. Cel puțin nu la un buget decent. Avantajele clare apar, de obicei, la blocurile mai scumpe, unde încep să se poarte camerele cu proporții mai confortabile. Există excepții și la prețuri mici, dar trebuie căutate cu atenție.

Dar în ceea ce privește blocurile vechi?
Eu am crescut într-un apartament comunist de trei camere, care avea orientare E-V (dormitoarele la est, camera de zi la vest). Bucătăria avea dimensiuni decente, erau două băi, două balcoane și destule spații de depozitare. Boxa și garajul la subsol. Nu știu câți copii din familii middle-class din Europa aveau așa ceva, dar am văzut case ale unor oameni înstăriți din Marea Britanie fără confortul cu care am crescut eu. Mă refer, desigur, la confortul de care mă bucuram când era și apă caldă la robinet.

De când ai început proiectul ai primit reacții negative din partea dezvoltatorilor, de genul „de ce te bagi tu?” sau altceva?
Deocamadată nimic, probabil că perdeaua de fum e atât de bine calibrată încât n-are nimeni motive de frustrare. Mă aștept la încruntări atunci când lumea va începe să fie mai atentă decât e acum la ce cumpără. Dar apele sunt încă liniștite.

De ce mulți dezvoltatori merg pe principiul „merge și așa”?
Problema e complicată. E vorba și despre legislația permisivă, cât și despre corupție. Dacă suntem sinceri cu noi, ne amintim că românii – în ciuda ingeniozității proverbiale și a câtorva excepții – nu par să dea mare atenție detaliilor ori să pună preț pe armonia vizuală. Maistrul nu-l pune pe muncitor să refacă prea des, pentru că nici el n-are răbdare să facă perfect. Probabil că se simte nedreptățit la bani și se achită de sarcină prea repede. Treaba asta e valabilă și pentru cadrul legal: există prea multe zone gri și o serie de instrucțiuni (venite sub formă de norme sau legi) care se suprapun.

Vorba din bătrâni zice „cum e turcul și pistolul”. Dacă arhetipul omului de rând nu e extrem de meticulos, cum ar putea să fie altfel reprezentantul lui din Parlament, care se ocupă cu legiferarare? Lucrurile astea favorizează corupția. Dacă lucrezi într-o instituție, ești între ciocan și nicovală. În caz că aplici legea, obstrucționezi activitatea instituției și devii antipatic. În caz că nu o aplici, ești dator cuiva și îți poți păstra „scaunul” colaborând. Agentul economic, adică dezvoltatorul, vrea doar să facă profit. Și aia face. Nu îl poți forța să respecte regulile pe care nimeni altcineva nu le respectă.

Zi-mi trei sfaturi pe care i le-ai da unui român care vrea să-și cumpere acum locuință.
În primul rând, să nu se grăbească, deoarece nu tot ce strălucește are aur. Apoi, să-și calculeze posibilitățile financiare în funcție de cât câștigă astăzi, nu de cât speră că va câștiga poimâine. Al treilea: cel mai important lucru la o casă e familia care o locuiește, zidurile contează mai puțin.

Care sunt cele mai comune probleme de care se lovesc cei care te contactează?
Majoritatea problemelor țin de economia de spațiu, adică de micile trucuri de conformație la apartamente. Pe hârtie, aceste detalii nu înseamnă prea mult, însă contează enorm în peisajul activităților de zi cu zi.

Ținând cont de context și de condițiile oferite, cât de juste ți se par prețurile locuințelor noi din România?
Nu contează ce cred eu, piața le reglează de la sine. Da, să zicem că un metru pătrat se poate vinde cu 700-800 de euro în București, pentru un profit minim, însă nu-i poți condamna pe cei care cer 1.500. Ei au investit, au riscat și tot ei suferă dacă nu-și găsesc clienți. Ce am mai putea zice atunci de cerințele la metru pătrat în Franța sau în Marea Britanie, mai ales că manopera și diferența de preț la materiale nu pot justifica triplarea prețului?!

Cât de sigure sunt blocurile de la noi, vechi sau noi, în cazul unui cutremur puternic?
Paradoxal, cele mai puțin sigure blocuri sunt cele construite imediat după cutremurul din 1977. Mă refer strict la cele care nu au avut parte de consolidări și nu au trecut prin proba seismului real. Cele comuniste făcute în anii ’80 sunt probabil cele mai sigure. Cele noi au trecut și ele, în faza de proiect, pe sub ștampila unui verificator autorizat pe structuri – oameni bine pregătiți și care de obicei nu își riscă pielea. Am văzut, de curând, un bloc din 1929, consolidat, care era foarte în regulă. Dacă dezvoltatorul nu este inconștient și ascultă specialistul, atunci blocurile sunt sigure, iar singura problemă rămâne confortul.

La lansarea cărții „Disconfort Residence – Cum să identifici capcanele din schița apartamentului pe care vrei să-l cumperi”, la Timișoara

Dacă ar fi să-ți iei apartament în București în momentul ăsta, spre ce zonă și ce tip de bloc te-ai orienta?
Stau în Titan, lângă parc, am la trei minute de mers pe jos restaurant, piscină acoperită și ștrand. Dacă vreau să merg la mall la Park Lake, o iau prin IOR. Nu îmi lipsește nimic, deși unii vecini nu se ridică la înălțimea așteptărilor, din punct de vedere al bunului simț.

Când cineva își alege prost o locuință, cât e vina sa, cât e vina dezvoltatorului? E mai mult despre lipsa de educație a cumpărătorului sau despre nepăsarea celui care vinde?
Lumea începe să fie atentă. Probabil că va mai trece timp până când toţi vor învăţa să pună întrebările incomode, dar va veni şi momentul acela. Dezvoltatorii încă beneficiază de pe urma sfaturilor pe care tinerii le primesc de la părinţi, alea cu „Aşează-te şi tu la casa ta!”, dar euforia cumpărăturilor de apartamente va stagna la un moment dat.

Cum stau lucrurile în alte orașe din țară sau în vestul Europei?
Am avut clienţi din Paris şi Praga. Clientul din Paris avea un apartament vechi, în centru, cu mult potenţial, iar clientul din Praga voia să îşi cumpere unul într-un bloc nou. Sunt lucrate mult mai bine ale lor. Agentul care l-a dus pe client la vizionare la Praga şi-a cerut scuze pentru zgârieturile microscopice de pe sticla unei ferestre. I-a spus omului că i-o înlocuieşte, dacă vrea. Cred că cel mai important parametru din relaţia dezvoltator-client e bunul simţ.

14 recommended
comments icon 0 comments
924 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionut Axinescu


Bookmark?Remove?

Cosmina Paul, tânăra din spatele programului care oferă o masă caldă celor nevoiași: „Am văzut o altă față a României, una în care oamenii își doresc să ajute”

-

Proiectul „O masă caldă” a început încă din iunie 2013, când o echipă de voluntari adunați la inițiativa Cosminei Paul au gătit la o cantină din Cluj și au oferit 50 de porții de mâncare celor nevoiași. „Cu câteva luni înainte, în februarie, mă interesasem cum... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Mălina, tânăra absolventă de drept care a fost adoptată de un trib din Kenya: „Am învățat că poți fi fericită cu trei rânduri de haine și cartofi fierți pe masă”

-

Mălina s-a născut într-un sat dâmbovițean care i-a adus „cea mai de preț comoară”: o copilărie de neuitat, în care spațiul de joacă nu se măsura în metri, ci în hectare. „Aproape leșinam de bucurie când veneau cocorii sau când mama îmi împletea coronițe din fl... Mai mult »