Tânăra scriitoare a câștigat în acest an concursul de debut în poezie organizat de Casa de Editură Max Blecher. Se anunță un volum important de poezie. Ioana studiază biotehnologie, vrea să devină cercetător și foarte probabil va părăsi și ea România.  

Andrei Crăciun

Ioana Vintilă, poetă mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?Mi se pare adesea ciudat să se facă referință la mine ca poetă. Mă consider mai degrabă un om care scrie, fiindcă viața de poet e una tipică de student, singura diferență e că rup din timpul alocat facultății pentru a citi altceva decât articole științifice, citesc poezie, multă proză, mai rar ajung și pe la o lectură sau o lansare de carte, nu e mai nimic boem în toată treaba.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim cărți de poezie de Ioana Vintilă – ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?
Poeme de Ioana Vintilă se pot găsi momentan doar în reviste (multe în mediul online) și în antologia Tu, înainte de toate, de la Editura Paralela 45. Toamna asta am câștigat concursul de debut „Max Blecher” și urmează ca volumul meu să apară la Casa de Editură Max Blecher, volum care sper să ajungă și pe rafturile librăriilor curând. Astea fiind spuse, nu cred că e cazul să vorbim, de operă. Am început să scriu poezie mai „serios”– adică fără foarte multe clișee specifice poeziei unui copil – în clasa a VII-a, când am citit prima carte de poezie contemporană, d great coman, de Dan Coman. Era ceva diferit, proaspăt pentru mintea mea, așa că am început să am tentative de a copia acel stil. Am citit apoi în cenaclul Zona Nouă de la Sibiu, coordonat de Radu Vancu. Prima lectură a fost un moment decisiv pentru poezia mea: zoniștii au tăiat și au spânzurat (cel puțin așa îmi aduc aminte, poate doar și-au spus emoțiile cuvântul), dar cu o doză considerabilă de blândețe și cu multe sfaturi. Mi-au dat titluri de cărți și, citind pe bandă rulantă poezie, poeți români, dar și străini, mi-am dat seama cât de necesară mi-e poezia, până atunci crezând că e doar una dintre acele activități pe care le face un adolescent și după o vreme se lasă, trecând la următoarea. Pentru o vreme am crezut și că mi-e de-ajuns doar atât, cititul, însă cumva scrisul se insinua aproape imperceptibil, nici nu îmi dădeam seama cum lăsam matematica și mă culcam tot mai târziu pentru a scrie. Poezia a devenit nu un refugiu, ci o armă împotriva unei lumi în care reușeam tot mai greu, an de an, din varii motive,  să mă mulez pe formele ei.

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?
Nu m-am gândit niciodată să trăiesc din poezie, de aceea am și decis să studiez inginerie științifică – biotehnologie și nu literele. Pe lângă faptul că mereu am fost pasionată și de știință, am realizat că am nevoie de un echilibru între partea asta exactă și poezie. Nu aș putea să fac doar literatură sau doar inginerie, merg doar mână-n mână. Se ciondănesc mereu, partea exactă-i fură mai mereu din timp poeziei, dar până la urmă ajung cumva să conviețuiască. Momentan, fiind încă la facultate, nu trăiesc nici măcar din inginerie, însă pe viitor, aș putea afirma că o poetă a timpului nostru trăiește dintr-un job de inginer/biochimist/cercetător.

Țara. Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Te interesează?
Mă interesează, deoarece într-o utopie nu mi-aș dori să plec din țară. E o țară cu niște munți superbi, cu orașe frumoase și oameni și mai frumoși. Prezentul României mi se pare desprins dintr-un banc foarte prost, o glumă sinistră. Mă întreb uneori dacă chiar asta e realitatea, totul îmi pare prea absurd pentru a fi posibil. Viitorul țării are doar două alternative în mintea mea, una în care se trezește și arde toate buruienile, în care generația tânără, strada, reușește să fie auzită pe deplin, ori unul similar cu prezentul, descendent, dizolvant.

Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține acasă?
În România mă ține facultatea, deocamdată. Sunt interesată să îmi continui studiile în altă țară sau chiar să lucrez acolo, fiindcă domeniul pe care l-am ales e extrem de dezvoltat în alte țări – Spania, Norvegia, Finlanda, spre exemplu – în timp ce la noi e, tranșant spus, pe butuci. În cazul în care s-ar schimba datele din punctul ăsta de vedere, dar și situația politico-economică (caz utopic, în viziunea mea, în următorii 15-20 ani), aș lua în considerare să rămân.

Implicare civică. Este Ioana implicată civic? Merge la vot? Protestează? Cum își manifestă cetățenia?
Ioana merge la vot, dar nu la referendumuri inutile. Ioana a protestat, însă treptat a obosit, s-a descurajat teribil. Descurajările cotidiene, începând cu spitalele și alte instituții publice, lipsa de fonduri pentru dotarea corespunzătoare a facultăților etc., alimentate de vocea străzii, ignorată și călcată-n picioare sistematic. Părinții mei au obosit teribil: de multe ori îmi spun ce speranțe au avut după ’90 și că s-a ales praful de toate, așa că acum sunt prea letargici pentru a se mai implica și îi înțeleg complet. Poate mi-au transmis și mie o doză de pesimism și letargie, însă cumva tot mai sper să îmi recapăt energia.

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, un pupuriu (cum greșit, dar just se spune) de versuri, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Să fiu sinceră, nu am prea citit de ceva vreme poeți tineri. Acum câțiva ani am avut o perioadă în care absorbeam ca un burete tot ce citeam (cumva, la poeții români absorbanța era cea mai mare) și luni bune ce scriam era o copie a acelei lecturi, așa că am decis să mă distanțez, pentru a nu mă pierde pe mine. Totuși, nu am pierdut complet contactul: mai citesc reviste online, antologii, mai rar volume integrale, însă dacă vreunul îmi atrage atenția când îl răsfoiesc, atunci devine un must read. Câteva nume care îmi vin în minte acum sunt Krista Szöcs, Andrei C. Șerban, Irina Temneanu, Ana Donțu, Dan Dediu, Andreea Chiper, Andrei Zbîrnea, Livia Ștefan, Mihók Tamás, Sorin Despot, Radu Nițescu, Anastasia Gavrilovici.

CITAT
Acum câțiva ani am avut o perioadă în care absorbeam ca un burete tot ce citeam (cumva, la poeții români absorbanța era cea mai mare) și luni bune ce scriam era o copie a acelei lecturi, așa că am decis să mă distanțez, pentru a nu mă pierde pe mine.
Ioana Vintilă, poetă