Nicky este student la Drept și a trăit toată viața în căruciorul cu rotile. Pentru că pe 5 mai este ziua europană pentru viața independentă a persoanelor cu handicap, am vrut să aflăm cum este viața unui om cu dizabilități într-o mică localitate din județul Gorj.

Andrei Crăciun

Cine ești dumneata, tinere Nicky Simionescu? Mă numesc Simionescu Nicolae Alexandru, am 23 de ani, sunt student la Drept și Administrație Publică la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu și sunt în scaun cu rotile din naștere.

Cum e să trăiești în scaunul cu rotile într-o localitate mică din județul Gorj? Peste ce trebuie să treci?
Să trăiești în scaunul cu rotile într-o localitate mică din Gorj este o provocare zilnică. Să locuiești pe o stradă neasfaltată și plină de pietre reprezintă o mare frustrare pentru mine și un chin pentru familia mea.

Faci Dreptul și crezi că se mai poate face dreptate în România. Cum arată viața persoanelor cu dizabilități în țara noastră, în anul 2019, secolul XXI, mileniul III – cum e cu dreptatea pentru ele?
Viața persoanelor cu dizabilități în țara noastră reprezintă expresia neputinței de a ne întelege a societății românești. Dreptatea în România este o noțiune golită de conținut de către actuala majoritate parlamnentară. Se poate observa cu ochiul liber că cine deține puterea face regulile, indiferent dacă ele sunt bune sau proaste. Societatea românească a ajuns într-o situație dramatică în care anumiți conducători sunt pe bună dreptate principalul subiect de bancuri al cetățenilor. Societatea românească trebuie să învețe să acționeze cu adevărat democratic și pe 26 mai trebuie să arătăm că ne dorim să facem parte din U.E și că suntem capabili să trimitem reprezentanți demni, apropiați de valori europene și nu de un populism exagerat. Tragedia societății românești a pornit din 1989 atunci când Ion Iliescu, fost reprezentant al regimului comunist transformat peste noapte într-un democrat convins, propaga aceleași idei pe care Liviu Dragnea și acoliții săi le propagă și acum în urechile unor regiuni sărace și lipsite de accesul la informații. Singura lor idee de baza este aceea că Uniunea Europeana este dușmanul acestei țări. Legat de persoanele cu dizabilități se puteau atrage sume uriașe de bani de la U.E care nu au fost atrase pentru că nu au fost făcute proiectele necesare. Tot ce înseamnă accesibilizarea satelor, orașelor și integrarea persoanelor cu dizabilități în câmpul muncii și în procesul de educație precum și accesul la metode de recuperare moderne se poate face din fonduri europene, dacă am avea un guvern competent.

Cum a fost viața ta ca elev și student cu handicap locomotor în România?
Viața mea de elev și de student cu dizabilități în România a fost una grea, dar foarte frumoasă. Era greu pentru că la liceu nu aveam o toaletă suficient de încăpătoare în așa fel încât să intre căruciorul înăuntru. De la ora 20 00 seara până la ora 14. 00 când ajungeam acasa de la cursuri consumam cât mai putine lichide în așa fel încât să nu mă confrunt cu nevoi fiziologice. Viața mea de student este  mai ușoară deoarece mă prezint doar la examene fiindcă am ales opțiunea de învățământ la distanță. Atât viața de elev cât și cea de student au însemnat naveta cu mașina personală deoarece mijloacele de transport în comun nu au accesibilizare pentru persoanele cu handicap.

Pe 5 mai este ziua europeană pentru viața independentă a persoanelor cu handicap. Ce mesaj ai avea dumneata de transmis autorităților care gestionează acest domeniu, precum și societății noastre, românești?
În România nu se poate vorbi de viața independentă a persoanelor cu handicap atâta timp cât nu avem rampe la fiecare instituție, cât nu avem rampe în mijloacele de transport, cât nu suntem integrați în învățământul tipic și statul preferă să creeze școli speciale în care calitatea învățământului este foarte precară. Există multe instituții care reprezintă persoanele cu dizabilități din România – în teorie. Există multe organisme finanțate din bani publici care nu fac altceva decât să alcătuiască simple statistici și nu se bat cu adevărat pentru noi. Pentru societate adresez rugămintea de a se pune fiecare om sănătos pentru o clipă la nivel de gaâd în locul nostru. Atunci ar înțelege că fiecare om sănătos fiind trebuie să lupte pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități deoarece în orice clipă o persoană sanatoasă poate să dobândească o dizabilitate. Ionuț Chisăliță este parlamentar PSD, este în scaun cu rotile și este reprezentantul persoanelor cu dizabilități în parlament. Dânsul se prezintă sub titulatura de reprezentant, dar noi trăim așa cum știți.

Ce e de făcut, Nicky?
Personal, îmi doresc ca la un moment dat să reprezint persoanele cu dizabilități în parlament. În acest segment de societate sunt foarte multe lucruri de făcut. Personal, sunt membru PNL Gorj și am o colaborare foarte strânsă pe această temă cu domnul deputat Dan Vîlceanu. Dânsul este un om care înțelege în profunzime problemele noastre și se luptă în fiecare zi pentru noi. Datorită dumnealui, copilașii bolnavi de cancer obțin o indemnizație până la vârsta de 18 ani chiar daca boala intră în regresie. În vechea legislație odată ce boala intra în regresie copilașii pierdeau și indemnizatia. Există numeroase amendamente depuse de domnul Vîlceanu pt corectarea legii 448/2006 care nu au trecut din păcate. Sunt multe lucruri care trebuiesc schimbate dar în primul rând trebuie schimbată mentalitatea societății. Noi nu trebuie să starnim milă, ci trebuie să fim tratați ca cetățeni ce vor sa muncească, să trăiască și să producă un plus pentru societate.

CITAT
Vreau să ajung să reprezint cândva persoanele cu dizabilități în parlament deoarece eu am trăit toate aceste greutăți și nu pun preț pe lucrurile materiale. Averea nu îi aduce tatălui meu sănătatea pierdută având grijă de mine sau viața mamei mele, care la fel m-a îngrijit o viață întreagă.
Nicky Simionescu, luptător pentru persoanele cu dizabilități