Înainte să fie actor, Kostas a fost jurnalist – a lucrat zece ani la “Gazeta Sporturilor”.
Andrei Crăciun
Drum. Kostas Mincu, actor. De unde vine Kostas și unde vrea el să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorul de astăzi?
Până să fiu actor am fost jurnalist. Junioratul l-am făcut la Gazeta Sporturilor, acolo unde m-am format ca om. Am avut șansa și onoarea de a mă dezvolta într-un mediu minunat unde timp de aproape 10 ani am tot învățat. Până într-o zi când am luat hotărârea să mă îndrept spre teatru. Cu toate că în viață este ca și cum te-ai trezi într-o dimineață, buimac și îndrăgostit, cu un rucsac în spate, stând pe o bordură și fiind mereu gata de a migra către o altă zonă, eu am venit aici, în teatru, pentru a rămâne definitiv. Este o dragoste sinceră, acel tip de dragoste despre care oamenii scriu cântece de mii de ani.
Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează în această primăvară? Unde să vină publicul spectator să îl vadă pe Kostas apetitul odată deschis după citirea interviului?
În teatru de stat joc în trei spectacole: „Totul în grădină” la Teatrul de Comedie, regia Victor Ioan Frunză, „Improvizație la Alma” de Eugène Ionesco la Teatrul Național București, regia Andreea Ciocîrlan și „Somnoroasa aventură” la Teatrul Nottara, regia Magda Catone. În teatrul independent, la Green-ul nostru drag, cel de toate zilele (Green Hours) joc, în regia lui Matei Lucaci-Grünberg, în „Libretto Solitudine” (premieră în Septembrie) și în „Cui i-e frică de Mitică”, două spectacole excelente.
Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?
Am avut norocul de a gusta din fiecare, însă câte puțin, aproape nesemnificativ. Cu toate acestea am răbdare, am primit de la Dumnezeu această calitate de care abuzez fără menajamente.
Țara. Ce relație are Kostas cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede el viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?
Nu sunt o fire naționalistă, cred în toți, nu doar în ai noștri și mai cred că toți oamenii din această lume suntem la fel de minunați, însă n-am învățat încă să trăim fericiți împreună. Nu vreau să emigrez, te poți dezvolta sănătos și aici, trebuie doar să vrei și să insiști să faci lucrurile pe care ți le propui. Viitorul României n-are cum să nu fie unul bun dacă avem grijă ca generațiile care vin să aibă parte de educație, un element esențial în clădirea unei societăți sănătoase. La nivel global, dacă am fi avut dintotdeauna surse de informare puternice cum avem în prezent, am fi crezut mereu că mergem într-o direcție greșită. Imaginați-vă ce ar fi văzut la știri un om din Evul Mediu. O să fie bine. Drumul către perfecțiune este presărat cu defecte.
Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Kostas? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?
Mă implic în viața cetății. Nu am ratat niciodata votul, însă mă limitez la a-mi păstra pentru sufletul meu opțiunile politice. Prefer să mă las preocupat de lucruri la care mă pricep și să nu-mi dau cu părerea aiurea.
Idoli. Are Kostas idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actorului? Ca cine voia să fie atunci când era mic?
Cred că idoli e mult spus. Am apreciat și apreciez o mulțime de oameni, mare parte dintre aceștia sunt și oameni cu care lucrez sau am avut ocazia s-o fac, dar nu mi-am dorit niciodată să fiu ca nimeni, am încercat mereu să fiu original. Când o fi să trag linia de final o să văd dacă am reușit sau nu și atunci o să știu dacă avem nevoie de idoli sau nu. Momentan sunt prea tânăr să-mi dau seama.
Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.
De ce să-i recomand eu? Sunt foarte mulți, atât actori cât și regizori sau scenografi. N-aș vrea să uit pe nimeni. În schimb, recomand domnului jurnalist să-i vadă în spectacole. Se joacă licențe și diseratații excelente prin teatre, e plin de tineri talentați. Mulți se regăsesc deja și prin teatre deși au terminat de curând studiile. Avem actori la fel de talentați ca înainte, doar că ies la suprafață mai greu. Îți trebuie ani de muncă, devotament, seriozitate, autodepășire și pasiune pentru a demonstra tuturor cine ești, deci să nu ne grăbim să spunem că nu avem actorii de alta dată dacă nu am avut ocazia să-i cunoaștem pe scenă. În încheiere, ca sfat pentru cei care vin din urmă le recomand să creadă cu disperare în ceea ce vor de la viața lor artistică și să nu se mintă cu nimic niciodata. De asemenea, foarte important este să aibă mereu la ei busola. Mulțumesc!
CITAT
Avem actori la fel de talentați ca înainte, doar că ies la suprafață mai greu. Îți trebuie ani de muncă, devotament, seriozitate, autodepășire și pasiune pentru a demonstra tuturor cine ești, deci să nu ne grăbim să spunem că nu avem actorii de alta dată dacă nu am avut ocazia să-i cunoaștem pe scenă.
Kostas Mincu, actor