Lumina Învierii a adus și în acest an speranță. Deși situația actuală nu ne permite să ne bucurăm cum ne-am dori a ne bucura, creștem și educăm în noi calitatea răbdării. Ne rugăm să întâmpinăm binele în curând și să fi învățat ceva din ceea ce a adus anul 2020 pentru întreaga omenire.

Prima zi de Paști, ca și prima zi de Crăciun, de altfel este ziua pe care o petreci cu familia. Este stabilirea unor conexiuni de sânge, despre bucurie, despre Înviere și iertare. Desigur, anul acesta, la aceste sărbători fiecare om a trebuit să găsească bine chiar și în “rău”și au făcut-o lăudabil

Despre apreciere vom vorbi și astăzi alături de Andreea Romila, care ciocnește virtual un ou cu noi și ne spune “Hristos a Înviat!”. Vom afla de la ea ce înseamnă să dai o a II-a șansă unui costum popular vechi și să asculti ce poveste are el…câte femei s-au bucurat purtând opere de artă pe care doar românii au știut să le creeze sub formă piese vestimentare.

Andreea Romila este o tânără artistă ieșeancă care face din fiecare apariție a ei prilej de a te îndrăgosti măcar de o ie. De aici până la dorința de a avea în garderoba ta una este doar un pas. Credeți-mă, am trăit-o pe pielea mea. În momentul de față am câteva ii și douâ vâlnice pe care mi le-am achiziționat după ce m-a pus în legătură cu oamenii care încă apreciază valorile pe care străbunii ni le-au lăsat din neam în neam.

Interviul pe care ni-l acordați astăzi va fi diferit de cele pe care le realizăm în mod obișnuit. Pentru a exista o continuitate în vorbire, pentru a nu vă întrerupe și a nu crea confuzii, vă rugăm să ne povestiți de unde a apărut pasiunea aceasta pentru portul popular, care este valoarea obiectelor pe care le aveți și să ne descrieți, în linii mari, colecția dumneavoastră de obiecte vestimentare tradiționale.

Pasiunea mea pentru obiectele de vestimentație tradițională a luat naștere la scurt timp după ce mi-am dat seama că muzica populară este cea care trebuie să-mi ocupe mare parte din viață.

Recunosc, înainte nu acordam importanță acestor elemente prețioase, muncite, gândite. Muzica populară m-a făcut să le iubesc, să le caut, să le colecționez, să le îngrijesc și mai ales să le port cu mândrie.

În momentul de față mă mândresc cu o colectie de 35 de cămăși populare, 10 catrințe, 7 brâie, plus alte câteva obiecte necesare purtării costumului popular.

Majoritatea acestor obiecte sunt achiziționate de la oameni care se ocupă cu operațiunea de adunare a acestora de prin sate, de la bătrâni, prezentându-le apoi în diverse târguri cu tematică meșteșugărească sau mai nou, pe diverse rețele de socializare.

Ceea ce eu cumpăr în materie de costume populare, nu sunt noi. Marea lor majoritate au în spate o poveste de mulți ani. Deși nu știu povestea adevărată, nu cunosc generațiile ce au îmbrăcat o anumită ie, de cele mai multe ori creez eu o poveste, îmi imaginez drumul care le-a adus în mâinile mele.

Este mare lucru să ai o ie! De fapt, ce este o ie? Găsind o definiție, undeva în sufletul și gândul meu, ia este acel buchet de cusături, conceput cu multă atenție, cu zile de muncă, de obicei îmbogățit de aurul mărgelelor așezate cu bun gust, învelită în dragoste și dăruire, pentru că de cele mai multe ori, iile reprezintă liantul care leagă generațiile între ele, pe străbunica de bunică, de mamă, de fiica mamei, de fiica fetei. Ia este un element menit să te facă să te simți frumoasă, specială, fiică sau fiu de Românie.

 

„-Andreea, numai în bucățica asta de ie intră acul de 100 de ori! ”

Nana, mama mea spirituală este cea care m-a făcut să țin și mai mult la ceea ce am, la colecția mea de obiecte populare.

O pasionată a domeniului goblenelor, a operațiunilor de a coase în general, Nașa Gema m-a făcut să apreciez înzecit lucrul minunilor tradiționale, zilele de muncă dedicate acestora, transmițându-mi, de fiecare dată când îmi achiziționam ceva, bucuria ei, născută din ideea că eu am înțeles și totodată știu valoarea cusutului manual.

În continuarea acestui material intenționez să prezint câteva din iile pe care le am.

Ia albastră

Aceasta a ajuns în mâinile mele într-o stare nefericită. Zona din care provine este cea a Argeșului. Este lucrată, bineînțeles, manual,pe pânză de marchizet, decorată cu mărgele culoarea cuprului.

Strarea în care aceasta se afla nu m-a făcut să abandonez gândul de o cumpăra. Nimic nu se aruncă, totul se repară sau găsim o întrebuințare asemănătoare. Acesta ar fi principiul după care mă ghidez.

                                   Ia de la Bac

Vreau să prezint si această ie care are o poveste destul de amuzantă. Cumpărată de la un târg tradițional din Iași, desfășurat în perioada iunie 2016, această ie mi-a fost cadou pentru reușita pe care am avut-o la examenul de Bacalaureat. Fără defecte prea mari, aceasta este cusută pe material de perdea, în culori vii, fiind purtată de mine, cel puțin, la spectacolele pe care le am de susținut în perioadele călduroase ale anului.

Ia la 80 de lei sau ia de zână

Ia asta are și ea o poveste interesantă în ceea ce privește modul în care am achiziționat-o. Eram la Gura Humorului, pe la tarabele de pe lângă frumoasa mănăstire. După ce le cumpărasem pe cele două pe care urmează să le prezint, am zis să intrăm într-o cabană de lemn, cu gândul de a cumpăra mărgele. Intrând acolo, undeva în colțul din dreapta, în apropierea ușii era asezată pe un umeraș de sârmă, plină de praf și totuși atrăgătoare, o minune cusută. O întreb pe vânzătoarea de acolo cât costă. Mi-a spus că 80 de lei.. Nu am stat pe gânduri și nici nu pot să spun că îmi pare rău.

Uite-o!

Tot de pe la Humor cumpărate…

Ia cusută cu fir persan

Una din cele mai ochioase, la aceasta m-a surprins încă de la bun început aglomerația de flori, culorile ațelor folosite care, după atâția ani sunt încă vii.

Ia roșie sau Ia iubirii

Aceasta este și preferata mamei mele. O port adesea în perioada de Crăciun, Dragobete, 1 Martie, 8 Martie în perioada sărbătorilor care implică ideea de roșu.

Cusută pe o pânză de marchizet, am achiziționat-o, cum spuneam și mai sus, de la cabanele de lemn ce înconjoară Mănăstirea Humorului, la sfatul bunei mele prietene Petronela.

 

Ia de la Oțeleni

Tot din categoria preferate este și aceasta, dăruită cadou de preotul catolic Felician Tiba. La unul din evenimentele pe care dumnealui le-a organizat, am primit un dar care m-a bucurat enorm. Ia este din localitatea Oțeleni, județul Iași. A aparținut străbunicii dumnealui, având o vechime de 100 de ani. Deși timpul existenței acesteia este uimitor, cămașa se află într-o stare foarte bună și atunci când o port reușește să fure priviri și aprecieri.

Ia de la Costuleni

Din nefericire, în zona din care eu provin oamenii nu au pus accent pe ideea de a crea costume populare specifice locului. Totuși, am reușit să fac rost de o ie de Costuleni.

Costuleni este o localitate apropiată de Răducăneni. Costumul popular specific acestei localități este același cu cel al celor care locuiesc în Costuleni dincolo de Prut, adică în Republica Moldova. Este o ie simplă, fără flori, fără motive tradiționale sau simboluri din zonă. Este o ie delicată pe care eu obișnuiesc să o asortez cu un vâlnic înflorat.

Poate vă întrebați cum stau lucrurile cu vâlnicele, catrințele, poalele, care și cum sunt acestea.

Din colecția mea, prima catrință este catrința cu flori. Da, de la Humor cumpărată!

Catrința cu flori

 

Acest vâlnic este achiziționat de la un colecționar care, pe lângă târgurile populare la care participă cu regularitate, vinde bună parte din lucruri și pe rețele de socializare. Acest vâlnic este cel mai greu obiect din colecția mea, cântărind  aproximativ 3 kg. Are o vechime de 90 de ani. Este achiziționat recent, provine din zona Râmnicu Vâlcea și a venit cu mici defecte ce urmează să fie puse la punct. Cum arătam și anterior în cazul situației iei albastre, micile defecte nu reprezintă o problemă în fața valorii date de piesa în sine.

Șoarțele

Aceste șoarte provin din zona Olteniei. Sunt destul de vechi și am aflat că nu există foarte multe modele de acest fel. Și acestea au fost presărate de defecte provocate de trecerea timpului și mă gândesc eu, de modul în care au fost păstrate.

În șoarțele de mai jos este ilustrat simbolul Pomului Vieții.

„Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile lui sunt mai adânci în pământ, căci din pământ își trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceiași cu măsura coborârii.”

Legile Belagine

Trei simboluri de regenerare au fost grupate în reprezentarea POMULUI VIEȚII

 

Alte șoarțe?

Tare dragi îmi sunt și acestea… da, tot cu ajutorul internetului achiziționate.

Zona din care acestea provin este Bistrița-Năsăud și au o vechime de aproximativ 80 de ani.

Trecând la alte elemente care completează costumul popular, vreau să va prezint două brâie.

Primul este brâul cu mărgele. Acesta este cusut în zona Maramureș. Timpul de lucru al acestui brâu a fost de trei săptămâni. Acesta are o lungime de 57 cm si o lățime de 10 cm.

Al doilea brâu este din zona Pildești, județul Neamț. Este confecționat din lână și a fost primit în dar, alături de ia pe care o port asortată acestuia.

Trăistuțe

Traisata de la Vicov

Stiu că se găsește comfecționată atât pe roșu cu negru si alb, dar și doar alb cu negru.

O astfel de piesă deține în colecție și doamna cântecului popular bucovinean, Sofia Vicoveanca.

 

Traista cusută de bunica mea

Aceasta a fost confecționată de bunica Ecaterina, mama mamei. Am avut norocul de a găsi materialul pentru confecționarea acesteia, la Gorban, nu departe de Răducăneni.

Trăstuțele sunt purtate, cel puțin de mine, atunci când merg la spectacole și evenimente private. Eu cred că se potrivesc bine costumului popular

Mărgele si prinsoare pentru basma

Prinsoarea pentru basma este destul de veche și ea. Este confecționată din catifea, cusută cu mărgele. Recunosc că nu am o basma, încă. Intenționez să achiziționez una.

Mărgelele, bucurii ce înfrumusețează gâtul femeii de ani și ani. Eu le am pe acestea. Sunt lucrate manual și se găsesc în majoritatea târgurilor cu specific tradițional/meșteșugăresc.

 Șosetele de lână și opincile

Sunt o iubitoare a acestor încălțări. Atunci cand le port mă simt ca un copil ștrengar și plin de viață.

Opincile din poză sunt confecționate de nașul Tanichi iar șosetele de o bătrânică simpatică din sat.

Obiectele vestimentare tradiționale reflectă munca zecilor de zile de concentrare, îndemânare și răbdare. Acestea prezintă talentul poporului român, talentul omului de a da lumii, frumos, grija și calitatea pe care au pus-o în tot ceea ce au făcut, în tot ceea ce au dăruit.

Concluzia la care am ajuns eu este următoarea: Ia și toate obiectele tradiționale merită să aibă o continuitate exprimată prin folosință. Astfel, continuitatea acestora este data de verbul a purta. Poartă ie, căci faci parte dintr-o superbă RomânIE!