a

De vorbă cu Alina, wedding planner-ul magenta: “O femeie cu bun gust nu vrea să primească decât flori naturale! Tocmai efemeritatea și naturalețea lor le face să fie mai prețuite și mai apreciate”

- - 114- 433 vizualizari

Planificarea evenimentelor pot reprezenta adevărate provocări. Subiectivismul și mereu starea de alertă asupra deciziilor luate, pot sabota proiectul gândit, trecut pe foaie și apoi pus în practică.

În România secolului XXI, mulți oameni aleg să apeleze la serviciile unui wedding planner atunci când își dau seama câte intemperii apar în organizarea nunții, a botezului, sau a unei cereri în căsătorie

Alina Alexandroaie, o tânără din Huși, absolventă de profil real, a luat calea Iașului pentru studiile universitare. Aici, singură și-a îndreptat pașii către jurnalism, o meserie de care s-a îndrăgostit la acea vreme. După finalizarea studiilor s-a angajat în domeniul ei de activitate, urcând profesional treaptă cu treaptă. Lucra pentru prima revistă glossy de shopping și de lifestyle din România, îi plăcea ce făcea, însă pe fondul crizei financiare, proiectul a fost închis. A trebuit să își regândească traseul, moment în care soțul ei i-a propus să facă ceea ce îi place: să se implice în organizarea evenimentelor de la A la Z, cu atenția la detalii.

Așa a luat naștere MAGENTA, business-ul pe care Alina l-a înflorit, așa cum înfloresc florile pe care ea le înnobilează în aranjamente. Alina Alexandroaie este un organizator de nunți cu multă experiență și zeci de nunți organizate. Astăzi, după cum chiar ea afirmă, a deschis cufărul amintirilor și ne-a dezvăluit ce înseamnă să alegi o meserie care uneori te poate stoarce de energie, care a fost cel mai mare compliment primit vreodată și dacă florile sunt cel mai sigur cadou pe care îl poți oferi unei femei.

Alina Alexandroaie este deja un nume în lumea organizărilor de evenimente, însă cum era copilul Alina?

Îți mulțumesc pentru compliment! Am muncit mult, cu multă pasiune și dedicare și așa este, am ajuns să fiu cunoscută în domeniul minunat al evenimentelor din zona noastră. Dar, înainte de a fi Alina de la Magenta, ipostaza în care mă cunosc mulți, am fost dintotdeauna Nuțica (de la Alinuța) mamei și a tatei. Sunt cel mai mare dintre cei trei copii (mai am o soră și un frate), iar asta a venit cu un soi de responsabilizare a mea de mica. Genul acela de responsabilizare pe care o soră o simte, vrând să fie un model bun pentru cei mai mici. Și Anca, sora mea și Ionuț, fratele meu, spun că mi-a ieșit, dar doar pe alocuri, rolul de soră mai mare responsabilă. Îmi amintesc că îi băteam la cap să facem scenete de Crăciun pentru părinți, bunici, musafiri. Scriam scenariul (mult spus), replicile, le împărțeam rolurile, gândeam recuzita pentru scenete, improvizam scena. Săracii părinți, se prefăceau mereu că e cel mai frumos spectacol, iar musafirii nu aveau încotro! Eram o fetiță tare vorbăreață, prietenoasă. Și cochetă, iubeam rochițele: am o poză preferată, de la ziua mea de la 5 ani, cu o rochie albă perfectă, cu tulle, cu dantelă; purtam o diademă și pantofiori albi – mândră tare trebuie să mă fi simțit, după cum stăteam în poză! Apropo, primul meu cuvânt a fost “papucei”. Mereu râd ai mei pe tema asta, căci nu ascund că-mi plac mult de tot pantofii! Am avut o copilărie minunată și le mulțumesc enorm părinților mei că au făcut totul pentru ca noi trei să ne simțim mereu ca în cel mai frumos spectacol!

Ce studii a urmat tânăra Alina Catana și cât a profesat ea în meseria aleasă la vârsta majoratului?

Eu am făcut liceul în Huși fiindcă de acolo sunt. Învățăm foarte bine, în gimnaziu am fost șefa de promoție, apoi la liceu am ales Matematică-Fizică, deși mereu mi-au plăcut domeniile creative, nicidecum cele exacte. Dar așa era atunci, cei buni voiau să fie în cea mai bună clasă și MF -ul era considerat așa. Nu regret nicio clipă asta. Am avut cel mai fain colectiv, am legat prietenii pe viață, am avut profesori excelenți la toate materiile și am învățat o mulțime de lucruri ce au bazele culturii mele generale. După liceu – tot către ceea ce am simțit mereu că mi se potrivește m-am îndreptat. Jurnalism și Științe ale Comunicării. Atunci, acum aproape 20 de ani nu era un domeniu considerat de viitor și nicidecum nu era văzut “la modă”. Dar era ceea ce mi se potrivea. Mi-a plăcut tare în facultate. Programa noastră la Jurnalism însemna să înveți din toate domeniile: Drept, Economie, Discurs Jurnalistic, Introducere în Mass Media, Practică Jurnalistică (cu domnul profesor Condurache, l-am adorat!), Limba Germană, Engleză și multe altele. Pentru licență am ales “Discursul Negocierii Comerciale: Teorie și Practică” (sub îndrumarea profesorului Stelian Dumistracel); ca să vezi, dumnealui mi-a propus tema aceasta și a simțit că mi se potrivește cel mai bine. Câtă dreptate a avut! Îi mulțumesc! După terminarea Facultății, am urmat un Master de 2 ani în Management Financiar. La Master mă duceam în weekend, pentru că între timp, imediat după absolvirea Facultății, m-am angajat: în presă. Dar într-o zona a presei pe care nu mulți o alegeau, însă mie mi s-a potrivit cel mai bine și am excelat acolo. Era vorba despre prima revista glossy de shopping și de lifestyle din România – se numea MallMania și era editată pentru Iulius Group, de către un tânăr antreprenor de la care am învățat multe despre zona de business – salutări, Alex! Practic, mulți o știau drept “revista mall-ului”: se edita la Iași și se distribuia peste tot în țară. La MallMania am intrat drept redactor part time și ajunsesem Director Editorial când s-a închis proiectul, în mare, din cauza crizei financiare. Atunci a fost un moment cheie pentru mine. A trebuit să-mi schimb complet domeniul de activitate. În presa scrisă și în publicitate nu se întrezărea nimic bun. Și atunci m-am întrebat: ce altceva știu să mai fac? Să lucrez cu oamenii! Să pun lucruri cap la cap – să organizez! Să fac lucruri frumoase, să creez concepte atractive vizual! Și să învăț rapid! Și asta am ajuns să fac. M-am angajat drept consilier vânzări&organizator de evenimente la un mare hotel din Iași, la Unirea. Acolo a încolțit dragostea mea pentru nunți, pentru evenimentele private în general. Am ales la un moment dat să plec, cu gândul la a crea ceva pe cont propriu.

De unde pasiunea pentru flori?

Știam clar că vreau să deschid o afacere în domeniul nunților. De fapt, eu dintotdeauna am știut că îmi voi deschide propria afacere și că voi face lucrurile cum se cuvine. De la 22 de ani mi-am deschis o firmă; acum nu pare ceva deosebit, dar asta se întâmpla acum aproape 15 ani, când încă eram studentă și când antreprenoriatul nu era deloc văzut cum este astăzi. Revenind, dacă nu era soțul meu, nu aș fi gândit însă lucrurile la scară largă. El mi-a spus “dacă tot faci asta, dacă tot pornești pe acest drum, fă o agenție care să ofere servicii complete pentru nunți”. Și tot el a fost de acord ca banii câștigați de noi la nuntă (o suma nici mică, dar nici enormă), pe lângă alte finanțe proprii ale noastre și ale familiei să îi investesc în afacere; nu să ne luăm un apartament, poate; sau orice altceva. Dar acum 7 ani – din tot ce aveam eu în minte la început, a prins atunci, la început, doar partea de floristică, de decor și de închiriere logistică. Ulterior, în special în ultimii trei ani a înflorit efectiv și partea de wedding planning. Dar serviciile de floristică&decor&închiriere logistică au prins de la începuturile noastre foarte bine, căci am venit pe piață cu altceva! Prima expunere largă a fost la Târgul de Nunți Ghid Mariaj. Acolo ne-au cunoscut oamenii mai bine. Ce am prezentat acolo era ceea ce iubeam și iubesc și acum eu din punct de vedere estetic: culoare puternică, accente glamour, pasiune, floristică îndrăzneață, accent pe detalii. Nu degeaba ne numim “Magenta Events – Atenți la Detalii”.

De ce Magenta?

De unde vine numele “Magenta”? Nu am mai spus asta niciodată – de la CMYK (Cyan – Magenta – Yellow – Black), modelul de culoare folosit în tipărirea color. Orice culoare se obține în tipar folosind pigmenții de mai sus, în proporții diferite. Voiam ca numele agenției mele să transmită – deși o știam doar eu – că în spatele ei stă un jurnalist ca formare, dar un jurnalist care a dus pasiunea pentru lume, pentru viața așa cum e într-o altă direcție . În plus, voiam să transmită faptul că sunt o mare iubitoare de culoare și că îndrăznesc să ies în evidență…și așa trebuia să fie și agenția mea. Or, Magenta e o culoare minunată, nu e nici fucsia, nici mov; e elegantă și fină, dar puternică în același timp. Place și ochiului masculin, dar și celui feminin. Și e un nume ușor de reținut. Și uite-așa s-a născut Magenta Events – Atenți la Detalii (marca înregistrată). Cât despre pasiunea pentru flori…ea este de când mă știu. Își amintesc părinții mei că mereu mă opream, peste tot unde vedeam flori, să le miros. Presăm flori – le am și acum. Îmi făceam coronițe pentru serbare și pentru spectacolele mele de copil… Cea mai veche poză a mea, de pe la vreo 2 ani: eu într-o rochițică bleumarin, mirosind florile din grădina mătușii mele. Pe bunica mea știi cum o chema? Bujor. Bujor Nicuța. Mi s-a părut un nume minunat; și poate că, la cât de mult am iubit-o, am căutat bujorii din numele ei în toate florile. Mai ales după ce n-a mai fost… Știi ce m-a învățat cel mai de preț: “să am mereu banii mei”! Ea a fost o femeie ce a rămas de tânără văduva și a trebuit să își crească fetele singură: nu i-a fost ușor, dar a reușit mereu să se descurce. Și încă în ce vremuri! Da, e minunat să fii răsfățată; dar, mai ales în zilele noastre, eu cred cu tărie că o femeie trebuie să poată, din punct de vedere financiar, să se răsfețe și singură, înainte să fie răsfățată de cel de lângă ea.

Obișnuiați să primiți flori de la pretendenți, sau cum se lăsă cucerită frumoasă Alina în adolescență și apoi tinerețe?

Primeam flori de la tata. La ocazii speciale, așa cum îi dădea flori mamei, ne dădea și mie și Ancăi (sora mea). Și eu mă simțeam alintată. Prima floare de la un băiat nu-mi amintesc când am primit-o: în liceu – copiii (căci eram niște copii) ofereau mai degrabă ursuleți de pluș și ciocolată. Aș fi vrut categoric să primesc mai multe flori – cum primeam de la tata. Cel mai mult m-a impresionat o scrisorică pe care un băiat mi-a compus-o. Așa era pe atunci – caligrafia și ursuleții de plus încă mai puteau cuceri fete!

Ce a însemnat să deveniți florist și organizator de evenimente? Câte sacrificii ați făcut pentru meseria aleasă? 

Soarta, iată, mi-a dat flori pentru acum și pentru alții într-o viață de om! Căci, dincolo de greul profesiei, să lucrezi cu flori e un cadou în sine! Și să lucrezi cu flori pentru evenimentele speciale din viața atâtor oameni este și pur și simplu minunat! Sunt recunoscătoare că atâtea sute de oameni s-au adunat de atâția ani, și-au încredințat visele în mâinile mele, căci multe dintre mirese visează la ziua nunții lor de mici, iar asta nu este doar un clișeu! Să fii floristul ales sau wedding planner-ul ales sau, în cazul cel mai fericit pentru mine, să te aleagă mirii ca furnizor pentru ambele ipostaze odată, este o onoare de fiecare data, dar și o mare responsabilitate: deși de 7 ani fac asta și cumva “mănânc nunți pe pâine” nu uit nicio clipă ce înseamnă ceea ce fac, ce miză are! Eu îmi pun amprenta pe o zi irepetabilă din viața unui cuplu, pe începutul social al vieții lor în doi, căci asta înseamnă o nuntă. Dacă eu sau cineva din echipa mea greșim ceva sau dacă furnizorii alături de care lucrez pentru o nuntă greșesc ceva, erorile noastre vor atârna mai mult decât alte greșeli. Căci este nunta acelui cuplu, este atâta emoție, atâta așteptare, clar este ceva irepetabil; orice furnizor serios din domeniul nunților nu uită nicio clipă asta! Eu nu uit și am mereu grijă să lucrez alături de cei asemeni mie!

Tocmai pentru că nu uit și pentru că iau orice sarcina legată de un eveniment foarte în serios, toată energia mea se duce într-acolo… cum nu sunt o sursă inepuizabilă de energie, undeva, ceva sau cineva dintre ai mei au de suferit. Din păcate, petrec puțin timp cu cei dragi. Ei sunt liberi în week-end exact atunci când eu sunt “în priză” cel mai tare. Noi, cei din domeniul nunților, avem alt ritm de viață decât restul lumii. La mine, “week-end” e marți și miercuri, dar și atunci am întâlniri pentru recapitulări. Petrec prea puțin timp cu cei dragi și asta este un regret și o suferință a mea. Nu am timp de proiecte personale majore. Dar spun aceste lucruri doar pentru că m-ai întrebat, dar și pentru că poate ajută pe cineva care citește și vrea să facă ce fac eu. E minunat ce fac, îți aduce multe satisfacții, dar există și sacrificii mari pe care e bine să te întrebi înainte dacă vrei sau nu cu adevărat să le faci, înainte să pornești pe acest drum. Nu există jumătăți de măsură, dacă vrei să fie printre cei mai buni.

Mereu cochetă și feminină chiar și atunci când trebuie să împachetați spinoșii trandafiri. Ce reprezintă feminitatea pentru dumneavoastră?

Îți mulțumesc iarăși pentru complimente! Da, încerc să-mi păstrez cochetăria și când mă lupt cu spinii! Pentru mine, feminitatea înseamnă putere. Înseamnă un privilegiu pe care natura mi l-a dat: privilegiul de a avea la dispoziție arma inteligenței, pe cea a umorului, pe cea a creației, pe cea a răutății, pe aceea a bunătății, pe cea a sensibilitățîi, și pe cea a seducției. După cum vreau și când vreau, eu, ca femeie, le pot folosi pe toate. Important este să ai acel simt de a discerne când te poți folosi de o armă, când de alta și, mai ales, ce luptă merită purtată și ce luptă nu. Toate acestea înseamnă putere. Și da, sunt o femeie puternică!

De unde își ia Alina energia?

De unde îmi iau energia? Depinde de cât de scăzută este. Uneori din amintiri frumoase, din recenziile frumoase pe care le scriu clienții mei, alteori, din glumele soțului meu și din zâmbetul lui. Din conversațiile cu părinții mei sau cu frații mei. Dintr-o conversație cu un prieten sau cu o prietenă. Dintr-o melodie. Mai nou, din cuvintele stâlcite ale nepoțelului meu Elias. Îl ador! Să îl vezi cum miroase florile, cum închide ochii și spune “Woah!”!! Mă topesc! Apoi, din bucurii culinare mărunte, sunt o gurmandă și mă bucur realmente când dau de un gust pe care îl simt a fi perfect de moment. Din aroma unei cafele bune – sunt foarte pretențioasă la acest capitol și nu mă păcălești cu una cu două când e vorba de cafea. Dar dintotdeauna, energia maximă mi-o iau din vacanțe! Când nu mai pot și nu mai pot, merg într-o vacanță! Dar și atunci aleg ca destinații locuri pline de viață și de lume! Într-un cuvânt – mie oamenii pur și simplu îmi dau energie!

Ce înseamnă cromatica atunci când creați un buchet de flori? Dar când organizați un eveniment?

Culoarea este foarte importantă. Aș spune că cea mai importantă în orice design, nu doar în cel floral, asta pentru că este primul lucru pe care ochiul îl observă la acel design. Dar nu este singurul aspect de care țin cont în crearea unui buchet de mireasă. De pildă, focusul, linia centrală (verticală, orizontală, în diagonală), textura, ritmul, forma dominantă, accentele – toate contează. Însă în primul și în primul rând – de la ce pornesc de fiecare dată? De la mireasă – de la ceea ce se potrivește cu personalitatea, cu rochia ei, cu stilul nunții, apoi gândim și fixăm cromatica și celelalte aspecte. Ținem cont și de tendințe – mai ales că trăim într-o era în care social media, Instagram-ul, Pinterest-ul influențează industriile creative parcă peste noapte. Acum 7 ani, de pildă, când am pornit eu afacerea, buchetele clasice rotunde, fără niciun fel de verdeață erau ceea ce se purta; acum, treptat s-a trecut către un stil de buchet mai “dezordonat” (îl descriu în termenii pe care miresele adesea mi-l descriu). Însă, așa cum le spun și lor, cel mai modern buchet (de pildă, asta acum 2 ani însemna un buchet complet din verdeață “greenery bouquet”). Nu este neapărat cea mai bună alegere, dacă nu ești cea mai fashion forward persoană. În fotografiile de nuntă – ceea cea acum e hit-ul Instagramului în materie de floristică – peste 2,3,5 ani (să nu mai spun peste 10) s-ar putea să pară o alegere cel puțin ciudată. Normal că mulți floriști vor să aibă în portofoliu ultimul hit de fiecare dată – înseamnă propulsare rapidă și reclamă bună pe canalele social media; dar eu de multe ori mă întreb, văzând anumite buchete, pentru cine au fost de fapt create? În cazul meu – un buchet de mireasă sau un concept de nuntă este și va fi întotdeauna în primul rând despre mireasă, despre miri. Și puțin, dar întotdeauna mult mai puțin despre mine.

 

Sunteți de ani buni în meseria asta și cu siguranță ați auzit și văzut multe. Care a fost cel mai sincer om care a apelat la serviciile dumneavoastră? Adică cât de mult își dorea să trimită un mesaj prin flori?

Spuneam mai devreme câtă responsabilitate implică ceea ce fac. Intru efectiv în intimitatea unui cuplu, a unei familii (căci o nuntă e un eveniment social, în care și părinții, și nașii și așa mai departe sunt implicați)… mi se destăinuie atâtea lucruri. Și am trecut prin atâtea lucruri inedited. Am lucrat, de pildă, pentru aceeași mireasă la două nunți diferite; ce să-i faci, viață uneori e surprinzătoare: eu m-am bucurat să fiu alegerea ei și a doua oară. Apoi, nu am să uit vreodată “nunta gemenilor”, mirii frați gemeni, miresele surori gemene; o bucurie a fost să le concepem nunta! Iar când livrez flori, o fac pentru atâtea ocazii – unele clasice, altele mai inedite. Ar fi multe povești de spus – dar le păstrez pentru mine și pentru clienții mei.

Este 8 Martie singurul prilej să cumperi mamei/soției/logodnicei flori sau cum educăm spiritul acesta de a surprinde femeia dragă mai des cu flori? Adaug o întrebare capcană: Care este floarea preferată a Alinei?

Pe mine mă bucură foarte mult să văd că lucrurile evoluează constant și că oamenii înțeleg că nu se oferă flori doar la 8 Martie sau doar de ziua cuiva. Flori îți cumperi pentru acasă, că să îți înseninezi spațiul; noi avem de pildă abonamentul “Magenta – Flori la tine acasă” – livrăm de 4 ori pe lună buchetele, de obicei joia. Flori oferi din senin și tocmai că le cumperi în afara clasicelor ocazii te face inedit. Uite, faceți un experiment: oferiți deodată persoanei dragi flori fără să se aștepte și veți vedea că îi înflorește pe chip cel mai sincer zâmbet, acela venit din suflet! Specialiștii îi spun zâmbetul Duchenne – și nu multe lucruri pe lumea asta nasc în oameni zâmbetul sincer cu adevărat. Flori oferi și bărbaților, nu doar femeilor. Și un bun florist va ști ce să îți propună, ce să se potrivească unui bărbat. Eu nu am întâlnit până acum o persoană căreia cu adevărat, nu doar la nivel declarativ – să nu îi placă florile; sunt persoane care spun asta, însă de multe ori, din păcate, ajung să spună asta despre flori tocmai pentru că nu le-au primit deloc sau îndeajuns sau când au simțit nevoia să le primească. Ah – și încă ceva – la întrebarea “Să îi mai iau flori, dacă i-am luat cadou? Răspunsul e întotdeauna pentru o femeie “Flori ȘI Cadou”. Poți să îi iei un singur trandafir, dar nu te duci fără o floare la ziua unei femei, chiar dacă i-ai luat cel mai frumos cadou. De care vrei tu și de care îți permiți tu: numai să fie naturale! Vreau să le transmit odată pentru totdeauna un mesaj celor ce vor să îl asculte, căci e cât se poate de sincer: O femeie cu bun gust nu vrea să primească decât flori naturale! Tocmai efemeritatea și naturalețea lor le face să fie mai prețuite, mai apreciate. Și femeile cu bun gust știu asta.

Nu vreau să spun că îmi plac toate florile, căci e de aștepta să fie așa; am să spun care sunt trei dintre preferatele mele. Garoafele Moon(în special Moonvista și Moonshade), bujorii Louis Van Houtte (un soi de bujori parfumați de culoare magenta – sunt florile pe care le asociez cu bunica mea) și liliacul – pentru că e și floarea preferată a mamei mele.

Cât consum există pentru organizarea unui eveniment?

De cele mai multe ori, organizarea unei nunți începe cu cel puțin un an jumătate înainte. Unii miri mă contactează după ce sala e deja aleasă și continuăm din acel punct încolo cu organizarea. Alții apelează la mine cu o lună-două înainte de nuntă, când simt că sunt depășiți de anumite aspecte ce țin de planning sau pentru că își doresc efectiv un ajutor profesionist din partea unui wedding planner mai aproape de nunta lor. Volumul de muncă depus de mine în organizare diferă, așadar, dar în medie pe durata unui an lucrăm pentru miri. De aici și pachetele diferite: pachet complet de wedding planning, pachetul wedding planning complet+floristică, serviciul de consultanță online (ce presupune recomandări punctuale pe diferitele categorii de furnizori), pachetul ziua nunții, pachet personalizat. Nu accept niciodată să mă implic într-o nuntă direct pentru supervizarea din ziua efectivă – pachetul “Ziua Nunții” la agenția noastră înseamnă de fapt să întru în contact cu mirii, cu furnizorii contractați cu cel puțin două săptămâni înainte; să facem timetable-ul, verificându-l prin comunicarea mea directă cu aceștia; să revizuim contactele (telefoane, mail-uri) și așa mai departe – căci numai o bună pregătire în prealabil asigură bună funcționare a lucrurilor în ziua cea mare. Fișa de eveniment, fișa de buget, timetable-ul, schița locației,  sunt tool-urile pe care le folosesc de fiecare dată. Cât despre trusa mea de urgență de wedding planner căci o am mereu în mășnă în ziua nunții:) E aproape cât un portbagaj:) Oricât de bine ai controla lucrurile, mici situații neprevăzute pot apărea; având la îndemână lucrurile potrivite, pe care eu le am în trusă, necontrolabilele acestea se rezolva și le facem controlabile! De la cufăr de bani, la pliculeț de Vanish și la pastile de cap sau imodium, de la plicuri albe simple, la ac și ață – de toate am la mine. De la ce pornesc organizarea efectivă? De la o prima întâlnire – online video sau față în față și de la un chestionar care ne ajută și pe mine și pe miri să aflăm ce își doresc ei cu adevărat de la nunta lor. Sunt multe de spus, dar, ca o concluzie – îți poți organiza nunta fără un wedding planner sau cu ajutorul unui wedding planner. Te sfătuiesc, dacă urmează să ai nuntă, să te întrebi dacă: ai timp la dispoziție, stai bine la capitolul stres, ai abilitățile organizatorice și creative necesare, știi bine piața de wedding locală și prețurile furnizorilor, iei ușor decizii în situații limită, poți să realizezi un plan realist de buget și ești capabil să gestionezi aspectele nunții astfel încât să te încadrezi în el, știi tendințele de wedding design, știi bine locațiile de nuntă, știi obiceiurile și cutumele, ești un bun negociator, știi la ce aspecte uneori ascunse trebuie să fii atent în contractele de nuntă? Dacă răspunsul la cele mai multe întrebări este “Nu”- gândește-te serios să apelezi la un wedding planner!

Care este cel mai mare compliment pe care l-ați primit de când umblați cu florile?

Am primit multe complimente. Lumea mă asociază cu florile, cu frumosul, cu nunțile, cu lucruri și întâmplările fericite. Și asta mă bucură tare de tot! Dar știi ce m-a mișcat cel mai mult? Și am luat-o ca pe un compliment? Faptul că nepoțelul meu Elias – are un an și jumătate – îmi caută mereu telefonul ca să miroase florile! El știe că eu am multe poze cu flori în telefon (chiar că am – peste 50 de mii!) și îi place să să uite la ele. Apropie năsucul de telefon, da cu degetul swipe și face “Woah!” și le miroase. Eu, cum să nu fiu flatată? Ceva îmi spune că el sigur va oferi muulte flori când va crește mare!! Au mama și mătușa grijă!

Investesc oamenii în cadouri originale printr-un buchet de flori original? Mai ales că amintirile sunt mai de preț decât lucrurile materiale sau oamenii caută într-un anumit buget? Desigur, pot fi clienți și clienți.

Așa cum bine ai intuit, sunt clienți și clienți, bugete și bugete. Noi, de pildă, pentru serviciul de livrare flori avem o comandă minimă de 100 de lei. Îți pot spune și cel mai scump aranjament floral livrat de noi până acum (care nu a fost  buchet sau aranjament de nuntă) și anume o cutie imensă de flori la 1500 lei. A fost livrat împreună cu un parfum, cu un tort și cu o șampanie, așa încât valoarea totală a livrării a fost de 2200 lei. Așa comenzi nu primim des însă, în general, oamenii comandă buchete/cutii/aranjamente cu valoarea medie de 250 lei. Având însă în vedere că noi am introdus abia anul acesta serviciul de livrare flori, semnalul este foarte bun.

Care este motto-ul dumneavoastră?

“Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea!” – Eugen Ionescu.

Cum vă vedeți peste 10 ani?

Tot tânără și șarmantă (măcar în spirit!), tot printre flori, tot “cu nunțile”, tot măritată, cu același soț; poate mămică – dacă nu, tot super mătușa! Cu și mai multe destinații de călătorie bifate! Cu multe riduri de la zâmbete Duchenne! Și să sperăm că tot cu același număr de kilograme!

Ce sfat aveți pentru tinerii care decid să îmbrățișeze meseria pe care și dumneavoastră ați îmbrățișat-o pe vremea când nu este chiar așa cool să fii florist sau să-ți bați capul cu organizarea unui eveniment?

Dragii mei, e bine să știți că nu este totul atât de glam și de delicat pe cât pare! De la lucrul cu florile, am adesea mâinile crăpate, stau mult în picioare și în frig! Car lucruri care sunt de multe ori foarte grele! Vorbesc pe WhatsApp enorm de mult cu miresele! Am de-a face și cu oameni neserioși, care pot zădărnici munca mea serioasă pentru ziua nunții! Am taxe de plătit la stat, într-un domeniu în care o parte din concurență înseamnă prea des pagini obscure de facebook fără nicio firma în spate! Iar o altă parte e în stare să te mănânce de viu, dacă o lași! Nu cunosc niciun wedding planner și niciun florist care să se fi îmbogățit… doar trăim decent! Viața reală a unui florist sau a unui wedding planner, nunțile, clienții, comenzile nu arată așa cum o vedeți voi afișată pe Instagram! DAR! Eu de 7 ani fac asta și IUBESC CEEA CE FAC! Și NU AȘ FACE ALTCEVA! Și nimic nu se compară cu FERICIREA REALĂ pe care chiar simți că o aduci prin ce ai făcut oamenilor în cele mai importante momente din viața lor! Îi știu pe mulți dintre copiii de al căror botez m-am ocupat încă de când erau în burtică la mama lor, care mi-a fost mireasă! Simt efectiv cum ce fac eu atinge sufletește familii la început de drum! Simt emoțiile lor, bucuria lor, mulțumirea lor! Mă întâlnesc aproape zilnic în oraș cu oameni pe care ii salut și mă salută prietenește căci au fost “mirii mei” sau “părinți de-ai mei”. Din amintirile din zilele fericite ale atâtor oameni fac și eu parte, acolo, mărunt! Așa că, dacă ce v-am spus mai sus la începutul răspunsului meu nu va sperie (și nu asta era scopul!), atunci nu mai stați pe gânduri! Urmați cursuri de profil (acum sunt atâtea, acum 8 ani nu existau!), faceți ucenicie (internship sau cum vreți voi să-i spuneți) la o firmă serioasă, căutați surse de finanțare (afacerile se fac cu bani), exersați și exersați (nu pe comenzile clienților, trebuie să fiți la un anumit nivel înainte de a prelua comenzi), nu furați poze cu creațiile altora ca să va promovați (clienții serioși știu, își dau seama ce e portofoliu real și ce nu, iar noi, cei buni din domeniu, știm tot ce mișcă și nu vă vom respectă niciodată dacă porniți așa), implicați-vă în organizarea unei nunți, a unui prieten, a unui membru din familie; uitați-va pe YouTube la tutoriale, urmăriți-i pe cei mai buni și porniți la drum! E un drum care, deși nu e ușor, vă va aduce atâtea satisfacții! Fiți serioși și creșteți încetul cu încetul, nu uitați cine v-a ajutat la început de drum și întoarceți binele oricui va face un bine! Cui va face rău, mai bine nu-i răspundeți decât făcând voi și mai bine ceea ce faceți! Și nu va mulțumiți cu puțin: e loc de vise mari în țara asta! Să auzim de mult bine, de frumos, de flori, de nunți și de bucurii multe!

 

 

114 recommended
433 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Teona Gherasim


Bookmark?Remove?

Sabin Costea, născut în Iași, școlit în Franța și om de carieră în managementul hotelier european: „Mă voi întoarce când mă voi simţi pregătit! Aș investi în educație!”

-

Într-o lume plină de alegeri, posibilități și compromisuri, câștigătorii sunt cei care pot lua deciziile care să îi conducă în cea mai bună direcţie . Planurile de viitor și luarea unei hotărâri, cum ar fi alegerea unei cariere presupun căutarea unei universit... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Gabriela Soica, despre locul unde designerii vestimentari transformă deșeurile în resurse: ”Respectul pentru Natură reprezintă cea mai bună sursă de inspirație!”

-

Deșeurile pot fi transformate în resurse”, așa și-au spus  Gabriela Stoica și membrii Asociației Mai Bine atunci când au inițiat un proiect 100 % ieșean. REDU, în cadrul căreia Gabriela este director de creație, s-a dezvoltat în urmă cu câțiva ani sub forma un... Mai mult »