Colindele au menirea de a face legătura între oameni și Dumnezeu care Se întrupează, între Împărăția Cerurilor şi pământ.

Grupul psaltic TRONOS al Catedralei patriarhale este unul dintre cele mai cunoscute grupuri psaltice de la noi din ţară. Numele aminteşte de una din cetele îngereşti, numită „Tronuri” şi i-a fost atribuit în anul 2007 de către Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Părintele Arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei patriarhale este dirijorul şi fondatorului Grupului Psaltic TRONOS, cel care a susţinut concerte pe multe scene muzicale, în catedrale şi biserici din ţară şi străinătate

Protopsaltul a avut de mic înclinații spre muzică. Toți din jurul domniei sale puteau vedea muntele de talent care creștea în interiorul copilului Mihail, numai el nega, sau simplifica amploarea vocii lui.

În ceea ce priveşte creaţia sa muzicală, Arhidiaconul Mihail Bucă nu a compus cantitativ, ci calitativ. Protopsalt-compozitor sau traducător, fie că sunt creaţii personale, fie că sunt compilaţii sau adaptări, toate melodiile cântate de grup sunt o mărturie a gustului pentru rafinamentul psaltichiei.

Alcătuit în anul 1997 din psalţii Catedralei patriarhale din Bucureşti, cei care au constituit la început nucleul, grupul a atras în timp preoţi, diaconi, studenţi şi elevi teologi, dar şi iubitori de muzică bizantină din alte domenii.

Cu o activitate neîntreruptă de peste 20 de ani, grupul psaltic TRONOS este unul dintre cele mai apreciate din România. Pe lângă activitatea liturgică şi misionară este implicat în dezvoltarea şi promovarea muzicii bizantine pe teritoriul ţării noastre, prin emulaţia ce a produs-o în rândul tinerilor şi grupurilor de muzică bizantină de la noi.

Grupul TRONOS a cântat pentru Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, pentru Preafericitul Kiril, Patriarhul Moscovei și a întregii Rusii, pentru Patriarhul Teofil al Ierusalimului, pentru Papa Francisc și pentru mulți alți conducători ai bisericilor ortodoxe.

Protopsalt al Catedralei Patriarhale din Bucureşti din anul 1997, părintele Arhidiacon Mihail Bucă este fondatorul şi dirijorul corului Tronos. Pasiunea pentru muzica bisericească de sorginte bizantină, împletită cu strădania continuă pentru o mai bună cunoaştere a tainelor acesteia l-au făcut pe Părintele Mihail un interpret fidel al muzicii psaltice, preocupat şi de transmiterea nealterată a tradiţiei muzicale bisericeşti româneşti. Aceste preocupări au fost împărtăşite cu multă generozitate şi psalţilor din jurul său, cărora le-a insuflat aceeaşi dragoste pentru cântul psaltic.

Muzica sa însă nu este o simplă reproducere a vechilor melodii şi partituri din manuscrise – la care de altfel recurge adeseori –, ci, mai curând, o actualizare a acestora, ceea ce este deopotrivă un demers de recuperare şi revalorificare a unei tradiţii muzicale anterioare, cât şi un act muzical creativ. De altfel, se poate spune că sfinţia sa recompune muzica pe care o interpretează, mergând dincolo de textul muzical, către un nivel mai profund, acolo de unde izvorăşte melodia, pe care o redă apoi într-un duh de libertate, adaptând sau nuanţând, poate, anumite detalii, fidel, însă, la modul extrem, duhului melodiei. De aceea, o cântare, chiar binecunoscută, mai deosebită sau simplă, va suna din gura sa ca nouă, vie, fastuoasă, departe de orice rutină şi orice stereotipie.

Cum a fost copilăria lui Mihail?

Copilul Mihail s-a născut într-o familie cu multă frică de Dumnezeu, o familie cu râvnă de biserică, o familie care l-a îndreptat mereu spre adevăr. Părinții mei mi-au dat cel mai mare dar: bunătatea și respectul pentru cei din jurul meu. Am avut parte de o copilărie normală. Îmi plăcea foarte mult să joc fotbal, să alerg, să organizăm competiții sportive ca între copii și îmi plăcea să lupt, chiar dacă uneori poate eram învins. Am fost un copil scăpat de primejdii, pentru că au fost multe momente grele pentru mine și părinții mei. Per ansamblu, copilăria mea a stat sub semnul ocrotirii, însă acest lucru l-am aflat mult mai târziu.

Ce se visa el să devină atunci când va fi mare?

O, aici a fost o mare necunoscută! Chiar nu știam încotro să o iau. Aveam multe vise și etape în care efectiv mi le trăiam. A fost o perioadă în care îmi plăceau mult mașinile. Credeam că voi deveni un bun mecanic sau că voi crea mașini. Apoi o fost perioada în care mă visam fotbalist și că voi aduce multă bucurie clubului sportiv la care aș fi fost sau chiar țării noastre. Eram nehotărât, ce-i drept. Eu am început să cânt la 6 ani și toată lumea spunea că eu cânt foarte frumos.

Ce traiectorie profesională ați avut?

Refuzam să cred că sunt atât de talentat la muzică, pe cum vedeau toți din jurul meu. Eu mă oprisem din visat la fotbal. Asta ma vedeam făcând. Soția mea m-a pus pe un făgaș firesc și m-a echilibrat. Mi-am găsit darul pe la 25 de ani. Chemarea a venit pe la acest sfert de veac.

Ați mărturisit într-un interviu acordat pentru Evenimentul Zilei, că ați fost talentat la fotbal, dar că ați ales să urmați chemarea lui Dumnezeu către Biserică și artă.

Da, am făcut această mărturisire. Am ales chemarea lui Dumnezeu după ce l-am lăsat să lucreze în mine. M-am lăsat în voia Lui. Mi-am dat seama târziu de adevăratul dar primit. Încă din 1994 am avut chemarea către artă, către sacru, către Dumnezeu.

Ce înseamnă, în opinia dumneavoastră, să ai familie în anul 2020?

Cea mai grea și mai frumoasă jertfă este să ai familie. Noi, ca bărbați poate nu știm ce înseamnă cu adevărat acest lucru, decât prin sudarea frunții o facem, însă nu știm cu adevărat sacrificial. Acasă, soțiile noastre stau după noi, ne ajută, ne sprijină, stau cu ai noștri copii. Eu am 5 copii. Imaginați-vă! Este greu, dar extraordinar de frumos. Pentru mine, familia înseamnă icoana jertfei, mai ales în acest an 2020.

Când și cum a luat naștere Grupul psaltic TRONOS al Catedralei Patriarhale?

Încă din 1994 când am ajuns la seminar am vrut să fac ceva cu acest dar primit de la Dumnezeu. Simțind chemarea și cărarea pe care El mi-o pregătise, am început să adun în jurul meu oamenii, pentru că eu deja iubeam muzica. La clasele mai mari existau deja coruri polifonice. Oscilam între un cor polifonic și o voce de mănăstire. Ulterior am început să iubesc muzica bizantină, muzica psaltică pe care am încercat să o ridic la cel mai înalt nivel. Atunci era puțin știrbită de vitregiile vremii. Am luat acest grup psaltic Tronos care la început se numea Grupul de Psalți. Erau 10 ucenici care mergeam și cântam prin zonele limitrofe. În 1997 am ajuns la Catedrala Patriarhală. Am adunat în jurul meu niște băieți și am început să îi formez. Abia în 2007 Grupul prindea contur mai bine.

Denumirea de Tronos, care vine de la Tronurile cerești, am primit-o de la Preafericitul Daniel, într-o lună decembrie, când a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Am primit această binecuvântare și am crescut în timp.

Cum v-ați format corul? Cum apar noii membri? Care este condiția să fii în grupul TRONOS?

Corul s-a format din dragoste! Oamenii au apărut din senin. Probabil au fost mânați de Duhul Sfânt sau de către Dumnezeu. Eu țin foarte mult la unitate și la iubirea de semeni. Fiecare trebuie să se ajute reciproc. Nu trebuie să fie un cor muzical, ci un cor care luptă pentru frumos și un cor care știe să dăruiască. Nu avem condiții, trebuie, în schimb, să fii un om serios!

Ce înseamnă o repetiție a grupului TRONOS?

Înseamnă multă migală. La unele repetiții sunt 40 de membri, ceea ce este înseamnă mai mult timp dedicat pentru fiecare eveniment. Orice mic sunet care nu iese cum trebuie, ne întoarce la începutul cântării. Este greu, dar incredibil de frumos!

Sute de colinde, dar și cântări bisericești și tot atâtea evenimente de suflet. Ați încântat suflete și bucurat inimi, dar care eveniment v-a bucurat pe dumneavoastră cel mai mult? Ce eveniment este acolo, în inima arhidiaconului Mihail Bucă cu o semnificație aparte?

Mi-ar fi greu să spun doar un eveniment pentru că sincer, toate evenimentele sunt deosebite, concertele de colinde sau concertele umanitare. Într-adevăr, o vibrație puternică a fost pe scena Sălii Palatului, eveniment care a avut loc în urmă cu un an. Am cântat cu Fanfara Militară cântece patriotice .

Ce ați luat frumos din toate țările pe unde ați umblat alături de cor?

Mi-au plăcut comunitățile de români, mi-a mai plăcut ordinea străinilor și gustul lor pentru artă. Pe ei îi unește arta și îi adună. Românii noștri au început să aprecieze muzica și să o asculte în tihnă pentru că au văzut asta.

„Uniţi prin Centenar” în anul 2018. Un eveniment incredibil de frumos, cu o forță umană incontestabilă. Cum s-a produs?

Am participat cu 120 de membri, a fost o explozie muzicală, într-adevăr. Centenarul a dovedit că poate fi și unitar, unitate produsă în jurul bisericii.

Ați cântat online și în pandemie. Vorbim despre proiectul unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române, respectiv rugăciunea celor 100 de psalţi. Cum catalogați această experință și ce gânduri ați primit după de la ascultatori?

Am cântat din sufrageria casei noastre 100 de voci. A fost un proiect amplu. Fiecare voce și filmuleț lipit într-un montaj. A fost o lucrare mare și spectaculoasă. În acea stare ne-am gândit să ne rugăm pentru România. În plină pandemie cu noul coronavirus, o sută de psalți din țară am realizat acest proiect unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Ideea proiectului a prins contur încă de la începutul stării de urgenţă și cu sprijinul primit din partea celor care s-au ocupat de partea tehnică, Paul Simon Esperando şi Gabriel Buzea, am realizat proiectul, intitulat ”100 pentru România”. Am meditat la ce se întâmplă în viaţa Bisericii, a psalţilor şi a credincioşilor  şi am zis în sinea mea că trebuie o cântare simplă, iubită de credincioşi. Aşa m-am decis asupra condacului Apărătoare Doamnă.

Iubirea de ţară şi neam, de trecutul, prezentul şi viitorul acestui popor stă la baza conduitei dumneavoastră morale, însă pe undeva vedem și jertfa dumneavoastră, dar nu amintim de ea. Nu vă oprește nimic să aduceți bucurie în sufletele românilor de aici și de pretutindeni, cu prețul de a fi cel care are „grijă” de o armată de voci și a simți oboseala mult mai devreme. Ce vă întărește înafară de Dumnezeu? O vorbă, un telefon, o privire, o îmbrățișare?

Familia, în primul rând. Mă uit la soția mea care este foarte frumoasă, soție, mama, cel mai mare critic al meu, dar și cea care mă încurajează cel mai mult. Când mă uit în ochii ei îmi dau seama dacă eu cânt cu aceeași dăruire sau nu. Și cuvintele au însemnătatea lor. Primesc foarte multe cuvinte frumoase de pretutindeni, primesc telefoane care îmi luminează ziua și mă încarc cu acele priviri ale oamenilor care vin la concertele noastre. Îmi doresc foarte mult ca fiecare om care ne descoperă și ne ascultă, să privească în sufletul nostru și să-și lase sufletele să se bucure. Avem nevoie de îmbrățișări, așa cum și Hrists  a îmbrățișat lumea. Iubirea de neam și de țară trebuie să existe în AND-ul nostru.

Ce sfat aveți pentru tineri?

Să aibă demnitate, să privească în Sus, niciodată în jos! Să aducă în jurul lor primăvara și tinerețea. Să fie pentru alții exemple! Să rămână frumoși, să aibă zâmbete calde și să se simtă puri!

Ce îi lipsește omului să fie fericit?

Ochii către Hristos. Omul care nu îl cunoaște pe Iisus Hristos este ca o corabie care umblă bezmetică pe valurile acestei vieți. Să găsești fericirea este simplu și complicat în același timp. Dacă vrei să fii fericit trebuie să vrei să îl vezi și pe cel de lângă tine fericit.

Unde îl găsim pe Dumnezeu?

Mă uit în sus, în jos, stânga, dreapta, mă uit în spate, mă uit în față și el este în toate direcțiile privirii mele. Vă recomand să faceți acest exercițiu!

Unde va fi TRONOS peste 10 ani? Cum vă vedeți?

TRONOS o să dăinuiască peste ani și ani, chiar dacă eu voi îmbătrâni. Un înțelept spunea că dacă vrei să faci o cultură pentru un an de zile, plantează grâu, dacă vrei să faci ceva pentru 10 ani de zile, plantează o livadă, dacă vrei să faci ceva pentru 100 de ani, dezvoltă mințile copiilor. Sper să mă țină Dumnezeu 80 de ani ca să văd generații de tineri care vin și îi cântă lui Dumnezeu, iar eu să-i privesc și să spun: Asta-i pofta ce-am poftit!