Are peste 20 de ani de experiență în domeniul umanitar, a lucrat pentru UNICEF în șapte țări și din vara aceasta, olandezul Pieter Bult este noul reprezentant oficial în România al celei mai mari organizații mondiale care se ocupă de copii. Bult a înlocuit-o pe Sandie Blanchet, care a condus UNICEF în România timp de cinci ani (2012-2017). Nu este o misiune ușoară.

România se confruntă cu probleme grave de sărăcie și are un număr mare de copii abandonați de părinții care au plecat la muncă în străinătate. Un studiu arată că suntem chiar pe locul doi în lume la emigrare, după Siria.

Primul contact pe care Pieter Bult l-a avut cu România a fost prin intermediul presei. „Era 1990, aveam 20 de ani, și am văzut atunci în presă imaginile acelea cumplite cu tinerii din centrele de plasament. Au făcut înconjurul lumii. Cred că unda aceea de șoc se simte și azi. Cunosc cel puțin o familie olandeză care de ani de zile vine în România cu hăinuțe și jucării pentru copii. Chiar dacă lucrurile s-au schimbat de atunci, impactul pe care l-au avut imaginile în momentul acela încă mobilizează oameni din toată lumea și autorități străine să ofere în continuare ajutor copiilor români”, a explicat Pieter Bult în primul său interviu oficial de când a venit ca reprezentant al UNICEF în România.

El a vizitat pentru prima dată țara noastră acum aproximativ 15 ani, când a susținut aici cursuri de formare pentru personalul UNICEF care lucrează în teritoriu. Nu a stat mult atunci, dar a putut să-și facă o primă impresie și spune că ceea ce i-a atras atenția este discrepanța foarte mare dintre clasele sociale. La fel cum s-a întâmplat cu toate statele foste comuniste, capitalismul brutal din anii 1990 a generat o clasă socială suprabogată și coruptă și a lăsat în sărăcie mai bine de jumătate din populație. Patru milioane de români au migrat în ultimii 27 de ani din cauza inechităților sociale, a lipsei de locuri de muncă, de resurse de bază și de stabilitate economică. Pieter Bult speră să schimbe in bine cat va putea din această situație.

„M-am uitat pe ultimele date privind discrepanța între persoanele care trăiesc la limita sărăciei și cele care o duc bine și foarte bine în România. M-a surprins. Este o prăpastie socială uriașă care s-a format din cauza inechităților sociale”, a spus Bult.

Astăzi, problemele României arată diferit de acum 15 ani. Există o clasă de mijloc care s-a dezvoltat, însă mediul rural este dominat de o sărăcie cruntă și acolo se găsesc cei mai mulți copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Dacă nu ar fi făcut asta, însă, cel mai probabil nu aveau din ce trăi. Un sacrificiu necesar.

100 000 de copii cu părinți plecați în străinătate

„Statisticile arată că aproape 100 000 de copii se află în situația asta. Este un număr care e în creștere. Pentru acești copii, experiența este de-a dreptul traumatizantă din punct de vedere psihologic și social și le afectează dezvoltarea lor. În plus, acești copii sunt în risc de a fi instituționalizați. Când am venit prima dată aici și am vizitat județul Bacău, am cunoscut o familie pe care am regăsit-o acum, însă mama plecase la muncă în Germania, lăsând copiii în urmă cu tatăl. O tragedie a avut loc, tatăl a murit și copiii au rămas singuri. Fratele cel mare, care are 18 ani, a devenit peste noapte capul familiei cu toate responsabilitățile aferente. Mama era conștientă de situație, dar a ales inițial să rămână la muncă în Germania și să le trimită bani înapoi. S-a întors totuși când a aflat că statul i-ar fi luat copiii în grijă fiindcă nu mai aveau părinți în țară. Noi ne implicăm în situații de genul acesta și facem tot posibilul ca minorii să nu își piardă familia”, a spus Pieter Bult.

UNICEF are un program care se ocupă de astfel de cazuri la nivel de comunitate, a explicat el. „Încercăm să refacem legătura dintre familii și resursele sociale pe care le pot furniza autoritățile.  În situații de genul acesta, nici autoritățile nu se duc spre ei să-i ajute, dar nici ei nu cer ajutor. În general, oamenii nu caută ajutor decât în ultima clipă, atunci când problemele lor au devenit îngrozitor de grele. Am pus laolaltă echipe formate din asistent social, asistent medical și consilier școlar care se duc din casă în casă și iau legătura direct cu familia, trec în revistă problemele lor și apoi dezvoltă un program de ajutor specific pentru respectiva familie, în funcție de nevoi. Îi pun din nou în contact cu serviciile de care au nevoie, cum ar fi cele de sănătate sau chiar de protecție. Ideea este ca acești copii să aibă acces la resurse, la mâncare mai bună, la educație, la sănătate, să nu abandoneze școala, iar copiii cu dizabilități să aibă acces la programe speciale pentru ei”, a explicat reprezentantul UNICEF.

O altă problemă pe care o avem și de care intenționează să se ocupe este situația copiilor din instituții. Nu mai vorbim de centrele de plasament teribile din 1990, dar sunt copii aflați în grija statului, privați de dragoste și grija părintească, tineri pe care societatea îi pierde fiindcă nu au acces la resurse și șanse egale pentru a se dezvolta așa cum ar fi normal.

„Am făcut un studiu cu Banca Mondială să vedem cât de mult am progresat de la orfelinatele din 1990 și până acum, unde am ajuns. Studiul a arătat că cele mai multe schimbări au avut loc în primii 10 ani, apoi lucrurile au stagnat, progresul închiderii acestor instituții a încetinit. De aceea, pentru următorii cinci ani am de gând să prioritizez problema copiilor, să dezvoltăm mai bine instituțiile care se ocupă de ei, să aibă un timp de reacție mai rapid și să ofere programe pe termen lung. Cred că România are nevoie de o strategie incluzivă de dezvoltare pe care să o conștientizeze foarte bine și foarte clar. Creșterea economică nu rezolvă lucrurile de la sine, nu toată lumea beneficiază de bunăstarea aceasta și să nu uităm că grupurile discriminate sunt deseori lăsate în urmă și creșterea economică nu ajunge să le aducă și lor un trai mai bun. Trebuie să acordăm atenție acestor lucruri”, a explicat Bult.

Cum a ajuns să se dedice cauzelor umanitare

Am vrut să aflăm și ce l-a determinat pe Pieter Bult să intre în sistemul acesta global de ajutor umanitar. A crescut într-o familie care avea acces la tot ce era mai bun în Vest, la educație, la oportunități. „Dintotdeauna am fost fascinat de călătorii. De altfel, materia mea preferată la școală era Geografia, îmi plăcea să descopăr și să învăț despre locuri și culturi diferite, despre alți oameni. Nu pot să spun că eram obsedat de ideea de a călători. Am avut o copilărie normală, plăcută, am făcut sport, am avut rezultate bune la școală și am vrut să devin profesor. Când am ajuns adult mi-am dat seama că îmi face plăcere să lucrez cu copii și că vreau să îi învăț materiile care mă pasionau și pe mine. Am lucrat încă de la început cu un grup de copii din Maroc, care trebuiau integrați în școală, în Olanda. A fost o provocare, fiindcă aveau mult de recuperat, nu știau încă limba. Eu încă urmam cursuri de pregătire ca profesor și m-au trimis în Maroc patru luni ca să analizez sistemul educațional marocan pentru a înțelege mai bine nevoile acestor copii”, a povestit Bult. Acolo a descoperit un sistem destul de diferit și pentru prima dată a văzut ce înseamnă să nu ai acces la educație. Olanda era o țară foarte dezvoltată, în Maroc, însă, a găsit sărăcie cruntă. „Mi-a deschis ochii către o altă lume, am văzut sărăcie adevărată, nu pot să spun că am văzut așa ceva în Olanda”, a povestit Pieter Bult. După ce a terminat a doua facultate, s-a alăturat UNICEF-ului și a lucrat în toată lumea.

Cel mai mult l-au impresionat Indonezia și India. Acolo, multe din probleme sunt generate de diferențele religioase și de sistemul de caste, peste care nu trece aproape nimeni. „Nivelul de sărăcie din India este incredibil, sunt provincii cu o populație mai mare decât au alte țări cu totul, de sute de milioane de oameni, și care, luate separat, ar fi cele mai sărace zone din lume cred. Este cel mai intens loc în care poți trăi. În unele zone vezi cea mai cruntă sărăcie, oameni morți pe stradă pe care pietonii pur și simplu îi ocolesc, iar în alte zone vezi o opulență și o bogăție de neimaginat”, a povestit Bult.

Și Palestina a fost o experiență interesantă. Și-a dat seama atunci că lucrând pentru a ajuta un grup discriminat, automat atrage discriminare asupra ta. „E un sistem de umilire și frustrare intenționat. Imaginați-vă că v-ați născut într-o țară unde nu poți să te duci să-ți vizitezi familia pentru că te oprește cineva pe stradă cu o mitralieră și îți spune că nu ai voie să treci mai departe. Lucrurile astea se întâmplă zilnic. Am trecut, într-un fel, prin experiențe similare acolo. Câteodată ne lăsau să trecem, altădată nu. Aveam un coleg, o femeie palestiniană, care lucra pentru UNICEF. Femeia avea copii mici și încerca să le facă viața cât mai normală în tabăra de refugiați în care locuiau. Mi-a spus ceva care m-a șocat. „Singurul loc unde pot să-mi duc copiii la iarbă verde și unde sunt în siguranță este la cimitir”. Imaginați-vă ce înseamnă asta, ce simbolizează asta, să nu ai unde să-ți duci copiii în parc decât în parcul cimitirului”, a povestit Pieter Bult.

Problemele cu care se confruntă acum sunt mult mai blânde, față de ce a găsit în zonele de conflict. România este totuși o țară europeană, parte din UE și de zeci de ani pe timp de pace. De multe ori ajungem să uităm asta, fiindcă vedem numai problemele noastre, dar puse în context global, România stă încă bine.

CITAT: „Ideea este ca acești copii să aibă acces la resurse, la mâncare mai bună, la educație, la sănătate, să nu abandoneze școala, iar copiii cu dizabilități să aibă acces la programe speciale pentru ei”. Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România