O româncă este câştigătoarea unui concurs de fotografie organizat de The Telegraph. Diana Buzoianu s-a înscris în concursul Big Picture cu o imagine suprinsă în Fundătura Ponorului din Munţii Şureanu. Jurnaliştii din cadrul publicaţiei au afirmat că acesta ar fi ”ultimul loc neatins din Europa”.
Tânăra româncă trăieşte în Londra şi a suprins în imaginile sale frumuseţile României. Imaginea săptămânii din publicaţia britanică prezintă zona Fundătura Ponorului, aflată în Parcul National Gradistea Muncelului-Ciclovina.
Imaginea s-a clasat pe primul loc în urma voturilor publicului. Zona din România este considerată de mulţi turişti ca fiind reprezentarea perfectă a întoarcerii în timp.
De asemenea, locul este des frecventat de către fotografi profesionişti care îşi doresc să surpindă frumuseţea ”ultimului loc sălbatic din Europa,” după cum afirmă cei de la The Telegraph.
Foto: Diana Buzoianu