Alexandra Anisie este o tânără de 28 de ani, „încăpățânată și rebelă”, care în urmă cu câțiva ani și-a descoperit o pasiune care a purtat-o prin toată Europa: motociclismul. Originară din Bistrița și absolventă a Facultății de Limbi Străine din Cluj, Alexandra a prins gustul aventurii încă de când și-a făcut buletinul.

Părinții au trimis-o de mică în tot felul de călătorii care i-au deschis calea spre lume. „Îmi aduc aminte că stăteam cocoțată pe un perete de beton și admiram yacht-urile ancorate din Monte Carlo, într-o pereche de pantaloni largi, albi cu dungi albastre, și filosofam despre proprietarii luxoaselor ambarcațiuni, atât cât mă ducea pe atunci mintea”, rememorează Alexandra una dintre primele sale călătorii din adolescență.

De atunci, a mers prin tot felul de locuri, uneori cu jobul, alteori doar din curiozitate și dorința de a descoperi lucruri noi. În ultima vreme, s-a urcat pe motor și a plecat să vadă toată Europa. Și-a ieșit din zona de confort, a aflat o grămadă de povești și a învățat să fie mai tolerantă și să iubească oamenii indiferent de cultura, etnia sau religia lor.

Când ai avut prima experiență pe motor?
Aveam undeva pe la 13-14 ani. Eram o mucoasă care nu prea știa ce e o motocicletă, dar îi păreau „badass” cei care o conduceau. Pe atunci luam lecții de chitară de la un preot catolic, căruia îi ziceam „Părintele Dodo”. El venea tocmai de la Gherla, în fiecare marți, pe un old chopper, îmbrăcat în piele neagră și cu chitara în spate. Odată, la ora de chitară, ne-a luat la o tură pe toți copiii care eram la biserică. Amintirea asta mi-a reapărut ca o flacără vie pe la 24 de ani, când prietenul meu mi-a propus să ne plimbăm în natură pe motocicleta lui. Am hoinărit drumuri pustii, de munte, prin sate și pe coclauri, iar ăsta a fost imboldul care m-a făcut să-mi iau permisul de motor.

Cum te-ai hotărât să faci turul Europei pe motocicletă și cum te-ai pregătit pentru asta?
Pasul ăsta a venit cumva natural. Era clar că, odată ce-am avut motocicleta mea, abia așteptam să descopăr destinațiile despre care doar citisem sau auzisem la televizor. În ceea ce privește pregătirea, au fost o serie de antrenamente, de kilometri parcurși. Zona în care locuiesc m-a ajutat mult, pentru că are o grămadă de drumuri frumoase și virajate, unde am câștigat experiența necesară pentru a mă avânta acolo unde îmi doream de mult timp. În nordul îndepărtat.

Ai ajuns în Norvegia, în cel mai nordic punct al continentului. Cum a fost drumul și ce ai găsit acolo?
Călătoria până în Norvegia a fost, cu siguranță, una dintre cele mai interesante de până acum. Am făcut circa zece mii de kilometri în două săptămâni și trei zile. Am bifat 12 țări, conducând în fiecare zi. Până în Helsinki, drumul a fost relativ ușor. Am prins o ploaie torențială în Riga, unde nu vedeam la un metru în fața mea. Odată ce m-am apropiat de Cercul Arctic Polar, peisajul s-a schimbat, vremea la fel. Erau 6-7 grade la începutul lunii august. La 12 noaptea era la fel de zi afară ca la nouă seara, iar vegetație nu prea exista.

Cel mai greu moment a fost când frigul a venit foarte repede și nu ajunsesem încă la locul de cazare. Aveam deja 700 de kilometri parcurși în ziua aia, am mai mers încă 200 și țin minte că făceam genuflexiuni pe motocicletă, ca să alung oboseala și instalarea hipotermiei. Nordkapp – cel mai nordic punct al Europei – arată exact ca un capăt al Pământului. Se termină totul brusc, pe o stâncă, la peste 300 de metri deasupra Oceanului Arctic, și ai sentimentul acela de „love&hate” în același timp. Era magic, numai că afară erau trei grade; îmi venea să mă urc pe motor și să o iau spre sud.

Dintre toate țările prin care ai trecut, unde ți s-a părut cel mai periculos de călătorit?
Am parcurs în jur de 50 de mii de kilometri pe motor și am trecut prin numeroase țări, din Ungaria până în Liechtenstein sau Suedia. Cel mai mult m-am temut de Serbia, mai ales din cauza atâtor povești și prejudecăți cu privire la țara aceasta. Apoi, mergând cu motorul acolo, mi-am dat seama că pornisem cu o premisă absolut greșită. Serbia e superbă, oamenii extrem de prietenoși, iar mâncarea lor delicioasă. Inclusiv polițiștii sunt simpatici.

Ce locuri te-au impresionat cel mai mult?
Insulele Lofoten, din Norvegia, sunt de o frumusețe rară, care îți taie pur și simplu respirația. Sunt undeva în apele Mării Norvegiei, înconjurate de munți semeți și fiorduri adânci. Un sentiment asemănător am avut la Golful Kotor, în Muntenegru. Alte locuri? Col de la Bonette, din Franța, aflat la o altitudine de 2800 de metri și inclus de câteva ori în Turul Franței, precum și Pasul San Bernardino, situat la peste două mii de metri, în Alpii Elvețieni.

Un alt loc memorabil, unde am ajuns chiar în această vară, este pe granița dintre Croația și Bosnia. Am ajuns cu motocicleta pe un aeroport părăsit. Jumătate din pista de aterizare e în Croația, jumătate în Bosnia. Mi-a dat însă fiori locul în care se adăposteau avioanele militare, în niște buncăre săpate la baza muntelui, iar de jur împrejur erau plăcuțe care avertizau existența unui teren minat.

Ai ajuns și în Laponia, la Moș Crăciun. Cum a fost?
Da. Cu câțiva kilometri înainte să ajung la Rovaniemi, orașul Moșului, Cercul Polar ne-a primit cu o ploaie rece și deasă, care ne-a udat echipamentul. Însă entuziasmul momentului n-a fost umbrit de asta. Am vizitat oficiul poștal al lui Moș Crăciun, un loc colorat și cu multe suveniruri, mii de scrisori, jucării, timbre, haine și diverse brizbrizuri. Am văzut acolo o scrisoare imensă, de 413,80 metri, creată de peste două mii de copii din opt școli din Brașov. Era expusă la loc de cinste și fotografiată de toată lumea.

Care au fost cele mai înfricoșătoare experiențe de pe drum?
Mergeam spre Atlantic Road – una dintre destinațiile pe care orice motociclist vrea să le bifeze. După ce am coborât din feribot – acesta e singurul mod în care se ajunge acolo – am pornit la drum pe motocicletă, dar în mai puțin de un kilometru m-am trezit luată de vânt cu totul și mutată de pe banda mea, pe contrasens. Mi-a fost frică să nu cad și-am încercat să mă opresc. Am fost inspirată să pun cricul la motor, șocată de forța naturii, când o altă rafală de vânt m-a împins jos. Am lăsat motorul în ploaie și am fugit într-un refugiu pentru cei care așteaptă autobuzele.

Altă experiență terifiantă a fost în drum spre Col de la Bonette. Am început urcarea de la 600 de metri și trebuia să ajung la 2.800. Eram atentă la curbele în ac de păr și trăgeam cu ochiul la munții din jur, pe care-i simțeam tot mai mult la picioarele mele. Nu mi-a trecut prin cap că trei nebuni pe longboard-uri își dau drumul de sus, venind pe șosea cu o viteză nebună. M-am trezit că unul dintre ei aproape intrase sub motocicleta mea, într-o curbă foarte strâmtă, făcându-mi semne că nu sunt atentă la drum. Am tras o sperietură grozavă, dar bine că nu s-a întâmplat nimic.

Cum ești privită, ca româncă, în locurile în care mergi?
Din fericire, am avut doar experiențe plăcute. Lumea reacționează bine când vede o femeie blondă pe motor. De cele mai multe ori, când aud de România, străinii vorbesc despre zecele perfect al Nadiei și despre Dracula. O întâmplare amuzantă am trăit în Letonia. Când am ajuns în Riga, pe o ploaie torențială, aveam o întâlnire cu gazda de pe AirBnb. O așteptam pe stradă, iar lângă mine a oprit o mașină din care s-a dat jos un bărbat, cu un zâmbet larg pe față. Am crezut că e gazda, dar de fapt era un român care s-a oprit să mă salute, că îmi văzuse numărul de înmatriculare.

Câți bani îți trebuie ca să călătorești pe motocicletă?
Variază în funcție de pretențiile pe care le ai de la acea călătorie. Suma depinde de destinație, de cât de aproape sau departe este ea. Balcanii se pot face ușor cu costuri sub 800 de euro pe zece zile, în condițiile în care ai asigurate toate cazările, fără campare la cort. La antipod sunt țări scumpe, precum Finlanda sau Norvegia. Cei mai mulți bani se duc pe cazări, așa că până la Nordkapp și înapoi poți să cheltuiești între 1.200 și 1.500 de euro, dormind numai la pensiuni, cu mic dejun inclus. Sau poți merge cu o mie de euro, bazându-te doar pe cortul pe care îl ai cu tine.

Care sunt avantajele unei excursii pe motocicletă, în comparație cu alte mijloace de transport, precum mașina sau avionul?
Cu motocicleta vezi infinit mai multe detalii, pe care altfel le ratezi. E ca și cum ai face parte din natură, nu ești doar un spectator. Ești într-un film pe care îl regizezi tu. Odată ce-am descoperit motocicleta, mi-am dat seama câte am pierdut călătorind doar cu mașina sau avionul. Logistic, nu ai nevoie de spațiu de parcare mare, te poți strecura în multe locuri „ascunse”, care au farmecul lor. Și mai e o chestie. Pe motocicletă, acolo, în cască, ești doar tu cu tine. Îți trec o grămadă de gânduri prin minte, aș spune că motocicleta este pe undeva cel mai bun psiholog.

Știu că ești și co-fondatoarea unei aplicații mobile pentru motocicliști. Cum funcționează și cum te ajută când ești la drum?
Da, sunt co-fondatoarea Motonest, aplicație prin care afli locurile absolut necesare atât în viața de zi cu zi, cât și pe cele de care ai nevoie în caz de urgență, când folosești motocicleta. Ideea mi-a venit în urma unor discuți cu ceilalți membri fondatori despre experiențele de pe drum. Au fost momente când nu aveam semnal GSM și nici internet, însă aveam nevoie de un mecanic sau o firmă de remorcare. Pur și simplu am stat pe marginea drumului și am făcut cu mâna tuturor care-mi ieșeau în cale, fără să știu măcar în ce direcție să merg ca să găsesc pe cineva specializat.

Când deschizi aplicația, care funcționează fără semnal sau internet și folosește doar modului GPS de pe telefon, ai pe ecran opt tipuri de servicii – ateliere de reparație moto, cazări cu parcări sigure pentru motociclete, magazine cu specific moto, firme de remorcare, firme care închiriază motociclete, benzinării, farmacii și spitale. Plus o hartă unde îți este localizată poziția. Când apeși pe unul dintre butoane și soliciți un serviciu, îți apar automat pe ecran cele mai apropiate locuri. Momentan, aplicația e la început. E gratuită și are aproximativ cinci mii de descărcări, dar dorim să o dezvoltăm pe plan mondial.

Ce sfaturi i-ai da unui motociclist care vrea să plece în lume pe motor?
În primul rând, să pornească la drum după ce are bine formate reflexele de care ai nevoie pe motocicletă. Dacă apar lucruri neprevăzute, să facă schimbare de plan pe parcurs. Să aibă un minikit de scule, ulei de completat pentru motor, cort, sac de dormit, costum de ploaie, două-trei perechi de mănuși, o trusă de prim-ajutor cu cele mai importante medicamente. Dacă e să lăsăm deoparte bagajul tehnic, motocicliștii aplică regula celor trei: trei tricouri, trei perechi de pantaloni. Dar eu sunt femeie, regula asta nu are noimă pentru mine.

De regulă, eu am o cutie laterală destinată hainelor și alta cu lucuri legate de motor (camere de cauciuc de rezervă, spray de uns lanțul, cizme moto de rezervă etc). În cutia de sus, din spatele meu,  pun tot ce vreau să-mi fie la îndemână, de la laptop până la mănuși moto sau creme. Nu e mare filosofie și crede-mă că încap multe lucruri, având în vedere că, în general, cutiile de moto sunt de 35-39 de litri fiecare.

 Fotografii via Travel with Him – blogul personal al Alexandrei