Cum PR-ul cultural este tot mai pe val, vă propunem o incursiune în lumea celor care promovează produse artistice, văzută din interior. Pentru început, am ales trei reprezentanți ai PR-ului de film de la noi, care vorbesc despre ce înseamnă ceea ce fac, dincolo de atracția covoarelor roșii și a ținutelor de gală. Ce înseamnă, așadar, PR-ul de film în România? Răspund Cătălin Anchidin (Rollercoaster PR), Monica Felea (Bad Unicorn) și Dan Lupu (The Shape of E).
Cătălin Anchidin (Rollercoaster PR)
A promovat filmele celor mai apreciați regizori români, de la Radu Jude („Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, „Inimi cicatrizate”, „Aferim!”), la Cristi Puiu („Sieranevada”) sau Călin Peter Netzer („Poziția copilului”).
PR-ul de film, ca orice om de comunicare din zona industriilor creative, lucrează mai mult cu emoții, orgolii, trăiri și mai puțin cu bugete de campanie, cifre sau alte instrumente palpabile.
De multe ori zic că relația omului de comunicare cu produsul/artistul e ca într-una de dragoste: și aici, de cele mai multe ori, emoționalul bate raționalul.
E mai simplu, credeți-mă, să lucrezi într-o agenție de PR care să fie orientată spre clienți corporatiști, sau brand-uri comerciale, decât să promovezi arta. Dar tocmai de asta îmi și place foarte mult ce fac. Că ai libertatea, că poți visa, că ești înconjurat de oameni creativi și nu vorbești doar de reach-uri, rating-uri etc.
Din păcate, una din marile provocări o reprezintă lipsa bugetelor de promovare și comunicare, continuăm cu dezinteresul mass media față de promovarea actorilor, regizorilor, filmelor, și în general a produselor care sunt nișate, din motive de audiență. Trăim vremuri în care non-valorile aduc mai multă audiență și publicul larg este mai fascinat de chiloții unei vedete de carton decât de performanțele unui artist, din orice zonă ar fi el.
Cu toate acestea, cred cu tărie că filmul românesc este unul dintre cele mai puternice brand-uri de țară, știu că mai avem puterea să schimbăm lucruri și percepții și că mă bucur ca un copil că, din când în când, putem să facem BREAKING NEWS cu performanțele filmului românesc. Și mă bucur că am reușit asta.
Cătălin Anchidin și Rollercoaster PR promovează acum „Distanța dintre mine și mine”, documentar cu și despre Nina Cassian, în regia Monei Nicoară și a Danei Bunescu, din 8 martie în cinematografe.
Monica Felea (Bad Unicorn)
A adus în România și a promovat filme internaționale de top precum „Utoya”, în regia lui Erik Poppe, „Vinovatul / The Guilty”, regizat de Gustav Möller, sau „Dovlatov”, în regia lui Alexey German Jr..
Să fii PR de film e simplu și complicat în același timp. Ca în orice altă meserie. Și, mai ales, ca în orice alt domeniu în care poți face PR. În 2019, toate. Trăim într-un secol în care totul este despre imagine și comunicare, așa că PR-ul cultural a apărut natural și necesar.
De ce e simplu (și complicat în același timp)? Din păcate, presă culturală nu mai există sau există într-un procent foarte mic. Când am terminat eu facultatea se făceau angajări la mai toate ziarele, agențiile și televiziunile mari (Adevărul, Jurnalul Național, ProTv, Cotidianul, Gândul, Mediafax erau cam cele mai deschise – acolo au și plecat mulți dintre colegii mei) și toate aveau departamente de cultură. Mare parte din ziarele astea nu mai există, departamentele de cultură s-au desființat primele, iar jurnaliștii cu care lucram acum 10 ani s-au reprofilat sau au trecut pe alte domenii.
Teoretic ar fi ușor, pentru că păstrezi legătura cu o mână de oameni, nu e ca în cazul PR-ului de vedete, de exemplu, unde ai o plajă mult mai mare de publicații unde poți intra. Practic, este greu tocmai pentru că nu e suficient să apari la singura emisiune TV de film care mai există sau în cele două-trei publicații care mai scriu cronică de film. Și atunci trebuie să inventezi alte unghiuri de abordare, ca să poți avea o acoperire mai mare, trebuie să scrii tu materiale pe care să le propui publicațiilor, trebuie să oferi tu documentarea unor jurnaliști care nu sunt specializați și pe care trebuie să-i convingi că produsul tău merită acoperire.
„Spre deosebire de orice alt produs sau serviciu pe care ai putea să-l promovezi, PR-ul de film are la dispoziție numai trei zile pentru rezultate.” (Monica Felea / Bad Unicorn)
Pentru mine, lucrurile s-au simplificat în momentul în care am înființat, alături de colegul meu, Ștefan Bradea, Bad Unicorn. Faptul că ne alegem noi filmele dintr-o piață internațională foarte diversă mi-a dat libertatea de a promova filmele în care cred 100%. Este mult mai simplu să promovezi lucrurile în care crezi. Înainte, am promovat și filme în care nu am crezut, am adunat sute de mii de spectatori pentru niște filme pe care nu le-aș fi recomandat sincer nimănui. A fost cea mai nefericită perioadă din viața mea, profesional vorbind. Dar mă consolam cu ideea că-mi fac bine meseria. Și, judecând după cifre, probabil așa era.
Acum nu mai e o meserie, ci o luptă de a încerca să convingem cât mai mulți oameni că filmul de artă nu mușcă, nu e doar pentru elite și aduce plus valoare pentru cel care alege să dea cei 15-20 de lei pe bilet.
Particularitățile PR-ului de film față de alte domenii (chiar și ale culturii) sunt două. Sau le văd eu pe astea două ca fiind mai importante decât altele:
1. Publicul de film de autor este unul destul de restrâns și-l regăsești în câteva locuri din câteva orașe – la Cinema Elvire Popesco, la Union sau la MȚR în București, la Cinema Victoria în Cluj, la Ateneu în Iași și așa mai departe. La ei ajungi destul de ușor. Sunt vreo 2.000 de oameni și cu un mimimum de efort ajungi la ei. Dacă te uiți în încasările filmelor de autor, ai să vezi că majoritatea se învârt pe lângă această cifră. Bătălia se dă spre creșterea cifrei prin aducerea oamenilor în sălile din mall-uri, în orașe mai mici sau în spații alternative. Și, mai ales, PR-ul pe care în faci „în spatele cortinei”, acela menit să convingă cinematografele să programeze aceste filme. Despre asta am putea scrie o carte toți cei ce activăm în zona asta. Ultimul răspuns a fost: „Într-adevăr, filmul are o grafică și un trailer interesant. Cu toate astea, considerăm că publicul nostru reacționează mai mult la filme cu o prezență puternică în mediul online/mass media, virale”.
2. Spre deosebire de orice alt produs sau serviciu pe care ai putea să-l promovezi, PR-ul de film are la dispoziție trei zile pentru rezultate. Weekendul premierei – vineri, sâmbătă, duminică. Campania unui film poate dura două-trei luni în cel mai bun caz, în care toate materialele sunt pregătite în timp util (iar tu încerci totuși să lansezi filmul cât mai repede după achiziție, să nu apară pe torrenți înainte de lansare, deci nu ai mereu timpul ăsta) și își concentrează toate forțele pentru aceste trei zile. Excepție făcând aceste câteva locuri unde merg cei 2.000 de oameni, restul cinematografelor judecă după cifre, e matematică și matematica nu poate concura PR-ul. Ai obținut un număr mare de spectatori? Luni se face programarea pentru săptămâna următoare pe baza acestor cifre și vei primi în continuare ore bune sau mai multe proiecții. Nu ai performat? Ești scos din program, vin alte premiere, în fiecare săptămână se lansează patru-cinci filme. Degeaba se duce vorba și vor oamenii să vadă filmul promovat de tine după două sau trei săptămâni de la lansare. Nu vor mai avea unde să-l vadă.
În această primăvară, Bad Unicorn aduce în România „Păsări Călătoare / Birds of Passage” (Columbia, r: Cristina Gallego, Ciro Guerra), din 15 martie, și „Amanda” (Franța, r: Mikhaël Hers), din 10 mai.
Dan Lupu (The Shape of E)
Pe lângă comunicarea pentru festivaluri ca NexT sau Zilele Filmului German, a promovat producții cum sunt „Aniversarea” (regia: Dan Chișu) sau, mai nou, „Să nu ucizi”, film inspirat de problemele din sistemul sanitar românesc.
Aș începe prin a spune că nu m-aș defini ca fiind PR. Sunt un om care lucrează de niște ani buni în industria de film și, în funcție de evenimentul din a cărui echipă fac parte, mă ocup cu tot felul de lucruri, de la guests (Les Films de Cannes à Bucarest) până la comunicare (Zilele Filmului German), de la manageriat departamentul de grafică și printuri, la TIFF, până la campaniile de promovare și/sau distribuție pentru filmele la care am lucrat sau lucrez („Să nu ucizi”, „Aniversarea”, „Apostolul Bologa”, „The Wanderers” etc.). Mai nou colaborez și pe partea de producție de film („Înăuntru”, „The Sisters Bothers”). Acum, ca să mă întorc la întrebarea ta, partea de PR e cea față de care încă îmi dezbat poziția și, uite, poate acest material vine într-un moment cum nu se poate mai bun.
Pe de o parte e o poziție destul de ingrată pentru că, de multe ori, te afli tampon între niște oameni care au senzația că și ei pot face ce faci tu și nu înțeleg de ce ar trebui să te plătească (cel puțin în primă instanță) și, partea oamenilor pe care trebuie să-i aduci în jocul tău, de cele mai multe ori fără bani, doar cu zâmbete și mult entuziasm.
Partea frumoasă și care încă mă ține în joc e compusă din două jumătăți: oamenii minunați cu care ajung să interacționez (cu mulți dintre cei cu care am lucrat am rămas prieteni și lucrez în continuare) și momentele de creativitate, dezbaterile care nasc idei, unele ce ajung să se întâmple și altele, care rămân doar notițe pe spatele unor carnețele din cauza bugetului sau, alteori, a elanului sau preferințelor celor cu care lucrezi.
Un alt detaliu important mi se pare că e produsul pe care ajungi să îl comunici: una e să anunți că Joaquin Phoenix va filma în România și alta e să faci un material despre creșterea ghioceilor din spatele unui bloc din Calafat, indiferent cât de frumos cresc ei.
Ce m-a învățat concret experiența pe partea asta: că pot să spun același lucru în multe feluri, trebuind doar să sincronizez felul în care spun cu cei care ar putea asculta și că, deși nu pare, e o meserie de echipă. Sunt echipă cu toți oamenii cu care interacționez pentru un proiect.
În acest sezon, The Shape of E promovează filmele „Să nu ucizi” (regia: Gabi Virginia Şarga şi Cătălin Rotaru), din 1 martie în cinematografe, și „Înăuntru” (titlu ]n lucru, regia: Eugen Jebeleanu).
„Cred cu tărie că filmul românesc este unul dintre cele mai puternice brand-uri de țară, știu că mai avem puterea să schimbăm lucruri și percepții și mă bucur ca un copil că, din când în când, putem să facem BREAKING NEWS cu performanțele filmului românesc.” (Cătălin Anchidin / Rollercoaster PR)
Foto: Imagini din filmele „Distanța dintre mine și mine”, „Păsări călătoare” și „Să nu ucizi”.