Andrei Avram, profesorul care predă istorie prin povești: „Încerc să mă îndepărtez de pedagogia clasică în care profesorul știe tot, încerc să învăț împreună cu ei”

- - 3- 366 vizualizari

Cineva spunea că imaginea asupra profesorului de istorie ar fi aceea a unui tonomat de date: ai pus fisa, el îți spune data. Nu, nu știu toate datele, nu este un obiectiv al profesorului de istorie să știe toate datele. Eu încerc să îi învăț să tragă învățăminte din evenimentele istorice și cred că aceasta este o mare provocare în anii 2000. Așa descrie Andrei Avram meseria pe care o practică de aproximativ cinci ani. Este profesor de istorie și a simțit din primul moment că o să facă echipă bună cu elevii. Crede într-o școală mai bună și este convins că alături de copii vor schimba în bine societatea în care trăim. Fiecare oră este o poveste, iar Andrei organizează cu elevii lui cluburi de dezbateri astfel încât să facă ora interactivă și captivantă pentru cei care îl ascultă. 
 
 De ce ați ales să urmați o carieră la catedră? De ce profesor?

Andrei Avram:  Problema șomajului intelectual are o lungă tradiție, inclusiv în perioada interbelică. După absolvirea facultății de istorie, am dorit să evit șomajul intelectual și ușor, ușor m-a prins această meserie și cred că fac o echipă bună cu elevii. Sunt atras de elevi, de inteligența lor, de curiozitatea unora dintre ei și cred că acest lucru m-a convins să rămân profesor. 

Cum a fost primul an la școală, primele ore de istorie?

Andrei Avram:  Primul an a fost destul de dificil, predam în două școli și naveta între școli era extrem de dificilă. Una dintre ele era într-un capăt al Bucureștiului, cealaltă în celălalt capăt al Bucureștiului. Prima oră nu o voi uita niciodată, am avut foarte mari emoții, dar totul a fost bine, mai ales că eram și foarte tânăr, elevii erau destul de mari, în clasa a VIII-a. Pot spune că de multe ori teoria din cărțile de pedagogie diferă foarte mult de practica de la clasă, dar m-am adaptat. Au fost și momente când am crezut că nu sunt potrivit pentru acest lucru, dar am depășit obstacolele din primul an de învățământ. 

Care sunt piedicile pe care le întâmpinați în activitatea de zi cu zi?

Andrei Avram: Nu mă așteptam să fie atât de multe hârtii de completat, atât de multe consilii. Nu am știut cum este sistemul de învățământ și pot să spun că s-a manifestat ca o intrare în realitate pentru că, de multe ori, noi, absolvenții de facultăți, ne facem idei imaginare despre ceea ce înseamnă domeniul în care vom profesa și a durat puțin până m-am adaptat cerințelor realității. 
 

Andrei Avram: Unii mă întreabă de ce facem istorie? M-am întâlnit cu această întrebare de ce facem istorie? Și eu obișnuiesc să le dau acest exemplu: să încerce să își imagineze că ei se trezesc dimineața, se uită în oglindă și nu știu nimic despre trecutul lor și automat nu știu nici cine sunt, nici încotro să se îndrepte, nu știu nimic despre ei. Cam așa este și cu studiul istoriei, nu este numai despre trecut, este și despre identitatea prezentă, dar și puncte de reper în viitor.

Sunt elevii pasionați, intesați de istorie?

Andrei Avram: Este normal ca interesul lor să fie mai mare pentru materii precum matematică sau română. Și noi, adulții, gândim pragmatic și trebuie să avem priorități, însă cei care sunt pasionați de istorie, am observat acest lucru, fac abstracție de presiunile părinților sau presiunile școlii și își fac timp și pentru istorie, cei care sunt pasionați. În schimb, foarte mulți dintre ei consideră că nu este atât de importantă istoria. Unii mă întreabă de ce facem istorie? M-am întâlnit cu această întrebare de ce facem istorie? Și eu obișnuiesc să le dau acest exemplu: să încerce să își imagineze că ei se trezesc dimineața, se uită în oglindă și nu știu nimic despre trecutul lor și automat nu știu nici cine sunt, nici încotro să se îndrepte, nu știu nimic despre ei. Cam așa este și cu studiul istoriei, nu este numai despre trecut, este și despre identitatea prezentă, dar și puncte de reper în viitor. 

 Ce înseamnă să fii istoric în zilele noastre?

Andrei Avram: A trecut de mult timp această paradigmă a istoricului ocupat doar de trecut. Nu. Istoricii se ocupă și de prezent și încearcă să ofere soluții și pentru viitor și elevii care înțeleg acest rol al disciplinei istoriei, cred că sunt atrași de istorie. Acum, pot să spun că procentual elevii mei sunt atrași de ceea ce facem și eu sunt mulțumit de acest lucru, chiar dacă istoria nu este materie de examen. 
 

Cum faceți să fie ora interesantă, să îi atrageți pe elevi și să vină de drag la clasă?

Andrei Avram: Vin cu entuziasm, trebuie să recunosc, nu întotdeauna, nu în fiecare zi, entuziasmul este același, este greu să dai același randament în fiecare zi, dar eu sunt mulțumit dacă câteva ore pe săptămână îmi ies bine și copiii sunt receptivi. Se simte fericirea copiilor, mai ales că sunt clasa a V-a și clasele a VI, a-VII, a-VIII-a, atunci eu pot să spun că mi-am făcut rolul și sunt mulțumit. Cum reușesc? Încerc să mă îndepărtez de rigiditatea clasică, pedagogia clasică că profesorul știe tot, încerc să învăț împreună cu ei, încerc să recunosc când nu știu. Nu am răspuns la toate întrebările, de obicei există această viziune asupra profesorului de istorie. Cineva spunea că imaginea asupra profesorului de istorie ar fi aceea a unui tonomat de date: ai pus fisa, el îți spune data. Nu, nu știu toate datele, nu este un obiectiv al profesorului de istorie să știe toate datele. Eu încerc să îi învăț să tragă învățăminte din evenimentele istorice și cred că aceasta este o mare provocare în anii 2000. Istoricul trebuie să demonstreze relevanța istoriei, să demonstreze că istoria este relevantă pentru prezent și că istoria îi poate forma pe copii ca viitori cetățeni și fără cunoașterea istoriei nu au cum să devină buni cetățeni. 

Sunteți la catedră de aproximativ cinci ani, sunteți un profesor tânăr. Este un avantaj în fața elevilor?

Andrei Avram: Automat când elevii primesc un profesor tânăr sunt entuziasmați. Pe de altă parte, există și o reticență a părinților, trebuie să luăm în calcul și acest factor în relația profesor-elev, de multe ori se ridică semne de întrebare asupra pregătirii profesorului tânăr: ce știe el, când a avut timp să învețe… Provocarea profesorului tânăr este să demonstreze că este bine pregătit, că și-a făcut temele, că a luat examenele la timp. Tinerețea, vârsta nu ar trebui să fie transformată într-un avantaj, nici în dezavantaj. Există oameni foarte bine pregătiți tineri, există oameni foarte bine pregătiți mai în vârstă. Cred că trebuie să umblăm puțin, relativ spun, să umblăm puțin, la acest tip de a gândi: ,,dacă esti tânăr automat esti într-un fel, dacă esti mai în vârstă, automat esti în alt fel.” Nu.  Ține de personalitatea fiecăruia, de nivelul de pregătire al fiecărui profesor și lucrurile nu trebuie interpretate într-o grilă rigidă.  

Cum ar trebuie în opinia dvs profesorul ideal?

Andrei Avram: Tind să cred că idealul profesorului nu se va transforma și nu va fi acela al birocratului. Pentu mine, idealul profesorului, repet, un ideal este acela al profesionistului, al celui care este la zi cu lecturile în domeniul său de specialitate. În cazul istoriei, de exemplu, ar fi acela care poate să spună care sunt ultimele teorii cu privire la o anumită epocă istorică, nu la toate epocile istorice, este imposibil, dar epoca istorică în care este el specializat. Consider că un impediment major în susținerea pasului cu lucrările respective este acela al birocrației, ne transformăm ușor, ușor în birocrați, avem foarte multe acte și sunt convins că acest proces ar putea fi redus pentru că formarea continuă a profesorilor este o lectură continuă indiferent de domeniu. Din păcate, acest proces birocratic ne îndepărtează de rolul nostru, dar sper ca idealul profesorului, indiferent de ce materie predă fiecare, să rămâne acela al dascălului bine informat, al celui care poate să recomande lecturi în domeniul său, al celui care răspunde curiozității elevilor și nu al celui care completează hârtii și care aleargă după credite și așa mai departe. 

Cât de important este salariul pe care îl primește un profesor la început de drum?

Andrei Avram: Salariile contează foarte mult, au crescut foarte mult, s-au dublat față de cum erau la început, atunci când am luat primul salariu de profesor. În ciuda majorării consider că salariile sunt încă mici și sper că se vor rezolva, dar trebuie să conștientizăm că sunt cele mai mari de până acum: nu există un declin al salariilor, ci a existat o ascensiune a acestora. Pot să spun că mă plasez între. Cred că poți face treabă bună și cu salariile în momentul actual, mai ales că salariile cresc odată cu vechimea, sunt colegi cu vechime care au un salariu decent. Este o promisiune pentru că nu este un salariu rigid, cu creșterea în vechime, în grade didactice, sporul de doctorat și așa mai departe, poți ajunge la un salariu prin care poți să ajuți la întreținerea și bunăstarea familiei. Mai avem de lucru.

Vă motivează salariul pe care îl aveți?

Andrei Avram: În niciun caz salariul nu mă motivează sau mă motivează parțial, trebuie și pasiune. Încă nu există în România o  persoană care să spună că s-a făcut profesor pentru bani, nu există această expresia. Mi-am ales meseria de a fi profesor pentru a mă îmbogăți… Nu. Pasiunea a primat, ulterior a venit și măririle salariale. Nu cred că va exista un profesor pasionat care va spune renunț pentru că nu a mai crescut salariu, obiectivele noastre sunt cu totul altele. Salariul este foarte important pentru că contribuie la statutul social al profesorului, stima de sine este foarte importantă. În orice stat civilizat la stima de sine a unui individ, a unui cetățean contribuie și salariul său, banii pe care îi câștigă sunt foarte importanți, sunt foarte relevanți și foarte importanți. 

Andrei Avram: Elevii contribuie din plin la îmbunătățirea școlii românești pentru că sunt tineri care gândesc liber, care își exprimă punctul de vedere și cred că noi trebuie să îi încurajăm

Școala românească mai are vreo șansă? Credeți că ne îndreptăm într-o direcție bună?

Andrei Avram: Eu cred că școala românească se poate schimba în bine, eu văd că se schimbă în bine. Acest progres nu este neapărat meritul profesorilor sau reprezintă o conjugare a meritelor profesorilor cu mentalitatea elevilor. Eu cred că elevii contribuie din plin la îmbunătățirea școlii românești pentru că sunt tineri care gândesc liber, care își exprimă punctul de vedere și cred că noi trebuie să îi încurajăm. Nu sunt adeptul viziunilor care consideră că elevii erau mai buni, școala înainte era mai bună. Dimpotrivă, eu sunt motivat de modul în care gândesc elevii mei, sunt uimit de răspunsurile pe care le dau și sunt bucuros și fericit de curiozitatea lor și de întrebările pe care le pun și de răspunsurile pe care vor să le ofere cu privire la diferite aspecte. Și entuziasmul lor și încrederea în sistemul de învățământ românesc se bazează în mare parte pe ceea ce pot elevii: elevii pot face orele mult mai interesante, elevii pot motiva profesorii, elevii pot obliga, putem spune și așa, profesorul să se pregătească pentru că ei se informează continuu și pun întrebări continuu. 

Dacă ar fi să le dați un sfat tinerilor din România, ce le-ați zice?

Andrei Avram: Eu obișnuiesc să le spun: citiți, citiți, citiți! Învățați, învățați, învățați! Doar așa își pot forma propria viziune asupra lucrurilor, nu trebuie să ne creadă pe noi pe cuvând când le spunem ceva, trebuie să caute, să cerceteze, să întrebe și să se convingă singuri de anumite lucruri pe care aspecte noi le transmitem. 

3 recommended
comments icon 0 comments
366 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

B. F.