Fiona Duțu, educatoare britanică la București

A venit pentru prima dată în România în 1991 ca voluntar, după ce a văzut documentarele realizate în perioada aceea de către presa occidentală, despre condițiile din orfelinatele românești. Fiona Duțu a petrecut trei săptămâni la Cluj unde un grup de britanici a ajutat la renovarea unui orfelinat.

„Cred că aveam 20 sau 21 de ani, abia intrasem la facultatea de psihologie și era pentru prima dată când am venit în estul Europei. Imediat după Revoluția din 1989 au apărut știri în presa britanică despre orfelinatele din România și am vrut să ajut, însă ceea ce am văzut nu era atât de rău pe cât mă așteptam. Am renovat o parte dintr-un orfelinat, am pictat pereții cu personaje din desene animate în încercarea de a crea o atmosferă mai prietenoasă pentru copii. Am revenit și următorul an în România, de data aceasta la Slatina. Aveam impresia că făceam ceva fantastic ajutând copiii, că România are nevoie de noi, voluntarii”, povestește Fiona. Ea spune că a întâlnit în țara noastră oameni foarte buni la suflet, care i-au primit pe ea și pe colegii ei cu brațele deschise și le-au dat din puținul pe care îl aveau.

O britanică emigrează în România

Însă, în timpul celei de a doua vizite, Fiona a aflat că toată munca de renovare pe care o făcuse cu un an în urmă în orfelinatul din Cluj fusese numai pentru zona „de protocol” a clădirii, adică de ochii lumii, iar copiii nu s-au bucurat de condițiile pentru care munciseră voluntarii.

„M-am simțit revoltată și mi-am zis atunci că dacă voi mai avea o a treia șansă să revin în România, atunci vroiam să fiu sigură că voi lucra direct cu copiii, că binele ajunge la ei”, povestește britanica. Fiona a revenit în Marea Britanie, și-a terminat studiile și a început, ca orice tânăr absolvent, să-și caute un loc de muncă, ceea ce s-a dovedit mai greu decât s-a așteptat. Astfel, ea a hotărât să se întoarcă în România. A lucrat timp de trei luni la o maternitate din Petroșani, unde mamele își abandonau nou-născuții.

„Am simțit o tristețe pentru copiii aceia și personalul vroia să facă ceva pentru ei, dar nu aveau pregătirea și nici resursele necesare. Pur și simplu nu puteau face față”, își amintește Fiona.

După Petroșani, a petrecut șase luni la Brașov, unde dimineața lucra într-un orfelinat cu copii de 3-4 ani, iar după-amiezile lucra cu copiii de la un centru.

„Orfelinatul acela cred că a fost cel mai trist mediu pe care l-am văzut, copiii dezvoltaseră tulburări de comportament, aveau acea mișcare în scaun specifică oamenilor cu probleme mintale și unii dădeau cu capul de spătar… Nu știu dacă era ceva genetic sau erau deprinderi pe care le-au dobândit din cauza mediului în care au crescut”.

În timpul șederii la Brașov, Fiona l-a cunoscut și pe viitorul ei soț, care lucra în domeniul sanitar. În 1994 cei doi s-au căsătorit și fiindcă nu erau posibilități în Brașov au hotărât să plece să lucreze în Anglia. Fiona a știu după experiența din România că vrea să se specializeze pe pedagogie, motiv pentru care s-a înscris din nou la facultate, la Southbank University, unde a studiat educația și pedagogia și s-a specilizat pe domeniul preșcolar. „În România am descoperit că educația înseamnă totul în viața unui om”, a spus ea. Cei doi au rămas în Anglia șapte ani, timp în care au avut o fetiță pe care au numit-o Ioana. Fiona a lucrat în învățământul primar și după ce a adus-o pe lume pe fetița ei, și-a dat seama că programul pe care îl avea era supraaglomerat. A zis că trebuie să fie și altceva pe lângă muncă și casă și în loc să plece în America sau în altă țară, cei doi părinți au decis că va fi mai bine pentru fata lor să cunoască țara tatălui său și să aibă contact cu familia din România. „Când ne-am întors am zis că vom sta doi ani, dar doi ani s-au transformat în trei, în patru, în 10”, își aduce aminte Fiona. În primii șapte ani, ea a predat la International British School of Bucharest (IBSB) unde spune că a întâlnit un mediu mai bun decât cel din școlile britanice. În primul rând nu preda la 30 de copii într-o clasă, ci la 15, și avea un asistent didactic. Așa a debutat ca profesor și a ajuns directoarea școlii primare.

Valentina Secară

Negațiile nu trebuie folosite în educarea copiilor

În timpul cât a lucrat la International British School of Bucharest (IBSB) a cunoscut-o pe Valentina Secară, mama unui băiețel care învăța la clasa ei. Valentina este căsătorită cu un britanic și a vrut ca fiul ei să aibă parte de o altfel de educație decât se găsește în sistemul de stat din România, motiv pentru care l-a și înscris la această școală. După doi ani a văzut efectele pe care educația pe care o primea de la Fiona le-a avut asupra lui. „În sistemele din occident, copiii învață noțiuni pe care le pot aplica în viața de zi cu zi, educația este centrată pe practică și îi învață pe copii să fie independenți, să aibă o voce, o opinie și opțiuni de unde să aleagă. Asta a învățat și fiul meu”, spune Valentina, care a decis să deschidă o grădiniță – Acorns – după modelul britanic, unde copiii să aibă parte de o formă nouă de învățământ.

Ea a explicat mai departe că un lucru esențial este ca un copil să nu fie educat prin negare, interzicere, restrângere și amenințări de genul „te îmbolnăvești dacă atingi aia sau ești un copil rău și neascultător”. „Trebuie să le oferi copiilor opțiuni, să îi ghidezi spre o alegere bună. Este vorba de ceea ce noi numim educația pozitivă, nu negativă, care dezvoltă stima de sine. Este important ca educatorii să nu folosească negații fiindcă acestea înfrânează individul din dezvoltare”, a explicat Valentina. În ceea ce privește sistemul de stat, ea spune că schimbările ar trebui să vină de la școli, fiindcă oamenii care lucrează direct cu elevii văd și știu de nevoile din instituția respectivă. Pe scurt, descentralizarea este soluția.

În 2006, Fiona a acceptat un post de „head teacher” la Acorns, unde a rămas până acum. Nu intenționează să plece din România, aici și-a făcut casa și aici și-a crescut copiii. „Fata mea vrea să plece la studii în străinătate, dar eu simt că se va întoarce aici”, este de părere mama educatoare. Întrebată ce a învățat în toți acești ani, lucrând cu copii, ea a răspuns: „Este foarte important să lucrezi cu pasiune și să iubești ceea ce faci. Pot spune, uitându-mă în urmă, că întotdeauna am iubit munca pe care am făcut-o și am iubit copiii”.

Citat: „M-am simțit revoltată și mi-am zis atunci că dacă voi mai avea o a treia șansă să revin în România, atunci vroiam să fiu sigură că voi lucra direct cu copiii„, Fiona Duțu, educatoare.