Italienii sunt înnebuniţi după o româncă pe care o vor în naţionala lor de fotbal

- - 11- 157 vizualizari

E deja o vedetă în fotbalul feminin italian. E legitimată la Brescia Calcio, campioana Italiei, echipă cu care a jucat în această toamnă în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume, UEFA Champions League, varianta feminină, fireşte! Acum câteva săptămâni, în timp ce pregăteam meciul Brescia – Lyon, din 16-imile UEFA Women’s Champions League, transmis de Eurosport, am decoperit în lotul italiencelor o fată cu nume „ciudat”: Camelia Ceasar!

Simt că ceva nu e „în regulă”! Caut, caut, caut şi descopăr, surprins, că tânăra s-a născut în România! Prin metode „specifice” dau de ea, iar tânăra portăriţă, despre care italienii spun că e „un grande talento”, mă contactează. Îi spun cine sunt, ce vreau, iar ea, Camelia, posesoare al unui bun-simţ ieşit din comun, acceptă să stea de vorbă cu un jurnalist bătrân, mânată, probabil, şi de curiozitatea specifică vârstei.

Am vrut iniţial să scriu povestea ei, dar până la urmă am decis să public dialogul aşa cum a decurs el. Vorbeşte perfect româneşte, cu un uşor accent italian, dar şi cu unul moldovenesc. Bacăul este până la urmă oraşul ei natal! Sezonul trecut, când Brescia a câştigat primul titlu din istorie, Camelia n-a stat cu mâinile-n sân! A stat în poartă, jumătate de sezon. A apărat în 14 partide şi nu a încasat decât 6 goluri!

camelia 6

(Camelia, centru)

Mai spun doar atât: italienii sunt înnebuniţi după ea şi o vor în naţionala lor. Corrado Corradino, coordonatorul naţionalelor de fotbal-feminin ale Italiei, a convocat-o pe Camelia la Under 17 încă de acum doi ani, când românca nu avea decât 14!

Nu s-a dus însă. Încă! 

Ca portar, ori esti erou, ori esti un prost!

Camelia, cum ai ajuns în Italia?

Aveam cinci ani şi jumătate. Tata lucrase o vreme în Israel, apoi şi-a găsit de lucru în Italia, la Torino. După scurt timp, eu şi mama l-am urmat. Am început grădiniţa, apoi m-am înscris la şcoală.

Eşti singură la părinţi?

Mai am un frate, Dario, născut aici, în Italia. Nu îi place fotbalul, dacă asta voiaţi să mă întrebaţi!

Cum ai ajuns la fotbal?

Aveam nouă ani şi jucam într-o echipă cu verişorii mei. La început am fost mijlocaş. Până când, într-o zi, portarul şi-a rupt mâna. Am intrat eu, deşi nu mai apărasem niciodată! Am mers apoi la echipa de fete. La 14 ani jucam cu Torino în Serie A!

Dar la Brescia?

Cei de la Brescia m-au văzut, m-au plăcut şi m-au contactat. De fapt, pe părinţii mei. Mama s-a împotrivit. Nu dorea să mă ştie departe de casă. Tata a fost însă cel care a convins-o să semneze pentru transferul meu. S-au gândit la viitorul meu, ţinând cont şi de dorinţa mea de a juca fotbal.

Ce înseamnă să fii portar?

Îţi trebuie personalitate, îţi trebuie curaj, îţi trebuie noroc! E un rol dificil. Ca portar, ori eşti erou, ori eşti un prost! Nu există însă satisfacţie mai mare ca atunci când te arunci şi scoţi o minge şi apoi asculţi reacţia celor din jurul tău.

camelia 4

Parintii mei nu au renuntat la cetatenia romana

În România ai mai fost de când ai plecat?

Vin aproape în fiecare vară, pentru câteva săptămâni. Avem rude în Bacău şi în împrejurimi. E greu însă să-mi fac o părere despre România în puţinul timp petrecut acolo. Dar, România e ţara mea şi e normal să o vizitez.

 Cum e la Brescia?

Mă simt bine. M-am integrat rapid în grup, iar asta m-a ajutat enorm. Cred că, dacă nu m-aş fi simţit bine, în vară mă întorceam acasă.

Păi, aşa, după un an?

Da, la Brescia contractul se face doar pentru un an. Oamenii nu vor să ţină jucătoarele cu forţa. La Torino aveam contract până când aş fi împlinit 25 de ani!

Şi cum ai săpat?

Nefiind cetăţean italian, nu au avut ce să îmi facă.

E acelaşi motiv pentru care nu joci la naţionala sub 17 ani a Italiei, acolo unde eşti dorită?

Da! Părinţii mei nu au renunţat la cetăţenia română. Şi nici nu vor renunţa. La un moment dat se vor întoarce acasă, în România. Eu am doar 16 ani. Tata mi-a zis că la 18 ani voi fi destul de matură ca să-mi hotărăsc singură viitorul. Mai am până atunci.

Noi eram 11 pe teren, iar ele 28

camelia 3

 Poate vei juca pentru România!

Se poate orice! Cum e fotbalul feminin în România?

În faza de pionierat, dar sunt sigur că după interviul ăsta te va căuta cineva de la FRF! Cum e fotbalul în Italia?

E în creştere. Nu poţi să trăieşti însă din fotbal, trebuie să mergi şi la serviciu. La noi, la Brescia, cele mai multe fete lucrează. De aici şi diferenţa dintre noi şi Lyon. Lyon e o echipă profesionistă. Fetele de acolo doar asta fac. Mă uitam la ele ce muşchi au, cum joacă, cum aleargă. Noi eram 11 pe teren, iar ele parcă erau 28!

Ce clasă eşti?

Sunt clasa a XI-a, la un liceu uman, aici în Brescia. Merg în fiecare zi la şcoală, iar după amiaza la antrenamente.

Cum merge şcoala?

Bine, mulţumesc. Doar la matematică am câteodată probleme! Profesorii nu ţin cont că eşti sportivă, netratează pe toţi în mod egal.

Sunt indragostita de Neuer!

Unde locuieşti?

Într-un apartament, alături de alte două colege, Chiara Marchitelli, portarul titular al Bresciei şi al echipei naţionale mari a Italiei, şi Stefania Tarenzi. Ele sunt majore, eu sunt în grija lor!

Cine e idolul tău?

Sunt îndrăgostită de Manuel Neuer! De fapt, de jocul său, de stilul său. E un portar complet.

Gigi Buffon?

Nu îmi place! Ştiţi cine mi-a mai lăsat o impresie foarte bună? Guillermo Ochoa, portarul Mexicului. A făcut un Mondial extraordinar.

Îmi spuneai că ai şi impresar!

Da, îl cheamă Edoardo Brunetti. Nu e doar al meu. Edoardo se ocupă de imaginea mea, de a celorlalte fete. Să ştiţi însă că tot ce face, face voluntar. E un om cu inimă mare, aşa cum sunt mulţi în jurul echipei noastre.

Umila si modesta

Ai avut vreun moment în care ai vrut să renunţi la fotbal?

Atunci când tata mă certa după meciuri, deşi eu eram convinsă că apărasem bine. Cei mai mulţi copii sunt lăudaţi de părinţii lor. Tatăl meu nu m-a lăudat niciodată, nu mi-a zis nicodată “bravo”. Îmi critica şi cea mai mică greşeală. La început n-am înţeles atitudinea lui. Încet, încet, mi-am dat seama însă că o făcea pentru binele meu. Tata m-a învăţat să fiu umilă, modestă, să nu mă mulţumesc cu puţin. Mi-a explicat că laudele nu duc nicăieri. Fără el n-aş fi ajuns aici.

Când mergi acasă, la Torino?

La câteva săptămâni, în vacanţă. De fiecare dată mă despart cu greu de ai mei. Fratele meu, Dario e cel mai trist când plec. Mai vin şi ei la meciurile noastre.

Ce faci în timpul liber?

Citesc. Îmi plac cărţile din care ai ceva de învăţat. Îmi place Nicholas Sparks. Mă uit şi la filme. La ultimul vizionat, „The Impossible”, am şi plâns!

Unde vrei să ajungi cu fotbalul?

Îmi doresc să ajung la o echipă mare şi să trăiesc din fotbal.

Citat:  „Tata m-a învăţat să fiu umilă, modestă, să nu mă mulţumesc cu puţin. Mi-a explicat că laudele nu duc nicăieri. Fără el n-aş fi ajuns aici”, Camelia Caesar, fotbalistă.

11 recommended
comments icon 1 comment
157 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Adi Dobre