Jurnalistul român care a ajuns în Anglia în pandemie și acum vrea să revină acasă: „Mi-am dat demisia și n-am privit în spate!”

- - 1

de Ionuț Axinescu

 

Cosmin Crăciun scrie despre sport de peste 11 ani, cu toate că jurnalist cu „acte în regulă” nu este decât din mai 2020. Acum lucrează pentru o publicație de profil din România, cu toate că la începutul anului 2020 s-a mutat în Anglia, în plină pandemie de coronavirus.

„Am plecat din rațiuni personale, nu în scop profesional. Eram destul de convins că voi găsi ceva de lucru aici, în baza experienței de corporatist pe care o aveam. N-a fost chiar așa”, spune Cosmin, care plănuiește să revină în țară în primăvara aceasta.

Știu că ai ajuns în Anglia exact când în Europa pandemia lua amploare și se pregăteau lockdown-urile. Cum a fost impactul cu Anglia, în aceste condiții?
Da, planul fusese deja făcut și n-am vrut să dau înapoi, indiferent de amploarea riscului asumat. Am plecat în Anglia pentru că am prioritizat viitorul meu ca om și liniștea sufletească, nu neapărat viitorul profesional. Mulți mi-au zis să mă gândesc bine dacă asta e calea, la 27 de ani și în contextul respectiv. Dar mi-am zis că o să mă descurc, mi-am dat demisia de la corporație și n-am mai privit în spate.

Am ajuns aici fix când începeau să se închidă granițele. Dacă îmi amintesc bine, la doar două zile după ce am aterizat, s-au suspendat zborurile către și dinspre România. Sunt într-un orășel destul de mic, Halifax, deci oportunitățile nu sunt aceleași ca în Londra, de exemplu. Nici măcar din punct de vedere al locurilor de muncă necalificate. Însă asta a fost, poate, cea mai mare binecuvântare pentru mine. Pentru că m-a ajutat să o apuc pe un drum nou, pe care nu mă vedeam luând-o în urmă cu doi ani, să zicem. Și m-a ajutat să-mi dau seama că și în cele mai dificile condiții, când presiunea financiară e mare, mă pot descurca.

Zi-mi trei diferențe importante pe care le-ai simțit în Anglia, comparativ cu România.
Am simțit liniștea, în primul rând. Trecerea de la viața în București, unde am stat timp de opt ani înainte de a ajunge aici, la cea din Halifax a fost una fantastică. Aer curat, trafic puțin și case în loc de blocuri. O a doua diferență ar fi atitudinea oamenilor. Și mă refer aici la oameni precum vânzătorii din magazine, de exemplu, care sunt tot timpul amabili și politicoși. Nu știu dacă e de fațadă, dar e ceva plăcut și util în viața de zi cu zi.

Iar a treia diferență cred că ar putea fi reprezentată de vreme, care pentru mine a fost o binecuvântare. Nu îmi place căldura, iar în vară cele mai grele zile au fost vreo două-trei în care temperatura a ajuns la 30 de grade. Ploaia a fost mai mult un mit, de abia în toamnă a început să plouă mai mult.

Cum ai ajuns să fii jurnalist sportiv și cum ai descrie, în câteva fraze, presa de profil din România, comparativ cu cea din Anglia?
Am ajuns să fiu jurnalist sportiv cumva fără să am asta în plan. Îmi căutam job aici, în Anglia, și s-a ivit o oportunitate să scriu pentru un site din România. Am ajuns de la part time la full time și m-am obișnuit cu activitatea. A trebuit să fac monitorizare TV așa cum am putut, cu acces destul de limitat la canalele din România, dar m-am descurcat. Am avut și am, în schimb, avantajul fusului orar. E o binecuvântare să termini la orele 23 o tură care, altfel, ar ține până la unu noaptea, să zicem.

Cât despre diferențe, cred că cea mai mare constă în faptul că publicul român e atras într-o proporție mai mare decât cel din Marea Britanie de știrile tip Twitter. Adică titlu și cam atât. Sigur că și aici există înclinația aceasta a oamenilor de a citi puțin, de a nu aprofunda un subiect, dar impresia e că știrile din presa engleză sunt mai puține și mai detaliate. În România, dacă declară vreo persoană publică ceva la televizor, există tendința de a se face trei materiale pe baza declarațiilor respective. Asta ar fi o diferență, pare că se speculează mai puțin tendința publicului de a pune mare preț pe titluri și chestiuni superficiale. În rest, cred că există foarte multe asemănări.

Ce ai schimba în presa de sport din România, dacă ai avea o „baghetă magică”? Ce ai lua, de exemplu, din presa sportivă din Marea Britanie și ai adăuga în cea românească?
Mi-ar plăcea să nu mai văd în presa sportivă din România știri făcute din disperare. Știu că nevoia de trafic e mare, înțeleg cum funcționează mecanismul, dar cred că pentru toate ar trebui să existe o limită. Cam asta aș face, aș impune cumva o limită atunci când vine vorba despre disponibilitatea de a face orice în numele traficului.

Mi se pare că miroase a disperare atunci când pui pe un site, teoretic serios, un articol care are ca sursa un tweet emis de un cont anonim. În Anglia, nu am sesizat să se întâmple așa ceva. Oamenii din presă vor spune că publicul e atras de niște lucruri, iar presa oferă acele lucruri. Numai că, în opinia mea, ar trebui să existe și o responsabilitate a noastră, a jurnaliștilor, față de ce oferim oamenilor și față de meseria pe care o practicăm.

Povestește-mi puțin despre experiența în Anglia. Cum a fost, ca român care nu mai trăise în afara țării, adaptarea? Zi-mi trei lucruri care ți-au plăcut și trei care nu.
Adaptarea a fost ușoară, în condițiile pandemiei. Poate era mai greu dacă trebuia să merg la un loc de muncă nou, cu un colectiv format exclusiv din oameni de alte naționalități. Dar așa, am avut ocazia să interacționez doar cu latura mai puțin plictisitoare și monotonă a societății. Interacțiunile sociale s-au rezumat la dialoguri cu vecinii, cu oamenii care veneau să ne ajute cu diverse reparații prin casă, ori cu vânzătorii din magazine.

A ajutat enorm providențiala politețe britanică, nu m-am simțit niciodată privit ciudat sau cu suspiciune. Politețea asta a fost un lucru care mi-a plăcut. Mi-au mai plăcut calmul din trafic și aerul curat. Yorkshire e o zonă senzațională. Nu au fost foarte multe lucruri care nu mi-au plăcut, dar aș menționa ca un mare minus lipsa prietenilor și a familiei. Mai ales în condițiile în care nu poți lega noi conexiuni, e dificil să fii departe de toată lumea. Ar fi nedrept să menționez lipsa locurilor de muncă la capitolul neplăcerilor, având în vedere contextul.

După această experiență, știu că te-ai decis să te întorci în România. Cum și de ce ai luat decizia asta?
Am decis să revin în România împreună cu viitoarea mea soție. Deși ea are loc de muncă aici, ba chiar unul bun, am decis să ne întoarcem pentru că situația mea nu dădea semne de îmbunătățire pe termen lung. Economia o va lua cu greu din loc, iar oportunitățile din România sunt, în acest moment, mai bune pentru mine.

Pe lângă problema banilor, a fost și cea a familiei și a prietenilor. Amândoi ne-am dat seama că avem nevoie să fim alături de celelalte persoane care ne sunt dragi. Pandemia ne-a făcut să conștientizăm că trebuie să profităm de momentele în care putem fi alături de părinți, de oamenii pe care îi iubim. Oricum, nu excludem varianta să ne întoarcem, dacă situația va fi mai agreabilă, la un moment dat din viitor.

Dacă ai putea face un interviu cu orice personalitate de sport, care ar fi aceea și de ce? Ce ai întreba-o?
Mi-ar plăcea să stau de vorbă cu Jamie Vardy, atacantul lui Leicester City. Pasionații de fotbal îi știu povestea. El a jucat pentru echipa din Halifax timp de un sezon, când se afla chiar la începutul ascensiunii sale în fotbal. Nu aș vrea să îl întreb foarte multe despre fotbal, ci l-aș întreba despre cum a fost experiența sa în acest oraș și să o compar cu a mea.

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionut Axinescu