Anca de la fundație, omul care aduce un zâmbet pe buze bătrânilor singuri din România

O mână de oameni, conduși de un om – Anca Iosub -, face sub patronajul Fundației Principesa Margareta a României ceea ce mulți dintre noi au uitat: nu-i lasă singuri pe cei bătrâni.

Anca are un zâmbet luminos care umple de căldură orice cameră, dar mai ales saloanele căminului pentru bătrâni “Sf. Dimitrie” din București. Împreună cu voluntarii pe care îi coordonează, Anca reușește mereu să anime locul acela încremenit între “viața e amărăciune, mamă” și “prea mulți ani”.

Anca Iosub este coordonatoarea voluntarilor din cadrul programului “Niciodată singur – voluntari aproape de vârstnici” al Fundației Principesa Margareta a României de patru ani. Recent, programul a devenit o asociație independentă condusă de voluntari, având ca parteneri FPMR și Asociația Les Petits Freres des Pauvres din Franța. În cei șapte ani de când există “Niciodată singur”, voluntarii au sărit în ajutorul a sute de bătrâni singuri, la domiciliu sau instituționalizați, din București, Ploiești, Constanța, Brăila și Ilfov.

Beneficiarii merg în excursii, participă la cine festive, primesc ocazional cadouri, sunt ajutați cu vizitele la medic sau rețetele de la farmacii, cu cumpărăturile, dar poate cel mai important ajutor e o vorbă bună. Cei mai mulți nu mai au rude apropiate sau, mai rău, sunt abandonați. Dar își găsesc, printre voluntarii programului, o “nepoată”, un prieten, o companie pentru un spectacol de operă sau piesă de teatru sau măcar o pereche de urechi care să asculte povești din vremuri mai bune.

Anca de la fundaţie

Anca de la fundație, cum o cunoaște toată lumea, știe problemele fiecăruia: cui îi trebuie ochelari, cine are nevoie de baston, are un compliment pentru oricine și e atentă la capriciile oricărui bătrân.

Nu e treabă ușoară să fii voluntar pentru vârstnicii singuri. “Voluntarii nu sunt o specie aparte. Sunt oameni normali, mame de copii, soții, iubite, copii sau prieteni care însă, pe lângă latura lor profesională sau familială, reprezintă semințele unei comunități care are grijă de vârstnicii ei. Cu plăcere observ că voluntarii care decid să se implice în beneficiul vârstnicilor sunt relativ statornici. Asta poate și pentru că este un domeniu mai greu de abordat, iar fără o motivație puternică – personală sau socială – nu e o alegere la îndemână”, explică Anca.

Cei mai mulți voluntari sunt femei care înțeleg că vârstnicii singuri merită o șansă la o viață demnă și alinarea unei vorbe bune. Sunt și multe femei care ies la pensie și care își folosesc noul timp liber în beneficiul bătrânilor. “Acest profil este dictat probabil de motivația lor puternică, dar și de empatia ce le caracterizează mai mult pe femei de cât pe bărbați. Ei aleg activitatea cu vârstnicii fie pentru că au avut în familie bătrâni pe care i-au îngrijit sau poate din contră, nu au reușit să le fie alături, în memoria bunicilor și părinților pe care nu îi mai au aproape. Unii dintre ei aleg această categorie de persoane tocmai pentru că observă nevoia de implicare, observă faptul că bătrânii sunt ignorați și luptă din punct de vedere comunitar și social pentru demnitatea lor”, spune Anca.

Munca alături de bătrânii singuri nu a fost o alegere pentru Anca, dar după ce a ajuns în poziția de coordonatoare a voluntarilor la “Niciodată singur” a ales să rămână cât mai mult. De profesie traducătoare, cu experiență de voluntar pentru copii din familii defavorizate și pentru vârstnici din Franța, Anca a preluat jobul fără studii în asistență socială sau psihologie, Și poate că ăsta a fost un lucru bun, cum zice și ea.

“Realitatea este de cele mai multe ori diferită de proiecțiile pe care ți le faci când vrei să schimbi lumea, să mobilizezi zeci de oameni printr-un singur îndemn sau să transformi decenii de suferință printr-o singură vorbă bună. Realitatea este că fără adaptare, fără disponibilitatea de a te opri să asculți înainte de a acționa, fără stabilirea unor obiective mai mici, dar la fel de importante …a face bine cuiva este mult mai greu decât pare”.

Voluntarii

În patru ani de coordonare a programului, Anca a lucrat cu peste 700 de voluntari, mulți dintre ei statornici, dar și oameni care au fost copleșiți de interacțiunea cu un bătrân abandonat și au renunțat. Mai ales în cazul vârstnicilor instituționalizați, straturile de tristețe și resemnare pe care trebuie să le dai la o parte până să ajungi la puținele fărâme de poftă de viață rămase sunt destul de multe.

“Motivația mea consider că vine din convingerea dreptului la o viață demnă indiferent de vârstă, dar și dintr-un sentiment de compensație – mă bucur să văd că programele pentru copii și tineri atrag atenție și o mai mare mobilizare,, dar consider de datoria mea să ofer sprijin și atenție acolo unde mai este încă multă nevoie – în direcția vârstnicilor. Îmi doresc ca discuțiile despre vârstnici să nu mai fie un tabu în societatea din România, iar vârstnicii să iasă din anonimat și să devină vizibili și valoroși în comunitate”, spune Anca.

Bătrânețea nu este ușoară sau mereu frumoasă, iar beneficiarii sunt uneori dificili. “Reticența lor uneori, temerile și fricile cauzate de slăbiciunea lor fizică și psihică sau atitudinea dură alteori pot face dificilă interacțiunea inițială. Însă de cele mai multe ori ele nu trebuie să devină piedici atâta timp cât există respect reciproc și un pic de bunăvoință. Vârstnicii sunt variantele noastre viitoare. Capriciile, temerile, preferințele, ‘mofturile’ pe care fiecare dintre noi le are la tinerețe sau maturitate se păstrează odată cu vârstă și poate chiar se intensifică odată cu boală și izolarea cu care bătrânețea ‘vine la pachet’. În plus, fiecare om este un destin întreg, iar a ajuta un vârstnic, atât cât îți permite sau îți este posibil, nu trebuie să depindă de o judecată a vieții anterioare”, adaugă Anca.

Bătrânii

Sunt mulți bătrâni care i-au rămas la inimă, în special cei și-au păstrat bunăvoința de a împărtăși cu cei mai tineri sfaturi sau experiențe. Una dintre amintirile deosebite ale Ancăi este cea a unui cuplu căsătorit timp de 74 de ani, soț și soție care au murit la distanță de trei zile unul de altul, pentru că viața lor a însemnat traiul împreună cu respect și umor chiar și la 90 de ani. O altă prietenă a Ancăi este o doamnă de 93 de ani care debordează de optimism și drag de tineri, care a iubit drumețiile montane și mersul pe jos și oferă motivație și încurajare fiecărui tânăr cu care interacționează.

Cele mai mari bucurii pentru Anca sunt relațiile strânse dintre beneficiari și voluntari, cele care trec de contracte și obligații și devin relații de familie. Supărările ei vin când boala unui vârstnic se degradează atât de mult încât sprijinul programului nu mai este relevant și fundația decide că trebuie să renunțe la beneficiar. Iar frustrarea cea mai mare e că opinia publică se lasă greu convinsă de importanța asigurării unui trai demn fiecărui vârstnic din România.

Cel mai recent proiect în cadrul programului este Telefonul Vârstnicului care a venit din nevoia de a ajunge mai rapid la vârstnicii din întreaga țară, vârstnici puțin informați, izolați, care au nevoie de o îndrumare sau de o persoană care să îi asculte. Prin linia telefonică gratuită 0800.460.001 pusă la dispoziție, vârstnicii sau familiile lor își pot spune grijile, întrebările sau tristețile în siguranță, știind că o voce caldă la celălalt capăt al firului va încerca să îi ajute cu un sfat sau le va alina povară ascultându-i.

Telefonul Vârstnicului este și modalitatea Fundației Principesa Margareta a României și a Fundației Vodafone României de a aduce tehnologia în beneficiul unei categorii destul de izolate social și informațional. Cu ajutorul operatorilor și al voluntarilor implicați în proiect, apelanții vor putea primi informații și sfaturi la problemele lor, vor putea lega relații de prietenie pentru a uita de singurătate pentru câteva minute, vor putea sesiza abuzuri și vor putea să afle posibilități de implicare în comunitatea în care locuiesc.

Numărul mare de apeluri de la lansare arată că bătrânii au nevoie de cineva care să îi asculte, au nevoie de o vorbă bună și de un sfat, iar operatorii sunt pregătiți să le ofere acest lucru.

“Înainte sau concomitent cu sprijinirea vârstnicilor este nevoie de o schimbare de mentalitate atât în rândul bătrânilor, cât și al comunităților în întregimea lor. Atrăgând atenția asupra problemelor bătrânilor, care pe cât de incomode sunt, pe atât de reale și dureroase se resimt, îi vom scăpa pe vârstnici de rușinea de a-și recunoaște slăbiciunile și singurătatea și vom face publicul larg mai conștient de lumea în care trăiesc, pentru ca astfel, împreună, să schimbăm profund în bine lumea în care trăim în fiecare zi”, încheie Anca de la fundație.