Când Miru (Foto – Mircea Restea) te cheamă la ea la birou, te invită de fapt la ea acasă. O camera înaltă, spațioasă, cu o canapea, un fotoliu, o măsuță, un corp de bibliotecă din care se remarcă încă de la intrare impunătorul dicționar Oxford. Pe măsuță Miru are mereu fructe și ceai și, uneori, niște mușchiuleț afumat făcut de mama ei, tăiat subțire. Dar asta doar iarna, pentru că doar atunci e vremea lui.

E camera în care ea îi așteaptă pe cei care doresc să urmeze programul de consiliere pentru donatori. E ceva nou pentru România și chiar și pentru Miru care a avut până acum trei clienți. Cum i-a venit ideea? Cineva i-a trimis un e-mail că ar vrea să ajute într-un caz pe care Miru îl susținea, dar nu știa cum. Era un e-mail de două rânduri căruia ea i-a răspuns cu un plan, planul programului de consiliere. I-a explicat doamnei că are două metode la dispoziție. Unu, ea îi poate oferi toate informațiile, unde să doneze, pe cine să sune sau doi, se pot întâlni pentru a o ajuta să afle singură ce ar putea face, cum, cât și pe ce perioadă, adică să fie un donator cu impact. Doamna a ales a doua variantă și a devenit prima clientă.

Miru este de fapt Mirela Oprea, secretar general al ChildPact și senior manager la World Vision, divizia Orientul Mijlociu și Europa de Est; ambele sunt ONG-uri care își dedică întreaga activitate copiilor. A terminat psihologia la Cluj; are un master în politici de integrare în UE și un doctorat în dezvoltare internațională de la Universitatea din Bologna. E din Sibiu, e înaltă, zâmbește suficient de mult încât să te facă să te simți în largul tău și are ochii de o culoare greu de descifrat. Unii spun ca sunt albaștrii, alții gri. Ea spune că sunt verzi.

Programul de consiliere presupune șase ședințe de câte o oră. Miru nu câștigă niciun ban din toată treaba asta. Cere în schimb celor care îi trec pragul ca după fiecare ședință să doneze oricât vor ei către una dintre cele trei cauze pe care ea le susține. E o relație care merge pe încredere pentru că Miru nu întreabă cât ai donat și nici nu verifică dacă ai donat. Pe fișa de prezentare pe care ți-o trimite înainte de prima ședință găsești programul și cele trei cauze prezentate pe scurt plus link-ul către fiecare. Pentru Miru e important ca tu să știi exact pentru ce donezi și să cunoști mai bine organizațiile respective.

Foto – Arhiva personală

Ședința 1 – Eu ca donator/om de bine

Sunt la prima ședință cu Miru. Mă ajută să descopăr ce cred despre mine ca donator, care sunt valorile care te ghidează și cum se leagă ele de cauzele în care aș vrea să mă implic.

Ea e implicată social de când era adolescentă. Îi e ușor să vorbească despre ce o definește ca donator: rațiune, sustenabilitate, impact, comunitate. Să le luăm pe rând. “Nu dau niciodată bani sub impulsul emoției. Fac tot felul de calculi și scenarii“, spune hotărâtă șefa World Vision. Apoi, se gândește la sustenabilitate: “OK, îi dau bani să treacă de iarna asta, dar va mai veni o iarnă. Cum fac ca iarna viitoare să fie suficient de puternic să se descurce singur?” Un alt lucru pe care Miru pune preț este impactul. Crede că orice donator poate să facă foarte mult bine după cum poate să facă și rău. De exemplu, cel căruia îi donezi ajunge să se bazeze prea mult pe tine ca donator. Știe sau speră că tu vei exista mereu și atunci va face mai puține eforturi să iasă din situația în care e. La fel de importantă precum sustenabilitatea și impactul este și ideea de comunitate. “Îmi place când în povestea mea vin și alții. Cred în lucrurile pe care le facem împreună. Am prieteni datorită cauzelor în care m-am implicat”, îmi explică consiliera.

Ședința 2 – Misiunea mea

A doua ședință cu Miru este despre valorile în care cred. De ce să donez, de ce vreau să donez, de ce voi dona, de ce voi merge dincolo de efortul financiar?

Miru a început să facă voluntariat din anul doi de facultate. A început cu telefonul albastru de la World Vision; era o linie de consiliere pentru copii și tineri. După doi ani a devenit coordonatorul voluntarilor. Atunci a făcut și prima strategie. “M-am simțit total depășită de situație. La vremea aceea eu nici nu știam să folosesc un calculator și ei voiau o strategie de la mine”, își amintește coordonatoarea. Tot atunci șefa ei a întrebat-o care speră să fie contribuția ei la World Vision. I-a răspuns plină de entuziasm că își dorește să fie atât de bună încât să fie de neînlocuit. I s-a răspuns că din fericire sau nu oricine e de înlocuit, dar că entuziasmul său e de apreciat, la fel și strategia pe care o făcuse iar pentru Miru calea începea să se întrevadă.

După facultate, ea a plecat în străinătate pentru master și doctorat. A revenit la World Vision în 2007, iar din 2011 a început să construiască ChildPact, o rețea de ONG-uri din zece țări care se luptă să îmbunătățească legislația în domeniul protecției copilului. World Vision dezvoltă programe prin care copiii săraci din zonele rurale să aibă acces la educație. În același timp, ChildPact militează să schimbe cadrul legal pentru a nu mai exista situațiile în care copiii sunt supuşi abandonului şcolar. Miru se implică în ambele pentru că doar așa crede că vor exista rezultate. Asta a fost și asta este strategia ei.

Ședințele 3 și 4 – Vizitele

Ieșim din biroul primitor unde Miru își primește de obicei donatorii. Următoarele două întâlniri sunt de fapt vizite la organizații care se implică în tipul de cauze pe care tu ca donator vrei să le susții.

Faptul că Miru a ajuns voluntar la World Vision și s-a implicat în programe dedicate copiilor nu e chiar așa o întâmplare. Miru a crescut la Sibiu, într-un cartier cu nume poetic, cum îi place să spună, Valea Aurie. Era un cartier de blocuri ridicat în anii ’80 pentru muncitorii socialismului multilateral dezvoltat. Imediat după revoluție au venit la ea în cartier un grup de douăzeci de tineri belgieni care făceau animație cu copiii. Programul lor de reintegrare prin animație era dedicat copiilor din orfelinate, însă au decis să îl aplice și în cartierul de la periferia Sibiului. Au stat două săptămâni, timp în care Miru, elevă în clasa a VIII-a și vorbitoare de limba franceză din clasa a VI-a, îi ajuta cu partea de comunicare. Ca ea mai erau alți aproape douăzeci de adolescenți din cartier. Când a venit momentul plecării belgienilor, au fost toți foarte triști. Au decis să continue singuri programul. I-au anunțat pe belgieni și aceștia le-au lăsat lor cele două cutii metalice pline cu materiale. „Era fabulos. Aveau hârtie colorată. Noi nu mai văzuserăm așa ceva până atunci”, își amintește Miru.

Belgienii i-au susținut de la distanță, i-au și chemat la un curs de formare în Bruxelles. Dar au depus și ei eforturi. Într-o vară au spălat timp de trei săptămâni sticle într-o fabrică de bere. Aveau nevoie de bani pentru materiale și pentru o tabără pentru cei mici. După ce au plecat toți la facultate, Patrocle – așa se numea proiectul lor – a murit. Acela a fost momentul în care Miru a devenit obsedată de ideea de continuitate.

Patrocle a fost pentru Miru momentul determinant pentru tot ceea ce avea să facă în viață. „Acolo s-au împărțit apele”, susține ea. Și mai crede că tot ce a construit după s-a așezat peste ceea ce învățase deja cu Patroclele din cartierul sibian Valea Aurie.

Ședința 5 – Planul meu de acțiune

Ca donator, am nevoie de Planul de acțiune. Planul îmi va ghida activitatea de donator. E realizat pe o anumita perioadă de timp și conține pași concreți.

Miru nu are doar un plan, are mai multe și niciunul nu este pus pe hârtie. Are însă câteva acțiuni la care ține foarte mult: donează 10% din ce câștigă, își donează ziua de naștere; încearcă să aducă la nivel de mesaj social sau politică publică ceea ce învață de la firul ierbii, prin participarea la conferințe, evenimente; prin scris încearcă să combată o stare de negare care există la noi cu privire la gravitatea problemelor de sărăcie.

Dincolo de toate aceste lucruri Miru și-a mai propus ceva. Să se implice în cazuri care nu au neapărat legătura cu munca ei de ONG-ist. Așa a apărut “Un sat pentru Mădălina”, care de ceva vreme este cazul ei principal. Pentru Mădălina, Miru a construit o comunitate, „un sat” care la rândul lui a construit o casă pentru Mădălina. Miru are în plan să fie în continuare un conector dintre Mădălina și comunitatea ei, adică să implice tot mai mulți oameni, să aducă mai multe resurse și idei pentru a-i ajuta.

Ședința 6 – Evaluarea și pașii spre viitor

Am ajuns la ultima ședință. Miru îmi cere să fac o evaluare a programului. Mă ajută și pe mine, o  ajută și pe ea pe viitor.

Miru a început să facă cursul de consiliere filantropică organizat de Asociația pentru Relații Comunitare exact când ea se ocupa de cazul Mădălinei. Ceea ce învățase pe teren a fost foarte bine structurat prin acel curs. A fost un proces extrem de interesant pentru ea, unul în urma căruia a înțeles ce se întâmplă în capul unui donator. Acest lucru i-a permis să devină apoi un coagulator de donatori. Ceea ce își dorește Miru prin cele șase ședințe ale cursului pe care îl organizează este să scoată donatorul din om. E sigură că el există în fiecare dintre noi. Și face asta pentru că la final ar vrea să existe o comunitate, o rețea de oameni care fac bine. E unul dintre multele planuri de viitor pe care le are puse bine la punct în capul ei.

Epilog

Am fost a treia clientă pe care a avut-o Miru în programul de consiliere. M-am dus pentru că am vrut să scriu despre ea, despre cum face ea bine și cum îi inspiră pe alții să facă la fel. Despre cum scoate donatorul din om. Am plecat după cele 6 ședinte cu un plan de acțiune în cinci pași pentru anul 2016, un plan care va ajuta un băiețel să meargă la școală. Îl cheamă Ionuț, ceea ce pentru început a fost suficient.