Sabina Maria Ciofu este o tânără cu o pregătire profesională specială. A făcut studii clasice la Universitatea Cambridge și un masterat în Studii Militare la King’s College London, iar acum lucrează la un doctorat pe un subiect neobișnuit și dificil – cum pot inteligenţa artificială şi machine learning să reducă din distorsiunile cognitive ale unui lider în procesul decizional în relaţii internaţionale.

De asemenea, de șapte ani lucrează la Bruxelles, unde este consilier la Parlamentul European. Este o combinație de studii neobișnuită și de viitor, având în vedere recentele atacuri cibernetice de anvergură care au imobilizat sistemul de sănătate britanic, dar și rețelele mai multor companii. Sabinei i-a plăcut mult școala, chiar și cea românească, dar s-a îndrăgostit iremediabil de Cambridge la prima sa vizită. A ales să studieze acolo, iar cei care au examinat-o au primit-o fără ezitare. După cum se vede, au făcut bine.

Viitorul României a stat de vorbă cu Sabina, care ne-a povestit cum a ajuns să cerceteze aceste domenii și la ce se așteaptă că o să se întâmple pe viitor în lume și mai ales cum poate omenirea să fie ferită de liderii mondiali neinspirați sau rău intenționați.

Viitorul României: Povestește-ne mai întâi despre școală. Cum a fost experiența ta? Ce materii îți plăceau?

Sabina Ciofu: Marile pasiuni au fost mereu legate de un profesor preferat, mai mult decât un subiect anume. Profesoara preferată în generală a fost cea de română (motiv pentru care am făcut filologie la liceu) şi în liceu, cea de latină (motiv pentru care am făcut clasice la facultate), dar mama este de departe omul care m-a influenţat cel mai mult, care a înţeles de devreme ce butoane să apese şi când. Îmi este şi acum cea mai bună prietenă şi modelul meu de ambiţie şi succes. Ai mei au încercat cam tot ce se putea cu mine, am făcut varii sporturi, de la gimnastică la înot, am făcut muzică, desen – şi concluzia a fost că nu sunt talentată la mai nimic, aşa că şcoala a fost singură mea şansă de succes. Cele două doamne profesoare tare dragi sufletului meu sunt Gigliola Ceunas de la Colegiul Naţional Ferdinand I şi Florentina Neculau de la Colegiul Naţional Gheorghe Vrânceanu,. De asemenea, a contat și faptul că părinţii mei au fost amândoi profesori. De altfel, mi-am dorit mult timp să fiu profesoară și cine ştie, poate voi fi într-o zi.

Crezi că sistemul educaţional românesc este bun? Te-a ajutat în formarea ta?

Nu este un sistem bun, cred că e un sistem care are nevoie de reformă profundă, să răspundă nevoilor economiei de astăzi. Profesorii lucrează mult cu cei 2-3% dintr-o clasa care prind repede şi au 10 pe linie şi foarte puţin cu ceilalţi. E mult de schimbat și de adaptat pentru nevoile industriei și economiei de astăzi. Însă, pentru mine, a fost ideal. Mie mi s-a potrivit de minune şcoală românească, am învăţat câte puţin din toate, am plecat la facultate cu un bagaj de cunoştinţe generale superior multora din colegii mei din alte ţări. Mediul competitiv, obsesia lui 10 pe linie, olimpiadele, învăţatul mult până noaptea târziu, toate mie mi-au fost dragi. Nu am aminitiri neplăcute din şcoală, dimpotrivă, eu chiar am iubit şcoala, îmi plăcea şi mă bucurăm să merg la şcoală.

Când ţi-ai dat seama că vrei să pleci în străinătate?

Mi-am petrecut cam toate vacanţele de vara din liceu la sora mea, la Londra. În vacanţa dintre clasa a X-a şi a XI-a am fost în vizită la Oxford şi la Cambridge. M-am îndrăgostit de Cambridge pe loc şi atunci mi-am propus să studiez acolo.

Am fost în vizită o dată, are un spirit vechi locul…

Da, colegiul meu avea o clădire din 1254 şi când eram acolo, în 2009, am sărbătorit 800 de ani de universitate. Încă mi se pare incredibil totul, la mulţi ani după ce am plecat din Cambridge.

La ce colegiu ai fost?

Corpus Christi College, unul dintre cele mai mici şi cele mai vechi colegii.

Cum a fost perioada ta acolo?

De departe cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea dincolo de toată munca depusă să ajungi acolo şi de învăţatul pe brânci acolo, totul mi se pare încă un dar, darul de a fi înconjurat de oameni excepţionali, de la studenţi la profesori, darul de a locui în colegii vechi de sute de ani, de a trece pe lângă Stephen Hawking în curtea facultății. A fost un vis frumos totul.

Ai trecut pe lângă Stephen Hawking?

Da, când ieşea la plimbare în Cambridge, se făcea culoar pe trotuar. Nu ştiu dacă pot descrie sentimentul, altfel decât o emoţie puternică, amestecată cu respect şi mândrie de a fi în preajma unui asemenea titan.

Povesteşte-ne de experienţă ta de acolo, cum e la Cambridge?

Am ştiu de la interviuri că va fi interesant şi atâţia ani mai târziu, cred că interviurile pentru Cambridge au fost cele mai tari; am avut un examen şi trei interviuri, primul cu viitorul meu “director of studies” (aşa se numeşte cel care îţi va dirija parcursul pe durata facultăţii), unde au scos o carte din bibliotecă şi m-au invitat să traduc din latină în engleză.

Al doilea interviu ar fi trebuit să fie despre extra-curricular, dar am vorbit de Platon şi Aristotel cu o profesoară de Inginerie şi al treilea treilea interviu a fost cu un Director of Studies de la alt colegiu care urma să facă un raport pentru directorul meu de studii. Întrebările au fost foarte interesante. Spre exemplu, una dintre ele era „Ce purtau romanii pe sub togă?”. Am aflat ani după ce am terminat facultatea că raportul celui din urmă către directorul meu de studii a fost doar de o propoziţie: „Dacă nu o iei tu, o iau eu”. Cât despre facultate în sine, sistemul e foarte mult bazat pe responsabilizarea studentului, sunt cam 10-15 cursuri pe săptămână şi nu sunt obligatorii. În principiu, pe durata semestrului ai de scris şi de predat eseuri pe care le discuţi mai apoi cu un profesor într-un format foarte restrâns – doi-trei studenţi şi profesorul. La finalul fiecărui an, ai în jur de trei-patru examene, nu mai mult. La început, unele subiecte sunt obligatorii, în ultimul an îţi alegi. Spre exemplu, eu am dat examen în ultimul an, din două cursuri opţionale, unul se numea „Death” (Despre moarte) şi celălalt „Prostitutes and Saints” (Prostituate și sfinți).

Ce învăţai la cele două cursuri opţionale?

Cursurile opţionale fac parte dintr-un grup de cursuri interdisciplinare, care abordează probleme cheie pentru lumea clasică, din unghiuri diferite (literar, vizual, filozofic, lingvistic, antic şi modern). Cele două cursuri se axau propriu-zis pe o analiză amplă a problematicii morţii şi sexualităţii din toate aceste puncte de vedere.

Specializarea pe care ai urmat-o are o latura formativă puternică, nu este ceva practic, aplicat. Cum te-a ajutat să te formezi ca om?

Gramatica latină şi cultură clasică în general sunt recunoscute ca fiind fundamentale pentru formarea gândirii. Cred că asta am învăţat, cum să gândesc, aptitudine aplicabilă apoi tuturor celorlalte proiecte în care m-am implicat

Lucrezi la Bruxelles acum?

Da, de aproape șapte ani.

Ce faci acolo mai exact? Cu ce te ocupi?

Lucrez la Parlamentul European şi mă ocup de legislaţia în domeniul digital (protecţia datelor cu caracter personal, securitatea cibernetică, piaţă unică digitală, big data, inteligenţă artificială, telecomunicaţii) şi relaţiile dintre UE şi SUA.

Apropo, ce zici de atacul cibernetic care a avut loc recent? Crezi că va deveni o problema tot mai des întâlnită și cum ne putem apăra?

Probabil, pe măsură ce tot mai mult din activitatea noastră, a companiilor, a industriei se mută online, riscurile vor fi tot mai mari. În afară de schimbarea parolelor, chestiune de care ne putem ocupa noi, nu văd un viitor în care oamenii să-şi închidă contul de Facebook sau de email, de frică atacurilor cibernetice. Dimpotrivă, cred că riscurile vor fi tot mai mari pentru companii, care vor investi din ce în ce mai mult în securizarea reţelelor, pentru că vulnerabilităţile se traduc în pierderi la nivel comercial. Cred că vom vedea un fenomen de genul „deterrence”, ca cel al armelor nucleare. Multe state au deja, altele vor dezvolta capabilităţi de atac cibernetic (asupra reţelelor de electricitate dintr-o ţară, de exemplu), dar nu le vor putea folosi din cauza potenţialului de reciprocitate.

Deci intrăm într-un război rece al tehnologiei computerizate.

Se poate numi şi aşa, cel puţin aşa văd eu lucrurile.

Ce studiezi acum la King’s College?

Am făcut un master în War Studies (Studii Militare), iar acum fac doctoratul în psihologie politică. Mai exact, încerc să descopăr cum pot inteligenţă artificială şi machine learning să reducă din distorsiunile cognitive ale unui lider în procesul decizional în relaţii internaţionale. Mă axez în special pe deciziile de politică externă ale Statelor Unite în relaţia cu Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

O soluţie pentru Trump?

Haha, chiar îmi zicea un prieten american recent – „dacă ai fi terminat deja doctoratul, ai fi la CNN în fiecare dimineaţă”. Lăsând gluma la o parte, mă axez pe cele două mandate ale lui Obama şi deciziile lui de politică externă, referitoare la Libia, Siria, Irak.

Pe viitor vrei să mai rămâi în străinătate?

Aşa cred, cel puţin deocamdată, ca parte a cercetării pentru doctorat, voi călători des în Statele Unite. Altfel, deocamdată voi rămâne la Bruxelles.

Ai un sfat pentru tinerii care vor să plece la studii?

Să se informeze, să aplice, să încerce cât mai sus, la cele mai bune universităţi, nu au nimic de pierdut, să caute pe net români care sunt acolo deja sau au fost, să-i întrebe de procesul de aplicaţie, de interviuri, de eseuri, să adune cât mai multă informaţie first-hand. Vorbesc des cu elevi de liceu care vor să aplice la Cambridge sau King’s College London, mă găsesc pe Facebook, pe Twitter, şi îmi scriu și le răspund mereu cu drag.

CITAT: „Nu am aminitiri neplăcute din şcoală, dimpotrivă, eu chiar am iubit şcoala, îmi plăcea şi mă bucurăm să merg la şcoală.” Sabina Ciofu, consilier la Parlamentul European