a

Românul care a pedalat 4500 km, 15 ore pe zi, pentru o cauză nobilă. A străbătut 10 țări pe bicicletă!

- - 82- 62 vizualizari

Silviu Martin a terminat cursa de anduranță ”Transcontinental 2017”, prin care a reușit să strângă mai multe fonduri cu scop caritabil. Martin a pedalat 4 500 de km – o cursă infernală –  în care trebuie mers non-stop în jur de 15 ore pe zi.

Originar din Constanța, Silviu Martin a terminat a șasea ediției a competiției fără niciun fel de ajutor din exterior: 400 de oameni pasionați de ciclism din toate colțurile lumii au luat start-ul pe 30 iulie.

Care a fost traseul românului? Franţa, Germania, Italia, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, România, Bulgaria şi Grecia. Cursa s-a încheiat de fiecare dată la Istanbul, însă în urma evenimentelor curente de natură politică planul a suferit modificări.

”Am pedalat pentru o tabără de copii care s-au vindecat de cancer. Sunt copii care și-au petrecut toată viața în spitale”, a explicat românul.

Mai mulți cicliști s-au înscris în evenimentele de tip ”Transcontinental”, însă nu toți au fost acceptați. Cum Martin nu avea experiență la curse de anduranță, șansele ca acesta să intre în cursă erau mici, însă a avut noroc. De altfel, cursa a fost la un pas să nu se dispute după ce, în martie, inițiatorul ei, Mike Hull, a decedat într-o altă competiție de ciclism.

82 recommended
62 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de