Astăzi sărbătorim amintirea românului care poate fi ușor numit unul dintre cei mai importanți oameni de știință din istorie: e primul matematician român care a publicat un număr considerabil de lucrări, contribuind crucial în mai multe ramuri ale matematicii.

Gheorghe Țițeică se naște la Turnu-Severin, acum 144 de ani, și reușește să obțină o bursă chiar din primii ani de școală.

Încă din liceu, semnează printre primele articole matematice în ”Revista Școalei”, fiind și primul care ”înființează” o astfel de rubrică într-o publicație din țară.

Colaborează la revistă și prin studii literare sau filozofice, dar și muzică, fiind extrem de pasionat. După liceu ajunge la București, tot printr-o bursă, unde îi are ca profesori pe Spiru Haret, Constantin Gogu sau David Emanuel.

Țițeică pleacă la Paris din economiile făcute cu greu ca profesor și e admis la cea mai vestită universitate de atunci.

La întoarcerea în țară acesta își continuă lucrările: până la Țițeică, niciun român care studiase în străinătate nu-și continua lucrările în România, sub pretextul că ”la noi nu sunt condiții prielnice”.

Țițeică a fost ales președintele secției de geometrie la congresele de matematici din Toronto, Zurich și Oslo. Ține cursurile la Roma, Bruxelles și – de câteva ori – chiar la Paris.

Românul s-a ocupat cu stiudiul rețelelor din spațiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuație a lui Laplace. A introdus noi clase de suprafețe, curbe și rețele care îi poartă numele.

Și la începutul secolului trecut este ales membru titular al Academiei Române, pentru ca în 1928 să devină vicepreședinte.

Gheorghe Țițeică se stinge din viață în 1939, la 66 de ani.