Un investitor german a adus în România o tehnologie capabilă să transforme gunoiul din tomberoanele noastre în curent ieftin pentru români. Fabrica lui Michael Dietrich din localitatea Filipeștii de Pădure, Prahova, arată ca trei farfurii zburătoare aterizate în Câmpia Română.

Sunt trei vase din beton uriașe care au deasupra un acoperiș ca niște jumătăți de baloane zburătoare. Investiția se numește complicat: „stație de producere a energiei regenerabile în cogenerare, din biogaz”, dar mai pe românește e vorba despre niște instalații care simulează la o scară uriașă ce se petrece în stomacul unei vaci.

Deşeul menajer este tocat într-un motor după care pasta rezultată se introduce în niște recipiente imense închise ermetic unde se lasă la fermentat. In mod natural fermentarea produce gaz, gazul e captat în acoperișurile- baloane și de acolo e transportat la un motor care produce curent electric şi căldură. Totul fără pic de poluare. Energia electrică şi termică astfel obținută e cu o treime mai ieftină decât cea pe care o furnizează rețeaua naționala. Și nici măcar nu îţi trebuie mult gunoi ca sa faci multă energie. De exemplu din  basculanta de cipsuri expirate care tocmai i-a sosit în fabrică, Dietrich ar putea să țină aprins un bec, fără întrerupere, timp de 70 de ani. Energia produsă e suficientă cât să asigure noaptea iluminat electric unei locuințe cu două camere pe durata vieții unui om.

Energia electrică care iese din gunoi

„ Se poate face curent electric din orice este masă organică: din cipsuri, din iaurt, din capsule de medicamente. Potențialul României este uriaș. Toată lumea ar putea să beneficieze de o energie electrică și termică mai ieftină”, spune Dietrich de la umbra instalațiilor sale.

Michael Dietrich a ajuns în România în anii ’90 într-un concediu în Delta Dunării. Făcea parte dintr-o familie de etnici germani care au reușit să evadeze peste granițe înainte de 1989. După acel concediu memorabil de la noi, a hotărât să nu mai plece din România. În 1997 a început să deschidă aici mici afaceri și ulterior a ajuns la un business mai serios în construcții din care a reușit să strângă cei 5 milioane de euro necesari pentru deschiderea fabricii de la Filipeștii de Pădure. În 2011 a aflat despre o tehnologie care la el în țară făcea furori: stațiile de biogaz. În Germania sunt deja 10 mii de astfel de instalații care produc la foc continuu și s-a gândit că nu are cum să nu aibă succes cu această afacere și la noi. A cumpărat un hectar și jumătate de teren în Prahova. A ales cu grijă locația lângă o mică zonă industrială de procesare a cărnii, astfel încât ce va produce el să ajungă repede la un beneficiar. S-a gândit că va face de două ori bine României. Adică nu numai că ne va produce și gaz, și căldură, și energie electrică accesibilă tuturor, dar ne va și scăpa de toxicul deșeu menajer care, aruncat pur și simplu la groapa de gunoi, face ravagii asupra mediului și a sănătății oamenilor. „Avem o poluare a naturii, a mediului înconjurător, care este fără sens și care dăunează tuturor. Iar lucrul ăsta poate fi evitat. Putem folosi deșeurile, în loc să le aruncăm și să putrezească în aer”.

Rezultatele fabricii sunt remarcabile. Energia electrică produsă aici într-un an ar putea să asigure electricitate unui orășel de provincie cu 5 500 de gospodării.  Căldura care se produce în același timp ar putea să încălzească 1 000 de locuințe.

Bine faci, bine primești?

Deși face mult bine României, România îi face deocamdată rău. Fiecare zi aici e pentru el o luptă. Totul pornește de la cei care ne conduc. Când s-a decis să investească în această instalație legile țării îi permiteau o amortizare a investiției în opt ani. Numai că după ce a terminat construcția și a pornit producția, legile s-au schimbat peste noapte. Veniturile garantate până atunci de stat printr-o schemă de ajutor numită generic „certificate verzi”  au scăzut dramatic. Iar dintr-o firmă ce ar fi trebuit să fie profitabilă a ajuns o societate cu un picior în groapă. Astăzi i se pare că legislația românească parcă e făcută să alunge investitorul străin, în loc să îl atragă. Căci nicăieri în lumea asta nu e sănătos să schimbi legile peste noapte din mers. „Predictibilitatea și siguranța e foarte importantă în orice business. Dacă îți faci un plan de afaceri și după acea regula se schimbă în timpul jocului nu mai poți avea influență asupra business-ului și atunci afacerea ta devine un joc de noroc. Economia trebuie să fie predictibilă, nu trebuie să fie un gambling”.

Și totuși continuă să își alimenteze fabrica deși de multe ori a existat tentația de a pune lacătul pe ea.

Iar lucrul ăsta a transformat și culturile agricole ale oamenilor din zonă. Regulat instalația produce un balast care e unul din cele mai bune fertilizatoare naturale. Din fabrică pleacă mii de camioane cu acest îngrășământ care este împrăștiat pe câmpurile românilor din vecinătate. Producția ajunge să le crească astfel și cu 200% în anii următori.

„Dintr-un lucru rău, deșeul, am reușit să facem două lucruri bune: o valorificare atât de parte energetică cât și o valorificare pe parte agricolă. Nu mai pui chimicale pe câmp, ci folosești ceva natural”, spune directorul stației lui Dietrich, Horia Matei Bardeanu. De pe poarta fabricii pleacă anual către câmpurile din Filipeștii de Pădure cam 17 mii de tone de astfel de fertilizator, iar până acum s-au îmbunătățit 400 de hectare de teren agricol.

Ar putea să crească aceată suprafață o dată cu producția de energie electrică și termică numai că germanul mai are o problemă de rezolvat. În țara gunoaielor, România, investitorul nu are gunoi pe care să îl prelucreze. „Legislația la ora actuală nu permite folosirea deșeurilor menajere absolut deloc. Pentru mine e o  problemă formală, birocratică dar deșeurile menajere municipale nu sunt folosite pentru cogenerare ci sunt efectic aruncate la groapa de gunoi sau fiecare unde apucă”.

Și totuși încă nu pleacă din România deși eșecul lui de lângă Ploiești e atât de evident că se vede de la București. Până când legile se vor schimba, tot ce face el nu prea merită dacă te uiți la încasări. „Deocamdată noi suntem niște pionieri, că mie mi-a plăcut să fac asta. Dar ca business nu prea are sens în România, deși ar putea să aibă, așa cum se întâmplă în Germania. Dar preferăm să pierdem în loc să câștigăm din pricina unei birocrații stufoase. Investitorul e lăsat în fundul gol și aruncat în marea rece fără niciun suport. Măcar dacă cele promise la început ar fi fost asigurate”.

CITAT: „Se poate face curent electric din orice este masă organică: din cipsuri, din iaurt, din capsule de medicamente. Potențialul României este uriaș. Toată lumea ar putea să beneficieze de o energie electrică și termică mai ieftină”. Michael Dietrich, investitor german