a

Se împlinesc 35 de ani de la moartea Nichita Stănescu

- - 35- 235 vizualizari

 

Nichita Stănescu s-a născut la Ploiești, în 1933, și a fost unul dintre cei mai importanți scriitori din istoria literaturii române.

Scrierile sale au aparținut neo-modernismului românesc. A urmat cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității din București.

Debutează, în 1957 pentru revista „Gazeta Literară” cu trei poezii.

În 1960 publică primul volum, ”Sensul Iubirii”, iar patru ani mai târziu primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Distincție pe care o va mai cunoaște de 4 ori până în 1975.

”În acest bâlci al deșertăciunilor care este poezia, peisajul nostru liric ar fi lipsit de unitate fără poezia lui Nichita Stănescu. Lângă răzvrătitul Ion Gheorghe, gânditorul melancolic Ioan Alexandru și jongleri al cuvintelor cu Sorescu și Dimov, iată un paranimf blond din Vizanț, poet limbut, plin de amenințări, gelos pe orice laudă ce-i scapă, încărcat de diplomații ca o Triplă Alianță, adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității, de un talent remarcabil și de un meșteșug și mai și. Ca și autorul lui Iona, are adoratori fanatici, discipoli și exegeți neîndurați, ce nu suferă contrazicerea. De fapt, nu trebuie dată aici o bătălie în jurul operei sale, pentru că ea este limpede, străvezie, încărcată doar de artificii copilărești, ici și colo, iute depistabilă pentru un ochi agil. Defoliată de excese arbitrare cu iz filozofic, de o răceală impusă de teoreticieni ce au denaturat-o, poezia lui Nichita Stănescu… rezistă vremi”

Eugen Barbu, 1975

Operele lui Nichita Stănescu

  • Sensul iubirii, 1960, Editura de Stat pentru Literatură și Artă
  • O viziune a sentimentelor, 1964, Editura pentru Literatură
  • Dreptul la timp, 1965, Editura Tineretului
  • 11 elegii, 1966, Editura Tineretului
  • Roșu vertical, 1967
  • Alfa, 1967, Editura Tineretului
  • Oul și sfera, 1967, Editura pentru Literatură
  • Laus Ptolemaei, 1968, Editura Tineretului
  • Necuvintele, 1969, Editura Tineretului
  • Un pământ numit România, 1969, Editura Militară
  • În dulcele stil clasic, 1970, Editura Eminescu
  • Poezii, 1970, Editura Albatros
  • Belgradul în cinci prieteni, 1972, Editura Dacia
  • Cartea de recitire, 1972, Editura Dacia
  • Măreția frigului. Romanul unui sentiment, 1972, Editura Junimea
  • Clar de inimă, 1973, Editura Junimea
  • Starea poeziei, 1975, Editura Minerva
  • Epica Magna, 1978, Editura Junimea
  • Opere imperfecte, 1979, Editura Albatros
  • Carte de citire, carte de iubire, 1980, Editura Facla
  • Noduri și semne, 1982, Editura Cartea Românească
  • Oase plîngînd, 1982
  • Respirări, 1982, Editura Sport-Turism
  • Strigarea numelui, 1983, Editura Facla
  • Antimetafizic
35 recommended
235 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Adi Dobre


Bookmark?Remove?

Cândva savantul lui Ceausescu, azi savantul lui Obama

-

România se vede bine din America. Timişoreanul care-i antrenează pe tinerii americani pentru Olimpiadele de Matematică este convins că ţara noastră se află pe un drum bun: „Viitorul României e mai bun decât prezentul”. Răzvan Gelca  (46 de ani) este una dintre... Mai mult »