a

Attila Bartis, scriitor maghiar: „În România m-am născut, aici am primit totul, din asta trăiesc şi azi“

- - 39- 348 vizualizari

Attila Bartis (49 de ani), unul dintre cei mai cunoscuţi prozatori maghiari contemporani, a vizitat România la începutul lunii octombrie pentru lansarea ediţiei în limba română a celui mai recent volum al său, „Sfârşitul“, carte publicată la Editura Polirom. La eveniment a participat şi scriitorul român Filip Florian.

Attila Batis, cunoscut prozator maghiar contemporan, s-a născut în România, la Târgu Mureş. El şi familia lui au părăsit România în anul 1984, în urma presiunilor sistemului comunist, şi s-au mutat în Ungaria.

În prezent, autorul vizitează România în mod regulat, un teritoriu plin de amintirile copilăriei sale, un loc în care încă mai are rude şi morminte.

Jurnaliștii Adevărul au stat de vorbă cu el.

Ce mai simţiţi pentru ţara asta în care v-aţi născut şi în care aţi suferit atât de mult? Cum vă raportaţi la ea?

Attila Batis: Asta e ţara mea, aici m-am născut, aici am primit totul, din asta trăiesc şi azi. Indiferent unde trăiesc, indiferent dacă lucrez la Budapesta sau în Jakarta, tot din acest material lucrez, pentru că asta am în mine. E ca şi în iubire. Poate că într-un moment urăşti pe celălalt, dar asta înseamnă că tot iubeşti şi pentru asta doare atât de mult. Cumva aşa e. Sigur că nu a fost şi nici în momentul acesta nu e o ţară ideală, dar nicio ţară nu e ideală, asta ştim clar. Asta am primit, asta mi-a dat Dumnezeu, n-am de ales.

Cât de des veniţi în România?

Attila Batis: Locuiesc în Budapesta din 1984 şi m-am întors prima oară în ţară în 1990, după Revoluţie. De atunci am moştenit casa natală a tatălui meu la Lăzarea, lângă Gheorgheni. Petrec aici destul de mult timp, cam două-trei luni în fiecare an. Nu întotdeauna.

Dar dincolo de casă mai aveţi ceva în România? Mai aveţi rude? Mai aveţi morminte?

Attila Batis: Morminte sigur că am. Aici e înmormântat şi tatăl meu, aici e înmormântată şi mama mea. De fapt iniţial mama mea a fost înmormântată lângă Budapesta. După 25 de ani, după ce tatăl meu a murit la Budapesta şi a fost înmormântat în satul lui, la Lăzarea, am exhumat-o pe mama şi am adus-o şi pe ea aici.

Citește interviul integral pe Adevărul.ro

39 recommended
348 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Lupescu Anca


Bookmark?Remove?

Românul cunoscut în toată lumea drept omul care alină durerile. “De fiecare dată când plecăm în ţară şi ne întoarcem aici e un sentiment de parcă ţi se rupe ceva “

-

Se numește Constantin Tuleașcă, dar oamenii îl știu drept românul care vindecă suferința. Are 35 de ani, este neurochirurg și a găsit leacul pentru nevralgia de trigemen, adică durerile atroce din zona feței, asemănătoare cu electroșocurile. Constantin a studi... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Raluca Mureșan, omul care te face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. A ajuns la New York cu 100 de dolari în buzunar: ”Mi-am demonstrat că se poate”

-

Raluca Mureșan este omul care te-ar face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. Atât de frumos vorbește despre țara ei și atât este de bună în meseria de ghid turistic. A studiat și a muncit la New York, și a ajuns în America pentru că, spune ea, uitâ... Mai mult »