a

Un elev de 14 ani, din București, profesor pentru alți elevi. Îi ajută voluntar pe copiii defavorizați să aibă șanse egale la educație

- - 88- 449 vizualizari

Se numește Tudor Vârtic, este din Mogoșaia, are 14 ani și este elev în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic Little London din Voluntar.

De doi ani face voluntariat, la inițiativa mamei sale: “Când fac voluntariat mă simt foarte bine. Îmi place să ajut pentru că pot să aprofundez eu însumi ce am învăţat la cursuri. Voluntariatul îmi dezvoltă aptitudinile de predare, mă ajută să-mi descopăr vocaţia. Aşa am descoperit că mi-ar plăcea, când mă fac mare, să devin profesor.”

În fiecare sâmbătă dimineața, timp de 3 ore, Tudor merge la Centrul Educațional Salvați Copiii din București și îi ajută pe elevii din clasele gimnaziale. Le predă matematică, limba română și engleză unor elevi ce propun din familii defavorizate. Zece copii au rezultate mult mai bune la școală, de când lucrează cu Tudor, scriu jurnaliștii Adevărul.ro

Exemplul l-a luat de la mama lui, care face la rândul ei voluntariat. Când nu se simte sigur pe informaţia pe care trebuie să o transmită învăţăceilor lui, recunoaşte senin şi cu toată sinceritatea că are nevoie de aprofundare. Merge acasă, se documentează serios şi revine cu clarificări pe marginea subiectului pentru care i-a fost solicitat ajutorul.

Voi continua să ajut şi de acum înainte pentru că îmi face plăcere. Din partea copiilor primesc apreciere, dar nu neapărat mulţumescul pe care mi-l adresează contează, ci modul cum se comportă faţă de mine.” Voluntariatul l-a ajutat pe Tudor să-şi descopere vocaţia. Deşi are doar 14 ani, băiatul ştie de pe acum ce carieră va îmbrăţişa când va deveni adult.

Dar până acolo mai sunt câteva etape pe care le-a planificat deja. Astfel, la liceu îşi doreşte să urmeze cursurile profilului matematică informatică, cel mai probabil la colegiul bucureştean “Tudor Vianu”. După ce va absolvi 12 clase, îşi propune să urmeze o facultate de informatică, iar mai apoi să-şi canalizeze toată energia spre o carieră didactică.

“Până acum am primit feedback foarte bun de la copiii pe care i-am ajutat, ceea ce mă încurajează să cred că fac bine ceea ce fac. Toţi au spus despre mine că le place cum predau şi că nu mă consider superior lor, că îi tratez de la egal la egal, iar asta mă motivează foarte tare”, îşi justifică micul voluntar alegerea.

Citește întreaga poveste pe Adevărul.ro

88 recommended
449 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Lupescu Anca


Bookmark?Remove?

Românul cunoscut în toată lumea drept omul care alină durerile. “De fiecare dată când plecăm în ţară şi ne întoarcem aici e un sentiment de parcă ţi se rupe ceva “

-

Se numește Constantin Tuleașcă, dar oamenii îl știu drept românul care vindecă suferința. Are 35 de ani, este neurochirurg și a găsit leacul pentru nevralgia de trigemen, adică durerile atroce din zona feței, asemănătoare cu electroșocurile. Constantin a studi... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Raluca Mureșan, omul care te face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. A ajuns la New York cu 100 de dolari în buzunar: ”Mi-am demonstrat că se poate”

-

Raluca Mureșan este omul care te-ar face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. Atât de frumos vorbește despre țara ei și atât este de bună în meseria de ghid turistic. A studiat și a muncit la New York, și a ajuns în America pentru că, spune ea, uitâ... Mai mult »