Marele istoric român Neagu Djuvara a murit la vârsta de 101 ani, conform TVR.

Neagu Djuvara s-a născut pe 18 august 1916 (după calendarul vechi; 31 august 1916, după calendarul nou), în București, într-o familie de origine aromână.

Neagu Djuvara a devenit în anul 1937 licențiat la Sorbona, în istorie, iar în 1940 și-a luat doctoratul în drept la Paris. Trei ani mai târziu, și-a reluat studiile de filozofie la Sorbona, unde obține în 1972 doctoratul de stat. În 1987 a obținut Diploma Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) din Paris.

Istoricul a participat la al Doilea Război Mondial, la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa.

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, a fost trimis curier diplomatic la Stockholm la 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legație la Stockholm, a rămas în Suedia până în septembrie 1947, după care alege calea exilului în Franța și militează în diverse organizații din diaspora.

A fost secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, și a activat la Radio Europa Liberă, Fundația Universitară Carol I, Casa Românească etc.

În 1961, a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat 23 de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984), călătorind mult în Africa, Europa și America.

Concomitent a fost și profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey.

După Revoluție, Neagu Djuvara a revenit în țară
Din 1984, a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, iar după Revoluția din decembrie 1989 a revenit, în 1990, în România.

A fost profesor-asociat la Universitatea din București (1991-1998). Este membru de onoare al Institutului de Istorie A.D.Xenopol din Iași și al Institutului de Istorie Nicolae Iorga din București.

Preocupat în mod special de filosofia istoriei și de istoria României, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrări de referință, dintre care:

„Le droit roumain en matiere de nationalite” (teza de doctorat) (Paris, 1940)
„Civilisations et lois historiques. Essai d’etude comparee des civilisations” (Paris, 1975), carte premiata de Academia Franceza in 1976;
„Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautes danubiennes dans la premiere moitie du XIXe siecle”;
„O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri” (2008) ;
„Mircea cel Batran si luptele cu turcii”;
„De la Vlad Tepeș la Dracula Vampirul” (editia I – 2003, editia a II-a – 2007), cu o traducere în engleză apărută în 2011;
„Insemnările lui Georges Milesco” (roman) ;
„Amintiri din pribegie” (2005, in 2012 aparand cea de-a zecea ediție)
„Există istorie adevarată?” (2004) ;
„Thocomerius-Negru Voda, un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti” (2007) ;
„Războiul de saptezeci și șapte de ani (1914-1991) si premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie” (2008) ;
„Ce au fost ‘boierii mari’ in Țara Românească? Saga Gradistenilor (secolele XVI-XX) ” (2010) ;
„Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 și unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” (2012) ;
„O scurtă istorie ilustrată a românilor” (2013) (apărută, în 2014, și în traducere în limba engleză).