a

Jazz in Church, între 19 şi 22 aprilie, la Biserica Lutherană din Bucureşti

- - 52- 208 vizualizari

Cea de-a şasea ediţie a festivalului Jazz in Church va avea loc între 19 şi 22 aprilie, la Biserica Lutherană din Bucureşti, unde vor concerta artişti din zece ţări.

O premieră pentru Jazz in Church este duo-ul de harpişti format din Catrin Finch şi Seckou Keita. Catrin Finch (Marea Britanie) cântă la harpă încă de la nouă ani, iar la zece ani făcea parte deja din Orchestra BBC Proms, fiind cel mai tânăr membru. În anul 2000, a fost numită harpista oficială a prinţului de Wales. Seckou Keita (Senegal) aduce în atenţia publicului harpa africană Kora, un instrument exotic.

Un alt duet care face parte din lineup-ul festivalului este reprezentat de soţii Sylvie Courvoisier (Elveţia) şi Mark Feldman (SUA). Au debutat în 1997 şi au susţinut concerte pe scene mari ale lumii, dezvoltând un repertoriu format din piese proprii şi muzică de John Zorn.

Contrabasistul francez de origine catalană Renaud Garcia-Fons va urca pe scena festivalului, unde va interpreta muzica sa cu influenţe jazz, world, flamenco şi asiatice.

Programul Jazz for Kids va oferi copiilor ocazia să asculte poveştile preferate cântate pe note de jazz.

Biletele sunt disponibile pe myticket.ro şi entertix.ro, în librăriile Cărtureşti. Primele 100 de bilete au preţul de 120 de lei, în pre-sale. După epuizarea lor, preţul unui bilet este de 150 de lei, pe seară. În ziua concertelor preţul unui bilet este de 170 de lei.

Festivalul este organizat de asociaţia Jazz.ro, în parteneriat cu Biserica Evanghelica C.A. din Bucurest. Festivalul se bucură. pentru al treilea an consecutiv, de patronajul ambasadorului Elveţiei în România, Urs Herren.

News.ro

52 recommended
208 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »