a
Fără categorie

Gala Premiilor Radio România Cultural: Distincţii speciale pentru Tamara Buciuceanu-Botez, UBB şi Filarmonica ”Enescu”

- - 53- 154 vizualizari

Cele trei distincţii speciale ale Galei Premiilor Radio România Cultural vor fi acordate în acest an actriţei Tamara Buciuceanu-Botez, Universităţii Babeş-Bolyai şi Filarmonicii ”George Enescu”.

 

Evenimentul va avea loc pe 19 martie, de la ora 19,00, la Teatrul Odeon din Bucureşti, informează Radio România Cultural.

„Celor trei premii speciale li se vor adăuga alte opt categorii de premii pentru cele mai importante realizări culturale ale anului 2017. Aceste categorii sunt: film, teatru, literatură, educaţie, ştiinţă, muzică, arte vizuale şi implicare civică”, arată sursa citată.

Astfel, premiul „Radio România 90” îi va fi acordat actriţei Tamara Buciuceanu-Botez, „figură reprezentativă a Teatrului Naţional Radiofonic, o voce de patrimoniu a tezaurului cultural” al Radio România.

„Tamara Buciuceanu-Botez, cu un an mai mică decât Radio România, a definit excelenţa în teatru, radio, televiziune şi cinematografie, prin roluri rămase pentru multă vreme în memoria colectivă a naţiunii noastre”, precizează organizatorii.

Premiul „Centenar” va fi oferit Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, „pentru modalitatea exemplară în care îşi îndeplineşte misiunea didactică şi de cercetare într-un orizont multicultural şi multilingvistic”, continuând tradiţiile unei şcoli ardelene de elită.

Premiul „Excelenţa în cultură” va reveni Filarmonicii ”George Enescu”.

„Fondată în urmă cu un secol şi jumătate, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. De un secol şi jumătate, Filarmonica ‘George Enescu’ este scena cea mai râvnită şi vârful de lance al artei muzicale din România”, menţionează sursa citată.

A XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural este un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon, fiind finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

53 recommended
154 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »