a

O femeie din România produce cele mai sofisticate creioane din lume. Unul dintre ele i-a fost oferit reginei Angliei

- - 14- 901 vizualizari

Daniela Paladi, o profesoară de matematică născută în România, transformă creioanele în opere de artă. Una dintre creaţiile româncei a fost oferită reginei Angliei, Elisabeta a II-a.

Are 54 de ani și s-a născut la Lugoj, în judeţul Timiş. În prezent, trăieşte în Germania, unde s-a mutat împreună cu familia, după Revoluţie. Este profesoară de matematică la o şcoală privată, însă este pasionată de design şi a absolvit Facultatea de Artă şi Arhitectură de la Sibiu.

Românca pictează, creează haine şi bijuterii, face peisagistică, însă cea mai interesantă îndeletnicire a sa este transformarea simplelor creioane în opere de artă. Dragostea pentru design şi fashion o moşteneşte de la mama sa, care în tinereţe a activat în acest domeniu.

„Uitându-mă înapoi la copilăria mea, mă văd în cea mai mare parte ţinând un creion în mână. Cam aşa a început să se materializeze lumea mea creativă, când am început să folosesc creioane, culori şi pensule la şcoală.

„Primul creion pe care l-am creat a fost pentru Regele Mihai, însă a rămas doar în stadiul de proiect, pentru că nu am apucat să-l duc până la capăt şi să-l dăruiesc Majestăţii Sale. A fost aşa o idee spontantă a mea. Era cu o coroana regală şi învelit într-o eşarfă, ca o hermină, şi cu stema României“, povesteşte românca, care mai are şi astăzi proiectul creionului imaginat pentru Regele Mihai.

Creaţiile Danielei Paladi sunt extrem de valoroase, preţul unui astfel de creion poate porni de la 100 de euro însă poate ajunge la zeci de mii, în funcţie de model şi de materialul şi diamantele folosite.


„Există mai multe categorii, pentru că vă spun sincer, nici eu nu mi-aş permite un creion ca al reginei, cu 60 de diamante. Munca pentru unele modele durează foarte mult şi materialele folosite pot fi foarte scumpe, în funcţie de ce îşi doreşte şi clientul. La un moment dat, a venit o doamnă din Rusia şi mi-a spus că ar dori 5.000 de bucăţi în două săptămâni. Vă daţi seama că nu am avut cum să realizez o astfel de comandă. Bijutierul cu care lucrez, le face manual, el s-a dedicat acestor produse exclusiviste şi era imposibil să răspundem unei astfel de comenzi“, spune românca.

Citește continuarea pe Adevărul.ro

14 recommended
901 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »