Răzvan Luțac, ziarist: „Vine din urmă o generație deșteaptă, dar mai sfioasă”

- - 11- 1210 vizualizari

Răzvan Luțac e un tânăr de douăzeci și cinci de ani. E probabil să nu știți numele lui – asta dacă nu sunteți interlop. Fiindcă dacă sunteți interlop, s-ar putea să vă temeți, totuși, de Luțac. Răzvan Luțac face investigații (e cel mai tânăr din echipa redutabilă de ziariști de investigații condusă de Cătălin Tolontan la Gazeta Sporturilor). Cine intră pe mâna lui are șanse mari să sfârșească în pușcărie (sau în exil, azilant politic). De unde a apărut și acest Luțac? Iată.

Andrei Crăciun

Răzvan Luțac, douăzeci și cinci de primăveri. Ziarist, ia la mână pe cei care comit fărădelege. Investighează (cazul Hexi Pharma, un chinez acuzat că făcea crimă organizată pe la noi, mai multe). De unde până unde? Care e povestea lui Luțac, de unde vine el și încotro se îndreaptă?


Răzvan Luțac: Vin din Valea Vișeului, Maramureș. Sat boem și izolat de pe granița cu Ucraina, boem pentru că avem tren cu două vagoane care ne leagă direct de București, izolat pentru că, pe lângă șine, e un drum pe care Google Street View nu s-a băgat. 9 kilometri prin pădure când nu era încă asfaltat de tot nu era afacere! Povestește cum a ajuns maică-mea acolo, direct din București, să-l cunoască pe tata. Dar ăsta e secretul ei. Cum am ajuns eu înapoi e firesc. Să mă bag pe investigații m-a inspirat bunica din Valea Vișeului, Dumnezeu s-o ierte. I se zicea PRO TV. Ea știa cine face nuntă în iunie, cine își cumpără mașina în iulie și cine n-a reușit să vândă fânul în august. Eu eram publicul ei, m-a învățat să fiu curios și să ador să povestesc. De la tataia, bunicul din partea mamei, am moștenit-o cu fotbalul și ziarele. S-au combinat natural.

Ați crescut sub aripa lui Cătălin Tolontan? Ce ați învățat de la Tolo? Ce o să dați mai departe când veți lua Luțacul viitorului sub aripă? Cum stăm cu transmiterea meseriei în meseria de gazetar?

Răzvan Luțac: Da, e reflexul cui ajunge la 16 ani într-o redacție, se gudură ca vulturul puțin retardat din Looney Tunes  , dar mamele – de la Tolo la șefi de departament și colegi mai mari – n-o să primească no-no-no-uri, o să-ți dea direct drumul să dai din aripi și-apoi o să te corecteze. Am învățat totul, pentru că, în clasa a 10-a, diferența dintre ceea ce credeam eu că se face în presă și ceea ce se face cu adevărat era fix deosebirea dintre Toblerone și ciocolata cu gust de săpun pe care o mâncam când eram mic de la Alimentara. Mai am multe de învățat până să fac loc sub aripă, e cam fără pene și puf deocamdată, deși pare o aripă babană din exterior. Și sper să nu scot Luțaci, ci ceva mai bun de atât.

LUȚAC ȘI TEORIA ECHILIBRULUI

Țara. Ziarist fiind, Luțac a văzut țara la firul ierbii, cum s-ar zice, o cunoaște. Cum stăm cu țara noastră, Răzvan? Ce se alege de noi? Cum vezi tu viitorul României? Ne îndreptăm într-o direcție greșită sau cum e?


Răzvan Luțac: Țara a luat-o pe tobogan și nu e nevoie să explic eu de ce, oricine citește rândurile astea cred că și-a cristalizat suficient motivele declinului. Ce-i drept, eu, cât oi fi de pesimist, sunt adeptul teoriei echilibrului. Îmi dau seama că după o cădere în cap trebuie să vină o creștere. Poate nu mare, poate nu proporțională cu picajul, dar suficient cât să ne facă să mai luăm metroul sau tramvaiul 10 spre muncă și mâine, și poimâine. Și tramvaiul 10 chiar întârzie ca naiba în ultima vreme. Și e nasol să-l aștepți când e soare fără nori.

Luțac știe informatică (am citit pe internet). De ce nu a plecat el din țara noastră, ce l-a ținut aici, acasă? Ce îl ține încă? Ce e în capul lui? De ce nu se emigrează?

Răzvan Luțac: Dacă aș fi sincer, aș spune că nu știu informatică nici la 1% din nivelul colegilor mei care au înroșit facultăți și colegii de top 10 mondial. N-o să fiu sincer. O să spun că nu m-a atras și n-am vrut să fac în viață ceea ce nu-mi place. Dintre artistul tata și profa de fizică mama am ieșit mai înclinat spre tata, chiar dacă mi se făcea somn când încerca să mă-nvețe să cânt la instrument. Și-mi place puțin calea românească, aia mai grea, aia în care omul iese în stradă când e ger, merge la festival când e noroi, face plajă la 37 de grade și stă acasă când e plăcut afară. Parcă ar fi și aiurea să plec acum, după ce am început să fac o muncă. Chiar dacă nu mi-ar fi rușine să car niște lăzi în Slovacia până îmi găsesc ceva OK.

Lumea. Luțac vorbește rusă, are privire de ansamblu și către est, și către vest. Ce vede Luțac? Încotro merge lumea? Există optimism? Și dacă da, de ce?

Răzvan Luțac: Trebuie să spun, o să fiu subiectiv la răspunsul ăsta. Luțac știe ucraineană și vorbește rusă. Nu știu încotro merge lumea, știu, în schimb, încotro merge Estul. Și-l văd venind înspre noi. Am mai trăit senzația și-n iarna 2013-2014, când s-a întâmplat o transhumanță geroasă în țara din care-mi vin rudele din partea tatălui. Și-acolo n-a fost de bun augur, de-asta nu-mi place briza. Știu că din briză se naște viscol. În mai am fost și-n Slovenia, și-n Austria, și la Kiev. Noi suntem, deocamdată, exact ca-n poziționarea geografică, la mijloc. Ca nivel de trai, nu altceva. Ce mă îngrijorează e că privirea românului, pierdută, cătrănită și în căutare de driblat alte priviri, e fix ce citești și-n ochii ucraineanului. Optimism există, dar trebuie căutat optimistul, recoltat ceva de la el și însămânțat de jur împrejur. Cred că doi optimiști la un grup de oameni e un procentaj OK.

LUȚAC ȘI VREMEA CÂND ZIARELE TIPĂRITE PE HÂRTIE SE VOR ÎNTOARCE

Noi aici ne ocupăm cu tineretul, cu speranțele de care cititorii își pot rezema sufletele. Care sunt speranțele lui Luțac? Dă-mi niște nume, Răzvan, în cine să credem? Ascult, notez.

Răzvan Luțac: Dau nume, logic, toate sunt pe pile, dar nu pot recomanda oameni pe care nu-i cunosc. Îi știu, am lucrat sau am învățat cu ei. La presă, Ionuț Iordăchescu de la France Presse, Dragoș Sasu de la Ringier, pe cei de la Recorder sau RISE nu are rost, că-i știe omul. Pe Sebastian Culea nu, că e prea pe pile. Dintre foștii mei colegi, am super informaticieni, fizicieni, matematicieni. Din clasa mea, Andrei Crețu e la MIT, Constantin Manea a fost la Cambridge, face ture între Europa și State acum, dar mulți au rămas în țară. Super-profesioniști pe treaba lor. Baze de date, programare, mentenanță. Vrei nume, îți dau nume. Răzvan Burlăcioiu, Costin Petrache. Un nume care ar putea să facă politică e Theo Istrate, întors recent la Oxford (a venit pentru o vreme în România, dar n-a rămas). Sunt mulți super-bine pregătiți. Vine din urmă o generație deșteaptă, dar mai sfioasă, concentrată pe carieră și pe reușita în muncă. Noua generație e mai puțin interesată de sănătate, de propria sănătate. Mănâncă pufuleți, merdenele, apoi bagă dicarbocalm contra arsurilor fiindcă are speranțe intime că nu va ajunge niciodată la spital. Va ajunge la un moment dat și se va trezi. Până atunci îi dăm voie să viseze.

Ziarele. Ce înseamnă ziarele pentru Răzvan Luțac? Cum își imaginează el că va fi ziua în care la chioșcul de ziare nu va mai fi de vânzare niciun ziar? Detaliați.

Răzvan Luțac: În fiecare noapte, la 12, citesc PDF-urile ziarului, ediția digitală. Dar nu se compară cu ziarul tipărit. Și nu e de hipstereală aici. Altfel citești o carte, un ziar, o revistă, altfel îl vezi pe tabletă sau telefon mobil. Ziua dispariției o să fie una cu ploaie și urât, pentru că ea va veni. Apoi, la un moment dat, ca explozia vinilurilor sau cea a bărbilor la băieți, o să apară un ziar, un chioșc de ziare, un lanț de chioșcuri de ziare. Am vorbit mai devreme de echilibru. Nu știu dacă o să mai prindem noi ziua aia. Eu mă bucur (e vorba de optimism aici, da?!) că am prins zilele astea. Exact ca la Ronaldo și Messi. Ne bucurăm că au ieșit de la Mondial, o să ne pară rău că-n 2022 n-o să-i mai vedem.

 

CITAT
Noua generație e mai puțin interesată de sănătate, de propria sănătate. Mănâncă pufuleți, merdenele, apoi bagă dicarbocalm contra arsurilor fiindcă are speranțe intime că nu va ajunge niciodată la spital. Va ajunge la un moment dat și se va trezi. Până atunci îi dăm voie să viseze.
Răzvan Luțac, ziarist

 

11 recommended
comments icon 0 comments
1210 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun