Ciprian Muntele: “Eu sunt unul dintre prostalăii nefericiți care țin la țara asta”

- - 21- 7652 vizualizari

Om de radio, om de fier (a absolvit cu brio examenul Iron Man-ului), pasionat de gătit (are și blog culinar), lui Muntele îi plac micii de Obor și țuica, el are pisică și pune poze cu ea pe rețelele de socializare, dobândind glorie virtuală. E popular, e iubit (deși are o curioasă simpatie pentru echipa națională de fotbal a Angliei), e Muntele, ce să mai. Și mai e și băcăuan, chiar din oraș. În copilărie, mergând el pe stradă într-un cartier mai rău famat (Groapa cu lei), micul Muntele mai lua câte un pumn în gură, doar pentru că exista.

Chiar și așa, a crescut flăcăiandru și apoi bărbat de fier și iubește țara noastră – cităm – cu spume. Nu vrea să plece de aici – drept e că are și frică de avion. Ta-nă-na-na, citiți Muntele!

Un articol de Andrei Crăciun

Pentru aceia dintre noi care s-au născut mai târziu întreb: cine este Ciprian Muntele? De unde până unde a apărut el în viețile noastre?

Să știi că am fost zilele trecut pe acasă, la Bacău. După o pauză lungă, de vreo patru ani. Și în timp ce mă plimbam eu pe ulița copilăriei dintre blocurile cartierului Groapa cu lei, de la marginea orașului, dar totuși chiar din oraș, pe străduța pe care uneori mai luam câte un pumn în gură doar pentru simplul fapt că existam, dar doar uneori, mi-am adus aminte de momentul în care m-am mutat la București. Când am avut și eu, ca tot provincialul visător și cu porniri cuceritoare, o mare dorință. Să cunosc cât mai mulți oameni mișto. Și eu cred că am reușit, dar să știi că s-a și muncit pentru asta.

Din ce trăiește Muntele, de ce este el popular? Dacă îi luăm pisica, mititeii, țuica și iron man-ul ce rămâne din Muntele?

Eu nu cred că tu mi-ai lua vreodată pisica, Andrei. Ce să faci tu cu pisică-mea? Deși să zicem că o iei, totuși. Cu tot cu mici, țuică și medalie. O să rămână radioul, care de ani buni mă face un om tare fericit. Iar când n-o să mai fie nici ăsta, cel mai probabil o să-mi crăpe ceva în cap  de supărare, dar deocamdată el este și tocmai ce mă bucur de un nou sezon în fața microfonului, mai rămâne un blog culinar, pe nedrept neglijat în ultimele luni din cauza antrenamentelor și a consumului imens de la mine din cap pe care mi le-au adus povestea IronMan-ului. Și mai rămâne pasiunea pentru gătit si mâncare, o zonă în care o să investesc destul de mult, de la timp, energie, până la bani. Da, știu, o să mă întrebi acum de ce nu mă fac bucătar. Pentru că în momentul ăsta al vieții mele vreau ca weekend-urile să le petrec acasă și nu într-o bucătărie în care să gătesc pentru zeci sau sute de oameni. Oricâtă bucurie mi-ar aduce asta, la final aș fi destul de nefericit.

Și oricum, ce rămâne după ce îmi iei toate alea mai e și în ochii privitorului. Da’ e cum spuneam, eu nu cred că tu mi-ai lua ceva din toate astea. Mai ales pisica.

Muntele, ce zici dumneata de țara noastră, ne îndreptăm noi într-o direcție greșită sau cum? Ai fost și tu acum, prima oară, peste hotare cu avionul și ai văzut ce e și pe la alții, și d-asta zic…

Momentan nu avem o direcție. Că dacă am fi avut, n-aș mai fi ajuns să-mi pun problema dacă să plec sau nu din țară. Că eu sunt unul dintre prostalăii nefericiți care țin la țara asta și o iubesc cu spume, fmm de treabă, cum ar spune orice tânăr educat. Să-i cauți o direcție României e ca și cum ai încerca să ții o linie dreaptă după pișatul boului.

LUI MUNTELE ÎI TREC PRIN FAȚA OCHILOR VAGI URME DE ÎNSURĂTOARE

Muntele, ce ai de gând să faci cu viața ta? Ai casa ta, ai vârsta ta, gata, te însori, ne dai o veste sau rămâi așa pururi burlac? Ce face Muntele în viața lui de om – asta voiam să întreb?

Nu am casa mea, cu vârsta încep să mă împac și recunosc că îmi trec vag niște urme de însurătoare prin fața ochilor, dar doar dacă stau așezat pe un scaun. Singura veste e că peste doi ani sau trei ani s-ar putea să mai fac un IronMan. Îmi pare rău că nu vine acea veste, aia e, copilăria continuă.

Ai o simpatie ciudată în cazul echipelor naționale de fotbal: Anglia. Cum și de ce s-a ajuns aici?

Cred că de la Dan Petrescu mi se trage. De pe vremea când juca la Chelsea. Săracu’, pare că n-a înțeles mare lucru din țara aia, crizele lui de isterie sunt cam grețoase, dar a fost un ambasador bun pentru Premier League. Și s-a ajuns aici și datorită lui David Beckham, pe care îl consider cel mai elegant fotbalist din toate timpurile, iar eleganța aici nu se referă la numărul de sacouri, ci exclusiv la stilul său de joc. Recunosc că nu-l numesc cel mai bun jucător pentru simplul motiv că o să faci ochii mari, o să-i dai peste cap și probabil o să regreți momentul în care te-ai hotărât să-mi pui întrebările astea. Sunt empatic, știu cât ești de sensibil și cât de mult suferi, așa că HAI ANGLIA!

Întreb pentru bunică-mea: tu ești un influencer din ăsta, ce face mai exact un influencer, cum se descurcă el?

Cred că ești primul om care mă numește atât de direct, dar și atât de nedrept, influencer. Asta e un fel de boală de dată recentă, una care îți poate lua mințile, presupunând că deții așa ceva. Influencer nu ești și nici nu ai cum să fii vreodată, cel mult te fac alții care cred că prin ceea ce faci poți determina oameni dintr-o comunitate relevantă să te urmeze. În ultimii ani știu că am influențat și eu câțiva oameni să meargă la Obor la mici, să se dea cu bicicleta, să alerge, să-și ia pisici, dacă pentru unii asta înseamnă a fi infleuncer, să fie sănătoși, n-o să le schimb eu percepția. Dar nu sunt. Influencer e prima persoană adultă din viața ta care îți deschide dragostea pentru cărți, influencer e învățățătoarea din clasele I-IV, influencer e iubită-ta pentru care ești dispus să-ți reconfigurezi toate planurile de peste zi doar pentru că pe ea o doare căpuțul.

Muntele, dumneata faci fotografie, faci mâncare, faci radio, faci alergări, faci înot, faci ciclism, faci de toate, ce te definește totuși cel mai bine? Ce e, până la urmă, Muntele? Întreb pentru mine, să pun în titlu.
Muntele e atunci când șade la masă, mănâncă brânză și bea o țuică rece. Îmi pare rău, posibil să-ți fi stricat puțin titlul.

 Muntele, ai avut în viața dumitale idoli? Cine îți doreai să devii când erai mic și urma să te faci mare?
Am avut idoli, Andrei. Desigur că am avut. Am început cu profa mea de engleză din școala generală. Doar că imaginea de idol a fost puternic afectată de primii fiori de neînțeles ai hormonilor timpurii, așa că mi-am îndreptat atenția la vremea aia către ființe ceva mai accesibile. L-am avut idol pe Sven Hassel căruia, în mod paradoxal, i-a urmat Emil Cioran. Paradoxul aici fiind distanța suspect de mică dintre cele două momente de idolatrie. Dar alea erau vremurile tulburi ale adolescenței, când treceam de la Vanilla Ice la Iron Maiden cu viteze amețitoare, perioada în care ai voie, totuși, să faci multe salturi dintr-astea aparent imposibile.

Muntele, mesaj pentru tinerii români, acum, în anul centenarului? Spune-ne ceva de dragoste de țară, căci știu că îi porți sentiment. Mulțumim, Muntele.
Nu prea îmi vine să dau ceva ce n-am primit în vremurile alea, Andrei. Singurele și cele mai bune sfaturi le-am luat tot eu, singurel, din cărți. Câte s-a putut. Se putea și mai bine. Și îți mulțumesc și eu, Andrei. Ești un om bun. Cam mizantrop, dar bun.

CITAT
În ultimii ani știu că am influențat și eu câțiva oameni să meargă la Obor la mici, să se dea cu bicicleta, să alerge, să-și ia pisici, dacă pentru unii asta înseamnă a fi influencer, să fie sănătoși, n-o să le schimb eu percepția.
Ciprian Muntele, om de radio

21 recommended
comments icon 0 comments
7652 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun