Poeta Cristina Stancu a emigrat de curând în Marea Britanie. În România, știți, nu se poate trăi din scris. Dar pentru că țara noastră rămâne paradoxală, poeta ne arată că literatura română este, la zi, bogată și diversă.

Andrei Crăciun

Cristina Stancu, poetă mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?

Sunt tentată să spun că viața de poet are specific faptul că e insuportabilă, dar, stai, asta e viața în general. Glumesc, cred. Nu prea îmi plac mie înfloriturile astea despre veața de pohet, nu cred că un poet are o viață specială, aproape metaforică, așa cum și zice clișeul. Aș vrea să cred că, din contră, cei care scriu sunt doar puțin mai conștienți de ce li se întâmplă, asta fiindcă sunt probabil puțin mai fragili sau mai defectuos construiți, lucru care înseamnă că, în circumstanțele potrivite, aproape oricine ar putea scrie poezie, dacă depune suficient de mult efort. Sau faptul că poezia este ori un handicap ori un mecanism de apărare sau anduranță. Ori ambele?

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim cărți de poezie de Cristina Stancu– ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?

Dacă mergeți în librărie căutând poezie trebuie să vă alegeți librăria foarte bine, cărțile de poezie sunt aproape inexistente în majoritatea, o dată am întrebat la o librărie mare din București dacă au poezie contemporană și s-au uitat (doamnele respective) unele la altele, apoi la mine de parcă aș fi fost extraterestru, într-un final: „Nu, nu ținem așa ceva”, de parcă ceream prezervative la plafar. Altă dată am găsit un răftuleț de poezie ascuns de un fel de prelată, una elegantă, desigur. Librăriile de poezie faine au cam dispărut, vezi Bastilia și Open Art. Recomand Tramvaiul 26 ca loc unde puteți găsi poezie contemporană mișto, iar în fiecare duminică, pe seară, o și puteți asculta live în cadrul Institutului Blecher. În ceea ce privește poezia mea, dacă asta e, am o singură carte, cea de debut, teritorii, drept urmare opera mea este cam subțire. Am ajuns să scriu poezie din mai multe motive, printre care și cel că de când mă știu am avut o fascinație pentru cuvinte, când nu știam încă să citesc mă ofticam foarte tare din cauza asta. (După ce am învățat am avut o revelație „Ha! Deci așa se citește! Adulții ăștia…”, ba chiar m-am enervat că m-au lăsat până în clasa I așa, necititoare…)

DIN CE TRĂIEȘTE, TOTUȘI, UN POET ÎN ROMÂNIA

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?

Nu se poate trăi din poezie, ce ar trebui să se întâmple? Să crească salariul minim, traducătorilor și scriitorilor să le fie mai respectată munca, să nu se mai facă aranjamente, să nu se mai pună pile, să se retragă musiu Manolesco, să abdice, deși nu cred că schimbările ar trebui să fie de nișă, ci ar trebui să se petreacă în întreaga țară și pe mai multe ramuri. Din ce trăiește un poet în România? Din ce poate, nu-i bai, că dacă nu mai poate există oricând sinuciderea. Când scrie? Când jobul nu îi distruge și ultimul grăunte de energie pe care îl păstra pentru asta. Ar putea scrie mai mult dacă ar câștiga ceva și din poezie? Da. De multe ori am avut impresia că își bate cineva joc de mine, explicație: am un interes, aproape aș putea spune că am și o meserie, vreau să scriu, ba chiar mi-au zis unii că pe alocuri am făcut-o și bine, dar trebuie să fac altceva și să nu mai am timp de meseria mea, fiindcă trebuie să mănânc și să am unde să dorm. Aproape mi-e și jenă să zic că poezia este o meserie, asta fiindcă la noi este imposibil.

Țara. Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Te interesează?

Țara noastră-i o comoară, desigur, dar una fără de speranță. O semnăm și o dăm anonimă, îmi vine în minte când mă gândesc la Ro.ro. În prezent, toți cei care intră aici să renunțe la speranță, fiindcă dacă încă o au le va cam afecta zisa speranță viitorul, sănătatea, creierii, mințile. Nu e bine să speri în România prezentului, nu știi niciodată când îți vor tăia curentul, când nu vei avea bani de chirie, în unele cazuri nici când îți vei primi salariul. Viitorul României va fi bine ca să nu fie rău. Dacă mă interesează nu mai știu, încă mă gândesc. (Still considering my options.)

Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține acasă?

Din păcate sau din fericire trebuie să zic că am emigrat de curând în Marea Britanie. Acasă nu mă mai ține nimic, poate aveau o șansă copacii de la țară și pisicile.

Implicare civică. Este Cristina implicată civic? Merge la vot? Protestează? Cum își manifestă cetățenia?

Cristina merge la vot, uneori și la proteste, deși ne apucă protestatul mai ales iarna pe ger, dar ce mai contează o degerătură când e vorba despre binele național care mereu e în căcăstoare, scuzați expresia, care mie mi se pare, totuși, destul de potrivită. Prefer să îmi manifest cetățenia mai mult la vot, dat fiind că restul e cam degeaba.

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, un pupuriu (cum greșit, dar just se spune) de versuri, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?

Literatura română de azi e foarte bogată și diversă, mie îmi place mult ce se scrie. Aș vrea să mă limitez la poezie și să recomand câțiva dintre cei pe care îi respect cu adevărat pentru ce scriu: T.S. Khasis, Claudiu Komartin, Teodora Coman, Rita Chirian, Octavian Soviany (care este și un prozator excelent), Radu Nițescu, Vlad Drăgoi, Radu Vancu. Începeți cu ei, apoi veți fi dependenți și voi de poezie, sper! Apoi puteți proceda în felul următor: căutați ce poezie au scos următoarele edituri: Casa de Editură Max Blecher, Tracus Arte, Charmides, CDPL. După aceea veți auzi și de alte edituri, mai noi, care propun și ele unele lucruri interesante, de exemplu Fractalia.

CITAT
De multe ori am avut impresia că își bate cineva joc de mine, explicație: am un interes, aproape aș putea spune că am și o meserie, vreau să scriu, ba chiar mi-au zis unii că pe alocuri am făcut-o și bine, dar trebuie să fac altceva și să nu mai am timp de meseria mea, fiindcă trebuie să mănânc și să am unde să dorm. Aproape mi-e și jenă să zic că poezia este o meserie, asta fiindcă la noi este imposibil.

CRISTINA STANCU, POETĂ