Interesul Aurorei Simionescu pentru astrofizică a început în 1999, odată cu eclipsa totală de soare din România. „Orașul meu natal, Brăila, nu era în zona de totalitate, așa că m-am rugat zile în șir de tata să mă ia cu el la Slobozia, unde avea o delegație. A fost un spectacol ceresc de neuitat. Pe atunci nu bănuiam că o să ajung astronom, dar cred că, în mod inconștient, acea experiență m-a influențat mai târziu”, rememorează ea.

Prima dată când a zis că o să se facă astrofizician a fost în clasa a XII-a, după ce a citit cartea „Astronomy: The Structure of the Universe”, de William J. Kaufmann. Era deja olimpică la fizică în acea perioadă. După ce a absolvit liceul la Brăila, a plecat la studii în Germania, la Bremen. Și-a obținut doctoratul în astrofizică tot în Germania, la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen, după care a lucrat timp de patru ani ca cercetător la Stanford, printr-o bursă plătită de NASA. Din 2013 s-a mutat în Japonia, la Agenția Spațială din țara asiatică, iar în prezent este cercetător la Netherlands Institute for Space Research (SRON), în Olanda.

În 2009, ai primit o bursă plătită de NASA, la Stanford. Cum a fost acea experiență pentru tine?
În fiecare an, încă din 1998, există posibilitatea să aplici la acest program NASA. Termenul limită în fiecare an e 1 noiembrie. E considerată cea mai prestigioasă bursă pentru studenți care au terminat de curând un doctorat în astrofizică, cu proiecte axate pe observații în domeniul razelor X, așa cum a fost și cazul meu. Mereu am fost o persoană ambițioasă și competitivă, așa că mi s-a părut firesc să aplic la acest program. Cred că rezultatele mele de la doctorat m-au ajutat să fiu admisă.

Bursa îți permite să alegi orice universitate din SUA pentru a-ţi continua  cercetarea. Eu am ales Stanford, iar profesorul meu de acolo m-a îndrumat spre niște proiecte care se bazau pe date obținute de la satelitul japonez Suzaku. Aș zice că acele rezultate sunt și astăzi cele pentru care sunt cunoscută în comunitatea de astronomie în domeniul razelor X, precum și motivul pentru care mai târziu am ajuns la JAXA (n.a. – Agenția Spațială Japoneză). Am beneficiat de faptul că profesorul meu de la Stanford, Steve Allen, i-a îndrumat pe toți membrii grupului de cercetare să se implice în proiecte de anvergură și să colaboreze între ei. De multe ori, ne analizam unii altora datele. În schimb, în alte instituții (am simțit asta în vizitele mele la Harvard) era mai mult o atmosferă de competiție decât de colaborare, chiar și între membrii aceluiași grup de cercetare.

Ai studiat în România, Germania și SUA? Ce diferențe ai observat?
Am făcut liceul în țară, facultatea și doctoratul în Germania, apoi în SUA am fost la post-doctorat. Au fost etape diferite de studiu, așa că mi-e greu să fac o comparație corectă. Impresia mea că în România aveam (măcar la momentul respectiv) cea mai riguroasă educație matematică dintre cele trei, în SUA se punea accentul pe gândirea independentă și creativitate, iar Germania era undeva la mijloc.

Cum a fost în Japonia, unde ai fost prima profesoară dintr-o ţară străină din istoria JAXA?
Am predat astrofizica extragalactică și cosmologia – adică tot ce e legat de Univers, dincolo de propria galaxie, Calea Lactee, și cum a evoluat Universul de la Big Bang până azi, cum știm că există materia și energia întunecată ș.a.m.d. Pe lângă asta, am încercat să fac cu elevii mei și niște exerciții practice de comunicare științifică. În Japonia, profesorul  – „sensei” – este sfânt și elevii sunt învățați de mici să nu contrazică și chiar să nu pună întrebări, în general să nu întrerupă în timpul orei sub niciun pretext, pentru că profesorul este atotștiutor și orice altceva în afară de a asculta ar fi o pierdere de timp.

Asta poate fi ok la liceu sau chiar la facultate, să zicem, dar nu și la masterat ori doctorat, când ajungi pe teritorii unde nimeni nu știe exact răspunsul (acesta e rolul nostru, al cercetătorilor, să descoperim răspunsuri noi la întrebări care rămân deschise). Așa că am încercat să-i fac pe studenții mei să gândească critic, să mă contrazică din când în când, pentru că numai așa, punând opinii contradictorii față în față și nu evitând conflictul, putem găsi răspunsul corect.

La ce lucrezi momentan în Olanda? E diferit să faci cercetare în Europa, față de SUA și Japonia?
Pe termen scurt, Olanda a construit un observator în domeniul undelor radio, numit LOFAR (Low Frequency Aray), care în momentul de față cred că este primul din lume care operează pe lungimi de undă sub 150 Mhz. Acum câteva săptămâni, am devenit membră a colaborării LOFAR – nu pentru că vreau să părăsesc astronomia în domeniul razelor X, ci, dimpotrivă, pentru că va fi nevoie să folosim razele X în combinație cu undele radio, ca să identificăm toate obiectele noi descoperite de acest telescop. Sunt în Olanda de doar câteva luni, din septembrie, și încă n-am avut timp să mă acomodez complet. În mod sigur e diferit de Japonia. Studenții te contrazic constant, spre exemplu. Ah, și sunt mai multe biciclete aici.

Dacă ar fi să faci un top trei al performanțelor tale profesionale, cum ar arăta?
Unul dintre rezultatele științifice la care țin cel mai mult e faptul că elementele chimice sunt răspândite prin Univers în aceeași proporție pe care o au în medie în sistemul solar, deja începând cu 10-12 miliarde în urmă. Când mi-am început doctoratul, modelul standard acceptat în comunitate era cu totul altul – că unele elemente, precum oxigenul, ar fi fost produse foarte devreme, pe când altele, precum fierul, ar fi fost adăugate relativ recent prin procese fizice. În 2009 am publicat primul articol care contrazice acest model vechi, au urmat apoi rezultate cu date tot mai bune. Articolele din 2013, în Nature, din 2015 și cel mai recent, care sper să apară anul acesta sau la începutul anului viitor, confirmă concluzia din 2009. Despre descoperirea din 2015 chiar s-a făcut și un scurt videoclip de către echipa PR de la NASA, numit „The Special Ingredients of the Earth”.

O altă performanță e că am fost unul dintre liderii echipei Astro-H/Hitomi – un satelit lansat de JAXA care a revoluționat domeniul spectoscropiei în raze X. Chiar dacă misiunea nu a avut un deznodământ tocmai fericit – o defecțiune la bord a pus capăt acestui eveniment mai devreme decât ne-am fi dorit – datele colectate în primele săptămâni au fost de mare impact pentru comunitatea astronomică. Pentru mine a fost o mare provocare să conduc și să ghidez o parte din echipă, după pierderea satelitului care a fost o tragedie neașteptată pentru toți membrii colaborării. Dar, anul acesta, toate rezultatele din observațiile făcute inițial au fost publicate cu succes, iar JAXA a aprobat lansarea unei copii a satelitului pierdut, care va avea loc peste circa trei ani.

Și, ca să nu fie trei performanțe din astrofizică, pe locul trei o să adaug o reușită semi-profesională. Multe dintre fotografiile mele au fost selectate pentru publicare online de către National Geographic, inclusiv una la categoria „fotografia zilei”, în decembrie 2015. Creativitatea este, sau ar trebui să fie, punctul forte al oricărui cercetător, așa că în timpul liber sunt uneori și artist.

Ai umblat prin multe locuri din lume. Cum ai fost privită, ca româncă?
În SUA, România era asociată cu Dracula. În Japonia, cu Nadia Comăneci. Nu exclusiv, bineînțeles, dar cam acestea erau primele lucruri pe care le auzeam când oamenii aflau de unde vin. Nu am simțit niciodată că ar fi un plus sau un minus țara de proveniență, ci doar un mod de a începe o discuție cu cineva nou, un fel de echivalent al conversațiilor despre vreme. Sunt româncă, dar și cercetător, fotograf, femeie, astronom, prietenă, schioare, dansatoare, fiică. Lista e lungă. Nu mi se pare că naționalitatea mă definește. Și niciun alt element din listă. Mă înconjor de prieteni care văd personalitatea mea în mod integral, nu ca o sumă a laturilor de mai sus.

Cum sunt văzuți românii în acest mediu al cercetării?
Îmi place să cred că știința, la cel mai înalt nivel, nu cunoaște granița. Ca cercetători, ne axăm pe rezultatele publicate de cineva, nu pe naționalitate. Nu sunt singura româncă din astronomie, nici măcar singurul astronom român care a primit burse de top la nivel internațional. Fapt este, însă, că majoritatea astrofizicienilor români de succes pe care îi cunosc au făcut facultatea în străinătate și au rămas acolo pentru restul carierei. Ne-ar trebui un efort dedicat, un proiect care să ne reunească pe toți (măcar din când în când) în România și să ne pună în contact cu elevii și studenții din țară interesați de acest domeniu și cărora le putem fi mentori.

Ce sfaturi i-ai da unui român care visează să ajungă departe în carieră?
Cred că autocunoașterea și atenția la bunăstarea psihică personală sunt elemente importante în succesul profesional. În același timp, sunt și elemente complet tabu în România. Eu am realizat tot ce am realizat în primul rând pentru mine. Nu ca să dovedesc că-s mai bună decât alții, nu pentru părinți, nu pentru țară, nu pentru interviuri în ziare sau like-uri pe Facebook. Ca să treci cu brio peste eșecuri, obstacole, stres și nesiguranță – care se vor ivi inevitabil în drumul oricui spre succes – trebuie să nu uiți niciodată de unde îți vine motivația. Pentru asta, ea trebuie să vină din interiorul tău, nu dintr-o sursă externă.

Trebuie să fii conștient cine ești și ce vrei, să fii împăcat și mulțumit cu asta, ca să-ți permiți să faci ce-ți dorești cu adevărat, fără să încerci să devii ce vor alții de la tine. E o stare psihică pe care cred că foarte puțini oameni (paradoxal, mai ales cei de succes) chiar o ating cu adevărat. Dar merită să investim o parte din timpul nostru încercând să ne apropiem de ea și de noi înșine.

Ce urmează pe viitor pentru tine?
Fac parte, din mai anul acesta, din echipa de consultanță științifică pentru satelitul în raze X numit Athena, aflat acum în faza de studiu pentru a deveni următorul proiect de anvergură al Agenției Spațiale Europene (ESA). În 2021 se preconizează că vom primi decizia finală de a adopta proiectul, cu data de lansare estimată în jurul anului 2030. Sper, așadar, să mă aflu printre liderii europeni și mondiali în astronomia în raze X care vor conduce studiile pe care Athena le va face posibile după lansare, cu o tehnologie la bord mult mai avansată decât orice satelit în raze X de până acum.