a

Statuia “Leul-simbolul orașului Ierusalim”, inaugurată în fostul cartier evreiesc din București

- - 57- 178 vizualizari

Cu prilejul împlinirii în 2018 a 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte româno-israeliene, Primăria Capitalei prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, în colaborare cu Ambasada Israelului în România și Fundația Reut organizează pe 3 decembrie a.c., ora 14:00 ceremonia de inaugurare a monumentului de for public “Leul – simbolul orașului Ierusalim”, în Piața Leul Ierusalimului din București.

La baza realizării din bronz a monumentului de for public stă opera colectivă cu aceeași denumire, ce a fost realizată în scop caritabil de tineri artiști israelieni în vederea obținerii de fonduri pentru persoane cu dizabilități, ce a fost donată de Consiliul local al Ierusalimului prin Fundația Reut (cunoscută anterior ca Fundația Ronald S. Lauder) Primăriei Capitalei în semn de prietenie la ceas aniversar. Având în vedere faptul că aceasta din urmă a fost realizată pentru expunerea într-un spațiu protejat, dar și condițiile climatice din București, la recomandările specialiștilor a fost decisă realizarea din bronz a monumentului de for public “Leul – simbolul orașului Ierusalim”, în tehnica basoreliefului, prin interpretare plastică a suprafeței sculpturii, cu evidențierea semnelor și simbolurilor pictate pe suprafața statuii model

La ceremonia de dezvelire a monumentului vor participa Primarul General al Municipiului București, doamna Gabriela FIREA, Ambasadorul Israelului în România, doamna Tamar SAMASH, Consulul Onorific al României în Israel, domnul Herman BERKOVITS. De asemenea, vor fi prezenți și reprezentanți de marcă ai spațiului public, academic și cultural.

În cadrul aceluiași eveniment, vor fi inaugurate oficial și Piața Leul Ierusalimului (intersecţia străzii Clucerul Udricani cu strada Olteni, din sectorul 3 al Capitalei) și Clădirea Academician Nicolae Cajal.

Pagina oficiala de facebook a Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Pagina oficiala de instagram a Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic

57 recommended
178 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »