După opt ani petrecuți în sectorul ONG, Csibi Magor, fost director WWF România și Coreea de Sud, și-a dat seama că nu vrea să mai rămână în zona non-guvernamentală. A căutat să găsească un domeniu care să-l motiveze la fel de mult, iar în cele din urmă a ales să se implice într-un proiect de leadership antreprenorial.

Mai exact, din noua postură de Head of Leadership Practice la Trend Consult, Magor va coordona Trend Leadership Journey, un program de pregătire pentru „liderii care își doresc să construiască culturi constructive în organizațiile sau departamentele pe care le conduc”.

De unde și până unde schimbarea asta, de la WWF Coreea înapoi în România, într-un proiect de leadership?
Cum s-a dus vestea că am refuzat prelungirea contractului în Coreea și am trimis demisia și la WWF România, am început să primesc oferte din diferite țări ale lumii. Am avut tatonări din Singapore, Thailanda, Coreea de Sud, Emiratele Arabe și China. Ultima propunere, aceea de a mă muta în China, deținea detașat pole position-ul, nu neapărat pentru că mă atrăgea țara, ci pentru că eram convins că ar fi fost o experiență foarte grea, din care aș fi învățat multe lucruri.

Pentru că nu mi-am întrerupt legăturile nici cu România, la un moment dat am vorbit cu Adi Florea, un prieten care m-a sprijinit mult la începutul carierei mele de lider/ manager. Când a auzit că nu mai continui cu WWF, mi-a zis că vine la Seul să vorbim. Nu m-am gândit că vine special să vorbească cu mine, credeam că are treabă prin zonă, așa că nu mă așteptam neapărat să discutăm un plan concret.

Deloc surprinzător, după multe discuții și idei, mi-a prezentat un vis cu care m-am conectat instant și pentru care am uitat de orice altă ofertă. Am simțit că impactul produs poate să dea un nou sens carierei mele. De atunci nu m-am uitat în urmă și mă gândesc cu bucurie și recunoștință că am ajuns unde sunt acum.

Cum ai regăsit România după revenirea din Asia? Ce s-a schimbat, ce a rămas la fel?
Nu s-a schimbat mai nimic și asta pare a fi un lucru bun atunci când revii dintr-o cultură străină, după o perioadă de îndepărtare. Dar m-am schimbat eu. Cumva, șocul cultural al întoarcerii m-a lovit mai tare ca cel al plecării. Am înțeles că este mai ușor să te adaptezi la o ordine cu care nu ești familiar, decât la un haos familiar. Înainte să plec eram obișnuit cu agresivitatea, mârlănia, traficul care ignoră regulile și bunul simț, claxoanele, gropile, burțile, murdăria și haosul capitalei. Însă la revenire, toate astea m-au lovit puternic.

Nu mi-am pierdut răbdarea, însă mi-e mult mai greu să înțeleg de ce într-un oraș de 20 de milioane de locuitori, cum e Seul, este posibil ca oamenii să fie toleranți și administrația să gestioneze majoritatea problemelor în timp real, în timp ce la noi, într-un an, nu s-a întâmplat nici un pas spre bine.

Și nu, acolo nu politicienii fac diferența, ca și ei au doi președinți la închisoare, ci cetățenii. Acolo contează comunitatea mult mai mult și este tolerat egoismul dus la extrem, cum vedem zi de zi în jurul nostru acasă. Oricât de grăbit ai fi acolo, nu-ți trece prin cap să fii mai cu moț ca alții și să te bagi pe linia de autobuze. Oricât de rău ai duce-o, nu iei portofelul altora. Oricât de grăbit ai fi, găsești timp să ajuți oamenii din jur. În Seul te simți în siguranță.

Ce îți propui să schimbi prin Trend Leadership Journey?
Toată viața mea am fost interesat de schimbarea societății și de impactul pozitiv pe care îl poate produce această schimbare. Ce am înțeles după mulți ani de carieră în educație, politică, media și ONG este că degeaba ne luptăm cu simptomele unei societăți disfuncționale, dacă nu încercăm să găsim și să adresăm cauzele problemelor. Într-o societate în care culturile dominante în toate domeniile sunt bazate pe comportamente pasiv-agresive și pasiv-defensive, liderii pe care îi vom avea vor fi la fel: agresivi, competitivi, incapabili să-și recunoască greșelile, să-și asume ceva.

În schimb, dacă reușim să generăm culturi constructive în jurul nostru, culturi bazate pe curiozitate, autodezvoltare, deschidere, compasiune, interes față de ceilalți, liderii mediocri de azi nu or să aibă șanse să reziste. Iar noua generație de lideri se va remarca prin proiecte și idei, nu prin agresivități mediocre.

Comunitatea TLJ va fi formată din lideri care cred că se poate schimba cultura de business din România, de la una predominant autoritară către una predominant constructivă. Suntem încrezători că putem să schimbăm cultura de business a României, iar odată ce reușim să facem asta, schimbările vor fi simțite și la nivelul societății.

De ce are nevoie România de o generație nouă de lideri și cum ar trebui, în opinia ta, să fie formați aceștia?
Nu cred că doar România are nevoie de lideri noi, dar cred că lipsa leadership-ului este extrem de puternic resimțită, mai ales în sectorul public. Dacă am face o analiză comparativă a guvernelor din ultimii ani, putem vedea cu ochii liberi cum calitatea oamenilor din actul de leadership se degradează cu fiecare ciclu. De fiecare data când credem că nu este posibil să mergem mai jos, întotdeauna apare câte un „nou lider” și ne arată că limita de jos este infinită, la fel ca și toleranța noastră, a cetățenilor.

Liderii nu sunt independenți de societate, iar cei care ne conduc acum au ajuns fie din cauza unei lipse de implicări a oamenilor care ar fi capabili să conducă, fie din lipsa unei culturi care să impună niște cerințe minime. Ca să schimbăm această situație avem nevoie de lideri capabili să genereze culturi constructive. Nu este o misiune ușoară și trebuie o implicare puternică din partea oamenilor, companiilor și organizațiilor care cred că suntem capabili să funcționăm altfel. Efortul trebuie susținut atât la nivelul vieții noastre profesionale, cât și la nivelul celei personale. Adică trebuie să învățăm să fim mai buni.

Care sunt cele mai importante calități ale unui lider puternic și bun? Ce e musai să aibă, ce e musai să NU aibă?
Toată viața mea am promovat mitul liderului puternic, fără vulnerabilități. Acel lider care întotdeauna este inspirat, mereu cu un pas în fața celorlalți, tot timpul în garda și care nu arată niciodată că este un om complet, care are sentimente și imperfecțiuni. Modelul poate funcționa, însă necesită o energie teribilă ca să fie menținut și cere și un preț mare. Însă un lider fără vulnerabilități nu este un lider.

În viziunea mea, a fi lider presupune o conexiune reală cu oamenii în jurul tău. Puterea înseamnă curajul de a te arăta cu vulnerabilitățile tale și de a nu te teme de ce vor zice ceilalți. Ca să inspiri oameni și ca să le dai încredere în forțele lor, trebuie să ai un real interes față de ei, iar pentru asta trebuie să ai curajul să mergi în fața lor cu inima deschisă.

Liderul e omul care are capacitatea de a visa lucruri care nu există încă și de a împărtăși această viziune cu cei din jur. Liderul creează realități, nu doar modifică sau eficientizează.

Mi-a luat foarte mult ca să înțeleg că un lider bun nu trebuie să fie mai bun ca ceilalți. Doar trebuie să reușească sa scoată ce e mai bun din oamenii cu care colaborează. Cred că un lider care nu este realmente curios, deschis și interesat de oamenii cu care lucrează nu este un lider. Asta nu înseamnă că nu poate să se impună. Însă leadershipul nu este despre putere sau impunere.

Cum diferă liderii din România față de cei din alte țări europene și de cei din Coreea de Sud, de exemplu?
Deseori tindem să-i vedem pe ceilalți într-o lumină mai roz decât sunt în realitate. Peste tot am văzut lideri incompetenți, corupți sau dezinteresați de tot ce este în afara sferei interesului strict personal. Însă mi se pare că pe la noi nu mai există simțul ridicolului. În Coreea, un lider care e prins că a făcut ceva imoral, demisionează. Chiar și în foarte criticata Ungarie, președintele țării a demisionat când a fost prins că a plagiat. Când respectarea legilor devine opțională într-o țară, nu mai vorbim doar de criză de leadership, ci de o criză profundă, structurală.

Pe lângă asta la noi există o cultură a neasumării, care aparent este acceptată și de societate. Adică, de cele mai multe ori când apare un caz care generează consecințe negative la o scară largă, nu există și un vinovat sau cineva care să-și asume responsabilitatea. La noi, lucrurile „se strică”, iar nenorocirile „se întâmplă”. Iar leadershipul fără asumare nu este leadership.

Cum te-a ajutat experiența din Coreea să devii tu însuți un lider mai bun? Cum a fost, ce provocări ai avut și ce ai învățat din aventura asta?
Nu pot să zic că experiența din Coreea m-a învățat să fiu un lider mai bun, mai degrabă m-a învățat cum să fiu lider. Am condus oameni și organizații timp de mulți ani, cu mai mult sau mai puțin succes, însă cred că am fost departe de ceea ce consider eu că trebuie să fie un lider. Înainte de Coreea alegeam să conduc oamenii spunându-le ce să facă, fără să caut de fiecare dată cum să construiesc pe ideile lor. Evitam să spun de fiecare data onest și deschis părerea mea, pentru că îmi era teamă că oamenii s-ar putea să nu mă mai placă dacă fac acest lucru. Întotdeauna încercam să pară că știu ce fac, chiar și atunci când nu aveam nicio idee.

Coreea m-a scos puternic din zona de control, iar când am rămas fără idei și fără inspirație, am reușit să mă conectez cu echipa mea, să cer și să ofer ajutor. Am construit împreună echipa din care am făcut parte. Când reușești să faci un astfel de pas, îți dai seama că a împărți responsabilitatea înseamnă mai puțin stres și o povară mai mică pe umerii tăi. Iar a împărți succesul înseamnă o bucurie mai mare. Odată ce am învățat că am voie să fiu imperfect și să greșesc, am regăsit un sens mai puternic, un sentiment real al apartenenței și o relaxare pe care n-am avut-o niciodată. Cred că sunt doar la începutul drumului.

Liderul e rezultatul societății în care trăiește sau, dimpotrivă, societatea e exact așa cum sunt liderii ei?
Într-o cultură toxică, șansele de a avea lideri toxici crește exponențial. Un lider poate să fie capabil să genereze și să schimbe culturi, așa că de fiecare data când într-o organizație se schimbă liderul, există o fereastră de oportunitate de a modifica și cultura. Dacă n-aș crede că putem genera culturi constructive în societatea noastră curentă, care din păcate e departe să fie una constructivă, n-aș fi la Trend, ci aș lucra în China. Noi visăm o realitate care nu există încă și cred că avem și echipa potrivită pentru a transforma acest vis în realitate.