a

Ce competențe sunt necesare astăzi pe piața muncii

- - 33- 55 vizualizari

Adaptarea și dezvoltarea de noi competențe necesare pe piața muncii este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Europa astăzi, conform raportului realizat de Comisia Europeană cu privire la noile abilități în 2018.

Peste 77 milioane de persoane din Europa cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, aproximativ 1 treime din populația Europei, au foarte puține calificări pentru a putea lucra în piața muncii la standardele căutate astăzi. Studiile furnizate tot la nivel european arată că persoanele care își dezvoltă calificări medii au șanse cu 40% mai mari să își găsească un loc de muncă.

Piața muncii la nivel european și international resimte însă și altă provocare. Pe lângă calificări, persoanele, cu preponderență tineri, nu reușesc să își identifice pasiunea care duce ulterior la creșterea motivației și a retenției la locul de muncă.

Cum dezvolți competențe noi în rândul tinerilor?

În România, programul FUTURE – Construiește cu pasiune, ediția TenarisSilcotub a fost lansat oficial la începutul lunii martie pentru a răspunde unei nevoi puternice în rândul studenților care sunt în căutarea unui loc de muncă – a angajatorilor care doresc să atragă noi talente precum și a profesorilor universitari care au nevoie de noi metode de predare.

Dezvoltarea de noi competențe se realizează prin integrarea celor 3 piloni esențiali: student – angajator – profesor, iar programul FUTURE este singurul care realizează această integrare prin educație experiențială.  Ne întâlnim timp de 5 luni săptămânal cu studenții pentru a dezvolta competențe precum adaptabilitate, găsirea de soluții, identificarea punctelor forte sau gândirea creative care îi ajută la locul de muncă. La întâlniri însă, participă și profesorii din mediul universitar, precum și angajatori care vin cu noi perspective.” declară Mădălina Hodorog, fondatorul programul FUTURE – Construiește cu pasiune.

Peste 50 de studenți, cadre didactice și angajatori ai companiei TenarisSilcotub au început oficial întâlnirile ce se desfășoară la Cluj-Napoca pe o perioadă de 5 luni. Adițional, se realizează întâlniri cu angajatorii și profesorii, precum și sesiuni de training dedicate pentru profesorii care vor să învețe noi metode de predare.

În mediul academic, profesorii pot integra metode noi de predare în cursurile și seminariile din cadrul facultăților pentru a pregăti studenții nu doar pentru competențele lor hard, dar și pentru cele legate de lucrul în echipă, delegare, rapiditate sau creativitate.”, adaugă Călin Crețu, trainer în cadrul programului.

Importanța perspectivelor multiple

Noile competențe necesită o abordare diversă care să integreze tânărul – angajatorul – profesorul pentru ca fiecare să înțeleagă nevoile din câmpul muncii și noile tendințe.

„Facem parte dintr-un context în continuă schimbare unde competențe precum adaptabilitatea și capacitatea de a vedea partea pozitivă sau oportunitatea într-un mediu ambiguu sunt piatra de temelie pentru successul professional și totodată pentru mulțumirea proprie.

Atitudinea este în controlul nostru direct și este foarte importantă în completarea aptitudinilor pe care le dobândim spre exemplu în școală pentuu a avea o abordare completă asupra integrării în viața personală – profesională.” declară Laura Mihai, Talent Attraction & Development Manager, TenarisSilcotub.

Construiește cu pasiune

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune se desfășoară pe o perioadă de 5 luni la Cluj-Napoca și include sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, activități în cadrul companiei TenarisSilcotub, precum și întâlniri de lucru cu profesorii și angajații companiei.

TenarisSilcotub, lider în furnizarea de produse tubulare și servicii pentru industria energetică mondială precum și pentru alte aplicații industriale, susține dezvoltarea de noi competențe printr-o educație altfel. Compania investește continuu în programe de educație pentru proprii angajați și pentru comunitate, iar din 2015, în urma unei investiții de 15 milioane de dolari – dispune de TenarisUniversity, un spațiu cu dotări de ultimă generație dedicat dezvoltării profesionale și personale continue.

Mădălina Hodorog și Călin Crețu sunt trainerii care vor susține activitățile din cadrul programului FUTURE. De 7 ani, ei dezvoltă programe pentru tineri prin educație experiențială, iar împreună predau în calitate de cadre didactice auxiliare în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Mai multe detalii legate de program găsiți pe: www.madalinahodorog.ro/future

33 recommended
55 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »