Eli Bădică, editoare : “Cuvintele sunt o parte esențială din tot ceea ce sunt”

- - 3 vizualizari

Eli coordonează colecția n’autor de la editura Nemira și, da, scrie ea însăși, dar nu se grăbește să publice.

Andrei Crăciun

Eli Bădică – cine e Eli Bădică, cu ce se ocupă în viață? Unde îi merge cartea de muncă?

Permite-mi să le iau pe rând. Mai întâi de toate, cred că sunt un om într-o permanentă devenire (doar ne construim cât timp trăim, nu-i așa?), cineva care se bucură tare să învețe lucruri noi în fiecare zi, să fie un om liber, fără rutine inutile.

Apoi, într-un fel, pentru cei cărora le plac lucrurile pe scurt, aș putea să spun că mă ocup cu cititul și scrisul (niciodată invers). De câțiva ani, mi-am asumat chestia asta cu freelancing-ul și mă învârt exclusiv în zona industriei de carte – dintr-un unghi sau altul. Am făcut numeroase popasuri – de la jurnalism social sau de investigație până la predat sau PR cultural, să numesc doar trei-patru dintre ele – până să aleg să rămân aici, prima dată ca jurnalist literar (sunt filolog, nu-mi place termenul de „jurnalist cultural”, „cultura” e un domeniu prea vast de cuprins și, deși am mai comis-o de-a lungul timpului și în alte zone în afara celei editoriale, nu mă simt foarte confortabil cu eticheta aceasta), cu mai multe colaborări (pe termen lung sau temporare, de redactor șef-adjunct sau colaborator, de la Bookaholic.ro și până la Suplimentul de culturăRevista Arte și Meserii, DLITE, sporadic Dilema vecheObservator cultural etc.) – pe drepturi de autor sau în regim pro bono, ca să răspund din mers și la cea de-a treia întrebare. Din vara lui 2017, sunt și editoare la Nemira, am preluat portofoliul de autori români și coordonez colecția de literatură română contemporană n’autor. Cartea de muncă acolo merge, da.

Editoare. Ce înseamnă să fii editor în România în 2019? Cu ce se ocupă un editor la noi în țară – se poate trăi din această frumoasă meserie? Ce i-ai spune dumneata unei tinere (sau unui tânăr) care vrea să îmbrățișeze această nobilă profesie?
Încep cu ultima întrebare: nu cred că sunt în măsură să dau vreun sfat legat de meseria de editor, dacă asta îmi ceri, eu însămi știu că mai am multe de învățat (uite un laitmotiv al dialogului nostru). Însă am, e drept, o certitudine legată de orice profesie din lumea editorială: fără a citi enorm nu se poate. Altfel, nu te pregătește propriu-zis nimic pentru a fi editor, nicio școală, niciun curs, nicio chestie motivațională. Dar, scuzați potențialul patetism, e absolut splendidă meseria asta. Nu-mi plac lamentările, așa că n-o să intru în discuția amplă cu România, țară mică, limbă restrictivă, analfabeți funcționali, extrem de puțini cititori, probleme de distribuție, de promovare, de vânzare ș.a.m.d. N-o să spun nici că e dificil să fii editor în România anului 2019, că ar fi o ușoară tautologie. Cât despre cu ce se ocupă un editor, răspunsul banal, mult simplificat ar fi „cu publicarea unor cărți”. El sau ea este cel/cea care, pe lângă faptul că alege niște cărți pentru publicare (misiune grea în special pentru că nu e deloc facil să cerni dintre sutele de manuscrise, să alegi efectiv ce crezi că e crema), în acord cu direcția editorială, urmărește și ia decizii în toate etapele publicării cărții respective, de la redactare și tehnoredactare și până la copertă, texte de promovare, comunicare etc. Dar, firește, lucrul acesta are multe nuanțe și depinde, în primul rând, de tipul de editor despre care vorbim – dacă este un editor de ficțiune sau de non-ficțiune, de cărți pentru copii, tineri sau adulți, un editor de cărți românești sau de cărți străine și tot așa. Cum suntem într-o piață de carte infimă comparativ cu Occidentul, să spunem, editorul poartă la noi mai multe pălării, de obicei – uneori pe cea a redactorului, de exemplu. Acum, cred că mai contează și ce fel de editor vrei tu să fii, cât de mult vrei să te implici, care e viziunea ta editorială, cum te raportezi la ceea ce faci. În ceea ce privește întrebarea cu trăitul din meseria aceasta, din nou, depinde – dacă ești editor la o editură mică, mă îndoiesc; dacă ești editor la o editură foarte mare, cu siguranță. Personal, momentan îmbin sursele de venit, așa cum am menționat și anterior.

 

Care e treaba cu colecția n’autor de la Nemira? Cine publică la dumneavoastră? Punem cazul că sunt un tânăr scriitor care își caută un loc pe piață, cum aleg editura care mi se potrivește? Refuzați multe manuscrise? Cum procedați? Munciți pe texte cu scriitorii sau cum?

Colecția n’autor de la Nemira este cea mai proaspătă colecție de literatură română contemporană. A fost lansată acum un an, pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, cu trei volume: Matriarhat, de Cristina Andrei (nominalizată la Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi”, laureată al Premiului pentru Proză Observator Lyceum, oferit în cadrul Galei Premiilor Observator cultural), Territoria, de Oleg Garaz, și Anotimpuri care nu se repetă, de Ion Pleșa (nominalizat la Premiul Iocan pentru proză scurtă, ediția a II-a). Între timp, au mai apărut Alternativă la fuga în Egipt, de Gabriel Gafița, Un cal într-o mare de lebede, de Raluca Nagy (căreia i s-au acordat Premiul  pentru Literatură Scrisă de Femei, la categoria Debut Proză, și Premiul pentru Debut la Gala Observator cultural 2019; de asemenea, s-a aflat printre nominalizații la Festival du Premier Roman de Chambéry 2019), Povestiri din garaj, de Goran Mrakić, Piramida, de Cristian Englert, Noaptea dintre lumi, de Irina Georgescu Groza, Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, de Marian Coman, iar luna aceasta va ieși din tipar cel de-al zecelea volum, Fetiș, de Horea Sibișteanu. Pentru cei preocupați de cifre, am publicat până acum patru romane și șase volume de proză scurtă, patru debuturi, trei scriitoare. Foarte diferite cărțile între ele, și ca stiluri, și ca narațiuni, dar toate minunate, povești care problematizează, într-un fel sau altul, lumea în care trăim (în exterior sau în interior, de aici sau de dincolo, realist sau fantastic etc.). Încet, încet, îndrăznesc să spun că se coagulează o comunitate faină tare de n’autori și de cititori. Cam asta ar fi, pe repede înainte, treaba cu această colecție. Cine publică? Atât debutanți, cât și scriitori trecuți de ceva vreme de debut, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți și tot așa. Altfel spus, mai colocvial, oricine poate publica în n’autor, atâta timp cât are propria voce, atâta vreme cât scrie bine și are ce povesti. Tânărului scriitor (care ești) i-aș spune să-și aleagă editura unde și-ar dori să publice în funcție de afinitățile sale personale. Să urmărească întâi colecțiile editurilor, să vadă unde s-ar potrivi cel mai bine proza pe care o scrie, să citească ce a fost publicat în colecțiile respective, pentru a-și face o idee în ceea ce privește direcția editorială. Iar apoi să trimită manuscrisul – neapărat într-un singur loc, nu într-o sută în același timp, e o chestiune de etică pe care nu mulți o înțeleg, aparent – și să aibă răbdare. Și da, refuzăm, din păcate, foarte multe manuscrise. Se scrie compulsiv, enorm, primim câteodată câte patru-cinci-opt manuscrise deodată, de la același autor, și, din nefericire, de cele mai multe ori primim manuscrise slabe sau foarte slabe. Abia de la cele bune începe discuția, dar acelea sunt maximum 5% din total. Cum procedăm? Așa cum ziceam pe la început, am preluat portofoliul de autori români de la Nemira. Ceea ce înseamnă că toate manuscrisele românești trec pe la mine – în afară de cele potrivite Vorpalului, colecția de poezie coordonată de Svetlana Cârstean, imprintului pentru copii Nemi, coordonat de Laura Câlțea, colecției Yorick, coordonată de Monica Andronescu; dacă e o carte care poate fi inclusă în n’autor, o rețin, dacă e un volum căruia i-ar sta mai bine în altă colecție de la Nemira sau chiar în afara colecțiilor, o propun acolo. Și da, din nou, lucrez pe texte cu absolut toți scriitorii români publicați la Nemira.

 

Ce cărți se află în lectura lui Eli Bădică în aceste zile de primăvară?

Am mai multe volume începute acum: mai am puțin și termin fabulosul volum de proză scurtă al Luciei Berlin, Manual pentru femei de serviciu, m-am apucat să recitesc, grație unui seminar la Litere, Un cititor în pădurea din oglindă, de Alberto Manguel (și abia aștept să încep șiSfârșitul bibliotecii mele, proaspăt apărută), tocmai ce m-am apucat de Ce simți în jurul gâtului, de Chimamanda Ngozi Adichie, pe care o iubesc pur și simplu, și de Animalul povestitorCum ne fac poveștile oameni, de Jonathan Gottschall, și sunt și cu noul număr Decât o revistă pe birou. Cât despre cele pe care abia aștept să le citesc primăvara asta, nu pot decât să spun că se clatină puțin raftul pe care le-am așezat.

 

Eli Bădică are și ambiții literare – publică și ea volum sau ce mai așteaptă?

Nu cred că am, totuși, „ambiții literare”. E adevărat că m-ai prins, scriu de când mă știu, într-un fel sau altul (laitmotiv iar, da), numai așa mă pot raporta la lume și la mine, cuvintele sunt o parte esențială din tot ceea ce sunt, dar nu mă grăbesc deloc să public. De fapt, nici nu sunt sigură că voi publica vreodată. Dacă se va coace ceva coerent, de care voi fi mulțumită, cel puțin temporar, da, dacă nu, nu.

 

Viitorul țării noastre – vă preocupă, cum vă manifestați preocuparea? Stați în turnuleț de fildeș? Luptați pe vreo baricadă socială, politică sau ceva?

Sigur că mă preocupă – viitorul, în general, viitorul țării noastre, viitorul umanității. Nu cred în turnuri de fildeș, ci în a te implica pentru a produce o cât de mică schimbare (de bine) în felia de realitate în care trăiești. Așa că prin tot ceea ce fac urmăresc și asta, direct sau indirect. M-am implicat, de-a lungul timpului, în numeroase acțiuni de voluntariat (sociale și culturale, în mare), am ieșit în stradă ori de câte ori a fost nevoie, am scris uneori despre ceea ce am crezut necesar la momentul respectiv etc. Cred că lucrurile stau în momentul acesta foarte prost și, tocmai de aceea, îndrăznesc să folosesc spațiul acesta și pentru un mic apel la a ieși la vot. Indiferent de opțiuni.

 

Cuvânt de încheiere, povață pentru tineri.  

 Citiți. Citiți mult, tare mult, enorm de mult (al treilea laitmotiv al discuției). Încercați și literatură română contemporană (sigur că m-aș bucura să alegeți și din n’autor…), merită la fel de tare ca cea străină, vă promit. Și, cum sunt o idealistă irecuperabilă, aș mai spune să vă străduiți să vă faceți din propriul colț de lume unul mai bun.

 

CITAT
Nu cred în turnuri de fildeș, ci în a te implica pentru a produce o cât de mică schimbare (de bine) în felia de realitate în care trăiești. Așa că prin tot ceea ce fac urmăresc și asta, direct sau indirect.
Eli Bădică, editoare

comments icon 0 comments
3 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Cristina Hermeziu, poetă: “La Paris nu există văzduh, la Paris cerul e opac, cade pe tine, te înmormântează de viu în cea mai frumoasă metropolă a lumii”

-

Cristina Hermeziu este jurnalistă și scriitoare, poate mai ales poetă. A plecat în Franța la studii postdoctorale și nu s-a mai întors. Deocamdată. Această este povestea ei. Andrei Crăciun Cristina Hermeziu – cine este Cristina Hermeziu și ce caută ea la Paris... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Vlad Brumaru, tânăr actor: “Cred cu tărie că se conturează o generație foarte bună de tineri care va avea un cuvânt foarte important de spus în lumea teatrului și a filmului”

-

Vlad Brumaru joacă în multe spectacole de teatru, dar și în seriale TV de succes. Care e treaba cu el? Andrei Crăciun Vlad Brumaru, actor. De unde vine Vlad și unde vrea el să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorul de ... Mai mult »